Copilul mic nu te ascultă? Stabilește limite!

5/5 - (35 votes)

Copilul mic

Copilul mic are un comportament neadecvat

din două motive:

  1. pentru că vrea să devină independent;
  2. pentru că părinții nu au stabilit limite clare privind ce îi este permis și ce nu îi este permis.

„Bătaia este ruptă din rai”

Așa ne-au educat părinții noștri pentru că așa au fost și ei educați. Mă gândesc la Creangă, educația însemna bătaie. Așa au crescut bunicii noștri și părinții lor și tot așa.

Această „educație” a dus o stimă de sine scăzută, suntem ezitanți, frustrați, ne este greu să spunem „Nu” când vrem să facem asta, ne este greu să ne exprimăm sentimentele și ne este greu să ne apărăm punctul de vedere.

Educația prin frică și teroare nu este educație, este dresaj! Putem să rupem cercul acesta și să ne educăm efectiv copiii prin colaborare, cu dragoste și înțelegere.

Probabil ai să zâmbești. Dacă ai un copil mic sau ai trecut prin procesul de creștere al unui copil și îți amintești cum e să fii nedormit, la capătul puterilor și la capătul răbdării, în urletele și țipetele copilului mic, desigur cel mai greu lucru pe care îl poți face e să fii calm! Așa este. Singura opțiune când ai un copil mic este să nu ajungi în situația aceasta.

Și nevoile părinților contează

Vreau să vin în ajutorul părinților care au copii mici, cu mai multe sugestii despre cum puteți să creșteți copilul mic cu cât mai puțin stres. Și eu am trecut prin această perioadă și nu mi-a fost ușor.

Janet Lansbury în cartea „Nu există copii răi” vorbește despre educarea cu blândețe a copilului mic. Dacă aplicăm câteva din sfaturile ei, de la bun început, multe dintre ele vor funcționa. Dacă încercăm să apelăm la ele când deja copilul mic și-a instaurat supremația în familie, probabil că ele vor fi mult mai greu de aplicat.

Ca părinți, facem multe sacrificii pentru copiii noștri. Dar nu trebuie să renunțăm la tot ca să-l facem pe copil fericit, pentru că vom deveni noi nefericiți, nemulțumiți și frustrați. Trebuie să ne gândim și la limitele noastre.

Blândețe nu înseamnă să tolerăm orice și să devenim terorizați de propriul copil mic. Dacă facem asta, el va avea o părere falsă despre ce înseamnă educație și așteptări nerealiste de la viață. Va fi mereu convins că totul i se cuvine și se va lovi de dezamăgiri și neîmpliniri.

Perioadele de criză la copii

  • la 2 ani, când copilul mic lovește cu mâinile, picioarele, mușcă, țipă, plânge, se smiorcăie, refuză să facă ce i se spune, manifestă respingere și rezistență la orice, eventual spune „te urăsc”;
  • adolescența. Câteva dintre problemele cu care se confruntă adolescenții le găsești în articolul meu Problemele adolescentilor. 20 de sfaturi de la un psihiatru.
  • perioade intermediare: 4 ani, 6 ani și preadolescența care începe pe la 9 ani.

E nevoie de limite

Trebuie să-i învățam pe copiii mici ce au voie să facă și ce nu au voie să facă. Ei au nevoie de limite clare  pentru a simți siguranță, confort și încredere în părinți. Un copil nu se simte liber dacă granițele nu sunt clar delimitate.

Pedagogul Janet Gonzalez-Mena face următoarea analogie pentru a descrie nevoia de limite a unui copil: să ne imaginăm că trecem cu mașina peste un pod pe timp de noapte. Dacă podul nu are balustrade, vom conduce încet și cu teamă. Dar dacă vedem balustradele de o parte și de alta, putem conduce pe pod cu încredere și ușurință. Așa se simte copilul mic în privința limitelor din mediul său înconjurător.

Janet Lansbury spune în cartea menționată mai sus: „copiii crescuți fără limite ferme și consecvente sunt nesiguri și plictisiți de viață. Încărcați cu prea multe decizii de luat și prea multă putere, ratează libertatea plină de voioșie pe care o merită fiecare copil.”

Haideți să ne gândim cum ar fi să trăim într-o lume fără legi sau reguli. Am mai reuși să ne asigurăm traiul? Cât am reuși să supraviețuim în haosul din jurul nostru? Societatea a evoluat și s-a dezvoltat pentru că la baza ei stau tocmai legi, norme și reguli. Un copil care face ce vrea trăiește într-un haos, el trebuie să facă mereu alegeri pentru a-și asigura supremația în familie.

