Să-i înțelegem pe adolescenți. Cum să te porți ca părinte cu un adolescent

5/5 - (33 votes)

Să-i înțelegem pe adolescenți

Cum să te porți ca părinte cu un adolescent. 8 situații de viață

Salut! Am scris acest articol ca să îți expic cum să te porți, ca părinte, cu copilul tău adolescent în 8 situații concrete de viață. Să-i înțelegem pe adolescenți! Au nevoie de noi chiar dacă nu știu cum să ne-o spună.

Nu am scris aceste rânduri ca să te fac să te simți prost. Nici nu vreau să-ți reproșez ceva!

Îți voi prezenta 8 exemple de viață și ce să faci pentru a avea o relație armonioasă cu copilul tău. Le poți găsi și în cartea „Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat” scrisă de Adele Faber și Elaine Mazlish care, timp de peste 40 de ani au ținut ateliere cu părinții și conferințe pentru cei implicați în educația copiilor.

Nu contează cu care strategie începi, important este să pui în aplicare chiar acum ceva. Fă primul pas după ce termini de citit acest articol. Începe chiar de azi să schimbi ceva în familia ta! 

Dacă vrei să-mi spui ce problemă ai cu adolescentul tău sau nu știi de ce nu te mai înțelegi cu el, completează formularul de la sfârșitul articolului și îți voi răspunde în cel mai scurt timp.

Hai să-i înțelegem pe adolescenți, sunt copiii noștri!

Cum facem față sentimentelor

  1. În loc să respingi sentimentele…..

„-Abby, de ce plângi?

-Nu vreau să vorbesc cu tine despre asta!

-Dacă vorbești, o să te simți mai bine!

-Scott m-a părăsit!

-Uită-l o să ai o mulțime de alți prieteni:

-Așa crezi tu.”

Acel bine cunoscut „până te măriți, îți trece” amplifică în realitate supărarea și această abordare va înrăutăți supărarea fetei. El denotă și o lipsă de empatie față de suferința cuiva.

Identifică gândurile și sentimentele

„-Abby, ceva te-a necăjit.

-Scott m-a părăsit!

Nu mă miră că ești așa de supărată!

-Trebuia să mă aștept la asta.

Asta poate fi dureros.

-M-a durut! Dar mi-am spus că sunt singura la care ține cu adevărat.”

Aici mama nu-i spune fetei „trece” ci o ajută să-și identifice sentimentele și să le facă față. Această abordare are și avantajul că nu amplifică supărarea.

Să-i înțelegem pe adolescenți

2. În loc să ignori sentimentele…

„-O, nu! Mâine trebuie să prezint lucrarea despre Shakespeare.

-Nu-mi spune că nu ai terminat-o!

Dar…

Niciun dar. Stai jos și fă-o acum!

-Am crezut că am timp până vineri.

Așa se întâmplă dacă nu-ți planifici totul dinainte.

-Lasă-mă-n pace!

Ai grijă ce spui!”

Așa procedează majoritatea părinților: critică neglijența elevului și apoi dau sfaturi! Intenția lor este bună, dar comportamentul lor vă declanșa furia copilului care deja este într-o situație dificilă.

Fă-le cunoscute printr-un cuvânt sau sunet

„ -O, nu! Mâine trebuie să prezint lucrarea despre Shakespeare.

-O!

-Îmi dă peste cap toate planurile! În seara asta voiam să mă uita la meci!

Of!

-Și nu am făcut decât jumătate.

Mmm.

-Dar acum trebuie să o termin. Profesorul scade nota dacă întârzii.

-Înțeleg.

Copilul se simte înțeles. Își dă seama singur ce are de făcut și își rezolvă problema.

În loc să îl „ataci” pe adolescent

  1. În loc să îl ataci pe adolescent…

„-Ești un iresponsabil!

-Omule, de-abia am ajuns acasă, de ce țipi la mine?

-Pentru că niciodată nu mă pot baza pe tine! Ai promis dimineață că vei curăța aleea!

-De ce lași totul pe umerii mei? Pe Mark nu-l rogi niciodată să facă ceva!”

Atitudinea tatălui îl umilește pe adolescent.

