Etichetă: sfaturi

 

„Cum să crești un copil sigur de sine”

Multe dintre dificultățile pe care le întâmpină copiii noștri și multe dintre dificultățile pe care le avem noi, ca adulți, își au originea în copilărie. Nu doar în primii ani de viață, ci în primele luni de viață sau chiar în perioada intrauterină.

Acesta este rezultatul cercetărilor psihiatrului pediatric britanic John Bowlby și ale psihologului canadiană Mary Ainsworth. Ei au fundamentat Teoria atașamentului, devenită o disciplină de sine stătătoare și nu doar o componenntă a psihanalizei.

Această teorie a fost dezvoltată de psihoterapeuții Kent Hoffman, Glen Cooper și Bert Powell, în lucrarea Cum să crești un copil sigur de sine.

Un copil fără atașament securizant

Când unui copil i-a lipsit atașamentul securizant, el se confruntă cu:

• Dificultăți la școală;
• Prietenii nesincere și de scurtă durată;
• Probleme de sănătate;
• Gestionează mai greu experiențele emoționale.

Când o persoană nu a avut parte de un atașament securizant, se va confrunta cu:

• Lipsa încrederii în sine;
• Performanțe slabe la muncă sau muncă în exces;
• Probleme de sănătate legate de stress;
• Vitalitate fizică scăzută (se plâng adesea că se simt obosiți);
• Relații intime nesatisfăcătoare;
• Își doresc să fie cei mai buni părinți dar nu știu cum.

Educația transmisă din generație în generație

Așa cum am menționat și în articolul „10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău”, la noi în țară educația este preluată din generație în generație.

Lucrurile s-au schimbat, avem informații, copiii noștri sunt informați, putem crește copii care să fie fericiți nu nehotărâți, timizi, fără încredere în ei, sau care devin fie depresivi, fie agresivi și violenți. Poți fi mai bun decât părinții tăi!

Să nu ne criticăm părinții pentru modul în care ne-au crescut deoarece au făcut tot ce au putut cu cunoștințele pe care le aveau atunci. Dar este responsabilitatea noastră să citim, să învățăm, să descoperim modele actuale de educație, care sunt mult mai eficiente.

 

Dacă ne dorim tot ce e mai bun pentru copiii noștri, haideți să oprim acest bulgăre de zăpadă al educației transmise din generație în generațies!

Copiii noștri pot dezvolta relații sociale normale, sănătoase, de durată, își pot alege o carieră într-un domeniu care să le placă, pot avea o familie fericită. Dar bazele acestui viitor le punem în primele luni de viață ale bebelușului.

Dacă mama nu este lângă bebeluș atunci când acesta plânge pentru că este ud sau flămând, hormonul stresului invadează creierul lui. Stresul declanșat de faptul că nu vine nimeni care să-i satisfacă nevoia de atașament, îl va marca negativ pe noul născut pentru tot restul vieții, nu doar în copilărie: el va fi mereu preocupat de cum să facă față pericolelor.

Această nesiguranță din copilărie va fi cauza dezamăgirilor de la vârsta adultă. Dar tu poți fi mai bun decât părinții tăi! Pentru că știi cauzele suferințelor de mai târziu.

Crescut într-o casă de copii

În orfelinate sau în medii în care nu există atașamentul dintre bebeluș și un adult, acesta devine trist, deprimat, stresat, apatic și nu se mai dezvoltă deloc.

Am avut elevi proveniți de la casele de copii. Au au un chip imobil, o fizionomie specifică. Chiar și atunci când râd, rămâne ceva imobil pe fața lor parcă nu ar reuși să antreneze toți mușchii feței.

Sunt mereu în alertă, parcă lupta lor pentru supraviețuire nu încetează nicio clipă. Înțeleg și învață mai greu și se concentrează foarte greu.

Ei sunt dovada vie că fără atașament și securitate în prima copilărie, nu pot ține pasul cu copiii de aceeași vârstă care au avut părinții alături când au fost mici.