Vârsta nu-i permite asta. Va obosi, va fi tot mai nervos și mai nefericit. Nu-i facem bine copilului mic dacă îl lăsăm să decidă el ce vrea să facă.

Magda Gerber spune: „lipsa disciplinei nu este bunătate, este neglijență.”Pasivitatea părinților este una din cauzele eșecului în educație.

Cum stabilim limite

Copilul mic

Stabilim o rutină zilnică

Bebelușul trebuie să știe la ce să se aștepte: când mănâncă, se joacă, doarme, face baie, etc.

Comunicăm direct, sincer, la persoana I

Părinții se autodenumesc mami și  tati. Când spuneți mami nu vrea să fie lovită nu transmiteți un mesaj clar pentru bebeluș.

Nu spuneți doar NU

Adăugați o scurtă explicație: nu-l lovi pe fratele tău pentru că îl doare.

Stabiliți din timp limite

Când nu vreți ca cel mic să facă ceva folosiți expresia cheie Nu-ți dau voie.  Spusă pe un ton blând dar hotărât. Sau Nu pot să-ți dau voie, Nu vreau ca tu să….

Folosireea acestor cuvinte îi arată cel mai clar copilului ce are voie să facă/ce îi este permis și ce nu are voie să facă.

Facem ceea ce spunem

Trecem cu blândețe la fapte. Când un copil aruncă mâncarea din farfurie, îl anunțăm că masa s-a încheiat și luăm farfuria. Dacă plânge, îi spunem că vom mânca din nou, în curând.

Dacă nu vrea să se îmbrace ca să mergem în parc, rămânem acasă.

Nu distrageți atenția unui copil când acesta plânge

Va înțelege că a fost manipulat și nu vrem asta. Întrebați-l direct ce vrea, pe un ton cât se poate de blând. S-ar putea ca țipetele să nu aibă nicio legătură cu situația în care vă aflați. Îți voi spune mai jos din ce cauze poate să plângă copilul mic.

Predicile și mustrările nu-l fac pe copil să înțeleagă ce a greșit

Dacă spuneți, de exemplu, Nu e frumos să lovești pisica, loviturile pot să o doară. Nu o mai lovi, bine? Copilul nu înțelege ce vreți de la el.

Spuneți simplu: Te rog să nu lovești pisica pentru că o doare.

Amintiți-vă când părinții voștri vă țineau o predică interminabilă despre orice. Avea efect? Cu siguranță, nu.

Nu pedepsiți copilul pentru că plânge

Copilul mic plânge din multe motive:

  • trebuie să-și exteriorizeze emoțiile și plânge, dă din mâini și din picioare și multe alte comportamente pe care nici el nu și le înțelege. Janet Lansbury consideră că ele se datorează unui decalaj între dezvoltarea cortexului prefrontal, imatur și emoțiile copilăriei. Adică el este copleșit de emoții mai mari decât le poate face față;
  • este obosit, flămând sau murdar;
  • vrea să ne atragă atenția;
  • nu înțelege ce îi cerem, ce vrem de la el.

Nu aplicați pedepse fizice

Ele au ca efect frica, resentimentele, neîncrederea, mânia și lipsa de speranță. Îl fac pe copil să-și interiorizeze furia sau rușinea și duc la izolare și lipsă de încredere. Ele îl pot face pe copil să devină violent.

Limitați accesul la televizor, smartphone, Ipad

Toate device-urile suprastimulează copilul.

Cum să vorbim cu copiii mici

Janet Lansbury vine cu următoarele sugestii:

  1. Vorbiți normal, ținând cont de câteva reguli:
  • nu imitați cuvintele pe care ei le stâlcesc. Gândiți-vă cât v-ar deranja ca cineva, cu care vorbiți, să se maimuțărească imitându-vă, când pronunțați greșit un cuvânt;
  • folosiți propoziții scurte;
  • vorbiți rar;
  • faceți pauze după fiecare propoziție pentru a-i da timp copilului să vă înțeleagă.

2. Folosiți Da în loc de Nu. Păstrați Nu pentru când spuneți Nu îți dau voie să…

De exemplu, spuneți Vreau să stai liniștit lângă mine în loc de  Nu mai sări (alerga) în jurul meu.

3. Folosiți dubla alegere pentru a-i lăsa copilului posibilitatea de a alege. Este poate cea mai bună tehnică pentru a-l determina pe copil să facă ceva.