În acest dialog tatăl țipă, manifestă violență verbală, este autoritar, nu lasă loc la o discuție prietenoasă cu copilul. Fiul ripostează pe același ton încercând să se apere, discuția alunecă spre ceartă și nu spre o lămurire a problemei.

Descrie ceea ce simți

„-Ken, sunt dezamăgit. Mi-ai promis că până ajung acasă aleea va fi curățată.

Am vrut, tată, dar antrenorul ne-a ținut peste program.

-Deci intenționai s-o faci.

-Da, du-te înăuntru și mă apuc acum de treabă.”

Copiii vor reacționa cu calm atunci când le vorbim despre ceea ce simțim.

Când descrii ceea ce simți, ca părinte, nu mai poți să ridici tonul și astfel discuți este calmă și adolescentul nu mai simte nevoia să intre în gardă.

Părinții „decid” stima de sine a copilului

Când eram copil, mama mea îmi spunea „nu ești bună de nimic”, ori de câte ori făceam ceva greșit, sau „parcă ești moartă”, atunci când făceam lucrurile în alt ritm decât ar fi vrut ea. Atitudinea ei de „stăpân”, nu de părinte, m-a făcut să mă confrunt în viață cu 3 mari probleme, și cred că mulți dintre voi vă regăsiți aici:

-frica de eșec. Mereu depun un efort foarte mare pentru a nu greși, pentru a fi totul perfect, pentru a controla toate detaliile. Nu e sănătos ceea ce fac pentru că oamenii au dreptul să greșească! Mai mult, când vreau să fac ceva ce nu am mai făcut sau este foarte important, sufăr de anxietate.

-o stimă de sine scăzută. Asta înseamnă că nu am curaj să spun „nu” pentru că țin foarte mult ca oamenii să mă placă. Și nu e bine! Trebuie să spui „nu” atunci când nu vrei să faci ceva, nu-ți place sau consideri că nu tu trebuie să faci acel lucru!

victimizarea. Am renunțat să mă iubesc pe mine pentru că îi consideram pe alții mai importanți în viața mea. Asta duce la frustrări și nefericire. Când nu-ți mai pasă de alții, ci doar de tine, atunci ești cu adevărat fericit!

Este teribil de dăunător să vă criticați copiii dacă au făcut o greșeală, într-un anumit context. E doar o situație. Viața e plină de o mulțime de situații în care ei pot fi extraordinari! Să-i înțelegem pe adolescenți atunci când greșesc și să-i apreciem și să-i încurajăm atunci când fac lucruri bune, chiar dacă sunt mărunte sau par neînsemnate.

Când ești gata să reproșezi sau să ameninți…

  1. În loc să reproșezi…

„-Uite ce ai făcut cu puloverul tău!

-Nu am făcut nimic, doar l-am spălat.

L-ai stricat!

-De unde să știu că va intra la apă?

Oferă informații

-Draga mea, ar fi bină să verifici eticheta înainte de a pune puloverul în mașina de spălat.

-S-a făcut așa de mic! Da, uite: se spală numai în apă rece. De acum înainte…”

Dacă li se explică, adolescenții sunt dispuși să-și asume greșelile.

5. În loc să ameninți sau să dai ordine…

-N-o să porți tricoul ăla uzat la restaurant.

-De ce nu? E doar puțin rupt.

Dacă nu te îmbraci cu ceva decent, poți să rămâi acasă.

-Bine. O să stau acasă.”

Tonul amenințător îl supără pe adolescent și va contraataca.

Oferă-i posibilitatea de a alege

„-Chris, mergem la un restaurant unde oamenii se îmbracă puțin mai elegant.

-Și?

Nu ai putea să-ți pui și tu un tricou mai puțin uzat…sau poate îți pui un sacou peste acest tricou.

-Nu mă schimb. Unde este sacoul meu?”

Ambii sunt mulțumiți!

Să-i înțelegem pe adolescenți

Alternative la pedeapsă

  1. Fă-ți cunoscute sentimentele:

-Jeff, sunt foarte supărat! Am găsit scrisoarea asta de avertizare pe jos, în camera ta.

-O, da, am deschis-o din greșeală. Voiam să ți-o arăt.

-Când? A venit acum o săptămână. Dar ce mă neliniștește cu adevărat este că în tot acest timp am crezut că ți-ai făcut temele.