Părinții super protectori

La polul opus sunt părinții super protectori, dar și acești copii vor întâmpina mai târziu probleme de adaptare pentru că le va fi dificil să se descurce în situații din viața zilnică și să ia decizii.

Și încă ceva: a-i spune mereu unui copil că este cel mai bun, nu-i va crește încrederea în sine, ci-l va îndrepta spre narcisism.

Trebuie să fim obiectivi cu copiii noștri și să-i lăudăm pentru calități, dar să le explicăm că au imperfecțiuni, să le discutăm cu ei și să le acceptăm, nu să ne prefacem că nu există.

Cum se manifestă copiii care au avut parte de atașament securizant

1.     Au o stima de sine crescută;

2.     Știu că majoritatea problemelor au o soluție;

3.     Sunt optimiști;

4.     Sunt mai fericiți alături de părinți;

5.     Se înțeleg mai bine cu prietenii;

6.     Au prietenii mai solide;

7.     Știu să ceară ajutorul prietenilor;

8.     Au relații mai bune cu frații sau surorile;

9.     Au încredere în oamenii pe care îi iubesc;

10.  Dezvoltă și mențin relații sociale care ajută la susținerea sănătății individului.

Pe scurt, atașamentul securizant înseamnă că cel mic se simte în siguranță și poate explora lumea din jur sau se poate retrage pentru a se liniști.

Criza adolescenței

Întâlnesc mereu adolescenți care nu-și mai ascultă părinții, sunt agresivi fizic și verbal cu cei din jur, în cazuri extreme, pleacă de acasă.

Ne-am obișnuit să spunem că este „criza adolescenței”. E greșit, pentru că ea nu se manifestă în mod generalizat. Cu ea se confruntă adolescenții care, în copilărie, nu au simțit acest atașament securizant și de aceea nu au avut curaj să exploreze lumea, nu au avut inițiativă, dorințele lor nu au fost luate în seamă de adulții care au avut grijă de ei.

Criza adolescenței înseamnă frustrări adunate și reprimate de-a lungul copilăriei.

„Până te măriți îți trece!”

Am să readuc în discuție și un alt obicei specific culturii noastre, acel „până te măriți îți trece!”.

Când copilul se lovește, îl doare ceva, a pățit ceva și este speriat, nemulțumit, traumatizat, noi spunem: ești urâtă când plângi, băieții nu plâng, nu te mai smiorcăi, lasă că îți trece, uite că plânge și jucăria, nu mai plânge pentru că râd copiii de tine, hai să ne jucăm cu păpușa/mașinuța, vrei să mâncăm o înghețată? etc.

Pentru un copil, toate aceste mesaje îi transmit două lucruri:

1.     Că nu-i înțelegem sentimentele sau pur și simplu nu ne pasă;

2.     Că nu trebuie să-și exprime sentimentele.

 

Să fim empatici cu copiii noștri

Ar trebui să-i spunem copilului: te doare nu-i așa? Te înțeleg, și pe mine m-ar durea dacă aș păți asta…Adică să-i arătăm empatie, să încercăm să-l liniștim, să ne simtă lângă el nu să vadă că vrem să ignorăm cee ce simte el.

Acești copii, față de care nu manifestăm empatie, vor înțelege că teama sau tristețea sunt greșite, că ele nu trebuie exprimate, așa că, ulterior și le vor înăbuși.

La rândul lor, ca adulți, vor demonstra lipsă de înțelegere față de sentimentele celorlalți, îi vor abuza pe alții, vor avea dificultăți în a menține o relație, vor dezvolta anxietate cronică sau singurătate.

Un lucru este sigur: sentimentele de singurătate, frică, furie, neîncredere, rușine, sunt învățate foarte devreme de unii copii, datorită lipsei de înțelegere și de atașament din partea părinților și ele se transmit de la o generație la alta.

