Etichetă: cărți de parenting

Părinți violenți. De unde vine violența împotriva propriilor copii

cezarinanicodei
5/5 - (42 votes)

 

„O persoană încearcă să se impună prin teamă atunci când nu se simte demnă de respect” (Isabelle Filliozat-Nu există părinte perfect)

Cu câteva luni în urmă, o mamă a venit în cancelarie, împreună cu fiica ei, eleva noastră. Ne-a povestit, profesorilor prezenți în acel moment, deși nu era pauză și nu a invitat-o nimeni să vorbească, câte este de nemulțumită de fiica ei adolescentă.

Era furioasă, frustrată, se credea neînțeleasă și în tot dialogul a țipat. Nu reușea să-și domolească nici vocea, nici furia. Spre și mai marea disperare a mamei, profesorii au avut doar cuvinte de laudă la adresa elevei. Catalogul a confirmat spusele noastre.

Mama a fost însă de neclintit. Pentru ea, adolescenta era cel mai rău copil din lume.

M-am gândit atunci ce îi face pe părinți să devină atât de violenți față de proprii copii. Doar faptul că adolescența aduce „problemele adolescenței”? Cum să-ți umiliști și să-ți denigrezi copilul în fața unor necunoscuți, adică noi, profesorii din cancelarie, când nu ai proceda niciodată astfel cu un alt copil, să zicem al prietenilor, rudelor sau al unor cunoscuți?

Moștenirea

Noi, ca popor, am moștenit o educație violentă. Așa au fost educați părinții, bunicii, așa am fost educați și noi.

Nu mă refer aici doar la violența fizică sau verbală, adică am fost bătuți, umiliți, pedepsiți, am suportat interdicții, etc.

Vreau să abordăm o alta formă de violență, cea psihologică.  Adică nu ni s-a permis să ne exprimăm emoțiile.

Amintiți-vă când vă loveați, în copilărie sau chiar și mai târziu, ce se întâmpla:

  • venea mama și pupa locul respectiv și spunea: a pupat mama, gata, trece;
  • băieții nu plâng sau băieții mari nu plâng;
  • până te măriți îți trece;
  • ce urât ești când plângi;
  • te vede lumea și râde de tine, nu-i frumos să plângi, etc.

Ce lipsește de aici? Empatia, înțelegerea durerii cu care ne confruntam. Părinții n-au dovedit că înțelegeau suferința noastră.

Care părinte a venit și a spus: înțeleg că te doare. Hai să stăm aici până îți trece. Știu că suferi pentru că și eu m-am lovit de multe ori și m-am durut. Ce pot să fac ca să te simți mai bine?

Poți citi mai multe despre neglijarea emoțională în articolul meu Mama nu mi-a spus niciodată „te iubesc!”

Alegerea

Mai este o formă a acestui abuz psihologic/emoțional: faptul că în copilărie nu am avut libertatea de a alege. ”Faci ce spun eu! Ce știi tu la vârsta asta!” Puține lucruri le alegeam singuri. De multe ori aveam doar impresia că noi alegem. În realitate eram influențați de ceea ce ne spuseseră părinții.

Dacă părinții repetau că trebuie să faci nu știu ce în viață și spuneau iar și iar lucrul acesta, exact în acea direcție ne duceam. Poate pentru că eram convinși că au dreptate sau pentru că voiam să le facem pe plac. Sau poate ne simțeam constrânși să facem cum spuneau ei.

Părinții ne considerau slabi,  incapabili să ne creionăm singuri viitorul. De aici ne-am ales cu lipsa curajului, a stimei de sine, a fricii de eșec. Țin minte cum mă gândeam eu: sunt slabă, oricum n-am să reușesc.

Este ceea ce în psihologie este numit „efectul Pygmalion” sau „profeția autoîmplinită”: ne conformăm așteptărilor pe care le au alții de la noi. Pentru că părinții mă considerau incapabilă de orice realizare, exact în acea direcție mă rostogoleam și eu.

Mai târziu am pornit pe același drum în educarea propriului copil și mi-am dat seama  că repetam ce au făcut părinții mei cu mine.

Părinți violenți

Părinți violenți

Dacă adunăm toate comportamentele părinților noștri descrise mai sus, înțelegem de ce, când ajungem părinți, suntem la rândul nostru violenți cu copiii noștri.

Psihoterapeuta și autoarea franceză Isabelle Filliozat explică în cartea „Nu există părinte perfect” de unde vine violența părinților: „compulsia de a umili, a devaloriza, a judeca, a lovi este o proiectare asupra copilului a unor furii reprimate în propria noastră copilărie. Furia originală este sporită de tensiunea, frustrarea, umilința de a nu o fi putut exprima. Poate deveni mânie și ură atunci când amintește tăcerile forțate din trecutul nostru.”

Orice furie reprimată în familie, la serviciu, în viața zilnică, se va descărca asupra copilului doar pentru că el are un statut inferior. Cu cât părintele devine mai autoritar, cu atât copilul trebuie să se apere mai mult pentru a-și păstra identitatea.

Copilul rebel

Un copil care se împotrivește părinților este considerat un rebel. Dar el nu ajunge rebel de bunăvoie, ci doar pentru a se apăra.

Părinții au de-a face cu adolescenți rebeli și dau vina, în primul rând pe anturaj. Cea mai mare vină o poartă tocmai părinții. De cele mai multe ori ei au intenții bune și-i dau permanent sfaturi adolescentului pentru a-l conștientiza asupra pericolelor din jur. Când aceste sfaturi sunt date cu autoritate și ele devin reguli absolute și rigide, adolescentul nu se simte nici pe departe protejat sau ocrotit de grija părintească. El se simte umilit, neputincios, considerat inferior și incapabil.

Comportamentul rebel are întotdeauna o cauză. Trebuie să descoperi care este. La fel e și cu notele proaste la școală. Dacă nu descoperi care e cauza lor, copilul le va lua în continuare.

Insulta

Părinții violenți folosesc și violența verbală asupra copiilor (țipetele, insultele). Deși este proiectată asupra copilului, ea nu are neapărat legătură cu acesta. Comportamentul copilului este doar declanșatorul.

Insulta este datorată unei răni dureroase din interiorul nostru. Insultăm pentru a face să amuțească această rană.

Cum „se nasc” părinți violenți

Mama

Toate mamele au o perioadă obositoare după ce nasc. Treptat devin tot mai obosite și dacă nu sunt ajutate ajung la depresie. În acest moment încep să țipe, să pedepsească, chiar să lovească, cu un cuvânt, devin violente.

Tata

Când au un copil mic, tații încep să întârzie acasă. Ei evită să treacă prin ce trec mamele. Ei pot alege. Dar pot declanșa violența soției când încep să dea sfaturi. Mama se va simți devalorizată și treptat gradul ei de nemulțumire și de violență va crește.

Sindromul premenstrual

Este un declanșator de violență lunară, manifestată de femeie asupra copilului, pentru că el este cel care este cel mai aproape.

Problemele cotidiene

Dificultăți financiare, pierderea locului de muncă, boală, decesul cuiva apropiat, etc. ne pot duce la pierderea controlului asupra emoțiilor, mai ales atunci când nu le putem exprima. Și nu le putem exprima pentru că așa am fost învățați de către părinții noștri.

Propriile răni

Cât timp rănile din copilăria noastră nu sunt vindecate, creierul nostru folosește un mecanism de apărare: el evită să trezească amintirile pentru ca noi să nu suferim din nou. În final ne dăm seama că repetăm aceleași comportamente pe care părinții noștri le-au avut față de noi.

Martor la acte de violență

Copilul care a fost martor la acte de violență a suferit la fel de mult ca victima. El va avea tendința de a repeta această violență fie ca autor, fie ca victimă.

Competiția

Unii părinți nu permit propriilor copii să-i depășească și devin violenți pentru a-i menține pe aceștia într-o stare de inferioritate.

Tradiția familiei

Există și opusul competiției: copii vor să aibă rezultate slabe la școală pentru a păstra tradiția familiei.

Răzbunarea

Putem deveni părinți violenți față de proprii copii pentru a ne răzbuna pe propria noastră copilărie. Când am fost răniți, jigniți, umiliți în copilărie, am păstrat aceste frustrări și am dezvoltat resentimente pentru că atunci n-am putut protesta, n-am putut spune nimic, am fost nevoiți să tăcem.

Părinți violenți

6 soluții ca să nu mai fim părinți violenți

E simplu să spunem că mediul în care am trăit ne influențează propria viață. E parțial adevărat pentru că putem schimba lucrurile.

Autoobservația

Presupune să ne observăm fără să ne judecăm. Să observăm ce fapte îl pot răni pe copil. Să manifestăm respect și afecțiune.

Când analizăm o faptă să analizăm corect care este vinovăția noastră pentru că, uneori ne învinovățim pentru ceea ce nu a depins de noi.

Ascultă-l pe copil

Unii părinți se duc în camera copilului și îl întreabă de ce e nemulțumit. Îi spun apoi că au făcut totul pentru el, că s-au sacrificat și el nu le aduce nicio mulțumire. Nu e o abordare fericită.

Copilul va vorbi despre nemulțumirile lui dacă suntem în aceeași direcție cu el, adică în mașină sau la o plimbare. La fel putem deschide discuția dacă facem unele activități împreună la bucătărie, în grădină, în curte, etc.

Când reușiți să stabiliți o comunicare cu copilul, evitați să faceți comentarii. Gândiți-vă la sentimentele lui și încercați să fiți empatici. Folosiți cuvinte care să-i demonstreze că sunteți acolo și sunteți alături de el: te înțeleg, probabil ești furios pentru că…, cred că îți este greu, ai dreptate să fii nefericit pentru că…

Folosește cuvinte de iubire

E greu să adresezi astfel de cuvinte atunci când nici tu nu le-ai auzit în copilărie. De aceea s-ar putea să nu sune natural.

Mă iubesc pe mine însumi/însămi

E un pricipiu simplu: când ne iubim pe noi înșine, facem lucruri care ne fac fericiți pe noi înșine. Atunci putem dărui dragoste și celor din jur. Dacă noi suntem nemulțumiți de situația în care ne aflăm, suntem plini de resentimente, ranchiună, nemulțumire, poate oboseală, cum putem dărui dragoste și înțelegere celor din jur?!

Câte mame nu se sacrifică pentru copii și soț și târziu își dau seama că au trăit o viață nefericită, iar cei pentru care s-au sacrificat nu le sunt recunoscători?

Vindecarea copilului interior

O metodă ar fi vizualizarea, dar ea necesită un îndrumător.

O altă metodă mai la îndemână este să-i scrii o scrisoare copilului care ai fost. Să-i spui că îl iubești, că îl vei sprijini mereu, că vei fi alături de el, să-i vorbești despre cei din jur și despre lume.

Cere-ți scuze!

Când îți dai seama că nu te-ai mai controlat și ai țipat la copil, cere-ți scuze. Explică-i faptul că erai supărată dinainte pentru că… Știu că nu e ușor pentru că părinții noștri nu făceau asta. Dar gândește-te că astfel poți avea o relație frumoasă cu copilul tău.

Și nu uita: niciodată nu e prea târziu să-ți îmbunătățești relația cu copilul tău! Începe azi!

Îți este util ce am scris în acest articol? Poți lăsa un comentariu la sfârșit în care să îmi spui părerea ta.

Pentru a afla mai multe despre mine, accesează paginile Acasă sau Servicii.

Cărți de parenting

Îți recomand și câteva cărți de parenting pe care eu le-am citit și am învățat multe lucruri utile despre cum să ne creștem copiii:

  • Janet Lansburi – Nu există copii răi
  • Isabelle Filliozat – Nu există părinte perfect
  • Jasmin Lee Cori – Mamă, tu unde erai atunci?
  • Philippa Perry – Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri
  • Olivier Revol – Sunt părinte de adolescent
  • Adele Faber, Elaine Mazlish – Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat
  • Dr. Scott P. Sells – Adolescenți scăpați de sub control

Îți doresc o zi plină de soare și zâmbete!

Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

Mama nu mi-a spus niciodată „te iubesc!”. Ce este neglijarea emoțională

cezarinanicodei
5/5 - (38 votes)

 

neglijarea emoțională

Neglijarea emoțională înseamnă că nu am primit de la mamele noastre unele lucruri importante, de care am fi avut nevoie, pentru a dezvolta un atașament securizant. Atașamentul securizant ne ajută să reușim în viață. Ne ajută să ne creăm viața pe care ne-o dorim și o merităm cu toții.

Perioada copilăriei mici

Este perioada în care copilul acceptă foarte greu separarea. El are nevoi și de aceea cineva trebuie să i le satisfacă. Când mama satisface nevoile bebelușului, îl înțelege și îl tratează cu căldură, se formează atașamentul securizant.

Atașamentul securizant are două componente:

  • satisfacerea nevoilor fiziologice;
  • satisfacerea nevoilor emoționale.

Ceea ce se întâmplă în perioada copilăriei mici va influența:

  • modul în care ne percepem pe noi și pe cei din jur;
  • așteptările pe care le avem de la relații.

Atașamentul sigur (securizant)

Psihoterapeuta Jasmin Lee Cori, în cartea „Mamă, tu unde erai atunci?” arată beneficiile atașamentului securizant:

  • o stimă de sine crescută;
  • dezvoltăm siguranță pentru a ne aventura în lume și a o explora. Adică suntem curajoși!
  • nu suntem fixați pe nevoia de a obține atenția și sprijinul celor din jur;
  • ne concentrăm pe satisfacerea nevoilor personale;
  • am devenit adulți bine adaptați;
  • avem capacitatea de a forma atașamente sigure;
  • reușim să ne reglăm propriile emoții;
  • avem o atitudine pozitivă asupra lumii. Cum e să te gândești în fiecare dimineață: lumea e un teatru de război!  Sau să îți spui: lumea e o plajă însorită! E o mare diferență în a ne proiecta propria viață.

Dacă te regăsești aici, înseamnă că mama ți-a satisfăcut pe deplin nevoile emoționale. Dacă nu ți se potrivesc cele enumerate mai sus, cel mai probabil ai dezvoltat un atașament nesecurizant.

