Copilul mic are un comportament neadecvat
din două motive:
- pentru că vrea să devină independent;
- pentru că părinții nu au stabilit limite clare privind ce îi este permis și ce nu îi este permis.
„Bătaia este ruptă din rai”
Așa ne-au educat părinții noștri pentru că așa au fost și ei educați. Mă gândesc la Creangă, educația însemna bătaie. Așa au crescut bunicii noștri și părinții lor și tot așa.
Această „educație” a dus o stimă de sine scăzută, suntem ezitanți, frustrați, ne este greu să spunem „Nu” când vrem să facem asta, ne este greu să ne exprimăm sentimentele și ne este greu să ne apărăm punctul de vedere.
Educația prin frică și teroare nu este educație, este dresaj! Putem să rupem cercul acesta și să ne educăm efectiv copiii prin colaborare, cu dragoste și înțelegere.
Probabil ai să zâmbești. Dacă ai un copil mic sau ai trecut prin procesul de creștere al unui copil și îți amintești cum e să fii nedormit, la capătul puterilor și la capătul răbdării, în urletele și țipetele copilului mic, desigur cel mai greu lucru pe care îl poți face e să fii calm! Așa este. Singura opțiune când ai un copil mic este să nu ajungi în situația aceasta.
Și nevoile părinților contează
Vreau să vin în ajutorul părinților care au copii mici, cu mai multe sugestii despre cum puteți să creșteți copilul mic cu cât mai puțin stres. Și eu am trecut prin această perioadă și nu mi-a fost ușor.
Janet Lansbury în cartea „Nu există copii răi” vorbește despre educarea cu blândețe a copilului mic. Dacă aplicăm câteva din sfaturile ei, de la bun început, multe dintre ele vor funcționa. Dacă încercăm să apelăm la ele când deja copilul mic și-a instaurat supremația în familie, probabil că ele vor fi mult mai greu de aplicat.
Ca părinți, facem multe sacrificii pentru copiii noștri. Dar nu trebuie să renunțăm la tot ca să-l facem pe copil fericit, pentru că vom deveni noi nefericiți, nemulțumiți și frustrați. Trebuie să ne gândim și la limitele noastre.
Blândețe nu înseamnă să tolerăm orice și să devenim terorizați de propriul copil mic. Dacă facem asta, el va avea o părere falsă despre ce înseamnă educație și așteptări nerealiste de la viață. Va fi mereu convins că totul i se cuvine și se va lovi de dezamăgiri și neîmpliniri.
Perioadele de criză la copii
- la 2 ani, când copilul mic lovește cu mâinile, picioarele, mușcă, țipă, plânge, se smiorcăie, refuză să facă ce i se spune, manifestă respingere și rezistență la orice, eventual spune „te urăsc”;
- adolescența. Câteva dintre problemele cu care se confruntă adolescenții le găsești în articolul meu Problemele adolescentilor. 20 de sfaturi de la un psihiatru.
- perioade intermediare: 4 ani, 6 ani și preadolescența care începe pe la 9 ani.
E nevoie de limite
Trebuie să-i învățam pe copiii mici ce au voie să facă și ce nu au voie să facă. Ei au nevoie de limite clare pentru a simți siguranță, confort și încredere în părinți. Un copil nu se simte liber dacă granițele nu sunt clar delimitate.
Pedagogul Janet Gonzalez-Mena face următoarea analogie pentru a descrie nevoia de limite a unui copil: să ne imaginăm că trecem cu mașina peste un pod pe timp de noapte. Dacă podul nu are balustrade, vom conduce încet și cu teamă. Dar dacă vedem balustradele de o parte și de alta, putem conduce pe pod cu încredere și ușurință. Așa se simte copilul mic în privința limitelor din mediul său înconjurător.
Janet Lansbury spune în cartea menționată mai sus: „copiii crescuți fără limite ferme și consecvente sunt nesiguri și plictisiți de viață. Încărcați cu prea multe decizii de luat și prea multă putere, ratează libertatea plină de voioșie pe care o merită fiecare copil.”
