Neglijarea emoțională înseamnă că nu am primit de la mamele noastre unele lucruri importante, de care am fi avut nevoie, pentru a dezvolta un atașament securizant. Atașamentul securizant ne ajută să reușim în viață. Ne ajută să ne creăm viața pe care ne-o dorim și o merităm cu toții.
Perioada copilăriei mici
Este perioada în care copilul acceptă foarte greu separarea. El are nevoi și de aceea cineva trebuie să i le satisfacă. Când mama satisface nevoile bebelușului, îl înțelege și îl tratează cu căldură, se formează atașamentul securizant.
Atașamentul securizant are două componente:
- satisfacerea nevoilor fiziologice;
- satisfacerea nevoilor emoționale.
Ceea ce se întâmplă în perioada copilăriei mici va influența:
- modul în care ne percepem pe noi și pe cei din jur;
- așteptările pe care le avem de la relații.
Atașamentul sigur (securizant)
Psihoterapeuta Jasmin Lee Cori, în cartea „Mamă, tu unde erai atunci?” arată beneficiile atașamentului securizant:
- o stimă de sine crescută;
- dezvoltăm siguranță pentru a ne aventura în lume și a o explora. Adică suntem curajoși!
- nu suntem fixați pe nevoia de a obține atenția și sprijinul celor din jur;
- ne concentrăm pe satisfacerea nevoilor personale;
- am devenit adulți bine adaptați;
- avem capacitatea de a forma atașamente sigure;
- reușim să ne reglăm propriile emoții;
- avem o atitudine pozitivă asupra lumii. Cum e să te gândești în fiecare dimineață: lumea e un teatru de război! Sau să îți spui: lumea e o plajă însorită! E o mare diferență în a ne proiecta propria viață.
Dacă te regăsești aici, înseamnă că mama ți-a satisfăcut pe deplin nevoile emoționale. Dacă nu ți se potrivesc cele enumerate mai sus, cel mai probabil ai dezvoltat un atașament nesecurizant.
Atașamentul nesigur (nesecurizant)
Jasmin Lee Cori, în cartea Mamă, tu unde erai atunci? vorbește despre 4 tipuri de atașament nesecurizant:
- Stilul autosuficient (cel mai răspândit). Când mama respinge constant copilul sau nu îi răspunde acestuia, nefiind disponibilă emoțional, copilul renunță. El înțelege că este zadarnic sau periculos să ai nevoi într-o relație. El își reprimă nevoile și emoțiile legate de atașament.
Dacă ai avut o mamă care nu te-a îmbrățișat, sărutat, ținut de mână, ai dezvoltat acest tip de atașament. Și eu am conștientizat că l-am moștenit. Mama nu mi-a spus niciodată Te iubesc. Sunt cuvintele pe care nici eu nu reușesc să le spun, nici măcar fiului meu.
Aș spune că am avut o mamă „rece” pentru că nu mă îmbrățișa și nu mă pupa. În realitate, era o mamă absentă emoțional. Tu cât de ușor spui te iubesc și cât de ușor oferi o îmbrățișare ?
2. Stilul preocupat, caracterizat printr-un comportament timorat, cum ar fi agățarea de celălalt, nevoia permanentă de încurajare și dorința permanentă de apropiere. Cauza acestor manifestări este frica de abandon.
Și stilul autosuficient simte frică de abandon, dar se protejează evitând să recunoască importanța relației cu mama.
Cpiii și apoi adulții cu stil de atașament preocupat sunt atât de preocupați de disponibilitatea celorlalți încât această frică le domină viața.
Acest stil de atașament este datorat faptului că mama nu a oferit în mod constant dovezi de dragoste. Uneori ea a fost disponibilă, alteori nu, iar copilul nu mai știe la ce să se aștepte.
3. Stilul îngrijitorului compulsiv în care nevoile proprii nu sunt luate în seamă și toată atenția este îndreptată spre îndeplinirea nevoilor celuilalt. Este datorat mamelor care nu au fost capabile să se dedice copiilor lor, dar s-au bucurat să primească ajutorul acestora.
4. Stilul dezorganizat sau dezorientat, întâlnit la majoritatea copiilor abuzați. Acești copii alternează între momente de confuzie și frică.