-Ei bine, am fost foarte presat de fotbal și de tot.

  1. Fă-ți cunoscute așteptările:

-Jeff, mă aștept la tine să-ți reevaluezi prioritățile. Școala este înaintea fotbalului.

-Da, tată…

Mă aștept deasemenea, că dacă te întreb dacă ți-ai făcut tema, să-mi răspunzi sincer.

  1. Oferă-i o șansă

-După cum văd, Jeff, ai două posibilități: să renunți la fotbal până termini tot…A doua, să găsești o modalitate de a împăca și temele și fotbalul. Cred că ai să te descurci.

Dacă adolescentul neglijează în continuare obligațiile școlare, atunci părinții pot trece la acțiune:

-Jeff, profesorul tău de matematică mi-a dat telefon. A spus că nu ai făcut nicio temă săptămâna asta.

-Pentru că antrenorul ne-a ținut peste program.

-Deci antrenamentul la fotbal interferează din nou cu temele tale.

-Da, dar…

-Iată de ce vreau să iei o pauză de la fotbal.

-Tată, nu poți să-mi faci una ca asta! Echipa are nevoie de mine.

-Și te va avea înapoi imediat ce recuperezi și poți respecta un orar în care îți faci timp și pentru teme și pentru fotbal.

Părinții sunt răi

Este bine de știut: atunci când sunt pedepsiți, adolescenții NU se gândesc la greșeala pe care au făcut-o, ci la cât de răi sunt părinții pentru că îi pedepsesc.

Amintiți-vă de adolescență, vă recunoșteați greșelile? De cele mai multe ori, nu! Mereu găsem motive care să scuze greșeala. Părinții erau cei răi pentru că nu ne înțelegeau!

Tu cu ce probleme te confrunți în familie? Scrie-mi un mesaj și hai să descoperim împreună care e soluția. Nu amâna! Lucrurile nu se vor rezolvă de la sine. De ce să nu vorbiți sau să vă certați când vă întâlniți? În multe familii cu adolescenți este această atmosferă de „luptă” pentru că fiecare vrea să fie ascultat. Poate fi și liniște, crede-mă. Și la mine a fost la fel. A fost!

Dacă vrei să afli mai multe, îți recomand să citești următoarele cărți de parenting:

  1. Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell – „Cum să crești un copil sigur de sine”;
  2. Philippa Perry – „Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri”, un bestseller internațional.

Să-i înțelegem pe adolescenți e posibil doar dacă vrem! Totul depinde de noi E alegerea noastră!

Să ai o zi bună!

                          Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

 

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

5/5 - (32 votes)

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

Nu există o rețetă pentru îmbunătățirea  comunicării cu copilul tău!

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău:

  1. Ascultă-l!
  2. Fii empatic!
  3. Nu-i da sfaturi!
  4. Nu-l critica!
  5. Explică-i urmările faptelor teribiliste;
  6. Lasă-l să-și aleagă singur drumul în viață;
  7. Acordă-i sprijin în acțiunile lui;
  8. Nu-l compara cu nimeni;
  9. Nu-i cere lucruri nerealiste;
  10. Responsabilizează-l pe copil.

Eu am aplicat acești pași atât cu copilul cât și cu elevii mei. Pentru că la mine au funcționat, îți recomand să îi aplici și tu! Nu există o rețetă care să funcționeze în toate cazurile!
Încearcă ceea ce crezi că se potrivește în cazul tău! Fii perseverent și vei vedea rezultatele!
Cel mai important este să treci la acțiune chiar acum. Nu mai amâna! O familie fericită îi face pe toți fericiți. O familie nefericită, nu bucură pe nimeni!
La sfârșit este un formular de contact în care poți să-mi descrii cu ce situație te confrunți. Putem găsi împreună soluția potrivită!

Dacă vrei să afli mai multe despre mine, intră pe pagina Acasă sau pe pagina Servicii. 

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

Ascultă! Comunicare înseamnă să nu dai sfaturi și să nu critici!

   îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

 

  1. Ascultă!

Este primul și cel mai important lucru de care are nevoie adolescentul! Acesta este și primul din cei 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării!