Atașamentul nesigur (nesecurizant)

Jasmin Lee Cori, în cartea Mamă, tu unde erai atunci? vorbește despre 4 tipuri de atașament nesecurizant:

  1. Stilul autosuficient (cel mai răspândit). Când mama respinge constant copilul sau nu îi răspunde acestuia, nefiind disponibilă emoțional, copilul renunță. El înțelege că este zadarnic sau periculos să ai nevoi într-o relație. El își reprimă nevoile și emoțiile legate de atașament.

Dacă ai avut o mamă care nu te-a îmbrățișat, sărutat, ținut de mână, ai dezvoltat acest tip de atașament. Și eu am conștientizat că l-am moștenit. Mama nu mi-a spus niciodată Te iubesc. Sunt cuvintele pe care nici eu nu reușesc să le spun, nici măcar fiului meu.

Aș spune că am avut o mamă „rece” pentru că nu mă îmbrățișa și nu mă pupa. În realitate, era o mamă absentă emoțional. Tu cât de ușor spui te iubesc  și cât de ușor oferi o îmbrățișare ?

2. Stilul preocupat, caracterizat printr-un comportament timorat, cum ar fi agățarea de celălalt, nevoia permanentă de încurajare și dorința permanentă de apropiere. Cauza acestor manifestări este frica de abandon.

Și stilul autosuficient simte frică de abandon, dar se protejează evitând să recunoască importanța relației cu mama.

Cpiii și apoi adulții cu stil de atașament preocupat sunt atât de preocupați de disponibilitatea celorlalți încât această frică le domină viața.

Acest stil de atașament este datorat faptului că mama nu a oferit în mod constant dovezi de dragoste. Uneori ea a fost disponibilă, alteori nu, iar copilul nu mai știe la ce să se aștepte.

3. Stilul îngrijitorului compulsiv în care nevoile proprii nu sunt luate în seamă și toată atenția este îndreptată spre îndeplinirea nevoilor celuilalt. Este datorat mamelor care nu au fost capabile să se dedice copiilor lor, dar s-au bucurat să primească ajutorul acestora.

4. Stilul dezorganizat sau dezorientat, întâlnit la majoritatea copiilor abuzați. Acești copii alternează între momente de confuzie și frică.

Părinții abuzivi

nu sunt tot timpul astfel, uneori ei satisfac nevoile copilului. De aceea ei sunt o sursă de frică dar și de alinare. Tocmai acesta este motivul care îl face pe copil să fie dezorientat.

Părinții neglijenți sau abuzivi au, de cele mai multe ori, o traumă netratată. De aceea ei se refugiază în consum de droguri,de alcool sau suferă de depresie cronică. Copiii  ajung să își asume rolul de îngrijitor în relația cu părinții. Probabil copiii realizează că adulții nu sunt de încredere și nu-i pot îngriji.

În concluzie:

  • dacă am beneficiat de un atașament sigur, ne este ușor să ne exprimăm dorințele de apropiere, de alinare, nevoile în general;
  • dacă mama ne-a respins cererile de afecțiune, sprijin și protecție, am dezvoltat un atașament autosuficient. Adică am învățat să nu ne exprimăm aceste nevoi și să le îndepărtăm din experiența noastră conștientă;
  • dacă mama a fost inconsecventă, uneori a răspuns nevoilor noastre, alteori nu, am dezvoltat un atașament preocupat. Adică, am învățat că pentru a ne satisface nevoile trebuie să ne concentrăm permanent asupra lor. În plus, trebuie să menținem o permanentă apropiere fața de persoanele din viața noastră.

neglijarea emoțională

De ce mama s-a purtat așa?

Dacă mama mamei noastre (bunica) nu s-a deschis și nu a îndeplinit nevoile fiicei ei (mama noastră) deoarece a fost prea ocupată sau prea rece, atunci acest mod de a fi s-a întipărit și la mama noastră. Și ea îl repetă în mod inconștient. La rândul nostru, am preluat aceste tipare și le repetăm în continuare, în creșterea copiilor noștri.

Nu e de vină nimeni și nu trebuie să condamnăm pe nimeni pentru modul în care ne-au crescut mamele noastre. Gândiți-vă la bunicile voastre: au avut mulți copii, au provenit din familii numeroase și au avut grijă de alți frați. Au prins războiul, poate au rămas văduve, au trecut prin perioada colectivizării, mutarea la oraș în urma industrializării și multe alte momente dificile.

De cele mai multe ori nu au avut timp să se ocupe de copiii mici, deoarece trebuiau să asigure traiul zilnic. Erau mai importante mâncarea și acoperișul decât alintările și îmbrățișarile.

Vremurile grele le-au făcut pe bunicile noastre să treacă mai repede prin copilărie. Ele au fost nevoite să-și dezvolte autonomia și nu trăsăturile de dependență față de mamă, specifice copilăriei.

Ulterior ele au avut așteptări nerealiste de la fiicele lor, adică mamele noastre, pe care le-au văzut foarte devreme ca pe niște mici adulți. Și adulților nu le oferi aceleași dovezi de dragoste ca unui copil.

În concluzie:

mamele care au fost neglijate emoțional, își vor neglija, la rândul lor, proprii copii.

Abuzul emoțional versus neglijarea emoțională

Psihologa Jonice Webb ne spune în ce constă această distincție:

  1. abuzul emoțional este ceva ce părintele FACE unui copil, este o acțiune. De exemplu:
  • ridiculizare, ceartă, învinuire, umilire prin cuvinte grele sau critici;
  • abuzul nonverbal: refuzul de a vorbi cu copilul;
  • amenințarea copilului cu abandonul;
  • acțiuni prin care provoacă rușine copilului.

Copiii abuzați psihic suferă de anxietate, depresie, stimă de sine scăzută, stres posttraumatic, idei suicidare, mai mult decât copiii neglijați emoțional.

2. neglijarea emoțională este opusul abuzului emoțional, adică e LIPSA unor acțiuni.

Neglijarea emoțională-urmări

Copiii neglijați emoțional:

  • nu se simt valorizați;

  • au o stimă de sine scăzută;

  • au sentimentul că nu sunt sprijiniți;

  • au dificultăți în a-și asuma și a lupta pentru propriile nevoi;
  • dificultate de a accepta iubirea și de a menține relații intime;
  • suferă de singurătate și sentimentul de neapartenență;
  • nu știu să-și proceseze emoțiile;
  • sentimentul că niciodată nu primesc deajuns (bani, iubire, bucurie);
  • suferă de depresie;
  • suferă de anxietate, manifestată prin: atacuri de panică, tipare obsesiv-compulsive, iritabilitate, fobii, îngrijorare și precauții în exces, neliniște;
  • au comportamente adictive care oferă alinare sau amorțire (dependența de mâncare);
  • sentiment de neputință;
  • lipsa de siguranță;
  • perfecționism și critică de sine (dacă voi fi suficient de bun, voi obține iubirea mamei);
  • dificultate de a-și urma pasiunile;
  • evitarea ca reacție profund înrădăcinată;
  • degradarea sănătății datorită stresului;
  • dificultate de a se încrede în alții;
  • plafonarea interioară (nu am voie să simt anumite emoții, să iau anumite decizii, să am succes);
  • suferă de amnezie, adică uită evenimentele prea dureroase ;
  • nu mai știu sigur ce e real și ce nu.

neglijarea emoțională

Vindecarea rănilor produse de neglijarea emoțională:

  1. descoperirea rănii. Cel mai probabil te vei încadra într-unul din cele 4 tipuri de atașament nesecurizant pe care le-am descris la începutul articolului și pe care te rog să le recitești (autosuficient, preocupat, îngrijitorul compulsiv, dezorganizat);
  2. conectarea la experiențele din copilărie și identificarea, numirea emoțiilor;
  3. ținerea unui jurnal. Exprimarea emoțiilor pe hârtie este folositoare. Tot în jurnal ne putem exprima durerea;
  4. trebuie să simțim furie pentru ceea ce a mers rău în viața noastră. Furia o putem exprima tot în jurnal. Scrie fraza: Sunt furioasă pentru că….. și completează cu tot ce ai pe suflet;
  5. ține „doliu” pentru suferințele din copilărie, pentru ce ți-a lipsit, pentru cât de dificilă a devenit viața ta. Și poți face acest lucru printr-un șuvoi nesfârșit de lacrimi;
  6. renunță la fantasme și la speranțe vane de tipul și dacă totuși…
  7. participă la cursuri și citește cărți care te vor învăța să ceri ceea ce îți dorești;
  8. conștientizează tiparul în care ești blocat și alege un tipar nou. Ca adulți, repetăm tiparele nesănătoase din timpul relațiilor cu părinții. De exemplu, alegem un partener indisponibil emoțional ca și părintele indisponibil emoțional. Suntem atrași de aceste persoane în încercarea de a ne vindeca rana. Acest lucru nu se poate întâmpla și ne continuăm suferința;
  9. rupe lanțul luând decizia conștientă de a-ți oferi susținere.

    Repetă-ți cât de des posibil:

  • Am încredere în tine;
  • Știu că poți face asta;
  • Sunt aici, cu tine, orice s-ar întâmpla.

10. exersează grija de sine, care presupune:

  • să răspundem nevoilor noastre;
  • găsirea activităților care ne oferă plăcere și să facem pauză de la cele stresante;
  • să nu ne forțăm să funcționăm la capacitate optimă atunci când suntem stresați, tulburați sau obosiți;
  • să ne oferim compasiune ca și unui prieten;
  • să fim blânzi cu noi înșine;
  • găsirea acelor lucruri care ne oferă alinare.

11.notează în jurnal experiențele pozitive și citește-le când ești afectat fizic/emoțional. Rick Hanson spune: creierul acționează precum o bandă adezivă cu arici când vine vorba de experiențe negative și ca teflonul când are parte de trăiri pozitive.

M-aș bucura să știu că ceea ce am scris aici te ajută să te cunoști, să te regăsești și să conștientizezi ce însemnă neglijarea emoțională.

Îți recomand și câteva cărți de parenting pe care eu le-am citit și am învățat multe lucruri utile despre cum să ne creștem copiii:

  • Janet Lansburi – Nu există copii răi
  • Jasmin Lee Cori – Mamă, tu unde erai atunci?
  • Philippa Perry – Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri
  • Olivier Revol – Sunt părinte de adolescent
  • Adele Faber, Elaine Mazlish – Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat
  • Dr. Scott P. Sells – Adolescenți scăpați de sub control

Dacă vrei să știi mai multe despre mine, intră pe pagina Acasă sau  Servicii.       

Dacă vrei să-mi lași un mesaj sau să vorbim despre ce te frământă, accesează pagina Contact sau completează următorul formular:

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

Să ai o zi plină de zâmbete!

 

 

 

Copilul mic nu te ascultă? Stabilește limite!

cezarinanicodei
5/5 - (35 votes)

Copilul mic

Copilul mic are un comportament neadecvat

din două motive:

  1. pentru că vrea să devină independent;
  2. pentru că părinții nu au stabilit limite clare privind ce îi este permis și ce nu îi este permis.

„Bătaia este ruptă din rai”

Așa ne-au educat părinții noștri pentru că așa au fost și ei educați. Mă gândesc la Creangă, educația însemna bătaie. Așa au crescut bunicii noștri și părinții lor și tot așa.

Această „educație” a dus o stimă de sine scăzută, suntem ezitanți, frustrați, ne este greu să spunem „Nu” când vrem să facem asta, ne este greu să ne exprimăm sentimentele și ne este greu să ne apărăm punctul de vedere.

Educația prin frică și teroare nu este educație, este dresaj! Putem să rupem cercul acesta și să ne educăm efectiv copiii prin colaborare, cu dragoste și înțelegere.

Probabil ai să zâmbești. Dacă ai un copil mic sau ai trecut prin procesul de creștere al unui copil și îți amintești cum e să fii nedormit, la capătul puterilor și la capătul răbdării, în urletele și țipetele copilului mic, desigur cel mai greu lucru pe care îl poți face e să fii calm! Așa este. Singura opțiune când ai un copil mic este să nu ajungi în situația aceasta.

Și nevoile părinților contează

Vreau să vin în ajutorul părinților care au copii mici, cu mai multe sugestii despre cum puteți să creșteți copilul mic cu cât mai puțin stres. Și eu am trecut prin această perioadă și nu mi-a fost ușor.

Janet Lansbury în cartea „Nu există copii răi” vorbește despre educarea cu blândețe a copilului mic. Dacă aplicăm câteva din sfaturile ei, de la bun început, multe dintre ele vor funcționa. Dacă încercăm să apelăm la ele când deja copilul mic și-a instaurat supremația în familie, probabil că ele vor fi mult mai greu de aplicat.

Ca părinți, facem multe sacrificii pentru copiii noștri. Dar nu trebuie să renunțăm la tot ca să-l facem pe copil fericit, pentru că vom deveni noi nefericiți, nemulțumiți și frustrați. Trebuie să ne gândim și la limitele noastre.

Blândețe nu înseamnă să tolerăm orice și să devenim terorizați de propriul copil mic. Dacă facem asta, el va avea o părere falsă despre ce înseamnă educație și așteptări nerealiste de la viață. Va fi mereu convins că totul i se cuvine și se va lovi de dezamăgiri și neîmpliniri.

Perioadele de criză la copii

  • la 2 ani, când copilul mic lovește cu mâinile, picioarele, mușcă, țipă, plânge, se smiorcăie, refuză să facă ce i se spune, manifestă respingere și rezistență la orice, eventual spune „te urăsc”;
  • adolescența. Câteva dintre problemele cu care se confruntă adolescenții le găsești în articolul meu Problemele adolescentilor. 20 de sfaturi de la un psihiatru.
  • perioade intermediare: 4 ani, 6 ani și preadolescența care începe pe la 9 ani.

E nevoie de limite

Trebuie să-i învățam pe copiii mici ce au voie să facă și ce nu au voie să facă. Ei au nevoie de limite clare  pentru a simți siguranță, confort și încredere în părinți. Un copil nu se simte liber dacă granițele nu sunt clar delimitate.

