Salut și îți mulțumesc că te-ai oprit pe blogul meu!
În acest articol te voi ajuta să înțelegi ce este trauma, factorii care o declanșează, de ce este bine să-i învățăm pe copii un vocabular al emoțiilor și cum îi putem ajuta să treacă peste evenimente traumatice, inclusiv intervențiile chirurgicale.
Ce este trauma
Trauma poate fi rezultatul unor evenimente precum violența și molestarea. Dar poate fi datorată și unor evenimente cotidiene: căzături, accidente, intervenții medicale sau divorțul părinților.
„Trauma poate fi și rezultatul fricii permanente și a tensiunii nervoase continue. Reacțiile la stresul de lungă durată îl consumă pe copil, cauzând o erodare a sănătății, a vitalității și a încrederii lui.” (Dr. Peter A. Levine și Maggie Kline – Cum îi ajutăm pe copii să facă față traumelor)
Se consideră că trauma este cauzată de evenimente catastrofale sau de abuzuri îndelungate. Astfel de evenimente ne fac vulnerabili la traumă. Severitatea traumei este direct proporțională cu evenimentul care a produs-o. Dar trauma nu este declanșată de evenimentul în sine, ci de modul în care acea situație este percepută și asimilată de sistemul nervos, de capacitatea lui de a se adapta. Adică de capacitatea lui de reziliență.
Reziliența este capacitatea înnăscută de a ne reveni de pe urma stresului, a sentimentelor de frică, neajutorare sau neputință.
Trauma îi face pe copii să devină retrași, să-și piardă încrederea în ei înșiși, să dezvolte fobii sau să sufere de anxietate. Copiii rezilienți sunt curajoși, deschiși, curioși și dornici să exploreze lumea din jur.
Ca părinți, trebuie să ne obișnuim să activăm reziliența și să oprim trauma. Dacă nu, ea va lăsa urme în viața copilului nostru.
Despre senzații
Pentru a reuși să-l ajuți pe copil în cazul unor evenimente traumatice, trebuie să-l obișnuiești cu două lucruri importante:
- să-și formeze, să se deprindă cu un vocabular al senzațiilor;
- să recunoască aceste senzații.
Vocabularul senzațiilor
În cartea pe care o menționam mai sus, Cum îi ajutăm pe copii să facă față traumelor, autorii oferă o listă bogată de senzații:
- înfrigurat/încălzit/încins/cu frisoane
- agitat/fluturi
- ascuțit/surd/mâncărime
- cutremurat/tremurat/furnicături
- dur/ușor/înțepenit
- nervos/înghețat/slăbit
- relaxat/calm/împăcat
- gol/plin/uscat/umed
- curgător/împrăștiat
- puternic/strâns/tensionat
- amețit/confuz/neclar
- amorțit/înțepător/iritat
- rănit/înlăcrimat/cu piele de găină
- ușor/greu/deschis
- gâdilat/lin/mătăsos
- nemișcat/lipicios/slăbit.
Recunoașterea senzațiilor
Pe măsură ce copilul își dezvoltă vocabularul senzațiilor, învață-l să le și recunoască. Poți face asta prin două jocuri simple. Ți le voi descrie aici, dar le găsești și în cartea menționată mai sus.
Activitatea 1
- Găsește o cutie de carton, o doză sau o pungă goală în care să ascunzi vreo 12 obiecte.
- Alege lucruri cu texturi diferite: o pană, o bucată de șmirghel, mai multe pietre de diferite forme, mărimi și texturi, un eșantion de vată, o jucărie lipicioasă, o bucată de satin sau de mătase, metal, lână etc. și ascunde-le în cutie.
- Cere-i copilului să închidă ochii (sau leagă-l la ochi) în timp ce caută în cutie și atinge câte un obiect, apoi încearcă să ghicească ce este după felul în care se simte la atingere (puteți face acest joc și la petreceri sau aniversări).
- După ce toate obiectele au fost identificate, cere-i copilului să atingă fiecare obiect, apoi să îți spună cum îl simte pe piele (îl gâdilă, îl înțeapă, e rece, e greu, etc.).