Dacă îi ceri să-ți povestească cum se simte și nu vrea, eventual se răstește la tine, întreabă-te „care e motivul”?!
De aici începe îmbunătățirea comunicării cu copilul tău! 
Poate nu l-ai mai întrebat ce face sau cum se simte de când era mic. Sau au fost momente când ai venit obosit și nervos acasă  și i-ai spus că nu poți să-l asculți! Poate i-ai spus că nu te interesează poveștile/nimicurile pe care ți le spune.    

Amintește-ți că atunci când era mic îți punea o sumedenie de întrebări și îi răspundeai. Când a crescut și nu te-a mai sâcâit cu întrebări, ați vorbit tot mai puțin.

Sunt multe cauze care îl pot determina pe adolescent să nu-ți mai vorbească. Stai de vorbă cu adolescentul și cere-ți iertare. Spune-i că îți pare rău pentru că nu l-ai ascultat! Îți va fi greu la început dar poți să faci asta! E copilul tău și vrei să fiți din nou o familie fericită.

Și au am trecut printr-un moment în care toate discuțiile cu fiul meu se terminau în ceartă. Nu mai reușeam să comunicăm.

După mai mult timp, mi-am cerut iertare pentru că nu l-am ascultat și nu l-am înțeles! Din acel moment, am început din nou, încet, încet, să ne ascultăm unul pe altul. Funcționează!

Copiii apreciază cel mai mult când părinții își cer iertare!!

Nimănui nu-i place să fie considerat inferior!

2. Fii empatic!

Încearcă să fii în locul adolescentului și să înțelegi prin ce stări trece. Acesta este al doilea, ca importanță, din cei 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării!

Și mie mi-a luat ceva timp ca să înțeleg empatia. Mă gândeam: dacă eu mă simt bine azi, cum să devin dintr-o dată tristă, așa cum era el? Am să-ți spun ce am făcut: mi-am amintit de situațiile prin care treceam la vârsta lui.

Copiii noștri trec prin aceleași situații prin care am trecut noi la vârsta lor și mă refer doar în cadrul unei familii. Pentru că părinții își educă copiii așa cum au fost ei înșiși educați la vârsta respectivă.

Așa am reușit să retrăiesc emoțiile de tristețe, frică, abandon sau inutilitate pe care mi le povestea fiul meu și am reușit să-l înțeleg.

3. Nu da sfaturi!

Este unul dintre cele mai grele lucruri pe făcut. Noi toți dăm sfaturi. Pentru că la rândul nostru am primit tone de sfaturi.

Și totuși adolescenții vă spun mereu: „nu-mi mai spune ce să fac!” Sau „știu ce am de făcut!” Cred că este al treilea din cei 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării! 

Gândiți-vă voi, părinții, câte sfaturi de la părinții voștri ați urmat? Este un adevăr: atunci când primim sfaturi, imediat apare reacția de a nu le urma. Pentru că sfaturile ne pun într-o situație de inferioritate!

Nu dați sfaturi, întrebați: ce opțiuni ai? Lăsați-i pe copiii voștri să descopere singuri ce posibilități au.

Adolescenții nu comunică  cu părinții deoarece tot ce aud de la aceștia sunt SFATURI! Comunicarea înseamnă tocmai să nu dai sfaturi, ci să-l lași pe adolescent să-ți împărtășească ideile lui! Și acesta e un pas spre îmbunătățirea comunicării cu copilul tău.

4. Nu critica!

Cum te simțeai atunci când proprii părinți te criticau? Inferior, trist, speriat, neliniștit! La fel se simte și copilul tău! Spune-i ce a greșit și de ce ești supărat. Apoi ascultă explicația lui. Vei afla că a avut multe motive ca să facă ceea ce a făcut.

În general, critica nu le place adolescenților. Este foarte important, dacă vrei să comunici cu copilul tău, să renunți la critică! Deși l-am pus pe locul 4, este un pas la fel de important ca primii 3, în topul celor 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării!

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

Toate faptele au urmări: pozitive sau negative

Spuneam la punctul 3 că trebuie să evităm să dăm sfaturi.

Părinții vor protesta: „de unde să știe copilul ce are de făcut”, „eu am trecut prin asta, nu vreau să mai treacă și el”, „la vârsta lui, ce să știe, e cu capul în nori”, „mereu când greșește vine la mine să-l ajut”, „tinerii de azi nu știu nimic, stau toată ziua cu ochii în telefon”, etc.