Pedagogul Janet Gonzalez-Mena face următoarea analogie pentru a descrie nevoia de limite a unui copil: să ne imaginăm că trecem cu mașina peste un pod pe timp de noapte. Dacă podul nu are balustrade, vom conduce încet și cu teamă. Dar dacă vedem balustradele de o parte și de alta, putem conduce pe pod cu încredere și ușurință. Așa se simte copilul mic în privința limitelor din mediul său înconjurător.

Janet Lansbury spune în cartea menționată mai sus: „copiii crescuți fără limite ferme și consecvente sunt nesiguri și plictisiți de viață. Încărcați cu prea multe decizii de luat și prea multă putere, ratează libertatea plină de voioșie pe care o merită fiecare copil.”

Haideți să ne gândim cum ar fi să trăim într-o lume fără legi sau reguli. Am mai reuși să ne asigurăm traiul? Cât am reuși să supraviețuim în haosul din jurul nostru? Societatea a evoluat și s-a dezvoltat pentru că la baza ei stau tocmai legi, norme și reguli. Un copil care face ce vrea trăiește într-un haos, el trebuie să facă mereu alegeri pentru a-și asigura supremația în familie.

Vârsta nu-i permite asta. Va obosi, va fi tot mai nervos și mai nefericit. Nu-i facem bine copilului mic dacă îl lăsăm să decidă el ce vrea să facă.

Magda Gerber spune: „lipsa disciplinei nu este bunătate, este neglijență.”Pasivitatea părinților este una din cauzele eșecului în educație.

Cum stabilim limite

Copilul mic

Stabilim o rutină zilnică

Bebelușul trebuie să știe la ce să se aștepte: când mănâncă, se joacă, doarme, face baie, etc.

Comunicăm direct, sincer, la persoana I

Părinții se autodenumesc mami și  tati. Când spuneți mami nu vrea să fie lovită nu transmiteți un mesaj clar pentru bebeluș.

Nu spuneți doar NU

Adăugați o scurtă explicație: nu-l lovi pe fratele tău pentru că îl doare.

Stabiliți din timp limite

Când nu vreți ca cel mic să facă ceva folosiți expresia cheie Nu-ți dau voie.  Spusă pe un ton blând dar hotărât. Sau Nu pot să-ți dau voie, Nu vreau ca tu să….

Folosireea acestor cuvinte îi arată cel mai clar copilului ce are voie să facă/ce îi este permis și ce nu are voie să facă.

Facem ceea ce spunem

Trecem cu blândețe la fapte. Când un copil aruncă mâncarea din farfurie, îl anunțăm că masa s-a încheiat și luăm farfuria. Dacă plânge, îi spunem că vom mânca din nou, în curând.

Dacă nu vrea să se îmbrace ca să mergem în parc, rămânem acasă.

Nu distrageți atenția unui copil când acesta plânge

Va înțelege că a fost manipulat și nu vrem asta. Întrebați-l direct ce vrea, pe un ton cât se poate de blând. S-ar putea ca țipetele să nu aibă nicio legătură cu situația în care vă aflați. Îți voi spune mai jos din ce cauze poate să plângă copilul mic.

Predicile și mustrările nu-l fac pe copil să înțeleagă ce a greșit

Dacă spuneți, de exemplu, Nu e frumos să lovești pisica, loviturile pot să o doară. Nu o mai lovi, bine? Copilul nu înțelege ce vreți de la el.

Spuneți simplu: Te rog să nu lovești pisica pentru că o doare.

Amintiți-vă când părinții voștri vă țineau o predică interminabilă despre orice. Avea efect? Cu siguranță, nu.

Nu pedepsiți copilul pentru că plânge

Copilul mic plânge din multe motive:

  • trebuie să-și exteriorizeze emoțiile și plânge, dă din mâini și din picioare și multe alte comportamente pe care nici el nu și le înțelege. Janet Lansbury consideră că ele se datorează unui decalaj între dezvoltarea cortexului prefrontal, imatur și emoțiile copilăriei. Adică el este copleșit de emoții mai mari decât le poate face față;
  • este obosit, flămând sau murdar;
  • vrea să ne atragă atenția;
  • nu înțelege ce îi cerem, ce vrem de la el.

Nu aplicați pedepse fizice

Ele au ca efect frica, resentimentele, neîncrederea, mânia și lipsa de speranță. Îl fac pe copil să-și interiorizeze furia sau rușinea și duc la izolare și lipsă de încredere. Ele îl pot face pe copil să devină violent.

Limitați accesul la televizor, smartphone, Ipad

Toate device-urile suprastimulează copilul.

Cum să vorbim cu copiii mici

Janet Lansbury vine cu următoarele sugestii:

  1. Vorbiți normal, ținând cont de câteva reguli:
  • nu imitați cuvintele pe care ei le stâlcesc. Gândiți-vă cât v-ar deranja ca cineva, cu care vorbiți, să se maimuțărească imitându-vă, când pronunțați greșit un cuvânt;
  • folosiți propoziții scurte;
  • vorbiți rar;
  • faceți pauze după fiecare propoziție pentru a-i da timp copilului să vă înțeleagă.

2. Folosiți Da în loc de Nu. Păstrați Nu pentru când spuneți Nu îți dau voie să…

De exemplu, spuneți Vreau să stai liniștit lângă mine în loc de  Nu mai sări (alerga) în jurul meu.

3. Folosiți dubla alegere pentru a-i lăsa copilului posibilitatea de a alege. Este poate cea mai bună tehnică pentru a-l determina pe copil să facă ceva.

Vrei să pui jucăriile pe raft sau în cutie?

Vrei să schimbăm scutecul acum sau peste zece minute?

Vrei să te încalț întâi cu piciorul drept sau cu cel stâng?

Te urci singur în scaunul din mașină sau ai nevoie de ajutor?

Atenție! Nu puneți întrebări care pot fi copleșitoare pentru copil: Ce vrei să mănânci la cină? sau Cu ce te îmbraci astăzi? E mai simplu să întrebați: Te îmbraci cu tricoul alb sau cu cel verde?

Și nu oferiți opțiuni false: Mergem astăzi la bunica? Ce faceți dacă spune NU!?

4. Nu presupuneți emoțiile copilului (Ți-e frică să te dai în carusel?). Spuneți doar ceea ce știți cu siguranță (Se pare că ești deranjat de carusel. Vrei să te iau în brațe?)

De ce nu ne ascultă copiii mici

Copilul mic

  1. Se simt deconectați de părinți pentru că au fost pedepsiți, manipulați, se cred neînțeleși, sau părinții au dat dovadă de frică, ezitare sau frustrare când au impus limitele;
  2. Lipsa de consecvența a părinților în a face ceea ce spun;
  3. Părinții sunt neconvingători;
  4. Dau prea multe ordine, sau multe alegeri, sau prea multă libertate copilului mic;
  5. copilul are ceva mai bun de făcut.

A ne iubi copilul nu înseamnă să facem tot ce vrea el. Trebuie să impunem limite și să spunem NU. În caz contrar, opoziția copilului va persista și părintele va deveni tot mai furios și mai frustrat.

Mulți părinți nu impun limite deoarece se tem de reacția negativă  a copilului mic și de izbucnirile lui. Adevărul este exact opus: limitele asigură siguranța emoțională a copilului.

Pe măsură ce crește, copilul are tot mai multă nevoie de limite.

Și câteva exemple care sper că te vor ajuta:

  • când plânge sau țipă, spune-i: Nu te pot înțelege atunci când țipi. Te rog oprește-te și vorbește cu mine, spune-mi ce dorești.
  • când folosește cuvinte urâte: E un cuvânt urât. Te rog să nu-l mai folosești.
  • când vrea în brațe: Vrei să te iau în brațe? Acum nu pot, dar am să stau cu tine după ce termin de spălat vasele.

În concluzie, copilul mic trebuie să-și exprime emoțiile prin plâns, țipete, și alte manifestări. Trebuie să acceptăm emoțiile negative pentru că sunt normale la vârsta lui. Dar nu trebuie să acceptăm comportamentele negative. Dacă atunci când într-o izbucnire de plâns ne lovește, îi prindem mânuțele și îi spunem pe un ton calm și hotărât: nu-ți dau voie să mă lovești pentru că mă doare!

Dacă vrei să afli mai multe despre mine, poți vizita pagina Acasă. Dacă vrei să-mi împărtășești problemele cu care te confrunți și vrei să găsim o soluție, accesează paginile Contact sau Servicii.

Cărți de parenting

pe care îți recomand să le citești:

  • Janet Lansburi – Nu există copii răi
  • Philippa Perry – Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri
  • Olivier Revol – Sunt părinte de adolescent
  • Adele Faber, Elaine Mazlish – Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat
  • Dr. Scott P. Sells – Adolescenți scăpați de sub control

Să ai o zi plină de zâmbete!

                                 Cezarina Nicodei

 

Problemele adolescenților. 20 de sfaturi de la un psihiatru

cezarinanicodei
5/5 - (43 votes)

Problemele adolescenților

Salut și bine ai venit pe blogul meu!

Problemele adolescenților sunt scopul acestui articol.  Fie că ești părinte, sau doar îi observi în jurul tău, sau ești educator, în continuare vei afla câteva cauze ale comportamentului adolescenților.

Când înțelegi cauzele, înțelegi și de ce adolescenții se comportă într-un anume fel. Putem astfel să-i ajutăm să treacă peste adolescență și putem să ne ajutăm pe noi pentru a fi înțelegători, toleranți și să-i acceptăm așa cum sunt.

Cele 20 de sfaturi, scrise de  psihiatrul Olivier Revol, pe care le vei găsi la sfârșitul articolului, pot deveni o plasă de siguranță pentru părinții adolescenților.

Toți am fost adolescenți dar uităm prea repede acest lucru.

Problemele adolescenților de azi încep cu internetul

Avantajele internetului pentru adolescenți

Adolescenții petrec mult timp la calculator și acest lucru duce la conflicte cu părinții, familia în general și școală. Pe internet abundă articole care vorbesc despre cât de dăunătoare este dependența de internet.

În toată cariera mea de profesor am întâlnit un singur caz de dependență de internet, în sensul patologic. Și am peste 35 de ani de carieră. Înseamnă că părinții înțeleg greșit faptul că adolescenții petrec mult timp în fața device-urilor? Că la un moment dat ei renunță de la sine la acest obicei fără a avea urmări asupra vieții lor?

Așa este! Adolescenții au nevoie de internet. Am reușit să înțeleg acest lucru după ce am citit cartea psihiatrului Olivier Revol – Sunt părinte de adolescent.

Sindromul HOMARULUI

Françoise Dolto i-a atribuit adolescentului „sindromul homarului”. Adolescentul, ca și homarul, se metamorfozează: își pierde carapacea și încă nu are o platoșă nouă. Unii sunt mai slabi și acceptă loviturile primite, alții simt nevoia să se apere, să riposteze, apucând cu cleștii. Agresează ca să facă față șocurilor.

Agresiunea este pentru a atrage atenția

Adolescentul vrea să arate tuturor că a crescut. Vrea să arate de ce e în stare și să-și măsoare forțele. Vrea să reușească singur și să-și încerce limitele.

Viteza excesivă cu care conduc motoare sau mașini înseamnă înfruntarea pericolului. Rezistența la alcool e încercată până la coma alcoolică. Sunt experimentate drogurile. Corpul este chinuit cu tatuaje și piercinguri. Unele adolescente devin anorexice.

Toate acestea au ca scop să atragă atenția! Adolescența e un șoc și pentru adolescenți și pentru părinți. Părinții sunt indignați de faptul că adolescentul își petrece nopțile la calculator, că nu participă la treburile casnice, că are rezultate mai slabe la învățătură și de aceea îl critică permanent.

Adolescentul suferă de un sentiment de inutilitate. Vrea să ia decizii, să participe la viața familiei, dar nimeni nu-l ascultă, nimeni nu-l bagă în seamă. Atunci se refugiază la calculator.

De ce stau adolescenții la calculator

Adolescentul nu are probleme pentru că stă la calculator, dimpotrivă, el se simte bine la calculator. Acolo el ia decizii și poate influența personajele preferate. Este o lume minunată în care nu întâlnește constrângerile din viața zilnică.

Jocurile au foarte multe reguli și deci constrângeri sau ierarhii foarte stricte. Adolescentul le acceptă cu plăcere. Față de constrângerile din viața de zi cu zi, constrângerile din lumea virtuală sunt acceptate liber de adolescent. El alege subordonarea dar știe că aceasta este o provocare.

Jocurile sunt făcute pentru ca adolescenții să-și măsoare forțele cu cei mai buni decât ei. Performanța duce la reușită, la recompense și la o imensă sursă de fericire pentru adolescent. Este ceea ce le lipsește unora dintre adolescenți în viața reală.

Pentru a-i atrage și mai mult pe adolescenți au fost create jocurile cu mai mulți jucători. Adolescentul se identifică cu un personaj, are o echipă și participă la lupte, fie ca aliat, fie ca dușman.

El nu se mai dezlipește de ecran deoarece, dacă pleacă, luptele vor continua fără el. Pierde noțiunea timpului. Nu mai doarme noaptea, se trezește obosit, întârzie sau nu mai ajunge la școală, mănâncă în fața calculatorului sau sare peste mese.

Problemele adolescenților

Să nu-i privăm pe adolescenți de internet!

Câteva motive pentru care părinții nu trebuie să-i lase pe adolescenți fără internet:

  • Internetul și rețelele de socializare sunt căile prin care adolescenții comunică;
  • Fără acces la ele ei vor fi marginalizați. Dar tocmai în această perioadă au nevoie de apartenență, acceptarea și susținerea unui grup;
  • Facebook-ul le permite adolescenților să se dea drept cine vor ei să fie, să se simtă liberi și fără controlul părinților;
  • Calculatorul este cel care le captează atenția copiilor hiperactivi și nu ar trebui să ignorăm acest beneficiu.

