Părinți violenți. De unde vine violența împotriva propriilor copii

5/5 - (42 votes)

 

„O persoană încearcă să se impună prin teamă atunci când nu se simte demnă de respect” (Isabelle Filliozat-Nu există părinte perfect)

Cu câteva luni în urmă, o mamă a venit în cancelarie, împreună cu fiica ei, eleva noastră. Ne-a povestit, profesorilor prezenți în acel moment, deși nu era pauză și nu a invitat-o nimeni să vorbească, câte este de nemulțumită de fiica ei adolescentă.

Era furioasă, frustrată, se credea neînțeleasă și în tot dialogul a țipat. Nu reușea să-și domolească nici vocea, nici furia. Spre și mai marea disperare a mamei, profesorii au avut doar cuvinte de laudă la adresa elevei. Catalogul a confirmat spusele noastre.

Mama a fost însă de neclintit. Pentru ea, adolescenta era cel mai rău copil din lume.

M-am gândit atunci ce îi face pe părinți să devină atât de violenți față de proprii copii. Doar faptul că adolescența aduce „problemele adolescenței”? Cum să-ți umiliști și să-ți denigrezi copilul în fața unor necunoscuți, adică noi, profesorii din cancelarie, când nu ai proceda niciodată astfel cu un alt copil, să zicem al prietenilor, rudelor sau al unor cunoscuți?

Moștenirea

Noi, ca popor, am moștenit o educație violentă. Așa au fost educați părinții, bunicii, așa am fost educați și noi.

Nu mă refer aici doar la violența fizică sau verbală, adică am fost bătuți, umiliți, pedepsiți, am suportat interdicții, etc.

Vreau să abordăm o alta formă de violență, cea psihologică.  Adică nu ni s-a permis să ne exprimăm emoțiile.

Amintiți-vă când vă loveați, în copilărie sau chiar și mai târziu, ce se întâmpla:

  • venea mama și pupa locul respectiv și spunea: a pupat mama, gata, trece;
  • băieții nu plâng sau băieții mari nu plâng;
  • până te măriți îți trece;
  • ce urât ești când plângi;
  • te vede lumea și râde de tine, nu-i frumos să plângi, etc.

Ce lipsește de aici? Empatia, înțelegerea durerii cu care ne confruntam. Părinții n-au dovedit că înțelegeau suferința noastră.

Care părinte a venit și a spus: înțeleg că te doare. Hai să stăm aici până îți trece. Știu că suferi pentru că și eu m-am lovit de multe ori și m-am durut. Ce pot să fac ca să te simți mai bine?

Poți citi mai multe despre neglijarea emoțională în articolul meu Mama nu mi-a spus niciodată „te iubesc!”

Alegerea

Mai este o formă a acestui abuz psihologic/emoțional: faptul că în copilărie nu am avut libertatea de a alege. ”Faci ce spun eu! Ce știi tu la vârsta asta!” Puține lucruri le alegeam singuri. De multe ori aveam doar impresia că noi alegem. În realitate eram influențați de ceea ce ne spuseseră părinții.

Dacă părinții repetau că trebuie să faci nu știu ce în viață și spuneau iar și iar lucrul acesta, exact în acea direcție ne duceam. Poate pentru că eram convinși că au dreptate sau pentru că voiam să le facem pe plac. Sau poate ne simțeam constrânși să facem cum spuneau ei.

Părinții ne considerau slabi,  incapabili să ne creionăm singuri viitorul. De aici ne-am ales cu lipsa curajului, a stimei de sine, a fricii de eșec. Țin minte cum mă gândeam eu: sunt slabă, oricum n-am să reușesc.

Este ceea ce în psihologie este numit „efectul Pygmalion” sau „profeția autoîmplinită”: ne conformăm așteptărilor pe care le au alții de la noi. Pentru că părinții mă considerau incapabilă de orice realizare, exact în acea direcție mă rostogoleam și eu.

Mai târziu am pornit pe același drum în educarea propriului copil și mi-am dat seama  că repetam ce au făcut părinții mei cu mine.