- Apoi cere-i copilului să compare pietrele de diferite greutăți, ținându-le în mâini și observând cum își simte mușchii atunci când o piatră este foarte ușoară, ușoară, un pic mai grea, grea și foarte grea.
- Cere-i să observe diferența pe care o simte în corp când atinge ceva lipicios în comparație cu ceva moale etc. Pune-l să îți arate locul din corp unde simte diferența: în brațe, în burtică, pe piele sau în gât?
- Cere-i copilului să te întrebe despre diferențele pe care le observi tu și faceți cu rândul, continuând să comparați și să observați diferențele dintre senzații.
- Faceți o listă cu senzațiile pe care le-a descoperit.
Activitatea 2
Încearcă acum Activitatea 1 folosind un „platou de degustare” în loc de cutie.
- Umple mai multe ceșcuțe cu substanțe comestibile de diferite gusturi și texturi, cum ar fi: dulce, sărat, amar, iute, acru, crocant, moale etc.
- Leagă-l din nou pe copil la ochi și cere-i să identifice diferite alimente. Îi poți da câte un biscuit după fiecare test de degustare, pentru a-și curăța gura.
- Pe măsură ce copilul gustă fiecare eșantion, cere-i să spună cum se simte textura (cremos, tare, alunecos, lipicios etc.).
- Întreabă-l cum își simte limba după fiecare eșantion (dacă simte furnicături, înțepături, dacă e rece, alunecoasă, uscată, relaxată, încleștată, amorțită, iute etc.).
- Repetă pașii 6 și 7 de la Activitatea 1, spunând care sunt diferențele dintre senzațiile date de gust și miros față de cele simțite la atingere.
- Fă o listă cu senzațiile descoperite de copil.
8 pași pentru prevenirea traumelor
Copilul tău și-a însușit vocabularul emoțiilor și este familiarizat cu recunoașterea lor. Și se întâmpă un eveniment posibil traumatic: se lovește în parc, cade de pe bicicletă, este lovit de cineva, un accident etc. Vei folosi următorii 8 pași pentru a restabili reziliența și a trece cu bine peste momentul respectiv:
1. Observă care este propriul tău nivel de frică
Trage aer în piept și în timp ce îl expiri concentrează-te pe senzațiile din propriul corp. Copiii sunt foarte sensibili la reacțiile afective ale adulților și mai ales ale propriilor părinți.
2. Evaluează situația
Dacă copilul este în stare de șoc, nu-i da voie să se întoarcă la joacă sau să meargă mai departe. Spune-i că este în siguranță, dar este în stare de șoc și este nevoie să se odihnească. Semne că este în stare de șoc sunt: ochi sticloși, piele palidă, puls și respirație rapide sau superficiale, dezorientare, pare extrem de emoționat sau este ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat etc.
3. Pe măsură ce șocul se estompează, ghidează atenția copilului către senzațiile sale
Întreabă-l încetișor și cu o voce caldă ce simte în corpul lui. Apoi repetă ceea ce a răspuns printr-o întrebare: „Te simți bine în corp?” și așteaptă un răspuns.
Apoi fii mai specific: „Cum te simți în burtică (cap, braț, picior etc)”? Dacă menționează o anumită senzație, cum ar fi: mă ține, mă doare, întreabă-l despre locul, mărimea, forma, culoarea sau forța ei.
Continuă cu alte întrebări: „Cum mai simți acum bolovanul (tăietura/umflătura/„buba”, înțepătura)”? Dacă e prea mic ca să vorbească, cere-i să-ți arate unde îl doare.
4. Urmează ritmul copilului tău prin observarea atentă a schimbărilor
Lasă până la 1-2 minute de liniște între întrebări. Prea multe întrebări nu duc mai repede la rezultat.
5. Continuă să validezi răspunsurile copilului
NU încerca să-i oprești lacrimile sau tremuratul. Lasă reacțiile copilului să continuie până se opresc de la sine. O mână încurajatoare pusă pe spate, pe umăr sau pe braț îl vor ajuta foarte mult. Poți spune simplu: „E în regulă”!