Internetul are și multe pericole deoarece adolescenții primesc „sfaturi de viață” dăunătoare de la alte persoane. Se adaugă persoanele cu deviații de comportament (pedofili, psihopați) care sunt o amenințare reală pentru adolescenții care sunt ușor de manipulat.

Somnul adolescenților este diferit

Psihologul clinician și cercetător Thomas Saïas consideră că melatonină, cea care îi „spune” corpului că este momentul să meargă la culcare, acționează la adolescenți seara târziu. Este unul din efectele bulversării hormonale din această perioadă.

De aceea adolescenții stau nopțile pe chat sau fac jocuri la calcultor. Ei au nevoie să se culce târziu și să se scoale târziu. Dar normele sociale nu permit acest lucru.

Ecranele întârzie și ele apariția somnului.

Adolescenții par că nu înțeleg consecințele

M-am lovit iar și iar de refuzul adolescenților de a înțelege consecințele faptelor lor. Pleacă de la școală deși știu că se aleg cu media scăzută la purtare. Nu fac temele deși se aleg cu note mici sau rămân corigenți pentru că refuză să învețe. Pică la bacalaureat pentru că din clasa a IX-a spun „oricum nu-l iau, de ce să mai învăț?!”

Cei mai mulți sunt dezorganizați și dezordonați.

Olivier Revol în cartea amintită, „Sunt părinte de adolescent”, vorbește de maturizarea treptată a creierului. Acest proces se încheie până la vârsta de 25 de ani și se desfășoară dinspre partea din spate către partea din față a cortexului. Sunt parcurse 3 etape:

  1. primele se maturizează zonele senzoriale, la nivelul cefei;
  2. în a doua etapă zonele responsabile de vorbit, limbaj și atenție;
  3. ultimele se maturizează zonele lobului frontal responsabile cu planificarea, strategiile și organizarea.

Cum încearcă adolescenții să se calmeze

Adolescenții au două mari suferințe:

  • nu-și mai înțeleg propriul corp;
  • nu se mai înțeleg cu părinții.

Sub puterea transformărilor atotcuprinzătoare, adolescenții caută refugii.

 Internetul

Părinții trebuie să supravegheze site-urile pe care le frecventează adolescenții. Ei au posibilitatea de a restricționa accesul de la bun început, pentru a nu pune adolescentul în pericol.

Grupul de prieteni

Nu toți adolescenții sunt mulțumiți în grupul lor de prieteni. Unii sunt liniștiți acolo, alții ar vrea să părăsească grupul dar nu o fac de teama bullying-ului.

Părinții ar trebui să cunoască pe prietenii adolescentului deoarece ei pot avea influențe negative: împreună fug de la ore, au comportamente antisociale, consumă alcool sau droguri, etc.

Tutunul

Nu e un secret că adolescenții încep să fumeze din școala generală. Dacă atunci încă sunt controlați de părinți, la liceu controlul scade și numărul fumătorilor crește.

Problemele adolescenților

Mai grav este când tutunul este asociat cu alcoolul sau drogurile ilegale.

Drogurile

Îi oferă adolescentului o senzație de relaxare și un refugiu. Îl ajută în manifestarea opoziției față de părinți și în afirmarea propriei identități. La început le va încerca pentru socializare, apoi va deveni dependent. Drumul e scurt.

Părinții, școala și alte instituții trebuie să facă front comun în a-l determina pe adolescent să nu consume droguri deoarece consecințele asupra sănătății și asupra rezultatelor la învățătură sunt grave.

Urmările consumului de droguri sunt prezentate în filmul Trainspotting  pe care îl poți viziona chiar împreună cu adolescentul.

Alcoolul

Cheful e un stil de viață. Se tem că nu vor reuși în viitor și atunci beau ca să uite, ca să fugă de ei înșiși.

Tatuajele și piercingurile

Sunt la modă! Adolescenții ne transmit că e corpul lor și fac ce vor cu el.

Dragostea

Suferințele în dragoste trebuie luate în serios. Adolescenții suferă primele dezamăgiri în dragoste și își pot pierde încrederea în oameni sau în sexul opus.

Anorexia

Multe adolescente țin cură de slăbire deoarece au o percepție greșită asupra propriului corp: li se pare că sunt grase deși cântarul le contrazice. Dacă mama ține regim, fiica poate fi influențată.

Trebuie să li se explice că ele hotărăsc ce fac cu propriul corp și nu adulții, iar societatea crează artificial un cult al imaginii care este dăunător.

Problemele adolescenților au soluții

Comunicarea

Adolescenții au nevoie de părinți cu care să comunice. Chiar dacă nu-l înțelegi totdeauna pe adolescent, rămâi deschis la dialog și întreabă-l de ce a făcut un anumit lucru. Așa va vedea că încerci să-l înțelegi.

Empatia

Fii empatic! Când îți spune că este nemulțumit, supărat sau nervos pentru ceva, începe mereu dialogul cu înțeleg ce simți sau știu că e dureros să….

Nu-i spune niciodată lasă că trece!  Această propoziție îi confirmă adolescentului că nu-l înțelegi și atunci dialogul se întrerupe.

Despre problemele adolescenților și mai multe sugestii despre cum îți poți îmbunătăți relația cu copilul tău am scris în articolele 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău, Comunicarea dificilă între adolescenți și părinți. 10 cauze, Să-i înțelegem pe adolescenți și Poți fi mai bun decât părinții tăi.

Binevoitor și ferm

Părintele trebuie să fie binevoitor dar și ferm. Dacă este doar binevoitor, va fi manipulat de către adolescent. Fermitate înseamnă că nu trebuie să tolereze anumite comportamente.

Adolescentul trebuie să respecte câteva reguli:

  • să participe la treburile casnice;
  • să-și facă curat în cameră;
  • să aibă doar mici oscilații la învățătură;
  • să fie politicos cu părinții.

Avantajele progresului

Problemele adolescenților nu mai sunt azi la fel de apăsătoare ca odinioară. Adolescenții  suportă mai ușor transformările prin care trec datorită:

  • dezvoltării tehnologiei și a rețelelor de socializare;
  • progreselor din medicină care au soluții la problemele dermatologice, de greutate, de îmbunătățire a stilului de viață;
  • mobilităților prin programe gen Erasmus.

Sfaturi pentru părinți

Olivier Revol își încheie cartea Sunt părinte de adolescent cu 20 de sfaturi pentru părinți, de fapt soluții la problemele adolescenților, pe care le consider utile și de aceea le voi adăuga și eu în încheiere:

  1. învățarea noilor coduri ale adolescenților;
  2. a fi totodată ferm și binevoitor;
  3. manifestarea interesului pentru lumea adolescentului;
  4. respectarea intimității acestuia;
  5. tolerarea anumitor excese fără a le aproba;
  6. exprimarea cu seninătate a dezacordurilor;
  7. a nu se simți jignit de sfidări;
  8. a nu pedepsi ceea ce nu este grav (lookul, dezordinea din cameră);
  9. a rămâne ferm pe poziții dacă ceva prezintă riscuri pentru sănătate și securitate: alcool, tutun, viteză, sexualitate etc;
  10. evitarea discuțiilor purtate cu gravitate;
  11. purtarea discuțiilor „pe ocolite”: în mașină, în timp ce se meșterește sau se gătește ceva;
  12. acceptarea de a învăța de la adolescent ceea ce știe el cel mai bine: informatică, telefonie;
  13. interes pentru pasiunile lui, valorizarea progreselor pe care le face;
  14. a nu reacționa în funcție de propria adolescență;
  15. acceptarea ajutorului unui medic în caz de dificultăți;
  16. avansarea „grupată”, cu cei doi părinți punându-se de acord;
  17. a nu „face mutre” chiar dacă el/ea dezamăgește;
  18. analizarea „la rece” a conflictelor;
  19. a nu se renunța niciodată la principiile educative de bază;
  20. a nu lăsa baltă niciodată.

Problemele adolescenților sunt subiectul filmului LOL, o comedie simpatică din 2012, pe care îl poți viziona împreună cu adolescentul. În distribuție: Miley Cyrus, Douglas Booth, Ashley Greene.

Dacă vrei să afli mai multe despre mine poți accesa pagina Acasă sau Servicii, iar dacă vrei să-mi lasi un mesaj, poți folosi formularul din pagina Contact.

Îți recomand și câteva cărți de parenting pe care eu le-am citit și am învățat multe lucruri utile despre cum să ne creștem copiii:

  • Janet Lansburi – Nu există copii răi
  • Jasmin Lee Cori – Mamă, tu unde erai atunci?
  • Philippa Perry – Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri
  • Olivier Revol – Sunt părinte de adolescent
  • Adele Faber, Elaine Mazlish – Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat
  • Dr. Scott P. Sells – Adolescenți scăpați de sub control

Îți doresc o zi plină de soare și zâmbete!

Cezarina Nicodei

Iubirea de părinți

cezarinanicodei
5/5 - (20 votes)

Iubirea de părinți există în orice familie. Doar că părinții noștri au fost iubiți într-un anume fel și în același mod ne iubesc, la rândul lor, pe noi.

Diferența dintre generații

Iubirea de părinți este greu pusă la încercare acum, deoarece totul în jurul nostru se schimbă foarte repede. Diferența dintre generații crește și se adâncește cu fiecare zi care trece.

Psihanalistul Bert Hellinger, născut în 1925 în Germania, a elaborat metoda constelației familiale. El demonstrează că indivizii depind de părinți și sunt influențați de aceștia. Problemele indivizilor își au originea în conflictele nerezolvate ale generațiilor anterioare.

Citind cartea „Constelații familiale” scrisă de Bert Hellinger, am găsit nu doar descrierea relațiilor conflictelor din multe familii, dar și soluții. O soluție ar fi să ne schimbăm perspectiva din care privim aceste conflicte pentru a le face față. Nu spune nimeni că le putem rezolva. Dar le putem accepta și depăși.

Tocmai aceste lucruri vreau să ți le împărtășesc în rândurile următoare: cum să faci față neînțelegerilor cu părinții tăi. Și cum să faci față neînțelegerilor pe care le ai cu propriul tău copil.

Mi-e rușine cu părinții mei!

Am întâlnit elevi cărora le era rușine să vină cu părinții lor la cancelarie. Mai ales dacă părinții locuiau la țară. Dăcă locuiau în zone depărtate de oraș, elevii dispăreau din școală în acel moment. 

Părinții, sau uneori bunicii, veneau în haine obișnuite, uneori cărând cumpărăturile proaspăt făcute.  Oameni simpli dar care voiau să-și vadă copiii cu școală. Oameni simpli dar care făceau totul pentru copiii lor. Dar copiilor le era rușine cu ei.

Reproșurile în familie

Dacă ești părinte de adolescent, deja te confrunți cu reproșurile adolescentului tău. Adu-ți aminte că la fel ai făcut și tu. Fiecare generație, la un moment dat, e plină de frustrări și de revoltă față de părinți. Și eu am trecut prin asta. 

Această atmosferă tensionată din familie duce la dezechilibre. Trebuie să trăim în armonie cu noi și cu lumea înconjurătoare. Stresul e primul care declanșează boli. Suntem supuși la factori stresanți în fiecare zi. Familia trebuie să ne fie refugiu.

Blocați în trecut

A ne plânge de părinți și a fi mereu plini de resentimente, nu ajută. În nicio împrejurare nu trebuie să rămânem blocați în trecut. A ne pune obsesiv întrebarea „de ce”, ne va ține în trecut. Astfel ratăm oportunutățile din prezent și nu mai avem când să privim spre viitor.

Dacă vrem să se schimbe ceva, noi trebuie să ne schimbăm.  Așa cum am scris pe pagina Acasă, doar acțiunea ne poate schimba viața! Nu-i putem schimba pe alții și nici ei nu vor să se schimbe.

Schimbarea înseamnă adaptare.

Dragostea înseamnă să-i iubim pe ceilalți așa cum sunt. Iubirea de părinți înseamnă să-i iubim așa cum sunt.

Iubirea de părinți

Le reproșăm părinților că nu ne-au dat mai mult. Și copiii noștri ne reproșează același lucru. Părinții ne-au dat cât au putut. Nu la fel faceți și voi, ca părinți?

Fericirea vine din a ne mulțumi cu ce avem. Dacă niciodată nu vom avea tot ce ne dorim, înseamnă că suntem condamnați la nefericire? Nu, dacă încetăm să alergăm mereu după ceva și dacă respectăm ceea ce destinul ne-a dat. La fel de important este să încetăm să ne comparam cu cei din jur.  

Reproșurile ne fac să ne simțim bine pentru că aruncăm responsabilitatea asupra altora, adică asupra părinților, în cazul de față. Asta este dovadă de slăbiciune, ne purtăm copilărește. Maturitate înseamnă să ne asumăm responsabilitatea propriei noastre vieți. 

E responsabilitatea noastră să ne facem viitorul

Trecutul e trecut, nu se mai schimbă. Nu e responsabilitatea noastră că părinții au făcut ce au crezut de cuviință, chiar dacă asta nu ne convine. Dar e responsabilitatea noastră să ne facem viitorul.

Atunci când acceptăm realitatea, când acceptăm antagonismele dintre bine și rău, drept și nedrept, bărbat și femeie, viață și moarte etc. devenim echilibrați. 

Bert Hellinger observă că există numeroși indivizi înstrăinați. Aceștia și-au scos din inimă unul sau ambii părinți. Continuând cercetările el ajunge la concluzia că cei care au renunțat la tată, devin depresivi. Asceții sunt dintre cei care au crescut fără mamă, de exemplu Buddha.

În concluzie, dacă ne certăm cu părinții sau dacă îi vorbim de rău în fața copiilor noștri, la fel vor face și copiii noștri mai târziu. Pentru că noi suntem un model pentru ei. 

Iubirea de părinți există în orice familie. Doar că părinții noștri au fost iubiți într-un anume fel și așa ne iubesc și ei pe noi. Dacă noi suntem nemulțumiți, nu e vina lor. Așa au primit și ei dragostea, așa ne-au dat-o. 

Acceptați-i așa cum sunt pentru că au făcut, cu siguranță, tot ce au putut pentru noi. 