Vrei să pui jucăriile pe raft sau în cutie?

Vrei să schimbăm scutecul acum sau peste zece minute?

Vrei să te încalț întâi cu piciorul drept sau cu cel stâng?

Te urci singur în scaunul din mașină sau ai nevoie de ajutor?

Atenție! Nu puneți întrebări care pot fi copleșitoare pentru copil: Ce vrei să mănânci la cină? sau Cu ce te îmbraci astăzi? E mai simplu să întrebați: Te îmbraci cu tricoul alb sau cu cel verde?

Și nu oferiți opțiuni false: Mergem astăzi la bunica? Ce faceți dacă spune NU!?

4. Nu presupuneți emoțiile copilului (Ți-e frică să te dai în carusel?). Spuneți doar ceea ce știți cu siguranță (Se pare că ești deranjat de carusel. Vrei să te iau în brațe?)

De ce nu ne ascultă copiii mici

Copilul mic

  1. Se simt deconectați de părinți pentru că au fost pedepsiți, manipulați, se cred neînțeleși, sau părinții au dat dovadă de frică, ezitare sau frustrare când au impus limitele;
  2. Lipsa de consecvența a părinților în a face ceea ce spun;
  3. Părinții sunt neconvingători;
  4. Dau prea multe ordine, sau multe alegeri, sau prea multă libertate copilului mic;
  5. copilul are ceva mai bun de făcut.

A ne iubi copilul nu înseamnă să facem tot ce vrea el. Trebuie să impunem limite și să spunem NU. În caz contrar, opoziția copilului va persista și părintele va deveni tot mai furios și mai frustrat.

Mulți părinți nu impun limite deoarece se tem de reacția negativă  a copilului mic și de izbucnirile lui. Adevărul este exact opus: limitele asigură siguranța emoțională a copilului.

Pe măsură ce crește, copilul are tot mai multă nevoie de limite.

Și câteva exemple care sper că te vor ajuta:

  • când plânge sau țipă, spune-i: Nu te pot înțelege atunci când țipi. Te rog oprește-te și vorbește cu mine, spune-mi ce dorești.
  • când folosește cuvinte urâte: E un cuvânt urât. Te rog să nu-l mai folosești.
  • când vrea în brațe: Vrei să te iau în brațe? Acum nu pot, dar am să stau cu tine după ce termin de spălat vasele.

În concluzie, copilul mic trebuie să-și exprime emoțiile prin plâns, țipete, și alte manifestări. Trebuie să acceptăm emoțiile negative pentru că sunt normale la vârsta lui. Dar nu trebuie să acceptăm comportamentele negative. Dacă atunci când într-o izbucnire de plâns ne lovește, îi prindem mânuțele și îi spunem pe un ton calm și hotărât: nu-ți dau voie să mă lovești pentru că mă doare!

Dacă vrei să afli mai multe despre mine, poți vizita pagina Acasă. Dacă vrei să-mi împărtășești problemele cu care te confrunți și vrei să găsim o soluție, accesează paginile Contact sau Servicii.

Cărți de parenting

pe care îți recomand să le citești:

  • Janet Lansburi – Nu există copii răi
  • Philippa Perry – Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri
  • Olivier Revol – Sunt părinte de adolescent
  • Adele Faber, Elaine Mazlish – Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat
  • Dr. Scott P. Sells – Adolescenți scăpați de sub control

Să ai o zi plină de zâmbete!

                                 Cezarina Nicodei

 

Să-i înțelegem pe adolescenți. Cum să te porți ca părinte cu un adolescent

5/5 - (33 votes)

Să-i înțelegem pe adolescenți

Cum să te porți ca părinte cu un adolescent. 8 situații de viață

Salut! Am scris acest articol ca să îți expic cum să te porți, ca părinte, cu copilul tău adolescent în 8 situații concrete de viață. Să-i înțelegem pe adolescenți! Au nevoie de noi chiar dacă nu știu cum să ne-o spună.

Nu am scris aceste rânduri ca să te fac să te simți prost. Nici nu vreau să-ți reproșez ceva!

Îți voi prezenta 8 exemple de viață și ce să faci pentru a avea o relație armonioasă cu copilul tău. Le poți găsi și în cartea „Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat” scrisă de Adele Faber și Elaine Mazlish care, timp de peste 40 de ani au ținut ateliere cu părinții și conferințe pentru cei implicați în educația copiilor.