Părinți violenți

Părinți violenți

Dacă adunăm toate comportamentele părinților noștri descrise mai sus, înțelegem de ce, când ajungem părinți, suntem la rândul nostru violenți cu copiii noștri.

Psihoterapeuta și autoarea franceză Isabelle Filliozat explică în cartea „Nu există părinte perfect” de unde vine violența părinților: „compulsia de a umili, a devaloriza, a judeca, a lovi este o proiectare asupra copilului a unor furii reprimate în propria noastră copilărie. Furia originală este sporită de tensiunea, frustrarea, umilința de a nu o fi putut exprima. Poate deveni mânie și ură atunci când amintește tăcerile forțate din trecutul nostru.”

Orice furie reprimată în familie, la serviciu, în viața zilnică, se va descărca asupra copilului doar pentru că el are un statut inferior. Cu cât părintele devine mai autoritar, cu atât copilul trebuie să se apere mai mult pentru a-și păstra identitatea.

Copilul rebel

Un copil care se împotrivește părinților este considerat un rebel. Dar el nu ajunge rebel de bunăvoie, ci doar pentru a se apăra.

Părinții au de-a face cu adolescenți rebeli și dau vina, în primul rând pe anturaj. Cea mai mare vină o poartă tocmai părinții. De cele mai multe ori ei au intenții bune și-i dau permanent sfaturi adolescentului pentru a-l conștientiza asupra pericolelor din jur. Când aceste sfaturi sunt date cu autoritate și ele devin reguli absolute și rigide, adolescentul nu se simte nici pe departe protejat sau ocrotit de grija părintească. El se simte umilit, neputincios, considerat inferior și incapabil.

Comportamentul rebel are întotdeauna o cauză. Trebuie să descoperi care este. La fel e și cu notele proaste la școală. Dacă nu descoperi care e cauza lor, copilul le va lua în continuare.

Insulta

Părinții violenți folosesc și violența verbală asupra copiilor (țipetele, insultele). Deși este proiectată asupra copilului, ea nu are neapărat legătură cu acesta. Comportamentul copilului este doar declanșatorul.

Insulta este datorată unei răni dureroase din interiorul nostru. Insultăm pentru a face să amuțească această rană.

Cum „se nasc” părinți violenți

Mama

Toate mamele au o perioadă obositoare după ce nasc. Treptat devin tot mai obosite și dacă nu sunt ajutate ajung la depresie. În acest moment încep să țipe, să pedepsească, chiar să lovească, cu un cuvânt, devin violente.

Tata

Când au un copil mic, tații încep să întârzie acasă. Ei evită să treacă prin ce trec mamele. Ei pot alege. Dar pot declanșa violența soției când încep să dea sfaturi. Mama se va simți devalorizată și treptat gradul ei de nemulțumire și de violență va crește.

Sindromul premenstrual

Este un declanșator de violență lunară, manifestată de femeie asupra copilului, pentru că el este cel care este cel mai aproape.

Problemele cotidiene

Dificultăți financiare, pierderea locului de muncă, boală, decesul cuiva apropiat, etc. ne pot duce la pierderea controlului asupra emoțiilor, mai ales atunci când nu le putem exprima. Și nu le putem exprima pentru că așa am fost învățați de către părinții noștri.

Propriile răni

Cât timp rănile din copilăria noastră nu sunt vindecate, creierul nostru folosește un mecanism de apărare: el evită să trezească amintirile pentru ca noi să nu suferim din nou. În final ne dăm seama că repetăm aceleași comportamente pe care părinții noștri le-au avut față de noi.

Martor la acte de violență

Copilul care a fost martor la acte de violență a suferit la fel de mult ca victima. El va avea tendința de a repeta această violență fie ca autor, fie ca victimă.

Competiția

Unii părinți nu permit propriilor copii să-i depășească și devin violenți pentru a-i menține pe aceștia într-o stare de inferioritate.

Tradiția familiei

Există și opusul competiției: copii vor să aibă rezultate slabe la școală pentru a păstra tradiția familiei.