Așa au făcut părinții noștri, așa procedăm și noi în continuare: dăm sfaturi! Dar generațiile s-au schimbat, lumea s-a schimbat, educația de acum 50 de ani nu mai funcționează azi. Amintiți-vă doar de „calul bălan” din poveștile lui Ion Creangă!

5.Ce faci în acest caz? Explică-le copiilor care sunt urmările faptelor lor teribiliste: violență, alcool, droguri, comportamentele antisociale în general. Chiar dacă sunt promovate pe rețelele social media sau în grupul de prieteni, ele au, în final, consecințe negative asupra sănătății și asupra viitorului lor.

Folosește exemple cât mai actuale din presă, televiziune, familie, poate cunoștințe, vecini. Explică-le chiar că lumea virtuală e diferită de realitatea în care trăiesc. Ajută-i să-și aleagă corect modelele de viață.

Adolescentul trebuie să devină ceea ce vrea el, nu ce vor părinții

6. Lasă-l pe adolescent să-și aleagă drumul în viață.

Dacă este nehotărât, apelează la un Consilier vocațional pentru a descoperi aptitudinile pe care le are și ce meserii i s-ar potrivi. A urma tradiția familiei în ceea ce privește studiile sau meseriile, nu mai funcționează azi. Adolescentul are multe informații și poate dezvolta o pasiune pentru orice meserie.

Este foarte important să-l asculți pe adolescent și să afli ceea ce își dorește el.

7. Acordă-i sprijin în acțiunile lui!

Validarea din partea unui adult îi va crește încrederea și stima de sine. Mulți părinți își văd realizate visurile lor prin intermediul copiilor. Dacă ei fac o meserie care nu le place deși și-au dorit altceva, îl vor influența pe copil să facă ce nu au reușit ei. Sau, dacă părinții sunt mândri de ceea ce fac, vor insista ca viitorul adult să le calce pe urme.

În unele cazuri, părinții au ajuns să practice o meserie care nu le place tocmai pentru că au fost influențați de alții.

Adolescentul trebuie încurajat în multe acțiuni. Dacă are un hobby, practică un sport, îi place să scrie, să cânte, să fie voluntar, etc. el trebuie susținut. Toate acestea îl vor ajuta să-și dezvolte o personalitate complexă și ce e mai important, să aibă o mentalitate de învingător și nu de victimă.

Fără comparații și fără așteptări exagerate

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

8. Fără comparații!

Părinții cred, de cele mai multe ori că, dând drept exemple frați, rude sau alți copii, vor stimula ambiția propriului copil. În realitate, lucrurile stau exact invers.

Când este comparat, copilul se simte inferior, stima de sine scade iar dorința lui de a fi ca exemplele auzite, nu se va activa.

9. Așteptările exagerate ale părinților pot avea efecte negative asupra comunicării în familie, dar și asupra sănătății copilului. Copilul nu poate ajunge la performanțele cerute de părinți pentru că, uneori, nu poate. Sau nu vrea! Sau nu-l interesează ceea ce îi interesează pe părinți!

Părinții pur și simplu nu cunosc posibilitățile propriului copil sau nu acceptă realitatea.

Pentru a-și mulțumi părinții și a fi iubit în continuare de aceștia, copilul va munci foarte mult. Timpul nu-i va permite să facă și alte activități specifice vârstei. Se va izola, va avea un permanent sentiment de inferioritate, va deveni anxios, nesigur și temător.

Uneori adolescentul nici nu vrea să ajungă la standardele impuse de părinți pentru că are alte pasiuni și vrea să facă altceva în viață.

Tocmai prin îmbunătățirea comunicării cu copilul tău poți afla ce își dorește el, ce vrea să devină în viață, ce pasiuni sau ce hobby-uri are.

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

Responsabilizarea adolescenților

10. Când văd notele „modeste” din catalog, părinții îmi spun: „nu-l pun să facă nimic!”. Sau „nu mă ajută la nicio treabă acasă!” „Nu înțeleg de ce are notele astea așa de mici!”