Nu contează cu care strategie începi, important este să pui în aplicare chiar acum ceva. Fă primul pas după ce termini de citit acest articol. Începe chiar de azi să schimbi ceva în familia ta! 

Dacă vrei să-mi spui ce problemă ai cu adolescentul tău sau nu știi de ce nu te mai înțelegi cu el, completează formularul de la sfârșitul articolului și îți voi răspunde în cel mai scurt timp.

Hai să-i înțelegem pe adolescenți, sunt copiii noștri!

Cum facem față sentimentelor

  1. În loc să respingi sentimentele…..

„-Abby, de ce plângi?

-Nu vreau să vorbesc cu tine despre asta!

-Dacă vorbești, o să te simți mai bine!

-Scott m-a părăsit!

-Uită-l o să ai o mulțime de alți prieteni:

-Așa crezi tu.”

Acel bine cunoscut „până te măriți, îți trece” amplifică în realitate supărarea și această abordare va înrăutăți supărarea fetei. El denotă și o lipsă de empatie față de suferința cuiva.

Identifică gândurile și sentimentele

„-Abby, ceva te-a necăjit.

-Scott m-a părăsit!

Nu mă miră că ești așa de supărată!

-Trebuia să mă aștept la asta.

Asta poate fi dureros.

-M-a durut! Dar mi-am spus că sunt singura la care ține cu adevărat.”

Aici mama nu-i spune fetei „trece” ci o ajută să-și identifice sentimentele și să le facă față. Această abordare are și avantajul că nu amplifică supărarea.

Să-i înțelegem pe adolescenți

2. În loc să ignori sentimentele…

„-O, nu! Mâine trebuie să prezint lucrarea despre Shakespeare.

-Nu-mi spune că nu ai terminat-o!

Dar…

Niciun dar. Stai jos și fă-o acum!

-Am crezut că am timp până vineri.

Așa se întâmplă dacă nu-ți planifici totul dinainte.

-Lasă-mă-n pace!

Ai grijă ce spui!”

Așa procedează majoritatea părinților: critică neglijența elevului și apoi dau sfaturi! Intenția lor este bună, dar comportamentul lor vă declanșa furia copilului care deja este într-o situație dificilă.

Fă-le cunoscute printr-un cuvânt sau sunet

„ -O, nu! Mâine trebuie să prezint lucrarea despre Shakespeare.

-O!

-Îmi dă peste cap toate planurile! În seara asta voiam să mă uita la meci!

Of!

-Și nu am făcut decât jumătate.

Mmm.

-Dar acum trebuie să o termin. Profesorul scade nota dacă întârzii.

-Înțeleg.

Copilul se simte înțeles. Își dă seama singur ce are de făcut și își rezolvă problema.

În loc să îl „ataci” pe adolescent

  1. În loc să îl ataci pe adolescent…

„-Ești un iresponsabil!

-Omule, de-abia am ajuns acasă, de ce țipi la mine?

-Pentru că niciodată nu mă pot baza pe tine! Ai promis dimineață că vei curăța aleea!

-De ce lași totul pe umerii mei? Pe Mark nu-l rogi niciodată să facă ceva!”

Atitudinea tatălui îl umilește pe adolescent.

În acest dialog tatăl țipă, manifestă violență verbală, este autoritar, nu lasă loc la o discuție prietenoasă cu copilul. Fiul ripostează pe același ton încercând să se apere, discuția alunecă spre ceartă și nu spre o lămurire a problemei.

Descrie ceea ce simți

„-Ken, sunt dezamăgit. Mi-ai promis că până ajung acasă aleea va fi curățată.

Am vrut, tată, dar antrenorul ne-a ținut peste program.

-Deci intenționai s-o faci.

-Da, du-te înăuntru și mă apuc acum de treabă.”

Copiii vor reacționa cu calm atunci când le vorbim despre ceea ce simțim.

Când descrii ceea ce simți, ca părinte, nu mai poți să ridici tonul și astfel discuți este calmă și adolescentul nu mai simte nevoia să intre în gardă.

Părinții „decid” stima de sine a copilului

Când eram copil, mama mea îmi spunea „nu ești bună de nimic”, ori de câte ori făceam ceva greșit, sau „parcă ești moartă”, atunci când făceam lucrurile în alt ritm decât ar fi vrut ea. Atitudinea ei de „stăpân”, nu de părinte, m-a făcut să mă confrunt în viață cu 3 mari probleme, și cred că mulți dintre voi vă regăsiți aici:

-frica de eșec. Mereu depun un efort foarte mare pentru a nu greși, pentru a fi totul perfect, pentru a controla toate detaliile. Nu e sănătos ceea ce fac pentru că oamenii au dreptul să greșească! Mai mult, când vreau să fac ceva ce nu am mai făcut sau este foarte important, sufăr de anxietate.