Răzbunarea

Putem deveni părinți violenți față de proprii copii pentru a ne răzbuna pe propria noastră copilărie. Când am fost răniți, jigniți, umiliți în copilărie, am păstrat aceste frustrări și am dezvoltat resentimente pentru că atunci n-am putut protesta, n-am putut spune nimic, am fost nevoiți să tăcem.

Părinți violenți

6 soluții ca să nu mai fim părinți violenți

E simplu să spunem că mediul în care am trăit ne influențează propria viață. E parțial adevărat pentru că putem schimba lucrurile.

Autoobservația

Presupune să ne observăm fără să ne judecăm. Să observăm ce fapte îl pot răni pe copil. Să manifestăm respect și afecțiune.

Când analizăm o faptă să analizăm corect care este vinovăția noastră pentru că, uneori ne învinovățim pentru ceea ce nu a depins de noi.

Ascultă-l pe copil

Unii părinți se duc în camera copilului și îl întreabă de ce e nemulțumit. Îi spun apoi că au făcut totul pentru el, că s-au sacrificat și el nu le aduce nicio mulțumire. Nu e o abordare fericită.

Copilul va vorbi despre nemulțumirile lui dacă suntem în aceeași direcție cu el, adică în mașină sau la o plimbare. La fel putem deschide discuția dacă facem unele activități împreună la bucătărie, în grădină, în curte, etc.

Când reușiți să stabiliți o comunicare cu copilul, evitați să faceți comentarii. Gândiți-vă la sentimentele lui și încercați să fiți empatici. Folosiți cuvinte care să-i demonstreze că sunteți acolo și sunteți alături de el: te înțeleg, probabil ești furios pentru că…, cred că îți este greu, ai dreptate să fii nefericit pentru că…

Folosește cuvinte de iubire

E greu să adresezi astfel de cuvinte atunci când nici tu nu le-ai auzit în copilărie. De aceea s-ar putea să nu sune natural.

Mă iubesc pe mine însumi/însămi

E un pricipiu simplu: când ne iubim pe noi înșine, facem lucruri care ne fac fericiți pe noi înșine. Atunci putem dărui dragoste și celor din jur. Dacă noi suntem nemulțumiți de situația în care ne aflăm, suntem plini de resentimente, ranchiună, nemulțumire, poate oboseală, cum putem dărui dragoste și înțelegere celor din jur?!

Câte mame nu se sacrifică pentru copii și soț și târziu își dau seama că au trăit o viață nefericită, iar cei pentru care s-au sacrificat nu le sunt recunoscători?

Vindecarea copilului interior

O metodă ar fi vizualizarea, dar ea necesită un îndrumător.

O altă metodă mai la îndemână este să-i scrii o scrisoare copilului care ai fost. Să-i spui că îl iubești, că îl vei sprijini mereu, că vei fi alături de el, să-i vorbești despre cei din jur și despre lume.

Cere-ți scuze!

Când îți dai seama că nu te-ai mai controlat și ai țipat la copil, cere-ți scuze. Explică-i faptul că erai supărată dinainte pentru că… Știu că nu e ușor pentru că părinții noștri nu făceau asta. Dar gândește-te că astfel poți avea o relație frumoasă cu copilul tău.

Și nu uita: niciodată nu e prea târziu să-ți îmbunătățești relația cu copilul tău! Începe azi!

Îți este util ce am scris în acest articol? Poți lăsa un comentariu la sfârșit în care să îmi spui părerea ta.

Pentru a afla mai multe despre mine, accesează paginile Acasă sau Servicii.

Cărți de parenting

Îți recomand și câteva cărți de parenting pe care eu le-am citit și am învățat multe lucruri utile despre cum să ne creștem copiii:

  • Janet Lansburi – Nu există copii răi
  • Isabelle Filliozat – Nu există părinte perfect
  • Jasmin Lee Cori – Mamă, tu unde erai atunci?
  • Philippa Perry – Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri
  • Olivier Revol – Sunt părinte de adolescent
  • Adele Faber, Elaine Mazlish – Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat
  • Dr. Scott P. Sells – Adolescenți scăpați de sub control

Îți doresc o zi plină de soare și zâmbete!

Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

5/5 - (32 votes)

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

Nu există o rețetă pentru îmbunătățirea  comunicării cu copilul tău!