Haideți să ne gândim cum ar fi să trăim într-o lume fără legi sau reguli. Am mai reuși să ne asigurăm traiul? Cât am reuși să supraviețuim în haosul din jurul nostru? Societatea a evoluat și s-a dezvoltat pentru că la baza ei stau tocmai legi, norme și reguli. Un copil care face ce vrea trăiește într-un haos, el trebuie să facă mereu alegeri pentru a-și asigura supremația în familie.
Vârsta nu-i permite asta. Va obosi, va fi tot mai nervos și mai nefericit. Nu-i facem bine copilului mic dacă îl lăsăm să decidă el ce vrea să facă.
Magda Gerber spune: „lipsa disciplinei nu este bunătate, este neglijență.”Pasivitatea părinților este una din cauzele eșecului în educație.
Cum stabilim limite
Stabilim o rutină zilnică
Bebelușul trebuie să știe la ce să se aștepte: când mănâncă, se joacă, doarme, face baie, etc.
Comunicăm direct, sincer, la persoana I
Părinții se autodenumesc mami și tati. Când spuneți mami nu vrea să fie lovită nu transmiteți un mesaj clar pentru bebeluș.
Nu spuneți doar NU
Adăugați o scurtă explicație: nu-l lovi pe fratele tău pentru că îl doare.
Stabiliți din timp limite
Când nu vreți ca cel mic să facă ceva folosiți expresia cheie Nu-ți dau voie. Spusă pe un ton blând dar hotărât. Sau Nu pot să-ți dau voie, Nu vreau ca tu să….
Folosireea acestor cuvinte îi arată cel mai clar copilului ce are voie să facă/ce îi este permis și ce nu are voie să facă.
Facem ceea ce spunem
Trecem cu blândețe la fapte. Când un copil aruncă mâncarea din farfurie, îl anunțăm că masa s-a încheiat și luăm farfuria. Dacă plânge, îi spunem că vom mânca din nou, în curând.
Dacă nu vrea să se îmbrace ca să mergem în parc, rămânem acasă.
Nu distrageți atenția unui copil când acesta plânge
Va înțelege că a fost manipulat și nu vrem asta. Întrebați-l direct ce vrea, pe un ton cât se poate de blând. S-ar putea ca țipetele să nu aibă nicio legătură cu situația în care vă aflați. Îți voi spune mai jos din ce cauze poate să plângă copilul mic.
Predicile și mustrările nu-l fac pe copil să înțeleagă ce a greșit
Dacă spuneți, de exemplu, Nu e frumos să lovești pisica, loviturile pot să o doară. Nu o mai lovi, bine? Copilul nu înțelege ce vreți de la el.
Spuneți simplu: Te rog să nu lovești pisica pentru că o doare.
Amintiți-vă când părinții voștri vă țineau o predică interminabilă despre orice. Avea efect? Cu siguranță, nu.
Nu pedepsiți copilul pentru că plânge
Copilul mic plânge din multe motive:
- trebuie să-și exteriorizeze emoțiile și plânge, dă din mâini și din picioare și multe alte comportamente pe care nici el nu și le înțelege. Janet Lansbury consideră că ele se datorează unui decalaj între dezvoltarea cortexului prefrontal, imatur și emoțiile copilăriei. Adică el este copleșit de emoții mai mari decât le poate face față;
- este obosit, flămând sau murdar;
- vrea să ne atragă atenția;
- nu înțelege ce îi cerem, ce vrem de la el.
Nu aplicați pedepse fizice
Ele au ca efect frica, resentimentele, neîncrederea, mânia și lipsa de speranță. Îl fac pe copil să-și interiorizeze furia sau rușinea și duc la izolare și lipsă de încredere. Ele îl pot face pe copil să devină violent.
Limitați accesul la televizor, smartphone, Ipad
Toate device-urile suprastimulează copilul.