Părintele a tot știutor

Cum se poate dezvolta armonios un copil dacă părintele spune mereu: eu știu, eu am dreptate, eu am trecut prin viață, de unde să știi tu?!  Copilul se va transforma în victimă, îi va dispărea capacitatea de a lua decizii și creativitatea, nu va reuși să-și construiască încrederea în propria persoană.

Mai târziu, în relații va juca același rol de victimă. Va fi nefericit dar incapabil să înțeleagă de ce, incapabil să-și spună sentimentele și să iasă din acest rol.

Poți fi mai bun decât părinții tăi

Toți părinții întâmpină dificultăți în creșterea copiilor. Toți facem greșeli  și nu în mod intenționat. Toți facem pentru copiii noștri tot cee ce credem că este cel mai bine. Nimeni nu provoacă suferință propriului copil în mod intenționat.

Atunci când îl facem pe copil să sufere este pentru că la fel am fost crescuți și noi. Cei mai mulți dintre noi nu am simțit un atașament securizant în copilărie. Acum ne creștem copiii după tiparul după care am fost crescuți și noi.

Să ne cerem iertare

Partea bună este că aceste limitări pot fi schimbate. Orice greșeală poate fi reparată.

Putem să ne cerem iertare atunci când greșim: iartă-mă pentru că n-am stat mai mult cu tine, pentru că nu te-am ajutat atunci când…,pentru că nu te-am înțeles atunci…, pentru că nu ți-am dat dreptate sau pentru orice acțiune care provoacă suferință copilului nostru.

Nimic nu contează mai mult pentru copil decât părintele care își cere iertare. Este important să reparăm orice greșeală.

Le vom arăta astfel copiilor că le suntem aproape și că la rândul lor, pot îndrepta greșeli.

Dacă ceea ce am scris te-a făcut să te gândești la educația pe care ai primit-o și vrei să-i asiguri copilului tău șansa de a avea o viață diferită, o viață cu mai puțină frică, anxietate, cu relații interumane care să funcționeze, lasă-mi un mesaj și putem găsi împreună o cale pentru schimbare.

Cărți de parenting

Dacă vrei să citești o carte de parenting, îți recomand cartea pe care am amintit-o la începutul articolului: „Cum să crești un copil sigur de sine”, autori Kent Hoffman, Glen Cooper și Bert Powell și Philippa Perry – „Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri”, un bestseller internațional.

Raport UNICEF

În țara noastră este nevoie de educație parentală deoarece, așa cum spuneam la începutul articolului, părinții noștri nu au avut cunoștințele și competențele necesare pentru a ne asigura o dezvoltare plină de siguranță și de încredere în noi înșine. La fel facem și noi, la fel vor face, la rândul lor și copiii noștri. 

Părinții noștri, bunicii noștri, nu aveau informații despre o educație „altfel” decât o primiseră la rândul lor. Dar noi avem informații și suntem răspunzători dacă nu le accesăm și refuzăm să schimbăm ceva în mentalitatea noastră învechită despre parenting.

Într-un raport publicat de UNICEF, se arată câteva din avantajele îmbunătățirii educației parentale: 

Îmbunătățim competențele parentale pentru a stimula:

• interacțiuni pline de respect și afecțiune între părinți și copii;
• sprijinul și oportunitățile de învățare pentru părinți și copii;
• schimbul de experiență între părinți și susținerea reciprocă;
• protecția împotriva pericolelor fizice;
• nutriție și îngrijire medicală corespunzătoare.

De asemenea, copiii sunt ajutați:

• să devină independenți;
• să își asume responsabilitatea și să facă alegeri inteligente;
• să se implice în activități care contribuie la dezvoltarea lor și la formarea unei stime de sine sănătoase;
• să beneficieze de oportunitatea de a observa și socializa cu modele pozitive.

Schimbarea noastră poate schimba viitorul copiilor noștri. Haideți să o facem!!

Poți fi mai bun decât părinții tăi!

Dacă vrei să afli mai multe despre mine, accesează pagina Acasă.

Să ai o zi frumoasă!

Cezarina Nicodei