-o stimă de sine scăzută. Asta înseamnă că nu am curaj să spun „nu” pentru că țin foarte mult ca oamenii să mă placă. Și nu e bine! Trebuie să spui „nu” atunci când nu vrei să faci ceva, nu-ți place sau consideri că nu tu trebuie să faci acel lucru!

victimizarea. Am renunțat să mă iubesc pe mine pentru că îi consideram pe alții mai importanți în viața mea. Asta duce la frustrări și nefericire. Când nu-ți mai pasă de alții, ci doar de tine, atunci ești cu adevărat fericit!

Este teribil de dăunător să vă criticați copiii dacă au făcut o greșeală, într-un anumit context. E doar o situație. Viața e plină de o mulțime de situații în care ei pot fi extraordinari! Să-i înțelegem pe adolescenți atunci când greșesc și să-i apreciem și să-i încurajăm atunci când fac lucruri bune, chiar dacă sunt mărunte sau par neînsemnate.

Când ești gata să reproșezi sau să ameninți…

  1. În loc să reproșezi…

„-Uite ce ai făcut cu puloverul tău!

-Nu am făcut nimic, doar l-am spălat.

L-ai stricat!

-De unde să știu că va intra la apă?

Oferă informații

-Draga mea, ar fi bină să verifici eticheta înainte de a pune puloverul în mașina de spălat.

-S-a făcut așa de mic! Da, uite: se spală numai în apă rece. De acum înainte…”

Dacă li se explică, adolescenții sunt dispuși să-și asume greșelile.

5. În loc să ameninți sau să dai ordine…

-N-o să porți tricoul ăla uzat la restaurant.

-De ce nu? E doar puțin rupt.

Dacă nu te îmbraci cu ceva decent, poți să rămâi acasă.

-Bine. O să stau acasă.”

Tonul amenințător îl supără pe adolescent și va contraataca.

Oferă-i posibilitatea de a alege

„-Chris, mergem la un restaurant unde oamenii se îmbracă puțin mai elegant.

-Și?

Nu ai putea să-ți pui și tu un tricou mai puțin uzat…sau poate îți pui un sacou peste acest tricou.

-Nu mă schimb. Unde este sacoul meu?”

Ambii sunt mulțumiți!

Să-i înțelegem pe adolescenți

Alternative la pedeapsă

  1. Fă-ți cunoscute sentimentele:

-Jeff, sunt foarte supărat! Am găsit scrisoarea asta de avertizare pe jos, în camera ta.

-O, da, am deschis-o din greșeală. Voiam să ți-o arăt.

-Când? A venit acum o săptămână. Dar ce mă neliniștește cu adevărat este că în tot acest timp am crezut că ți-ai făcut temele.

-Ei bine, am fost foarte presat de fotbal și de tot.

  1. Fă-ți cunoscute așteptările:

-Jeff, mă aștept la tine să-ți reevaluezi prioritățile. Școala este înaintea fotbalului.

-Da, tată…

Mă aștept deasemenea, că dacă te întreb dacă ți-ai făcut tema, să-mi răspunzi sincer.

  1. Oferă-i o șansă

-După cum văd, Jeff, ai două posibilități: să renunți la fotbal până termini tot…A doua, să găsești o modalitate de a împăca și temele și fotbalul. Cred că ai să te descurci.

Dacă adolescentul neglijează în continuare obligațiile școlare, atunci părinții pot trece la acțiune:

-Jeff, profesorul tău de matematică mi-a dat telefon. A spus că nu ai făcut nicio temă săptămâna asta.

-Pentru că antrenorul ne-a ținut peste program.

-Deci antrenamentul la fotbal interferează din nou cu temele tale.

-Da, dar…

-Iată de ce vreau să iei o pauză de la fotbal.

-Tată, nu poți să-mi faci una ca asta! Echipa are nevoie de mine.

-Și te va avea înapoi imediat ce recuperezi și poți respecta un orar în care îți faci timp și pentru teme și pentru fotbal.

Părinții sunt răi

Este bine de știut: atunci când sunt pedepsiți, adolescenții NU se gândesc la greșeala pe care au făcut-o, ci la cât de răi sunt părinții pentru că îi pedepsesc.