Dacă vrei să ai o relație armonioasă cu copilul tău și să nu primești mai târziu reproșuri din partea lui, îți recomand să citești două cărți de parenting:

  1. Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell – „Cum să crești un copil sigur de sine”;
  2. Philippa Perry – „Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri”, un bestseller internațional.

Dacă vrei să afli mai multe despre mine, accesează pagina Acasă sau Servicii.

Pentru orice problemă, cu care te confrunți în familie,  îți stau la dispoziție, dacă vei completa formularul de mai jos:

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

 

„Terorismul adolescentin” sau de ce eșuează părinții

cezarinanicodei
5/5 - (31 votes)

Adolescenți scăpați de sub control

Adolescenți scăpați de sub control

Terorismul adolescentin cuprinde acele strategii folosite de adolescenții scăpați de sub control pentru  a-i determina pe părinți să renunțe la pedepse și să facă ceea vor ei în continuare.

În articolul „Adolescenți scăpați de sub control și o metodă garantată pentru a restabili echilibrul” am vorbit despre

  • cum recunoști un adolescent scăpat de sub control;
  • cauzele acestui comportament;
  • cum stabilești problema adolescentului, adică acel comportament greșit care vrei să fie schimbat;
  • am propus o metodă sigură pentru a restabili echilibrul: semnarea unui contract ferm între tine și adolescent.

Important este ca acel contract să fie clar pentru adolescent iar tu să fii hotărât mai mult ca niciodată să-l aplici. Contractul conține:

  • definirea clară a  ceea ce numești „comportament greșit”;
  • pedepse/sancțiuni pentru continuarea acestui „comportament greșit”;
  • recompense pentru schimbarea comportamentului;
  • termen;
  • semnătura ta și a dolescentului.

Dar uneori părinții dau greș! Și asta nu datorită lipsei lor de consecvență, ci datorită unor strategii folosite de adolescenți, care îi determină pe părinți să abandoneze.

Terorismul adolescentin

Dr. Scott P. Sell în lucrarea „Adolescenți scăpați de sub control” vorbește despre 7 strategii folosite de adolescenți în ceea ce numim terorismul adolescentin:

Așadar, dacă ai un adolescent scăpat de sub control și ai încercat să-i schimbi comportamentul negativ aplicând o pedeapsă, te-ai confruntat cu cel puțin una din aceste tehnici folosite de adolescentul tău. Cum te-ai simțit? Cel mai probabil ai renunțat la pedepse și l-ai lăsat să facă, în continuare, ce vrea el.

Când părinții vin la școală și-mi spun că nu mai știu ce să facă pentru a schimba ceva din comportamentul negativ al adolescentului lor, le dau dreptate. Au încercat diverse metode, de la confiscarea telefonului, oprirea internetului, consemnarea în casă etc. Dar la un moment dat, adolescentul a apelat la o strategie care i-a făcut pe părinți să dea un pas înapoi. A fost de ajuns pentru ca adolescentul să preia din nou controlul.

Cum să rămâi pe poziție

Poate că aceste strategii au constituit, de fapt, ceea ce te deranja la adolescent și pentru ele ai încheiat contractul inițial.  Asta înseamnă că te vei ocupa de ele de la bun început. 

Eu îți prezint acum situația în care ai hotărât că vrei să schimbi ceva la adolescent, iar el vine cu alte purtări negative, pentru a te face să renunți la ceea ce ai trecut inițial în contract. 

Îți voi spune în continuare ce trebuie să faci pentru a reuși să rămâi pe poziție chiar și atunci când adolescentul va face tot ce-i stă în putință pentru a te face să renunți la pedepse.

Concluzia: ai contractul, adolescentul știe care sunt pedepsele dacă nu se schimbă, știe și recompensele, are un termen și aștepți să vezi rezultatele.

Dar adolescentul e de altă părere: și-a ticluit câteva strategii pe care le va folosi din plin ca să te facă să renunți la înțelegerile din contract. Știe cum să te facă să renunți! Și va trece la treabă:

1. Lipsa de respect – cel mai des întâlnită în terorismul adolescentin

De ce eșuează părinții

Este lucrul care îi doare cel mai mult pe părinții! Este prima nemulțumire pe care mi-o spun atunci când vin la școală! Când nu sunt respectați, cei mai mulți părinți se enervează. Adolescentul ȘTIE asta. Atunci când tu ești plin de furie, adolescentul și-a atins scopul: tu nu mai poți lua decizii bune. 

Cum îl poți determina pe adolescent să-și schimbe purtarea? Făcând un subcontract anti lipsă de respect. Deocamdată trebuie să contracarezi strategia adolescentului! Când ai realizat acest lucru, te poți întoarce la primul contract pentru a schimba ceea ce aveai de schimbat.

Vei parcurge și de această dată pașii și etapele de la contractul inițial.  Aceasta este regula ori de câte ori întâmpini o problemă cu un adolescent scăpat de sub control.

Definește problema

Mai întâi, explică-i ce înseamnă lipsă de respect pentru tine! Adică ce anume te deranjează. Care sunt comportamentele lui pe care nu vrei să le mai facă.

Și evident, notează-le! Caută cât mai multe variante astfel încât adolescentul să nu-ți poată răstălmăci cuvintele. De exemplu: consider lipsă de respect dacă spui nu știu ce cuvinte, dacă dai ochii peste cap, dacă faci nu știu care acțiune, dacă ridici tonul și așa mai departe. Fii cât mai clar!

Stabilește sancțiuni

Treci apoi la sancțiunile pe care i le vei aplica adolescentului dacă va continua să facă ceea ce tu consideri lipsă de respect. Pornește de la ceea ce îl doare cel mai mult: dacă îl lași fără telefon, sau nu mai are voie să iasă din casă, poate banii de buzunar, calculatorul, etc.  Notează pedepsele și citește-le adolescentului.

Poți face și alte lucruri pentru a-l determina pe adolescent să-și schimbe comportamentul. De exemplu, dacă îi vin prietenii în vizită, îmbracă-te în niște haine vechi și du-te între ei. Vorbește peste ei până când, exasperați, vor hotărâ să plece acasă. Adolescentul tău se va simți jignit și dacă vei repeta să faci același lucru când mai are musafiri, s-ar putea să-și schimbe pornirile negative fără alte pedepse.

Poți încerca să fredonezi o melodie atunci când începe să țipe la tine sau să-ți vorbească urât. Și apoi, părăsește încăperea. E ca și cum i-ai trânti o ușă în nas.

Poți să-i confiști unele lucruri importante pentru el și să i le duci de acasă. Spune-i că dacă nu te va respecta în continuare, vei dona sau vei vinde acele lucruri.

Stabilește recompense

Pasul următor este să notezi recompensele pe care le va primi adolescentul dacă te va respecta. Apreciază-l ori de câte ori observi la el o schimbare în bine. Știm cu toții că laudele  ajută mai mult decât pedepsele.  Deci nu te zgârci la ele.

Fixează un termen

În final, stabilește termenul de la care adolescentul nu mai are voie să fie nerespectuos. E nevoie de o perioadă de cel puțin 30 de zile.

Terorismul adolescentin2. Chiulul – des întâlnit în terorismul adolescentin

Cei mai mulți părinții doresc să-și vadă copiii realizați din punct de vedere profesional. De aceea ei insistă ca aceștia să frecventeze școala. Tocmai de aceea, supărat pentru că este pedepsit, adolescentul se va răzbuna pe părinți lipsind de la școală.

Pașii din contract șunt și de această dată planul tău de acțiune: definește problema, sancțiuni, recompense și termene.

Mai poți face ceva în plus: să te duci cu adolescentul la școală și să stai acolo toate orele. Se va simți îngrozitor! După o astfel de zi, explică-i că nu-l vei mai însoți dacă vă respecta înțelegerile din contract.

3. Fuga de acasă

Adolescentul știe că părinții devin super îngrijorați când nu mai vine acasă!

Dar uneori adolescentul fuge de ceva: de un părinte exagerat de sever, pentru că este abuzat, sau în familie se consumă droguri sau alcool.

Mai întâi trebuie să te întrebi de ce fuge adolescentul. Dacă nu-ți este clar, întreabă-l pe el și acționează în funcție de răspunsul lui.

Dacă fuge din cauza problemelor din familie, rezolvă urgent aceste probleme!

Dacă fuge pentru că aveți un contract încheiat, în care îi ceri să se schimbe, atunci folosește-te de următoarele sugestii:

  • Anunță poliția! Așteaptă-te ca adolescentul să le spună că l-ai supus la rele tratamente. Arată-le contractul inițial și explică-le motivul real al fugii lui de acasă.
  • Du-te în toate locurile unde ar putea fi primit adolescentul în acest timp. Spune-le tuturor că este căutat de poliție și vor avea, la rândul lor neplăceri dacă nu-l trimit acasă. Fă să i se închidă toate ușile unde ar putea fi primit.
  • Mai poți aplica o metodă extremă: fă câteva afișe cu poza lui pe care să scrii „căutat/wanted” și lipește-le în câteva locuri în localitate. Oferă și o mică recompensă. Cu siguranță prietenii vor fi tentați să-l „predea”.
  • Confiscă-i lucruri la care ține și spune-i că le înstrăinezi dacă nu revine acasă.

Când adolescentul revine acasă, încheie acel subcontract pentru Fuga de acasă . Respectă toate capitolele: definește problema, sancțiuni, recompense și termene.

4. Graviditatea – mai rar întâlnită în terorismul adolescentin

Lipsite de afecțiune acasă, adolescentele vor accepta orice relație în care cred că sunt iubite. Chiar dacă nu sunt respectate, sunt supuse la violențe fizice, verbale sau psihice, nu vor pleca de acolo. Pentru că primesc ceva mai mult decât nimicul pe care îl primesc acasă. Așa se întâmplă să rămână gravide, iar în cazurile cele mai grave, chiar să fie puse să se prostitueze sau să fie traficate. Este bine să te gândești și la ea!

Alteori fetele își doresc un copil deoarece acesta le va împărtăși toată dragostea lui.

Pentru a nu ajunge aici, este bine să cultivi, în permanență, stima de sine a adolescentei. Îndeamn-o să facă voluntariat. Dacă este posibil, la un cămin de bătrâni, la un centru de copii sau la un adăpost de animale fără stăpân. Adolescenta se va simți importantă, valorificată și îi va crește semnificativ stima de sine.

Dacă simte că nu face nimic important, las-o pe adolescentă să-și ia o slujbă part time.

Petrece mai mult timp cu adolescenta! Află ce-i place și încurajeaz-o, laud-o cât mai des posibil, apreciaz-o pentru orice mică realizare sau schimbare. Nu uita că toți ne dorim să fim apreciați și acceptați!

Monitorizează site-urile frecventate de adolescentă. E ușor să cadă victima unor prădători sexuali.

5. Abuzul de alcool sau droguri

Consumul de alcool și droguri crește în rândul tinerilor din mai multe motive:

  • se simt mai puternici, mai teribili;
  • suportă mai ușor, pe moment, problemele pe care le au;
  • e „cool” să faci asta;
  • cu mintea încețoșată, nu se gândesc la consecințe.

Ce poți face? Încheie un subcontract cu adolescentul. Cumpără teste pentru droguri și un etilotest. Trebuie să știi dacă respectă sau nu regulile.

Mută-te în camera lui! Din două motive:

  • nu va mai putea consuma sau ascunde droguri sau alcool acolo;
  • va face orice pentru a-și recăpăta intimitatea.

Dă-i mai puțini bani de buzunar!

6. Violența 

terorismul adolescentin

Când sunt violenți, adolescenții se simt importanți și stăpâni pe situație. Este întâlnită în terorismul adolesentin sub diferite forme: violență asupra lucrurilor, animalelor, persoanelor, fizică, verbală sau psihică.

Din nou, ce variante ai:

Încheie subcontractul antiviolență pentru a reduce acest fenomen periculos.

Anunță poliția dacă devine foarte violent. Este obligatoriu să faci asta pentru a fi și tu și adolescentul în siguranță. 

Când începe să țipe la tine, poți începe să cânți și să dansezi. S-ar putea să fie atât de surprins încât să înceapă să râdă și atmosfera să se relaxeze.

Manifestă-ți dragostea față de adolescent!  Violența lui poate fi doar o metodă prin care vrea să îți atragă atenția.  S-ar putea să obții cel mai bune rezultate dacă îți petreci mai mult timp cu el, îl asculți și îl încurajezi.

7. Amenințările cu sinuciderea – cele mai periculoase în terorismul adolescentin!

Sunt mai rar întâlnite în terorismul adolescentin, dar sunt și cele cu impactul cel mai mare.

Încearcă că înțelegi de ce apelează adolescentul la ele:

  • ca să te sperie și să renunți la pedepse;
  • este anxios, depresiv și chiar vrea să facă acest lucru.

Încheie un subcontract antisuicid!

Apoi va trebui să-l supraveghezi pe adolescent în permanență: acasă, la școală, oriunde se duce, niciodată să nu fie singur. Încă o dată, s-ar putea să te roage să renunți foarte repede la această metodă pentru a-și recăpăta intimitatea.

Apelează la un psihiatru dacă ești convins că adolescentul are nevoie de tratament medicamentos, iar amenințările lui nu sunt doar pentru a te dezarma.

Îți recomand să vizionezi împreună cu adolescentul filmul „Trainspotting”, care este tradus și în limba română.

Poți afla mai multe despre acest subiect din cartea „Adolescenți scăpați de sub control” scrisă de Dr. Scott P. Sell.

Dacă vrei să afli mai multe despre mine, poți vizita paginile Acasă sau Servicii.

Aș vrea ca ceea ce am scris aici să-ți fie de folos. Trimite-mi un mesaj, dacă vrei să vorbim despre problemele pe care le ai cu adolescentul tău, completând formularul de mai jos.

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

                              Să ai o zi plină de zâmbete!

                                       Cezarina Nicodei

Insomniile. Cauze. 7 remedii pentru un somn liniștit

cezarinanicodei
5/5 - (23 votes)

Insomniile

Am scris acest articol deoarece multă lume se confruntă cu această problemă: insomniile!