Copiii trebuie responsabilizați de mici: să ajute la treburile casnice, să-și facă ordine în cameră, să-și așeze hainele la locul lor, să aibă spațiul de lucru îngrijit, etc. Sunt deprinderi necesare și utile pentru toată viața.

Negociați cu copilul aceste lucruri. De exemplu, ziua și ora când își va face ordine în cameră, sau până la ce ora își poate așeza hainele astfel încât, atunci când veniți de la job, să nu fie toate aruncate prin camera lui. Stabiliți ziua/zilele când vreți să vă ajute la treburile casnice astfel încât să-și planifice și el timpul: pentu studiu sau o ieșire cu prieteni, în general, timpul lui liber.

Puteți stabili, prin rotație, cine spală vasele, duce gunoiul sau face cumpărături. Spuneți-i când vreți să fie acasă pentru a vă ajuta la diferite treburi. Este foarte important să ascultați și să țineți cont de părerea copilului! Îi veți arăta că îl tratați ca pe un adult, că țineți cont de ceea ce vă spune el și că aveți încredere în el. Notați tot ceea ce hotărâți împreună și păstrați hârtia într-un loc vizibil.

La fel de important este să stabiliți, de la bun început „pedepsele” dar și recompensele. Dacă adolescentul își încalcă promisiunile, ascultați mai întâi motivele. Dacă sunt doar „scuze”, fiți ferm și aplicați pedeapsa convenită împreună. La fel, țineți-vă de promisiune și în ceea ce privește recompensele.

Dacă adolescentul vede că vă țineți de cuvânt, își va respecta îndatoririle, pentru că astfel știe că își va primi și recompensa.

Îmbunătățirea comunicării cu copilul tău nu e un lucru atât de greu, cum cred mulți părinți. Gândește-te la cei 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării pe care ți i-am prezentat. Urmează-i, poate nu pe toți, dar ceva trebuie să faci!

E copilul tău și are nevoie de tine, chiar dacă nu mai știe cum să-ți spună asta!

Dacă vrei să afli mai multe, îți recomand să citești următoarele cărți de parenting:

  1. Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell – „Cum să crești un copil sigur de sine;
  2. Philippa Perry – „Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri”, un bestseller internațional.

Îți este util ceea ce am scris în acest articol?  Poți lăsa un comentariu la sfârșit în care să îmi spui părerea ta.

Să ai o zi plină de soare și căldură!

              Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

În acest articol îți voi prezenta nemulțumirile părinților legate de comportamentul copiilor lor, ajunși la adolescență, dar și câteva din nemulțumirile copiilor. Sunt câteva din situațiile pe care le-am întâlnit în activitatea mea de profesor și am observat că sunt 10 cauze care fac dificilă comunicarea între adolescenți și părinți.

La sfârșitul articolului vei descoperi cele 10 cauze care fac dificilă comunicarea între adolescenți și părinți, precum și modul în care ele vor influența viața viitorului adult.

În articolul următor îți voi prezenta 10 pași pentru a îmbunătăți această comunicare și pentru a păstra o relație apropiată cu copilul tău.

Dacă ai observat că adolescentul tău s-a schimbat, nu te mai ascultă, nu mai vrea să vorbească cu tine, petrece mult timp în camera lui, nu-ți spune unde pleacă sau stă până la ore târzii cu prietenii, înseamnă că trece prin această dificilă perioadă a adolescenței.

Pe scurt, ce este adolescența

Conform dexonline: „Perioadă a vieții omului cuprinsă între vârsta pubertății și cea adultă, în care are loc maturizarea treptată a funcțiunilor fizice și psihice ale organismului.”

Wikipedia:Adolescența (Latin adolescentia, de la adolescere) este perioada de tranziție biologică, psihologică și socială de la pubertate la maturitate.” 

Organizația Mondială a Sănătății definește adolescența ca fiind perioada dintre 16 și 19 ani, dar în numeroase țări occidentale se consideră că adolescența începe între 11 și 13 ani la fete, 14-16 ani la băieți, și se termină în jurul vârstei de 18-20 de ani la ambele sexe.

Comunicarea dificilă între adolescenți și părinți.

Când copilul devine adolescent

Pentru părinți, când copilul merge la școală, programul lui se restrânge la: școală, după școală, weekend și vacanțe. Zilele devin oarecum la fel pentru mult, mult timp.