Cum să vorbim cu copiii mici
Janet Lansbury vine cu următoarele sugestii:
- Vorbiți normal, ținând cont de câteva reguli:
- nu imitați cuvintele pe care ei le stâlcesc. Gândiți-vă cât v-ar deranja ca cineva, cu care vorbiți, să se maimuțărească imitându-vă, când pronunțați greșit un cuvânt;
- folosiți propoziții scurte;
- vorbiți rar;
- faceți pauze după fiecare propoziție pentru a-i da timp copilului să vă înțeleagă.
2. Folosiți Da în loc de Nu. Păstrați Nu pentru când spuneți Nu îți dau voie să…
De exemplu, spuneți Vreau să stai liniștit lângă mine în loc de Nu mai sări (alerga) în jurul meu.
3. Folosiți dubla alegere pentru a-i lăsa copilului posibilitatea de a alege. Este poate cea mai bună tehnică pentru a-l determina pe copil să facă ceva.
Vrei să pui jucăriile pe raft sau în cutie?
Vrei să schimbăm scutecul acum sau peste zece minute?
Vrei să te încalț întâi cu piciorul drept sau cu cel stâng?
Te urci singur în scaunul din mașină sau ai nevoie de ajutor?
Atenție! Nu puneți întrebări care pot fi copleșitoare pentru copil: Ce vrei să mănânci la cină? sau Cu ce te îmbraci astăzi? E mai simplu să întrebați: Te îmbraci cu tricoul alb sau cu cel verde?
Și nu oferiți opțiuni false: Mergem astăzi la bunica? Ce faceți dacă spune NU!?
4. Nu presupuneți emoțiile copilului (Ți-e frică să te dai în carusel?). Spuneți doar ceea ce știți cu siguranță (Se pare că ești deranjat de carusel. Vrei să te iau în brațe?)
De ce nu ne ascultă copiii mici
- Se simt deconectați de părinți pentru că au fost pedepsiți, manipulați, se cred neînțeleși, sau părinții au dat dovadă de frică, ezitare sau frustrare când au impus limitele;
- Lipsa de consecvența a părinților în a face ceea ce spun;
- Părinții sunt neconvingători;
- Dau prea multe ordine, sau multe alegeri, sau prea multă libertate copilului mic;
- copilul are ceva mai bun de făcut.
A ne iubi copilul nu înseamnă să facem tot ce vrea el. Trebuie să impunem limite și să spunem NU. În caz contrar, opoziția copilului va persista și părintele va deveni tot mai furios și mai frustrat.
Mulți părinți nu impun limite deoarece se tem de reacția negativă a copilului mic și de izbucnirile lui. Adevărul este exact opus: limitele asigură siguranța emoțională a copilului.
Pe măsură ce crește, copilul are tot mai multă nevoie de limite.
Și câteva exemple care sper că te vor ajuta:
- când plânge sau țipă, spune-i: Nu te pot înțelege atunci când țipi. Te rog oprește-te și vorbește cu mine, spune-mi ce dorești.
- când folosește cuvinte urâte: E un cuvânt urât. Te rog să nu-l mai folosești.
- când vrea în brațe: Vrei să te iau în brațe? Acum nu pot, dar am să stau cu tine după ce termin de spălat vasele.
În concluzie, copilul mic trebuie să-și exprime emoțiile prin plâns, țipete, și alte manifestări. Trebuie să acceptăm emoțiile negative pentru că sunt normale la vârsta lui. Dar nu trebuie să acceptăm comportamentele negative. Dacă atunci când într-o izbucnire de plâns ne lovește, îi prindem mânuțele și îi spunem pe un ton calm și hotărât: nu-ți dau voie să mă lovești pentru că mă doare!
Dacă vrei să afli mai multe despre mine, poți vizita pagina Acasă. Dacă vrei să-mi împărtășești problemele cu care te confrunți și vrei să găsim o soluție, accesează paginile Contact sau Servicii.
Cărți de parenting
pe care îți recomand să le citești:
- Janet Lansburi – Nu există copii răi
- Philippa Perry – Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri
- Olivier Revol – Sunt părinte de adolescent
- Adele Faber, Elaine Mazlish – Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat
- Dr. Scott P. Sells – Adolescenți scăpați de sub control
Să ai o zi plină de zâmbete!
Cezarina Nicodei