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău:

  1. Ascultă-l!
  2. Fii empatic!
  3. Nu-i da sfaturi!
  4. Nu-l critica!
  5. Explică-i urmările faptelor teribiliste;
  6. Lasă-l să-și aleagă singur drumul în viață;
  7. Acordă-i sprijin în acțiunile lui;
  8. Nu-l compara cu nimeni;
  9. Nu-i cere lucruri nerealiste;
  10. Responsabilizează-l pe copil.

Eu am aplicat acești pași atât cu copilul cât și cu elevii mei. Pentru că la mine au funcționat, îți recomand să îi aplici și tu! Nu există o rețetă care să funcționeze în toate cazurile!
Încearcă ceea ce crezi că se potrivește în cazul tău! Fii perseverent și vei vedea rezultatele!
Cel mai important este să treci la acțiune chiar acum. Nu mai amâna! O familie fericită îi face pe toți fericiți. O familie nefericită, nu bucură pe nimeni!
La sfârșit este un formular de contact în care poți să-mi descrii cu ce situație te confrunți. Putem găsi împreună soluția potrivită!

Dacă vrei să afli mai multe despre mine, intră pe pagina Acasă sau pe pagina Servicii. 

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

Ascultă! Comunicare înseamnă să nu dai sfaturi și să nu critici!

   îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

 

  1. Ascultă!

Este primul și cel mai important lucru de care are nevoie adolescentul! Acesta este și primul din cei 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării!

Dacă îi ceri să-ți povestească cum se simte și nu vrea, eventual se răstește la tine, întreabă-te „care e motivul”?!
De aici începe îmbunătățirea comunicării cu copilul tău! 
Poate nu l-ai mai întrebat ce face sau cum se simte de când era mic. Sau au fost momente când ai venit obosit și nervos acasă  și i-ai spus că nu poți să-l asculți! Poate i-ai spus că nu te interesează poveștile/nimicurile pe care ți le spune.    

Amintește-ți că atunci când era mic îți punea o sumedenie de întrebări și îi răspundeai. Când a crescut și nu te-a mai sâcâit cu întrebări, ați vorbit tot mai puțin.

Sunt multe cauze care îl pot determina pe adolescent să nu-ți mai vorbească. Stai de vorbă cu adolescentul și cere-ți iertare. Spune-i că îți pare rău pentru că nu l-ai ascultat! Îți va fi greu la început dar poți să faci asta! E copilul tău și vrei să fiți din nou o familie fericită.

Și au am trecut printr-un moment în care toate discuțiile cu fiul meu se terminau în ceartă. Nu mai reușeam să comunicăm.

După mai mult timp, mi-am cerut iertare pentru că nu l-am ascultat și nu l-am înțeles! Din acel moment, am început din nou, încet, încet, să ne ascultăm unul pe altul. Funcționează!

Copiii apreciază cel mai mult când părinții își cer iertare!!

Nimănui nu-i place să fie considerat inferior!

2. Fii empatic!

Încearcă să fii în locul adolescentului și să înțelegi prin ce stări trece. Acesta este al doilea, ca importanță, din cei 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării!

Și mie mi-a luat ceva timp ca să înțeleg empatia. Mă gândeam: dacă eu mă simt bine azi, cum să devin dintr-o dată tristă, așa cum era el? Am să-ți spun ce am făcut: mi-am amintit de situațiile prin care treceam la vârsta lui.

Copiii noștri trec prin aceleași situații prin care am trecut noi la vârsta lor și mă refer doar în cadrul unei familii. Pentru că părinții își educă copiii așa cum au fost ei înșiși educați la vârsta respectivă.

Așa am reușit să retrăiesc emoțiile de tristețe, frică, abandon sau inutilitate pe care mi le povestea fiul meu și am reușit să-l înțeleg.

3. Nu da sfaturi!

Este unul dintre cele mai grele lucruri pe făcut. Noi toți dăm sfaturi. Pentru că la rândul nostru am primit tone de sfaturi.

Și totuși adolescenții vă spun mereu: „nu-mi mai spune ce să fac!” Sau „știu ce am de făcut!” Cred că este al treilea din cei 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării! 