Insomniile au cauze dar și remedii! Dacă reușim să descoperim cauzele insomniilor noastre, putem găsi cele mai potrivite remedii pentru a scăpa de ele.

În rândurile următoare îți voi spune de ce este important somnul, câte ore trebuie să dormim în funcție de vârstă și câteva dintre urmările negative ale lipsei de somn.

În continuare vei afla ce sunt insomniile, care sunt tipurile de insomnii și cum se manifestă insomnia la adolescenți.

Urmează o prezentare a cauzelor insomniilor în general și apoi a cauzelor care provoacă insomiile la adolescenți.

E momentul să vorbim despre combaterea insomniilor și îți voi oferi 7 remedii pentru un somn liniștit. Căci nu uita: insomniile au cauze, dar și remedii!

La final, un exercițiu simplu pentru a adormi mai ușor.

Dacă totuși cele 7 remedii nu funcționează și te confrunți în continuare cu această problemă dar vrei să găsești o rezolvare, completează formularul de la sfârșitul articolului și vei face chiar astăzi primul pas spre o viață liniștită, așa cum îți dorești și așa cum meriți.

Nu mai amâna! Mâine trebuie să zâmbești!

O ultimă sugestie: dacă ai uneori nopți în care nu poți dormi, nu te foi în pat până dimineață! Ridică-te, fă o tură prin casă, bea puțină apă, aruncă o privire pe geam, apoi întoarce-te în pat. Ai mai multe șanse să adormi acum!

Dacă  vrei să afli mai multe despre mine, accesează pagina Acasă.

1. Importanța somnului 

Somnul are un rol esențial în maturizarea creierului. El permite ștergerea informațiilor inutile și conservarea celor utile. Somnul de calitate este indispensabil pentru a memora și a învăța. În adolescență, el ajută la atenuarea emoțiilor din timpul zilei. De asemenea, automatismele sunt programate, în mare parte, în timpul somnului.

Ciclul veghe-somn contribuie la secreția a numeroși hormoni. Somnul insuficient determină tulburări ale hormonului de creștere ceea ce duce la întârzieri în dezvoltare.

Orele de somn necesare, în funcție de vârstă, sunt:

  • nou-născuții si copiii până în 2 ani trebuie să doarmă în jur de 11-14 ore;
  • copiii între 2 si 12 ani au nevoie de aproximativ 9-12 ore de somn;
  • adolescentii (12-18 ani) trebuie să doarmă între 8 si 10 ore pe noapte;
  • persoanele adulte au nevoie de aproximativ 7-9 ore de somn.

2. Lipsa somnului, datorită insomniilor, are urmări negative:

Insomniile

  • afectarea memoriei;
  • irascibilitate, anxietate, depresie;
  • slăbirea sistemului imunitar;
  • creșterea în greutate;
  • dificultăți de concentrare;
  • risc crescut de diabet tip II și boli cardiovasculare;
  • risc de accidente datorită stării de somnolență din timpul zilei.

3. Ce sunt insomniile

Conform Wikipedia „Insomnia este o tulburare de somn în care oamenii au probleme cu adormirea. Ei pot avea dificultăți în a adormi sau a sta adormiți pe durata de timp dorită.”

O altă definiție, mai complexă, este pe site-ul rețelei private de sănătate „Regina Maria”:Insomnia este o tulburare de somn care se manifestă prin dificultăți în a adormi, trezire pe timpul nopții sau somn de slabă calitate. Potrivit datelor, mai mult de 50% dintre români dorm mai putin de 7-8 ore pe noapte și peste 75% suferă de epuizare.” 

Tipuri de insomnii:

  1. In functie de durată, insomnia poate fi de trei feluri:
  • insomnie temporară sau pasageră – durează maxim trei nopti;
  • insomnie acută – simptomele persistă săptămâni întregi;
  • insomnie cronică – poate dura de la câteva luni până la câțiva ani. Este provocată de probleme medicale mai grave.
  1. In funcție de cauze, insomnia poate fi:
  • provocată de consumul de medicamente sau de alte substanțe – apare în cazul persoanelor care urmează tratamente medicale de durată pentru alte afecțiuni sau la cei care consumă cafea, energizante sau alcool în cantități mari;
  • provocată de alte afecțiuni medicale: tulburări psihice, artrită sau apnee;
  • fără cauze specifice – poate fi provocată de factori externi (zgomote), lipsa unor condiții optime de odihnă sau programul extins la locul de muncă.

4. Insomnia la adolescenți

Insomnia la adolescenți

În volumul Criza adolescenței, Stephane Clerget, psihiatru pentru copii și adolescenți, consideră că insomnia este o cauză a perioadei adolescenței.

Conform L’Institut national de la santé et de la recherche médicale (INSERM) din Franța, mai mult de o persoană din două, cu vârsta între 13 și 19 ani, are dificultăți de a adormi, sau nu se simte odihnită dimineața, iar una din patru se trezește regulat în timpul nopții.

Insomnia îi determină pe adolescenți să apeleze la somnifere sau să le folosească pe ale părinților. Mai ales fetele apelează la somnifere. Riscul de a dezvolta o dependență de somnifere este foarte ridicat! Alți adolescenți apelează la droguri deoarece au un efect calmant.

5. Cauzele insomniilor

Vorbind la modul general, cauzele insomniei sunt:

  • stresul;
  • lipsa somnului care cauzează și mai mult stres, declanșând un cerc vicios;
  • unele medicamente;
  • consumul de cafeină sau alcool înainte de culcare;
  • afecțiuni fizice sau psihice;
  • tulburările hormomonale;
  • temperaturile extreme;
  • schimbarea fusului orar;
  • altele.

Să vorbim mai pe larg despre ceea ce cauzează insomniile adolescenților!

  1. O cauză fiziologică.

La pubertate, organizarea cerebrală a somnului se modifică, ea devenind de tip adult.

Durata somnului evoluează astfel: 17 ore la naștere, 14 ore la vârsta de un an, 10 ore la vârsta de 10 ani și 8 ore la vârsta de 16 ani.

Ora de culcare crește de la ora 21, la miezul nopții.

Partea de somn corespunzătoare viselor se dimunează de la 50% la naștere, la 30% în copilărie și 20-25% în adolescență.

  1. Mediul înconjurător.

Dacă mediul este zgomotos, camera inconfortabilă sau părinții se culcă târziu, adolescentul va adormi cu greu.

  1. Igiena de viață a adolescentului.

Dimineața este cel mai bun moment pentru practicarea unui sport. Practicat târziu în timpul zilei, el este un excitant pentru câteva ore și va alunga somnul.

Același rol de excitanți care determină alterarea somnului îl au și cafeaua, tutunul, alcoolul, drogurile sau ceaiul.

  1. Cauze fizice.

Ele pot fi descoperite și tratate în urma unui examen medical. De exemplu, hipertensiunea poate fi o cauză a insomniei.

  1. Cauze psihologice.

Ele pot fi consecințe ale unor tulburări mai vechi care apar în adolescență.

Insomniile

6. Cauzele insomniei la adolescenți

Adolescentul, ca și copilul mic, își exprimă prin intermediul corpului fricile sau conflictele psihice: asemeni nou-născutului care aruncă biberonul, are colici sau nu vrea să doarmă, adolescentul poate refuza să mănânce, poate avea dureri de burtă sau poate suferi de insomnie.

Aceste tulburări se pot rezolva cel mai bine prin psihoterapie. Nu este recomandat tratamentul medicamentos deoarece el poate reprima aceste simptome pentru moment, dar ele se vor reinstala la întreruperea tratamentului.

Să ne gândim la cauzele acestor probleme. Dacă sunt întrebați ce le produce insomnia, adolescenții dau vina pe căldura din casă sau pe salteaua inconfortabilă. La ședințele de psihoterapie sunt descoperite adevăratele cauze:

Seara suntem invadați de amintirile zilei

Seara ne gândim la ziua pe care am încheiat-o.

Noi, adulții, suntem antrenați să ținem la distanță, în plan mental, sursele de stres pe care le-am întâlnit în timpul zilei.

Adolescentul nu știe încă să facă acest lucru și este invadat de conflictele de la școală, din familie sau din alte surse de stres.

Unii adolescenți găsesc, în timpul zilei, persoane cărora se plâng de faptul că nu pot dormi. Acesta este un lucru foarte util deoarece ajung să se cunoască, să se înțeleagă și să-și adapteze comportamnetul.

Dar dacă adolescentul nu are cu cine să vorbească despre lipsa de somn, noaptea el se va gândi la ce s-a întâmplat în timpul zilei și va întoarce lucrurile pe toate părțile, în mod obsedant, fără să ajungă la nicio concluzie.

Sunt adolescenți, dar și persoane adulte, care vor să adoarmă cât mai repede pentru a se odihni suficient, dar obțin tocmai efectul contrar.

Mie mi se întâmplă acest lucru atunci când știu că a doua zi trebuie să mă trezesc mai devreme decât de obicei. Îmi tot repet în gând „trebuie să adorm, trebuie să adorm” și constat că timpul trece și doar mă foiesc, dar de adormit, nici vorbă.

Insomniile

Ca regulă generală: adolescenții care nu pot dormi sunt persoane care nu au încredere în ceilalți. Ei au o teamă înconștientă de a nu mai fi stăpâni pe situație, de a fi acaparați de gânduri și ghidați de pulsiuni.

Gândurile de care se apără pot fi, de exemplu, de natură sexuală, chiar dacă adolescentul și-a început viața sexuală. Când sunt precoce, relațiile sexuale sunt aproape mecanice și nu au nicio legătură cu afectivitatea. Toacmai de aceea adolescentul le refuză.

7. Combaterea insomniei

Pentru a adormi, adolescentul, ca și copilul mic, trebuie să-și creeze un anumit mediu. Să ne gândim la copilul mic: doarme cu jucăria favorită, are nevoie de gesturi de trandețe, ascultă o poveste spusă de părinte (mereu aceeași în cazul copiilor foarte mici). Poate să-și aranjeze anumite obiecte într-un anumit fel sau poate să ceară un pahar cu lapte. Unii copii folosesc biberonul. Aceste obiceiuri sunt păstrate până pe la vârsta de 7 ani, apoi ele se diminuează și dispar.

Adolescenții se reîntorc la aceste ritualuri. Unii dintre ei, mai ales fetele, păstrează încă jucăria lor de pluș din copilărie. Biberonul este înlocuit cu sticla cu apă de lângă pat sau de țigara fumată seara. Poveștile spuse de părinți sunt înlocuite de telefon și căști. Televizorul poate ajuta la instalarea somnului, dar el este un stimulent senzorial prea puternic și ar trebui evitat.

combaterea insomniilor

În concluzie: pentru adolescenți, un rol important în instalarea somnului îl are mediul înconjurător care asigură trecerea de la copilărie la adolescență.

8. 7 remedii pentru un somn liniștit

Să nu ne lăsăm copleșiți: insomniile au cauze, dar și remedii.

  1. Un mediu liniștit, temperatură optimă, lumină puțină;

2. Patul potrivit: saltea, pernă, pilotă, așternuturi;

3. O cină ușoară formată din carne de pui, pește sau legume;

4. Aceeași oră de culcare;

5. Practicarea unor activități fizice în timpul zilei;

6. Fără device-uri cu 1-2 ore înainte de culcare. Pot fi înlocuite cu muzică sau cu o lectură;

  1.  Fără produse care conțin cofeină după-amiaza târziu.

9. Un exercițiu simplu pentru a dormi mai ușor

Găsește cuvinte care încep cu o anumită literă.

De exemplu:

AB: abecedar, abac, abdomen….

AC: accident, acropole, academician….

AD: adormit, admirat, adevărat…

De ce funcționează acest exercițiu, ca și cel cu număratul oilor? Pentru că atunci când faci un lucru repetitiv:

  • se instalează calmul;
  • gândurile„negre”, care dau năvală în mintea noastră mai ales seara, sunt ținute la distanță.

S-ar putea ca, în ciuda aplicării acestor remedii, insomnia să „nu plece”. În acest caz îți recomand să apelezi la un consilier sau la un psiholog pentru a descoperi cauzele reale ale insomniei tale. Împreună veți stabili pașii pe care să-i urmezi pentru a avea un somn de calitate. Ultima opțiune ar trebui să fie psihiatrul și tratamentul medicamentos.

Dacă vrei să afli mai multe, îți recomand să citești:

–Stéphane Clerget – „Criza adolescenței”

Te pot ajuta să descoperi cauzele insomniei de care suferi. Pentru că, așa cum spuneam, insomniile au cauze dar și remedii! Putem stabili împreună pașii care ți se potrivesc cel mai bine pentru a fi din nou în formă dimineața. Completează, în formularul de mai jos, problema cu care te confrunți.

Să ai o zi frumoasă!

                 Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

 

 

 

Să-i înțelegem pe adolescenți. Cum să te porți ca părinte cu un adolescent

cezarinanicodei
5/5 - (33 votes)

Să-i înțelegem pe adolescenți

Cum să te porți ca părinte cu un adolescent. 8 situații de viață

Salut! Am scris acest articol ca să îți expic cum să te porți, ca părinte, cu copilul tău adolescent în 8 situații concrete de viață. Să-i înțelegem pe adolescenți! Au nevoie de noi chiar dacă nu știu cum să ne-o spună.

Nu am scris aceste rânduri ca să te fac să te simți prost. Nici nu vreau să-ți reproșez ceva!

Îți voi prezenta 8 exemple de viață și ce să faci pentru a avea o relație armonioasă cu copilul tău. Le poți găsi și în cartea „Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat” scrisă de Adele Faber și Elaine Mazlish care, timp de peste 40 de ani au ținut ateliere cu părinții și conferințe pentru cei implicați în educația copiilor.

Nu contează cu care strategie începi, important este să pui în aplicare chiar acum ceva. Fă primul pas după ce termini de citit acest articol. Începe chiar de azi să schimbi ceva în familia ta! 

Dacă vrei să-mi spui ce problemă ai cu adolescentul tău sau nu știi de ce nu te mai înțelegi cu el, completează formularul de la sfârșitul articolului și îți voi răspunde în cel mai scurt timp.