Amintiți-vă de adolescență, vă recunoșteați greșelile? De cele mai multe ori, nu! Mereu găsem motive care să scuze greșeala. Părinții erau cei răi pentru că nu ne înțelegeau!

Tu cu ce probleme te confrunți în familie? Scrie-mi un mesaj și hai să descoperim împreună care e soluția. Nu amâna! Lucrurile nu se vor rezolvă de la sine. De ce să nu vorbiți sau să vă certați când vă întâlniți? În multe familii cu adolescenți este această atmosferă de „luptă” pentru că fiecare vrea să fie ascultat. Poate fi și liniște, crede-mă. Și la mine a fost la fel. A fost!

Dacă vrei să afli mai multe, îți recomand să citești următoarele cărți de parenting:

  1. Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell – „Cum să crești un copil sigur de sine”;
  2. Philippa Perry – „Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri”, un bestseller internațional.

Să-i înțelegem pe adolescenți e posibil doar dacă vrem! Totul depinde de noi E alegerea noastră!

Să ai o zi bună!

                          Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

 

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

5/5 - (32 votes)

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

Nu există o rețetă pentru îmbunătățirea  comunicării cu copilul tău!

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău:

  1. Ascultă-l!
  2. Fii empatic!
  3. Nu-i da sfaturi!
  4. Nu-l critica!
  5. Explică-i urmările faptelor teribiliste;
  6. Lasă-l să-și aleagă singur drumul în viață;
  7. Acordă-i sprijin în acțiunile lui;
  8. Nu-l compara cu nimeni;
  9. Nu-i cere lucruri nerealiste;
  10. Responsabilizează-l pe copil.

Eu am aplicat acești pași atât cu copilul cât și cu elevii mei. Pentru că la mine au funcționat, îți recomand să îi aplici și tu! Nu există o rețetă care să funcționeze în toate cazurile!
Încearcă ceea ce crezi că se potrivește în cazul tău! Fii perseverent și vei vedea rezultatele!
Cel mai important este să treci la acțiune chiar acum. Nu mai amâna! O familie fericită îi face pe toți fericiți. O familie nefericită, nu bucură pe nimeni!
La sfârșit este un formular de contact în care poți să-mi descrii cu ce situație te confrunți. Putem găsi împreună soluția potrivită!

Dacă vrei să afli mai multe despre mine, intră pe pagina Acasă sau pe pagina Servicii. 

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

Ascultă! Comunicare înseamnă să nu dai sfaturi și să nu critici!

   îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

 

  1. Ascultă!

Este primul și cel mai important lucru de care are nevoie adolescentul! Acesta este și primul din cei 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării!

Dacă îi ceri să-ți povestească cum se simte și nu vrea, eventual se răstește la tine, întreabă-te „care e motivul”?!
De aici începe îmbunătățirea comunicării cu copilul tău! 
Poate nu l-ai mai întrebat ce face sau cum se simte de când era mic. Sau au fost momente când ai venit obosit și nervos acasă  și i-ai spus că nu poți să-l asculți! Poate i-ai spus că nu te interesează poveștile/nimicurile pe care ți le spune.    

Amintește-ți că atunci când era mic îți punea o sumedenie de întrebări și îi răspundeai. Când a crescut și nu te-a mai sâcâit cu întrebări, ați vorbit tot mai puțin.

Sunt multe cauze care îl pot determina pe adolescent să nu-ți mai vorbească. Stai de vorbă cu adolescentul și cere-ți iertare. Spune-i că îți pare rău pentru că nu l-ai ascultat! Îți va fi greu la început dar poți să faci asta! E copilul tău și vrei să fiți din nou o familie fericită.

Și au am trecut printr-un moment în care toate discuțiile cu fiul meu se terminau în ceartă. Nu mai reușeam să comunicăm.

După mai mult timp, mi-am cerut iertare pentru că nu l-am ascultat și nu l-am înțeles! Din acel moment, am început din nou, încet, încet, să ne ascultăm unul pe altul. Funcționează!

Copiii apreciază cel mai mult când părinții își cer iertare!!

Nimănui nu-i place să fie considerat inferior!

2. Fii empatic!

Încearcă să fii în locul adolescentului și să înțelegi prin ce stări trece. Acesta este al doilea, ca importanță, din cei 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării!

Și mie mi-a luat ceva timp ca să înțeleg empatia. Mă gândeam: dacă eu mă simt bine azi, cum să devin dintr-o dată tristă, așa cum era el? Am să-ți spun ce am făcut: mi-am amintit de situațiile prin care treceam la vârsta lui.