Cei mai mulți părinți își exercită autoritatea legată de controlul temelor, al notelor, al colegilor și prietenilor, uneori participă la ședințele cu părinții, dau sfaturi legate de comportament și de alegerea unei meserii.

Treptat, pe măsură ce copilul se obișnuiește să facă singur tot mai multe activități, părinții capătă tot mai multă încredere în el, dar nu renunță la a-i da sfaturi!

Copilul se duce la școală.

Până acum, singurul „trib” din care a făcut parte a fost familia. Acum copiii se găsesc incluși și într-un alt „trib”: al școlii.

Doamna învățătoare capătă tot mai multă autoritate în fața micului școlar. „Doamna a spus” devine literă de lege!

Regulile școlii se adaugă la cele din familie. Când ele se contrazic, copilul va simți dezorientare și anxietate. Învățătorii și profesorii devin noile modele. Ca și familia, ele sunt investite cu mare autoritate și copilul va alege, uneori, să le urmeze.

Pe neobservate, copilul devine adolescent. E deja elev la liceu. Primii care refuză să înțeleagă schimbarea sunt părinții.

Cum se manifestă adolescența

Am să vă povestesc despre reacția unor părinți care vin la școală, pentru că au fost chemați. Când copiii sunt la liceu, părinții vin mai rar din proprie inițiativă.

  • „Are absențe?! Unde umblă că eu îl trimit la școală!”
  • „Are note mici? Până în clasa a VIII-a a luat premiu!”
  • „E corigent? Am avut încredere în el/ea și uite cum m-a răsplătit!”
  • „Îl aud când vorbește cu colegii, vai ce urât vorbește! Pe mine, dacă mă auzea mama vorbind așa, îmi trăgea o bătaie zdravănă!”
  • „Toată ziua e cu nasul în telefon! Nici mâncare nu-i trebuie!”
  • Mai am un copil și învață foarte bine!”
  • „M-am sacrificat pentru el și uite cum îmi mulțumește!”
  • „Când intru în camera lui/ei e mereu cu cartea în mână sau scrie!”
  • „Dacă îl întreb ce teme are spune că nu are sau că și le-a făcut!”
  • „Nu mă mai ascultă!”
  • „Mama: mie îmi vorbește urât. Cu taică-su nu face așa!”
  • „L-am acoperit mereu față de taică-su, de data asta am să-i spun tot soțului!”
  • „Când eram eu elev, nu ridicam ochii spre profesor!”
  • „Fata mea s-a dus la un băiat și nu mai vrea să vină acasă. Am să-i trimit haine și bani, cine știe cât de greu îi este!”
  • „Spuneți-mi ce să fac, pentru eu nu mai știu”!
  • „Sunt plecată la muncă în străinătate și nu are cine să-l supravegheze!”

Din cele câteva situații enumerate aici, desprindem ușor două concluzii:

  1. Adolescentul se îndepărtează de părinți
  2. Este tot mai dificilă comunicarea între adolescenți și părinți.

Ce spun adolescenții

  • „Îmi spune mereu ce să fac! Din cauza asta nici nu fac!”
  • „Nu mă lasă să mă întâlnesc cu prietenul/prietena mea!”
  • „Nu mă lasă la club/discotecă!”
  • „Sunt plecați din țară. Mi-e dor de ei. Poate ne vedem în vacanță!”
  • „Nu mă lasă să mă îmbrac cu ce vreau! Ei nu înțeleg cum este moda acum!”
  • „Mereu mă compară cu fratele/sora mea!”
  • Nu mă ascultă când vreau să spun ceva!”
  • Mă bate sau mă pedepsește dacă…(iau o notă mică!)”
  • „Vor să fac aceeași facultate ca și….(cineva din familie)!”
  • „Nu mă lasă seara cu prietenii!”

Concluzia: părinții sunt cei care fac regulile! Autoritatea lor nu poate fi discutată. Comunicarea dificilă între adolescenți și părinți este generată, de fapt, de părinți.