Hai să-i înțelegem pe adolescenți, sunt copiii noștri!

Cum facem față sentimentelor

  1. În loc să respingi sentimentele…..

„-Abby, de ce plângi?

-Nu vreau să vorbesc cu tine despre asta!

-Dacă vorbești, o să te simți mai bine!

-Scott m-a părăsit!

-Uită-l o să ai o mulțime de alți prieteni:

-Așa crezi tu.”

Acel bine cunoscut „până te măriți, îți trece” amplifică în realitate supărarea și această abordare va înrăutăți supărarea fetei. El denotă și o lipsă de empatie față de suferința cuiva.

Identifică gândurile și sentimentele

„-Abby, ceva te-a necăjit.

-Scott m-a părăsit!

–Nu mă miră că ești așa de supărată!

-Trebuia să mă aștept la asta.

–Asta poate fi dureros.

-M-a durut! Dar mi-am spus că sunt singura la care ține cu adevărat.”

Aici mama nu-i spune fetei „trece” ci o ajută să-și identifice sentimentele și să le facă față. Această abordare are și avantajul că nu amplifică supărarea.

Să-i înțelegem pe adolescenți

2. În loc să ignori sentimentele…

„-O, nu! Mâine trebuie să prezint lucrarea despre Shakespeare.

-Nu-mi spune că nu ai terminat-o!

Dar…

–Niciun dar. Stai jos și fă-o acum!

-Am crezut că am timp până vineri.

–Așa se întâmplă dacă nu-ți planifici totul dinainte.

-Lasă-mă-n pace!

–Ai grijă ce spui!”

Așa procedează majoritatea părinților: critică neglijența elevului și apoi dau sfaturi! Intenția lor este bună, dar comportamentul lor vă declanșa furia copilului care deja este într-o situație dificilă.

Fă-le cunoscute printr-un cuvânt sau sunet

„ -O, nu! Mâine trebuie să prezint lucrarea despre Shakespeare.

-O!

-Îmi dă peste cap toate planurile! În seara asta voiam să mă uita la meci!

–Of!

-Și nu am făcut decât jumătate.

–Mmm.

-Dar acum trebuie să o termin. Profesorul scade nota dacă întârzii.

-Înțeleg.”

Copilul se simte înțeles. Își dă seama singur ce are de făcut și își rezolvă problema.

În loc să îl „ataci” pe adolescent

  1. În loc să îl ataci pe adolescent…

„-Ești un iresponsabil!

-Omule, de-abia am ajuns acasă, de ce țipi la mine?

-Pentru că niciodată nu mă pot baza pe tine! Ai promis dimineață că vei curăța aleea!

-De ce lași totul pe umerii mei? Pe Mark nu-l rogi niciodată să facă ceva!”

Atitudinea tatălui îl umilește pe adolescent.

În acest dialog tatăl țipă, manifestă violență verbală, este autoritar, nu lasă loc la o discuție prietenoasă cu copilul. Fiul ripostează pe același ton încercând să se apere, discuția alunecă spre ceartă și nu spre o lămurire a problemei.

Descrie ceea ce simți

„-Ken, sunt dezamăgit. Mi-ai promis că până ajung acasă aleea va fi curățată.

–Am vrut, tată, dar antrenorul ne-a ținut peste program.

-Deci intenționai s-o faci.

-Da, du-te înăuntru și mă apuc acum de treabă.”

Copiii vor reacționa cu calm atunci când le vorbim despre ceea ce simțim.

Când descrii ceea ce simți, ca părinte, nu mai poți să ridici tonul și astfel discuți este calmă și adolescentul nu mai simte nevoia să intre în gardă.

Părinții „decid” stima de sine a copilului

Când eram copil, mama mea îmi spunea „nu ești bună de nimic”, ori de câte ori făceam ceva greșit, sau „parcă ești moartă”, atunci când făceam lucrurile în alt ritm decât ar fi vrut ea. Atitudinea ei de „stăpân”, nu de părinte, m-a făcut să mă confrunt în viață cu 3 mari probleme, și cred că mulți dintre voi vă regăsiți aici:

-frica de eșec. Mereu depun un efort foarte mare pentru a nu greși, pentru a fi totul perfect, pentru a controla toate detaliile. Nu e sănătos ceea ce fac pentru că oamenii au dreptul să greșească! Mai mult, când vreau să fac ceva ce nu am mai făcut sau este foarte important, sufăr de anxietate.

-o stimă de sine scăzută. Asta înseamnă că nu am curaj să spun „nu” pentru că țin foarte mult ca oamenii să mă placă. Și nu e bine! Trebuie să spui „nu” atunci când nu vrei să faci ceva, nu-ți place sau consideri că nu tu trebuie să faci acel lucru!

–victimizarea. Am renunțat să mă iubesc pe mine pentru că îi consideram pe alții mai importanți în viața mea. Asta duce la frustrări și nefericire. Când nu-ți mai pasă de alții, ci doar de tine, atunci ești cu adevărat fericit!

Este teribil de dăunător să vă criticați copiii dacă au făcut o greșeală, într-un anumit context. E doar o situație. Viața e plină de o mulțime de situații în care ei pot fi extraordinari! Să-i înțelegem pe adolescenți atunci când greșesc și să-i apreciem și să-i încurajăm atunci când fac lucruri bune, chiar dacă sunt mărunte sau par neînsemnate.

Când ești gata să reproșezi sau să ameninți…

  1. În loc să reproșezi…

„-Uite ce ai făcut cu puloverul tău!

-Nu am făcut nimic, doar l-am spălat.

–L-ai stricat!

-De unde să știu că va intra la apă?

Oferă informații

-Draga mea, ar fi bină să verifici eticheta înainte de a pune puloverul în mașina de spălat.

-S-a făcut așa de mic! Da, uite: se spală numai în apă rece. De acum înainte…”

Dacă li se explică, adolescenții sunt dispuși să-și asume greșelile.

5. În loc să ameninți sau să dai ordine…

„-N-o să porți tricoul ăla uzat la restaurant.

-De ce nu? E doar puțin rupt.

–Dacă nu te îmbraci cu ceva decent, poți să rămâi acasă.

-Bine. O să stau acasă.”

Tonul amenințător îl supără pe adolescent și va contraataca.

Oferă-i posibilitatea de a alege

„-Chris, mergem la un restaurant unde oamenii se îmbracă puțin mai elegant.

-Și?

–Nu ai putea să-ți pui și tu un tricou mai puțin uzat…sau poate îți pui un sacou peste acest tricou.

-Nu mă schimb. Unde este sacoul meu?”

Ambii sunt mulțumiți!

Să-i înțelegem pe adolescenți

Alternative la pedeapsă

  1. Fă-ți cunoscute sentimentele:

-Jeff, sunt foarte supărat! Am găsit scrisoarea asta de avertizare pe jos, în camera ta.

-O, da, am deschis-o din greșeală. Voiam să ți-o arăt.

-Când? A venit acum o săptămână. Dar ce mă neliniștește cu adevărat este că în tot acest timp am crezut că ți-ai făcut temele.

-Ei bine, am fost foarte presat de fotbal și de tot.

  1. Fă-ți cunoscute așteptările:

-Jeff, mă aștept la tine să-ți reevaluezi prioritățile. Școala este înaintea fotbalului.

-Da, tată…

–Mă aștept deasemenea, că dacă te întreb dacă ți-ai făcut tema, să-mi răspunzi sincer.

  1. Oferă-i o șansă

-După cum văd, Jeff, ai două posibilități: să renunți la fotbal până termini tot…A doua, să găsești o modalitate de a împăca și temele și fotbalul. Cred că ai să te descurci.

Dacă adolescentul neglijează în continuare obligațiile școlare, atunci părinții pot trece la acțiune:

-Jeff, profesorul tău de matematică mi-a dat telefon. A spus că nu ai făcut nicio temă săptămâna asta.

-Pentru că antrenorul ne-a ținut peste program.

-Deci antrenamentul la fotbal interferează din nou cu temele tale.

-Da, dar…

-Iată de ce vreau să iei o pauză de la fotbal.

-Tată, nu poți să-mi faci una ca asta! Echipa are nevoie de mine.

-Și te va avea înapoi imediat ce recuperezi și poți respecta un orar în care îți faci timp și pentru teme și pentru fotbal.

Părinții sunt răi

Este bine de știut: atunci când sunt pedepsiți, adolescenții NU se gândesc la greșeala pe care au făcut-o, ci la cât de răi sunt părinții pentru că îi pedepsesc.

Amintiți-vă de adolescență, vă recunoșteați greșelile? De cele mai multe ori, nu! Mereu găsem motive care să scuze greșeala. Părinții erau cei răi pentru că nu ne înțelegeau!

Tu cu ce probleme te confrunți în familie? Scrie-mi un mesaj și hai să descoperim împreună care e soluția. Nu amâna! Lucrurile nu se vor rezolvă de la sine. De ce să nu vorbiți sau să vă certați când vă întâlniți? În multe familii cu adolescenți este această atmosferă de „luptă” pentru că fiecare vrea să fie ascultat. Poate fi și liniște, crede-mă. Și la mine a fost la fel. A fost!

Dacă vrei să afli mai multe, îți recomand să citești următoarele cărți de parenting:

  1. Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell – „Cum să crești un copil sigur de sine”;
  2. Philippa Perry – „Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri”, un bestseller internațional.

Să-i înțelegem pe adolescenți e posibil doar dacă vrem! Totul depinde de noi E alegerea noastră!

Să ai o zi bună!

                          Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

 

Adolescenți scăpați de sub control și o metodă garantată pentru a restabili echilibrul

cezarinanicodei
5/5 - (21 votes)

Adolescenți

Atunci când faci același lucru, nu te aștepta să obții rezultate diferite!

Punctul de plecare al acestui articol l-a constituit discuția cu mama unui elev, pe care îl cunosc de mai bine de 2 ani. Mama vine la școală de 2-3 ori pe an, ne uităm în catalog și își arată nemulțumirea față de notele și absențele adolescentului. 

Apoi urmează aceeași întrebare: Ce mă sfătuiți să fac?  Nu mai știu cum să mă port cu el! Mai am o fiică care învață bine, nu are absențe și se pregătește să dea la medicină. El este total opusul ei!

L-am chemat pe adolescent și am stabilit ca mama să-l aducă dimineața la școală și să ne uităm împreună în catalog cât mai des posibil, pentru a nu aștepta să se adune absențe. Adolescentul cobora din mașină apoi pleca la o cafea! Absențele nu au dispărut și nici notele proaste.

După ce am citit cartea Adolescenți scăpați de sub control  de Dr. Scott P. Sells, i-am propus mamei o nouă abordare: să încheie cu adolescentul un contract scris, care să conțină recompense și pedepse pentru acțiunile considerate greșite de către părinți. 

Mama m-a privit lung și uimită. Nu, nu fac asta,  a fost răspunsul ei. Și lucrurile au continuat că și până atunci! Pentru mine a fost clar că mama venea la școală doar ca să se plângă, juca rolul de victimă, dar nu avea nici cea mai mică intenție de a schimba lucrurile în familie.

Adolescenți scăpați de sub control

Adolescenți scăpați de sub control

Vârsta adolescenței este plină de neprevăzut pentru mulți părinți. Ei se văd puși în fața unor situații dificile cărora trebuie să le facă față. Dar măsurile adoptate de ei nu trebuie să înrăutățească situația și nu trebuie să ducă la o ruptură între părinți și adolescenți. 

Prin acest aricol îmi propun să-i sprijin pe părinții aflați în dificultate și care s-au hotărât să preia frâiele în ceea ce privește comportamentul sau comportamentele negative ale propriilor copii.

Ce vei putea afla în acest articol

  1. Cum recunoști un adolescent scăpat de sub control;
  2. Cauzele acestui comportament;
  3. Stabilește problema adolescentului;
  4. O metodă sigură pentru a restabili echilibrul.

1. Cum recunoști un adolescent scăpat de sub control

Dr. Scott P. Sells apreciază că  dacă adolescentul (12-18 ani) s-a comportat într-unul din modurile următoare în ultimele șase luni și în trei sau mai multe din aceste moduri în ultimele 12 luni, poate fi numit „scăpat de sub control”:

  • a mințit grav în repetate rânduri;
  • a manifestat cruzime fizică față de oameni sau animale;
  • a lovit sau a amenințat diverse persoane;
  • a distrus bunuri;
  • a lipsit de la școală în mod regulat;
  • are în mod constant rezulate slabe și probleme de adaptare la școală;
  • a amenințat cu sinuciderea;
  • a provocat incendii;
  • a ignorat regulile formulate de adulți;
  • a provocat delicte sexuale (viol);
  • abuzează de alcool și droguri;
  • își proiectează o imagine de „dur”;
  • se enervează ușor și este impulsiv;
  • îi face vinovați pe alții de propriile greșeli și nu-și asumă răspunderea pentru faptele reprobabile comise;
  • manifestă riscul de a dezvolta o „dereglare antisocială”, adică manifestă într-o mică măsură remușcări sau sentimente de vinovăție, când provoacă durere sau suferință celor din jur.

Aceste comportamente se întâlnesc frecvent la adolescenți. Ele sunt indicii ale unui adolescent scăpat de sub control numai dacă persistă sau sunt repetitive!