Copiii noștri trec prin aceleași situații prin care am trecut noi la vârsta lor și mă refer doar în cadrul unei familii. Pentru că părinții își educă copiii așa cum au fost ei înșiși educați la vârsta respectivă.

Așa am reușit să retrăiesc emoțiile de tristețe, frică, abandon sau inutilitate pe care mi le povestea fiul meu și am reușit să-l înțeleg.

3. Nu da sfaturi!

Este unul dintre cele mai grele lucruri pe făcut. Noi toți dăm sfaturi. Pentru că la rândul nostru am primit tone de sfaturi.

Și totuși adolescenții vă spun mereu: „nu-mi mai spune ce să fac!” Sau „știu ce am de făcut!” Cred că este al treilea din cei 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării! 

Gândiți-vă voi, părinții, câte sfaturi de la părinții voștri ați urmat? Este un adevăr: atunci când primim sfaturi, imediat apare reacția de a nu le urma. Pentru că sfaturile ne pun într-o situație de inferioritate!

Nu dați sfaturi, întrebați: ce opțiuni ai? Lăsați-i pe copiii voștri să descopere singuri ce posibilități au.

Adolescenții nu comunică  cu părinții deoarece tot ce aud de la aceștia sunt SFATURI! Comunicarea înseamnă tocmai să nu dai sfaturi, ci să-l lași pe adolescent să-ți împărtășească ideile lui! Și acesta e un pas spre îmbunătățirea comunicării cu copilul tău.

4. Nu critica!

Cum te simțeai atunci când proprii părinți te criticau? Inferior, trist, speriat, neliniștit! La fel se simte și copilul tău! Spune-i ce a greșit și de ce ești supărat. Apoi ascultă explicația lui. Vei afla că a avut multe motive ca să facă ceea ce a făcut.

În general, critica nu le place adolescenților. Este foarte important, dacă vrei să comunici cu copilul tău, să renunți la critică! Deși l-am pus pe locul 4, este un pas la fel de important ca primii 3, în topul celor 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării!

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

Toate faptele au urmări: pozitive sau negative

Spuneam la punctul 3 că trebuie să evităm să dăm sfaturi.

Părinții vor protesta: „de unde să știe copilul ce are de făcut”, „eu am trecut prin asta, nu vreau să mai treacă și el”, „la vârsta lui, ce să știe, e cu capul în nori”, „mereu când greșește vine la mine să-l ajut”, „tinerii de azi nu știu nimic, stau toată ziua cu ochii în telefon”, etc.

Așa au făcut părinții noștri, așa procedăm și noi în continuare: dăm sfaturi! Dar generațiile s-au schimbat, lumea s-a schimbat, educația de acum 50 de ani nu mai funcționează azi. Amintiți-vă doar de „calul bălan” din poveștile lui Ion Creangă!

5.Ce faci în acest caz? Explică-le copiilor care sunt urmările faptelor lor teribiliste: violență, alcool, droguri, comportamentele antisociale în general. Chiar dacă sunt promovate pe rețelele social media sau în grupul de prieteni, ele au, în final, consecințe negative asupra sănătății și asupra viitorului lor.

Folosește exemple cât mai actuale din presă, televiziune, familie, poate cunoștințe, vecini. Explică-le chiar că lumea virtuală e diferită de realitatea în care trăiesc. Ajută-i să-și aleagă corect modelele de viață.

Adolescentul trebuie să devină ceea ce vrea el, nu ce vor părinții

6. Lasă-l pe adolescent să-și aleagă drumul în viață.

Dacă este nehotărât, apelează la un Consilier vocațional pentru a descoperi aptitudinile pe care le are și ce meserii i s-ar potrivi. A urma tradiția familiei în ceea ce privește studiile sau meseriile, nu mai funcționează azi. Adolescentul are multe informații și poate dezvolta o pasiune pentru orice meserie.

Este foarte important să-l asculți pe adolescent și să afli ceea ce își dorește el.

7. Acordă-i sprijin în acțiunile lui!

Validarea din partea unui adult îi va crește încrederea și stima de sine. Mulți părinți își văd realizate visurile lor prin intermediul copiilor. Dacă ei fac o meserie care nu le place deși și-au dorit altceva, îl vor influența pe copil să facă ce nu au reușit ei. Sau, dacă părinții sunt mândri de ceea ce fac, vor insista ca viitorul adult să le calce pe urme.