Gândiți-vă voi, părinții, câte sfaturi de la părinții voștri ați urmat? Este un adevăr: atunci când primim sfaturi, imediat apare reacția de a nu le urma. Pentru că sfaturile ne pun într-o situație de inferioritate!

Nu dați sfaturi, întrebați: ce opțiuni ai? Lăsați-i pe copiii voștri să descopere singuri ce posibilități au.

Adolescenții nu comunică  cu părinții deoarece tot ce aud de la aceștia sunt SFATURI! Comunicarea înseamnă tocmai să nu dai sfaturi, ci să-l lași pe adolescent să-ți împărtășească ideile lui! Și acesta e un pas spre îmbunătățirea comunicării cu copilul tău.

4. Nu critica!

Cum te simțeai atunci când proprii părinți te criticau? Inferior, trist, speriat, neliniștit! La fel se simte și copilul tău! Spune-i ce a greșit și de ce ești supărat. Apoi ascultă explicația lui. Vei afla că a avut multe motive ca să facă ceea ce a făcut.

În general, critica nu le place adolescenților. Este foarte important, dacă vrei să comunici cu copilul tău, să renunți la critică! Deși l-am pus pe locul 4, este un pas la fel de important ca primii 3, în topul celor 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării!

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

Toate faptele au urmări: pozitive sau negative

Spuneam la punctul 3 că trebuie să evităm să dăm sfaturi.

Părinții vor protesta: „de unde să știe copilul ce are de făcut”, „eu am trecut prin asta, nu vreau să mai treacă și el”, „la vârsta lui, ce să știe, e cu capul în nori”, „mereu când greșește vine la mine să-l ajut”, „tinerii de azi nu știu nimic, stau toată ziua cu ochii în telefon”, etc.

Așa au făcut părinții noștri, așa procedăm și noi în continuare: dăm sfaturi! Dar generațiile s-au schimbat, lumea s-a schimbat, educația de acum 50 de ani nu mai funcționează azi. Amintiți-vă doar de „calul bălan” din poveștile lui Ion Creangă!

5.Ce faci în acest caz? Explică-le copiilor care sunt urmările faptelor lor teribiliste: violență, alcool, droguri, comportamentele antisociale în general. Chiar dacă sunt promovate pe rețelele social media sau în grupul de prieteni, ele au, în final, consecințe negative asupra sănătății și asupra viitorului lor.

Folosește exemple cât mai actuale din presă, televiziune, familie, poate cunoștințe, vecini. Explică-le chiar că lumea virtuală e diferită de realitatea în care trăiesc. Ajută-i să-și aleagă corect modelele de viață.

Adolescentul trebuie să devină ceea ce vrea el, nu ce vor părinții

6. Lasă-l pe adolescent să-și aleagă drumul în viață.

Dacă este nehotărât, apelează la un Consilier vocațional pentru a descoperi aptitudinile pe care le are și ce meserii i s-ar potrivi. A urma tradiția familiei în ceea ce privește studiile sau meseriile, nu mai funcționează azi. Adolescentul are multe informații și poate dezvolta o pasiune pentru orice meserie.

Este foarte important să-l asculți pe adolescent și să afli ceea ce își dorește el.

7. Acordă-i sprijin în acțiunile lui!

Validarea din partea unui adult îi va crește încrederea și stima de sine. Mulți părinți își văd realizate visurile lor prin intermediul copiilor. Dacă ei fac o meserie care nu le place deși și-au dorit altceva, îl vor influența pe copil să facă ce nu au reușit ei. Sau, dacă părinții sunt mândri de ceea ce fac, vor insista ca viitorul adult să le calce pe urme.

În unele cazuri, părinții au ajuns să practice o meserie care nu le place tocmai pentru că au fost influențați de alții.

Adolescentul trebuie încurajat în multe acțiuni. Dacă are un hobby, practică un sport, îi place să scrie, să cânte, să fie voluntar, etc. el trebuie susținut. Toate acestea îl vor ajuta să-și dezvolte o personalitate complexă și ce e mai important, să aibă o mentalitate de învingător și nu de victimă.