Părinții abuzivi
nu sunt tot timpul astfel, uneori ei satisfac nevoile copilului. De aceea ei sunt o sursă de frică dar și de alinare. Tocmai acesta este motivul care îl face pe copil să fie dezorientat.
Părinții neglijenți sau abuzivi au, de cele mai multe ori, o traumă netratată. De aceea ei se refugiază în consum de droguri,de alcool sau suferă de depresie cronică. Copiii ajung să își asume rolul de îngrijitor în relația cu părinții. Probabil copiii realizează că adulții nu sunt de încredere și nu-i pot îngriji.
În concluzie:
- dacă am beneficiat de un atașament sigur, ne este ușor să ne exprimăm dorințele de apropiere, de alinare, nevoile în general;
- dacă mama ne-a respins cererile de afecțiune, sprijin și protecție, am dezvoltat un atașament autosuficient. Adică am învățat să nu ne exprimăm aceste nevoi și să le îndepărtăm din experiența noastră conștientă;
- dacă mama a fost inconsecventă, uneori a răspuns nevoilor noastre, alteori nu, am dezvoltat un atașament preocupat. Adică, am învățat că pentru a ne satisface nevoile trebuie să ne concentrăm permanent asupra lor. În plus, trebuie să menținem o permanentă apropiere fața de persoanele din viața noastră.
De ce mama s-a purtat așa?
Dacă mama mamei noastre (bunica) nu s-a deschis și nu a îndeplinit nevoile fiicei ei (mama noastră) deoarece a fost prea ocupată sau prea rece, atunci acest mod de a fi s-a întipărit și la mama noastră. Și ea îl repetă în mod inconștient. La rândul nostru, am preluat aceste tipare și le repetăm în continuare, în creșterea copiilor noștri.
Nu e de vină nimeni și nu trebuie să condamnăm pe nimeni pentru modul în care ne-au crescut mamele noastre. Gândiți-vă la bunicile voastre: au avut mulți copii, au provenit din familii numeroase și au avut grijă de alți frați. Au prins războiul, poate au rămas văduve, au trecut prin perioada colectivizării, mutarea la oraș în urma industrializării și multe alte momente dificile.
De cele mai multe ori nu au avut timp să se ocupe de copiii mici, deoarece trebuiau să asigure traiul zilnic. Erau mai importante mâncarea și acoperișul decât alintările și îmbrățișarile.
Vremurile grele le-au făcut pe bunicile noastre să treacă mai repede prin copilărie. Ele au fost nevoite să-și dezvolte autonomia și nu trăsăturile de dependență față de mamă, specifice copilăriei.
Ulterior ele au avut așteptări nerealiste de la fiicele lor, adică mamele noastre, pe care le-au văzut foarte devreme ca pe niște mici adulți. Și adulților nu le oferi aceleași dovezi de dragoste ca unui copil.
În concluzie:
mamele care au fost neglijate emoțional, își vor neglija, la rândul lor, proprii copii.
Abuzul emoțional versus neglijarea emoțională
Psihologa Jonice Webb ne spune în ce constă această distincție:
- abuzul emoțional este ceva ce părintele FACE unui copil, este o acțiune. De exemplu:
- ridiculizare, ceartă, învinuire, umilire prin cuvinte grele sau critici;
- abuzul nonverbal: refuzul de a vorbi cu copilul;
- amenințarea copilului cu abandonul;
- acțiuni prin care provoacă rușine copilului.
Copiii abuzați psihic suferă de anxietate, depresie, stimă de sine scăzută, stres posttraumatic, idei suicidare, mai mult decât copiii neglijați emoțional.
2. neglijarea emoțională este opusul abuzului emoțional, adică e LIPSA unor acțiuni.