10 cauze

10 cauze care fac dificilă comunicarea între adolescenți și părinți. Urmările lor

  1. Critica este principală cauză a nemulțumirii adolescenților și principalul motiv de ceartă în familie. Criticat constant, copilul vă ajunge să creadă că face multe lucruri greșit și de aici stima de sine și încrederea în sine vor fi în continuă scădere.
  2. Părinții sunt la serviciu. Uneori familia se întrunește doar seara. Astfel, treptat, copilul învață să aibă singur grijă de el, încearcă, experimentează și reușește să se descurce singur. Sfaturile părinților devin supărărtoare pentru adolescent. El are încredere în el, a crescut, și-a dezvoltat personalitatea, e un viitor adult, deci vrea să fie pe cont propriu.

Pentru ați îmbunătăți comunicarea cu copilul tău, găsești 10 sfaturi posibile în articolul meu „10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău”, pe care îl poți accesa aici.

3. În general sfaturile îl deranjează pe adolescent! Pentru simplu motiv că îl pun într-o situație de inferioritate. Prima consecință este scăderea stimei de sine și neîncrederea în propriul potențial.

4. Părinții nu mai au timp să comunice cu copilul! Și atunci, acesta se va îndrepta spre prieteni, colegi sau un alt adult dispus să îl asculte. Sau se va închide în el, se va izola și va avea mai târziu probleme de integrare și socializare.

Părinții manifestă lipsă de empatie față de adolescent

5. Părinții se descarcă pe copil când au probleme. „Mă deranjezi, vreau să fac….ceva”, „pleacă de aici cu întrebările tale”, „nu mă interesează nimic la ora asta”, etc. Adolescentul se va retrage și va înceta să comunice cu părinții.

6. Uneori se pune o presiune prea mare pe elev. Părinții vor note foarte mari dar nu înțeleg posibilitățile reale și nevoile copilului lor. Acesta va fi frustrat, obosit, neîmplinit și îi va considera pe părinți drept cauza anxietății lui.

7. Părinții impun un liceu sau o facultate anume și copilul se străduiește să trăiască visul părinților. Dacă nu reușește, vă fi dezorientat și cu stima de sine la pământ! Dacă reușește, se va întreba ce caută acolo! Dacă își găsește resursele, se va îndrepta spre o altă meserie, care îi place. Dacă nu, va face mult timp, poate toată viața, un serviciu care nu-i aduce nicio mulțumire.

8. Părinții își compară propriul copil cu alți copii. Mesajul pe care copilul îl primește este: nu ești bun de nimic! Acest mesaj îl va pune pe copil într-o situație defensivă, îi va scădea puternic stima de sine, și va refuza comunicarea.

9. Interdicțiile. Nu interdicțiile sunt o cauză de conflict între adolescenți și părinți, ci modul în care ele sunt impuse copiilor. Ele îl fac pe copil să se simtă inferior și în conluzie, va protesta zgomotos!

10.  Părintele care se victimizează îl va face pe adolescent să se simtă vinovat de ceea ce primește de la familie. Când va ajunge adult, va avea aceeași atitudine de victimă, cu stimă de sine scăzută și neîncredere în ceea ce poate face singur.

Acțiunile părinților contribuie la lipsa de comunicare cu adolescentul

Pe termen lung, ele au și alte consecințe pentru adolescent: lipsă de încredere, stimă de sine scăzută, introvertire, ezitant, poziție de victimă, îi va fi greu să ia hotărâri, va face cu greu schimbări, etc.

Dacă te confrunți cu oricare din situațiile prezentate mai sus, poți citi articolul meu „10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău”.

Dacă niciuna dintre soluții nu ți se potrivește, trimite-mi un scurt mesaj, completând formularul de mai jos.

Împreună putem găsi soluția cea mai potrivită pentru tine!

Dacă vrei să afli mai multe, îți recomand să citești următoarele cărți de parenting:

  1. Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell – „Cum să crești un copil sigur de sine”;
  2. Philippa Perry – „Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri”, un bestseller internațional.

Dacă vrei să afli mai multe despre mine, intră pe pagina Acasă.

Și nu uita: niciodată nu e prea târziu să-ți îmbunătățești relația cu copilul tău! Începe azi!

Îți este util ce am scris în acest articol? Poți lăsa un comentariu la sfârșit în care să îmi spui părerea ta.

Să ai o zi așa cum îți dorești!

              Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