Fără comparații și fără așteptări exagerate

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

8. Fără comparații!

Părinții cred, de cele mai multe ori că, dând drept exemple frați, rude sau alți copii, vor stimula ambiția propriului copil. În realitate, lucrurile stau exact invers.

Când este comparat, copilul se simte inferior, stima de sine scade iar dorința lui de a fi ca exemplele auzite, nu se va activa.

9. Așteptările exagerate ale părinților pot avea efecte negative asupra comunicării în familie, dar și asupra sănătății copilului. Copilul nu poate ajunge la performanțele cerute de părinți pentru că, uneori, nu poate. Sau nu vrea! Sau nu-l interesează ceea ce îi interesează pe părinți!

Părinții pur și simplu nu cunosc posibilitățile propriului copil sau nu acceptă realitatea.

Pentru a-și mulțumi părinții și a fi iubit în continuare de aceștia, copilul va munci foarte mult. Timpul nu-i va permite să facă și alte activități specifice vârstei. Se va izola, va avea un permanent sentiment de inferioritate, va deveni anxios, nesigur și temător.

Uneori adolescentul nici nu vrea să ajungă la standardele impuse de părinți pentru că are alte pasiuni și vrea să facă altceva în viață.

Tocmai prin îmbunătățirea comunicării cu copilul tău poți afla ce își dorește el, ce vrea să devină în viață, ce pasiuni sau ce hobby-uri are.

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

Responsabilizarea adolescenților

10. Când văd notele „modeste” din catalog, părinții îmi spun: „nu-l pun să facă nimic!”. Sau „nu mă ajută la nicio treabă acasă!” „Nu înțeleg de ce are notele astea așa de mici!”

Copiii trebuie responsabilizați de mici: să ajute la treburile casnice, să-și facă ordine în cameră, să-și așeze hainele la locul lor, să aibă spațiul de lucru îngrijit, etc. Sunt deprinderi necesare și utile pentru toată viața.

Negociați cu copilul aceste lucruri. De exemplu, ziua și ora când își va face ordine în cameră, sau până la ce ora își poate așeza hainele astfel încât, atunci când veniți de la job, să nu fie toate aruncate prin camera lui. Stabiliți ziua/zilele când vreți să vă ajute la treburile casnice astfel încât să-și planifice și el timpul: pentu studiu sau o ieșire cu prieteni, în general, timpul lui liber.

Puteți stabili, prin rotație, cine spală vasele, duce gunoiul sau face cumpărături. Spuneți-i când vreți să fie acasă pentru a vă ajuta la diferite treburi. Este foarte important să ascultați și să țineți cont de părerea copilului! Îi veți arăta că îl tratați ca pe un adult, că țineți cont de ceea ce vă spune el și că aveți încredere în el. Notați tot ceea ce hotărâți împreună și păstrați hârtia într-un loc vizibil.

La fel de important este să stabiliți, de la bun început „pedepsele” dar și recompensele. Dacă adolescentul își încalcă promisiunile, ascultați mai întâi motivele. Dacă sunt doar „scuze”, fiți ferm și aplicați pedeapsa convenită împreună. La fel, țineți-vă de promisiune și în ceea ce privește recompensele.

Dacă adolescentul vede că vă țineți de cuvânt, își va respecta îndatoririle, pentru că astfel știe că își va primi și recompensa.

Îmbunătățirea comunicării cu copilul tău nu e un lucru atât de greu, cum cred mulți părinți. Gândește-te la cei 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării pe care ți i-am prezentat. Urmează-i, poate nu pe toți, dar ceva trebuie să faci!

E copilul tău și are nevoie de tine, chiar dacă nu mai știe cum să-ți spună asta!

Dacă vrei să afli mai multe, îți recomand să citești următoarele cărți de parenting:

  1. Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell – „Cum să crești un copil sigur de sine;
  2. Philippa Perry – „Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri”, un bestseller internațional.

Îți este util ceea ce am scris în acest articol?  Poți lăsa un comentariu la sfârșit în care să îmi spui părerea ta.

Să ai o zi plină de soare și căldură!

              Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