6. Copilul are o capacitate înnăscută de a se vindeca
Rolul tău este să folosești o voce calmă, o mână liniștitoare și să lași acest proces să decurgă până la vindecare. Nu schimba poziția copilului, nu-l ține prea strâns, prea aproape sau prea departe.
Când copilul începe să privească în jur curios, pentru a vedea ce s-a întâmplat, este semnalul că momentul dificil a trecut.
7. Încurajează-l pe copil să se odihnească, chiar dacă el nu vrea
În acest moment, nu pune întrebări despre ce și cum s-a întâmplat. Probabil că mai târziu copilul va dori să-ți spună ce s-a întâmplat, să-ți spună o poveste sau să deseneze.
8. Mai târziu, când copilul s-a liniștit și s-a odihnit, cere-i să-ți spună ce s-a întâmplat
Copiii pot simți furie, tristețe, frică, rușine, vinovăție etc. Ajută-l să înțeleagă că aceste sentimente sunt normale și îl înțelegi, iar suferința pe care o simte va dispărea.
Trauma este „vindecată” atunci când sentimentele și senzațiile de nesuportat sunt schimbate cu unele suportabile sau chiar plăcutes.
Așa cum spuneam în articolul meu Comunicarea dificilă între adolescenți și părinți. 10 cauze, copilul se va simți în siguranță dacă nu-l critici și nu-i dai sfaturi.
Alte metode pentru restabilirea rezilienței
Pentru copilul care a trecut printr-o situație posibil traumatică, poți folosi mai multe tehnici de vindecare:
- lut și plastilină. Încurajează-l pe copil să vorbească cu modelele de lut sau plastilină și să le spună lor tot ceea ce nu are curaj să spună persoanelor reale.
- pictura cu degetele și desenul. Roagă-l pe copil să-ți povestească scena pe care o desenează, fără să judeci și fără să dai sfaturi.
- forme libere. Dă-i copilului o foaie și carioci colorate. Roagă-l să facă o mâzgălitură cu o culoare pentru a arăta cum se simte. Apoi să facă alte mâzgălituri, cu alte culori, pe măsură ce starea lui se schimbă.
- desenarea unei scene sau chiar a unei povești pentru a arăta ce s-a întâmplat.
- folosirea resurselor externe, deosebit de importante: animale de companie, bunicii, plantarea unei grădini, poeziile, cântatul, dansul, înotul, handmade, animale de pluș, joaca în aer liber, jocul cu mingea, colecții diverse, mersul pe bicicletă, explorarea, drumețiile, gătitul și multe altele.
Intervențiile medicale
Sunt cele mai traumatizante pentru persoanele de toate vârstele datorită sentimentului de neputință trăit în acele momente.
Pregătește-l pe copil pentru o intervenție medicală/chirurgicală:
- alege un medic și un spital mai receptivi la nevoile copiilor. Poți căuta pe internet.
- spune-i copilului adevărul despre ce va urma, fără a da detalii neimportante.
- programează o întâlnire cu medicul și eventual cu anestezistul, în haine obișnuite. Copilul va vedea că medicii sunt ființe umane.
- te poți juca cu copilul de-a spitalul: îl îmbraci într-un halat și folosești figurine și truse medicale pentru copii, pe care le poți cumpăra din magazinele de jucării.
- pregătește-l pentru anestezie exersând intrarea și ieșirea dintr-o stare alterată.
Ameliorarea durerilor copilului
- cere anestezie locală;
- folosește jucării de pluș pentru a te juca de-a doctorul și asistenta;
- copiii mai mari pot învăța tehnici de relaxare;
- folosește jocuri imaginare, cum ar fi călător pe un covor fermecat și vizualizarea clipei în care durerea rămâne în urmă. Sau cere-i să-și imagineze o mulțime de baloane colorate care cuprind durerea, o duc în văzduh și o îndepărtează.
Dacă sugestiile mele îți sunt de folos, poți să-mi lași un comentariu la sfârșitul articolului.
În pagina Contact găsești un formular în care îmi poți povesti situații dificile cu care te confrunți și putem găsi împreună rezolvări. Nu ezita să-mi scrii!
Poți afla mai multe despre mine accesând paginile Acasă și Servicii.
Să ai o zi plină de soare!
Cezarina Nicodei