Neglijarea emoțională-urmări
Copiii neglijați emoțional:
-
nu se simt valorizați;
-
au o stimă de sine scăzută;
-
au sentimentul că nu sunt sprijiniți;
- au dificultăți în a-și asuma și a lupta pentru propriile nevoi;
- dificultate de a accepta iubirea și de a menține relații intime;
- suferă de singurătate și sentimentul de neapartenență;
- nu știu să-și proceseze emoțiile;
- sentimentul că niciodată nu primesc deajuns (bani, iubire, bucurie);
- suferă de depresie;
- suferă de anxietate, manifestată prin: atacuri de panică, tipare obsesiv-compulsive, iritabilitate, fobii, îngrijorare și precauții în exces, neliniște;
- au comportamente adictive care oferă alinare sau amorțire (dependența de mâncare);
- sentiment de neputință;
- lipsa de siguranță;
- perfecționism și critică de sine (dacă voi fi suficient de bun, voi obține iubirea mamei);
- dificultate de a-și urma pasiunile;
- evitarea ca reacție profund înrădăcinată;
- degradarea sănătății datorită stresului;
- dificultate de a se încrede în alții;
- plafonarea interioară (nu am voie să simt anumite emoții, să iau anumite decizii, să am succes);
- suferă de amnezie, adică uită evenimentele prea dureroase ;
- nu mai știu sigur ce e real și ce nu.
Vindecarea rănilor produse de neglijarea emoțională:
- descoperirea rănii. Cel mai probabil te vei încadra într-unul din cele 4 tipuri de atașament nesecurizant pe care le-am descris la începutul articolului și pe care te rog să le recitești (autosuficient, preocupat, îngrijitorul compulsiv, dezorganizat);
- conectarea la experiențele din copilărie și identificarea, numirea emoțiilor;
- ținerea unui jurnal. Exprimarea emoțiilor pe hârtie este folositoare. Tot în jurnal ne putem exprima durerea;
- trebuie să simțim furie pentru ceea ce a mers rău în viața noastră. Furia o putem exprima tot în jurnal. Scrie fraza: Sunt furioasă pentru că….. și completează cu tot ce ai pe suflet;
- ține „doliu” pentru suferințele din copilărie, pentru ce ți-a lipsit, pentru cât de dificilă a devenit viața ta. Și poți face acest lucru printr-un șuvoi nesfârșit de lacrimi;
- renunță la fantasme și la speranțe vane de tipul și dacă totuși…
- participă la cursuri și citește cărți care te vor învăța să ceri ceea ce îți dorești;
- conștientizează tiparul în care ești blocat și alege un tipar nou. Ca adulți, repetăm tiparele nesănătoase din timpul relațiilor cu părinții. De exemplu, alegem un partener indisponibil emoțional ca și părintele indisponibil emoțional. Suntem atrași de aceste persoane în încercarea de a ne vindeca rana. Acest lucru nu se poate întâmpla și ne continuăm suferința;
- rupe lanțul luând decizia conștientă de a-ți oferi susținere.
Repetă-ți cât de des posibil:
- Am încredere în tine;
- Știu că poți face asta;
- Sunt aici, cu tine, orice s-ar întâmpla.
10. exersează grija de sine, care presupune:
- să răspundem nevoilor noastre;
- găsirea activităților care ne oferă plăcere și să facem pauză de la cele stresante;
- să nu ne forțăm să funcționăm la capacitate optimă atunci când suntem stresați, tulburați sau obosiți;
- să ne oferim compasiune ca și unui prieten;
- să fim blânzi cu noi înșine;
- găsirea acelor lucruri care ne oferă alinare.
11.notează în jurnal experiențele pozitive și citește-le când ești afectat fizic/emoțional. Rick Hanson spune: creierul acționează precum o bandă adezivă cu arici când vine vorba de experiențe negative și ca teflonul când are parte de trăiri pozitive.
M-aș bucura să știu că ceea ce am scris aici te ajută să te cunoști, să te regăsești și să conștientizezi ce însemnă neglijarea emoțională.
Îți recomand și câteva cărți de parenting pe care eu le-am citit și am învățat multe lucruri utile despre cum să ne creștem copiii:
- Janet Lansburi – Nu există copii răi
- Jasmin Lee Cori – Mamă, tu unde erai atunci?
- Philippa Perry – Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri
- Olivier Revol – Sunt părinte de adolescent
- Adele Faber, Elaine Mazlish – Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat
- Dr. Scott P. Sells – Adolescenți scăpați de sub control
Dacă vrei să știi mai multe despre mine, intră pe pagina Acasă sau Servicii.
Dacă vrei să-mi lași un mesaj sau să vorbim despre ce te frământă, accesează pagina Contact sau completează următorul formular:
Să ai o zi plină de zâmbete!