În unele cazuri, părinții au ajuns să practice o meserie care nu le place tocmai pentru că au fost influențați de alții.

Adolescentul trebuie încurajat în multe acțiuni. Dacă are un hobby, practică un sport, îi place să scrie, să cânte, să fie voluntar, etc. el trebuie susținut. Toate acestea îl vor ajuta să-și dezvolte o personalitate complexă și ce e mai important, să aibă o mentalitate de învingător și nu de victimă.

Fără comparații și fără așteptări exagerate

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

8. Fără comparații!

Părinții cred, de cele mai multe ori că, dând drept exemple frați, rude sau alți copii, vor stimula ambiția propriului copil. În realitate, lucrurile stau exact invers.

Când este comparat, copilul se simte inferior, stima de sine scade iar dorința lui de a fi ca exemplele auzite, nu se va activa.

9. Așteptările exagerate ale părinților pot avea efecte negative asupra comunicării în familie, dar și asupra sănătății copilului. Copilul nu poate ajunge la performanțele cerute de părinți pentru că, uneori, nu poate. Sau nu vrea! Sau nu-l interesează ceea ce îi interesează pe părinți!

Părinții pur și simplu nu cunosc posibilitățile propriului copil sau nu acceptă realitatea.

Pentru a-și mulțumi părinții și a fi iubit în continuare de aceștia, copilul va munci foarte mult. Timpul nu-i va permite să facă și alte activități specifice vârstei. Se va izola, va avea un permanent sentiment de inferioritate, va deveni anxios, nesigur și temător.

Uneori adolescentul nici nu vrea să ajungă la standardele impuse de părinți pentru că are alte pasiuni și vrea să facă altceva în viață.

Tocmai prin îmbunătățirea comunicării cu copilul tău poți afla ce își dorește el, ce vrea să devină în viață, ce pasiuni sau ce hobby-uri are.

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

Responsabilizarea adolescenților

10. Când văd notele „modeste” din catalog, părinții îmi spun: „nu-l pun să facă nimic!”. Sau „nu mă ajută la nicio treabă acasă!” „Nu înțeleg de ce are notele astea așa de mici!”

Copiii trebuie responsabilizați de mici: să ajute la treburile casnice, să-și facă ordine în cameră, să-și așeze hainele la locul lor, să aibă spațiul de lucru îngrijit, etc. Sunt deprinderi necesare și utile pentru toată viața.

Negociați cu copilul aceste lucruri. De exemplu, ziua și ora când își va face ordine în cameră, sau până la ce ora își poate așeza hainele astfel încât, atunci când veniți de la job, să nu fie toate aruncate prin camera lui. Stabiliți ziua/zilele când vreți să vă ajute la treburile casnice astfel încât să-și planifice și el timpul: pentu studiu sau o ieșire cu prieteni, în general, timpul lui liber.

Puteți stabili, prin rotație, cine spală vasele, duce gunoiul sau face cumpărături. Spuneți-i când vreți să fie acasă pentru a vă ajuta la diferite treburi. Este foarte important să ascultați și să țineți cont de părerea copilului! Îi veți arăta că îl tratați ca pe un adult, că țineți cont de ceea ce vă spune el și că aveți încredere în el. Notați tot ceea ce hotărâți împreună și păstrați hârtia într-un loc vizibil.

La fel de important este să stabiliți, de la bun început „pedepsele” dar și recompensele. Dacă adolescentul își încalcă promisiunile, ascultați mai întâi motivele. Dacă sunt doar „scuze”, fiți ferm și aplicați pedeapsa convenită împreună. La fel, țineți-vă de promisiune și în ceea ce privește recompensele.

Dacă adolescentul vede că vă țineți de cuvânt, își va respecta îndatoririle, pentru că astfel știe că își va primi și recompensa.

Îmbunătățirea comunicării cu copilul tău nu e un lucru atât de greu, cum cred mulți părinți. Gândește-te la cei 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării pe care ți i-am prezentat. Urmează-i, poate nu pe toți, dar ceva trebuie să faci!

E copilul tău și are nevoie de tine, chiar dacă nu mai știe cum să-ți spună asta!

Dacă vrei să afli mai multe, îți recomand să citești următoarele cărți de parenting:

  1. Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell – „Cum să crești un copil sigur de sine;
  2. Philippa Perry – „Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri”, un bestseller internațional.

Îți este util ceea ce am scris în acest articol?  Poți lăsa un comentariu la sfârșit în care să îmi spui părerea ta.

Să ai o zi plină de soare și căldură!

              Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