2. Cauzele acestui comportament

În cartea amintită mai sus, Dr. Scott P. Sells prezintă 7 cauze care transformă un adolescent obișnuit într-un adolescent scăpat de sub control:

  • Regulile sunt neclare. Dacă rămân și la stadiul de reguli verbale, ele vor fi mereu încălcate de adolescent. Este cazul mamei, pe care l-am menționat la începutul articolului.
  • Părinții nu țin pasul cu modul de a gândi al adolescenților. Adolescenții sunt informați, internetul este o sursă inepuizabilă de modele pentru ei.
  • Ciupitul corzilor sensibile, prin „corzi sensibile” înțelegând înjurături, datul ochilor peste cap sau afirmații de genul: nu ești tatăl meu, nu sunt obligat să te ascult, nu pot să te suport, etc. Părinții nu pot rămâne calmi în fața acestor izbucniri ale adolescentului și de aceea nu pot aplica o pedeapsă pentru că totul se transformă într-un vacarm.
  • Beția de putere a adolescenților. Este o caracteristică a adolescenților scăpați de sub control care se simt puternici atunci când țin sub control părinții, școala sau prietenii.
  • Principiul plăcerii sau trăiește clipa. Adolescenții scăpați de sub control nu se gândesc la urmări, la ce va fi în anii următori. Important este să aibă sau să obțină în clipa de față ceea ce își doresc.
  • Puterea grupului de prieteni. Este limpede în ce grup se simte bine un adolescent scăpat de sub control!
  • Folosirea greșită a forțelor exterioare. Părinții lasă în grija școlii sau a societății educarea copiilor deoarece ei sunt prea ocupați ca să o facă.

3. Stabilește problema adolescentului

Ce anume te deranjează la adolescent? Că lipsește de la școală? Că are note mici? Că vine foarte târziu acasă? Consumă alcool sau droguri? Vorbește urât? Fuge de acasă?

Scrie pe o foaie o listă cu toate schimbările pe care ai vrea să le vezi că se produc la adolescent. Gândește-te apoi cât de importante sunt ele pentru tine sau dacă poți lăsa lucrurile așa cum sunt. Ce consideri că este cel mai dăunător pentru adolescent sau pentru familie?

Dacă există comportamente care pun în pericol siguranța adolescentului, cum ar fi: amenință cu sinuciderea, este violent, consumă droguri sau alcool, declanșează incendii, acestea sunt primele probleme care trebuie rezolvate și vor fi trecute în capul listei.

Întreabă-l și pe adolescent cu ce probleme se confruntă, ce ar vrea să schimbe și nu reușește. Ține cont și de propunerile lui.

Apoi alege una sau cel mult două situații pe care nu le mai poți tolera. Ești hotărât să faci o schimbare? Ești hotărât să nu cedezi în fața adolescentului până când acesta nu-și va modifica comportamentul?

A venit momentul cel mai important: să treci la acțiune!

4. O metodă sigură pentru a restabili echilibrul

Realizează un contract scris

  • El va cuprinde prima sau primele două situații din lista de comportamente care trebuie schimbate la adolescent. 

Aceste situații devin reguli în contract! Formulează-le cât mai clar, eventual definește-le.

  • Încearcă să anticipezi cum va evita adolescentul respectarea regulilor. De exemplu, dacă problema o reprezintă absențele de la școală. Este pedepsit când lipsește sau și când întârzie?
  • Notează apoi cum vei verifica respectarea regulilor.
  • Vei trece apoi urmările încălcării regulii/regulilor. Aici gândește-te la cel doare cel mai mult pe adolescentul tău, la ce nu poate să renunțe: telefon, bani, libertate, haine de firmă, prieteni, mașină, încrederea pierdută a părinților, etc.

Realizează, pe cât posibil, o ierarhie a lor și trece primele 10 consecințe sub fiecare regulă.

  • Întocmește apoi o listă cu consecințe pozitive sau recompense. Ce-și dorește cel mai mult adolescentul? Acesta va fi pus în fața propriei alegeri: sancțiuni, dacă încalcă regula, recompense dacă o respectă.
  • Stabilește un termen de cel puțin o lună până când adolescentul nu va mai încălca regula. Este firesc ca acesta să nu se schimbe peste noapte, așa că acordă-i timpul necesar.
  • Discută cu adolescentul tău contractul. Ține cont și de părerile lui, poți chiar să le incluzi în contract.
  • Semnează și tu și adolescentul contractul.

Adolescenți scăpați de sub control

Fă-ți un plan de rezervă

Planul acesta va cuprinde soluții la întrebări de felul Ce fac dacă…..? Ce faci dacă totuși adolescentul, deși pedepsit, continua să absenteze? O soluție ar fi să te duci cu el la școală și să stai acolo toată ziua. Se va simți umilit în fața colegilor și cu siguranță nu-și va mai dori să te vadă acolo ziua următoare. 

Ce fac dacă….șeful nu mă învoiește? Poți apela la un coleg, vecin sau rudă care să meargă cu adolescentul. 

Aplicarea cu succes a contractului depinde foarte mult de anticiparea unor situații neprevăzute, așa că trebuie să-ți imaginezi cât mai multe dintre ele, chiar de la început.

Probleme de familie

Multe contracte dau greș deoarece sunt sabotate chiar din interior, de către familie. Îți voi prezenta o listă cu astfel de probleme și gândește-te dacă ele există și în familia ta, deoarece va trebui să le rezolvi mai întâi pe acestea și apoi să te îndrepți spre problemele adolescentului:

  • consum de alcool sau droguri în familie;
  • violență domestică;
  • boli mintale;
  • abuz sexual;
  • amenințări cu sinuciderea;
  • neînțelegeri între soți;
  • părinte unic;
  • relațiile cu un părinte vitreg;
  • divorț, etc.

Ar mai fi bine să știi

Un adolescent scăpat de sub control nu va face economie la înjurături, îmbrânceli, amenințări atunci când vei pune în aplicare contractul. Ori de câte ori va încerca să te intimideze prin astfel de comportamente, părăsește încăperea. Dacă vine după tine, încuie-te în cameră sau pleacă de acasă pentru scurt timp. În felul cesta nu te vei enerva, nu te vei certa și vei putea rămâne ferm pe poziție.

Când apar astfel de situații, înainte de a pleca, fii scurt și la obiect. Nu te ajută să-i dai explicații sau să-i faci morală adolescentului. Folosește câteva cuvinte care nu-i lasă adolescentului loc pentru comentarii: și totuși, oricum, asta-i regula, sau fără excepție. Cum îți sună când spui: și totuși, asta-i regula! Nu-i așa că ești mai calm?

Și încă un lucru important: toți suntem sensibili la aprecieri, la cuvinte de laudă, la încurajări. Este adevărat că în contractul cu adolescentul, primele menționate sunt pedepsele, dar de câte ori observi o schimbare în bine la adolescent, nu fi zgârcit cu laudele. Toți avem și părți bune și părți mai puțin bune. Nu te mai focusa doar pe ceea ce face el greșit. Cu siguranță vei descoperi la el și calități, dacă vei vrea să le descoperi.

Cărți de parenting

Dacă vrei să afli mai multe despre parenting, îți recomand câteva cărți, care mie mi-au fost de mare folos nu doar pentru înțelegerea adolescenților, dar mi-au oferit și un ghid pentru a-mi îmbunătăți relațiile cu ei:

  1. Dr. Scott P. Sells – Adolescenți scăpați de sub control
  2. Kent Hoffman, Glen Cooper și Bert Powell – Cum să crești un copil sigur de sine
  3. Philippa Perry – Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri, un bestseller internațional.
Filme

Sunt câteva filme în care este vorba despre părinți care au de-a face cu adolescenți scăpați de sub control, dar care nu reușesc deoarece ei înșiși au probleme: 

  • Parenthood (Cum să fii părinte)
  • American Beauty
  • American X
  • Jack the Bear (Ursul Jack)
  • When a Man Loves a Woman (Când un bărbat iubește o femeie)
  • LOL

Dacă vrei să afli mai multe despre mine, te invit să vizitezi pagina Acasă.

Sau poți citi articolele din pagina Articole.

Tu cum te înțelegi cu copilul tău? Dacă te pot ajuta, lasă-mi un mesaj în formularul de mai jos.

Să ai o zi minunată!

Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

Poți fi mai bun decât părinții tăi

cezarinanicodei
4.9/5 - (30 votes)

 

Adolescența

„Cum să crești un copil sigur de sine”

Multe dintre dificultățile pe care le întâmpină copiii noștri și multe dintre dificultățile pe care le avem noi, ca adulți, își au originea în copilărie. Nu doar în primii ani de viață, ci în primele luni de viață sau chiar în perioada intrauterină.

Acesta este rezultatul cercetărilor psihiatrului pediatric britanic John Bowlby și ale psihologului canadiană Mary Ainsworth. Ei au fundamentat Teoria atașamentului, devenită o disciplină de sine stătătoare și nu doar o componenntă a psihanalizei.

Această teorie a fost dezvoltată de psihoterapeuții Kent Hoffman, Glen Cooper și Bert Powell, în lucrarea Cum să crești un copil sigur de sine.

Un copil fără atașament securizant

Când unui copil i-a lipsit atașamentul securizant, el se confruntă cu:

  • Dificultăți la școală;
  • Prietenii nesincere și de scurtă durată;
  • Probleme de sănătate;
  • Gestionează mai greu experiențele emoționale.

Când o persoană nu a avut parte de un atașament securizant, se va confrunta cu:

  • Lipsa încrederii în sine;
  • Performanțe slabe la muncă sau muncă în exces;
  • Probleme de sănătate legate de stress;
  • Vitalitate fizică scăzută (se plâng adesea că se simt obosiți);
  • Relații intime nesatisfăcătoare;
  • Își doresc să fie cei mai buni părinți dar nu știu cum.

Educația transmisă din generație în generație

Așa cum am menționat și în articolul „10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău”, la noi în țară educația este preluată din generație în generație.

Lucrurile s-au schimbat, avem informații, copiii noștri sunt informați, putem crește copii care să fie fericiți nu nehotărâți, timizi, fără încredere în ei, sau care devin fie depresivi, fie agresivi și violenți. Poți fi mai bun decât părinții tăi!

Să nu ne criticăm părinții pentru modul în care ne-au crescut deoarece au făcut tot ce au putut cu cunoștințele pe care le aveau atunci. Dar este responsabilitatea noastră să citim, să învățăm, să descoperim modele actuale de educație, care sunt mult mai eficiente.

Poți fi mai bun decât părinții tăi

 

Dacă ne dorim tot ce e mai bun pentru copiii noștri, haideți să oprim acest bulgăre de zăpadă al educației transmise din generație în generațies!

Copiii noștri pot dezvolta relații sociale normale, sănătoase, de durată, își pot alege o carieră într-un domeniu care să le placă, pot avea o familie fericită. Dar bazele acestui viitor le punem în primele luni de viață ale bebelușului.

Dacă mama nu este lângă bebeluș atunci când acesta plânge pentru că este ud sau flămând, hormonul stresului invadează creierul lui. Stresul declanșat de faptul că nu vine nimeni care să-i satisfacă nevoia de atașament, îl va marca negativ pe noul născut pentru tot restul vieții, nu doar în copilărie: el va fi mereu preocupat de cum să facă față pericolelor.

Această nesiguranță din copilărie va fi cauza dezamăgirilor de la vârsta adultă. Dar tu poți fi mai bun decât părinții tăi! Pentru că știi cauzele suferințelor de mai târziu.

Crescut într-o casă de copii

În orfelinate sau în medii în care nu există atașamentul dintre bebeluș și un adult, acesta devine trist, deprimat, stresat, apatic și nu se mai dezvoltă deloc.

Am avut elevi proveniți de la casele de copii. Au au un chip imobil, o fizionomie specifică. Chiar și atunci când râd, rămâne ceva imobil pe fața lor parcă nu ar reuși să antreneze toți mușchii feței.

Sunt mereu în alertă, parcă lupta lor pentru supraviețuire nu încetează nicio clipă. Înțeleg și învață mai greu și se concentrează foarte greu.

Ei sunt dovada vie că fără atașament și securitate în prima copilărie, nu pot ține pasul cu copiii de aceeași vârstă care au avut părinții alături când au fost mici.

Părinții super protectori

La polul opus sunt părinții super protectori, dar și acești copii vor întâmpina mai târziu probleme de adaptare pentru că le va fi dificil să se descurce în situații din viața zilnică și să ia decizii.

Și încă ceva: a-i spune mereu unui copil că este cel mai bun, nu-i va crește încrederea în sine, ci-l va îndrepta spre narcisism.

Trebuie să fim obiectivi cu copiii noștri și să-i lăudăm pentru calități, dar să le explicăm că au imperfecțiuni, să le discutăm cu ei și să le acceptăm, nu să ne prefacem că nu există.

Cum se manifestă copiii care au avut parte de atașament securizant

1.     Au o stima de sine crescută;

2.     Știu că majoritatea problemelor au o soluție;

3.     Sunt optimiști;

4.     Sunt mai fericiți alături de părinți;

5.     Se înțeleg mai bine cu prietenii;

6.     Au prietenii mai solide;

7.     Știu să ceară ajutorul prietenilor;

8.     Au relații mai bune cu frații sau surorile;

9.     Au încredere în oamenii pe care îi iubesc;

10.  Dezvoltă și mențin relații sociale care ajută la susținerea sănătății individului.

Pe scurt, atașamentul securizant înseamnă că cel mic se simte în siguranță și poate explora lumea din jur sau se poate retrage pentru a se liniști.

Criza adolescenței

Întâlnesc mereu adolescenți care nu-și mai ascultă părinții, sunt agresivi fizic și verbal cu cei din jur, în cazuri extreme, pleacă de acasă.

Ne-am obișnuit să spunem că este „criza adolescenței”. E greșit, pentru că ea nu se manifestă în mod generalizat. Cu ea se confruntă adolescenții care, în copilărie, nu au simțit acest atașament securizant și de aceea nu au avut curaj să exploreze lumea, nu au avut inițiativă, dorințele lor nu au fost luate în seamă de adulții care au avut grijă de ei.

Criza adolescenței înseamnă frustrări adunate și reprimate de-a lungul copilăriei.

„Până te măriți îți trece!”

Am să readuc în discuție și un alt obicei specific culturii noastre, acel „până te măriți îți trece!”.

Când copilul se lovește, îl doare ceva, a pățit ceva și este speriat, nemulțumit, traumatizat, noi spunem: ești urâtă când plângi, băieții nu plâng, nu te mai smiorcăi, lasă că îți trece, uite că plânge și jucăria, nu mai plânge pentru că râd copiii de tine, hai să ne jucăm cu păpușa/mașinuța, vrei să mâncăm o înghețată? etc.

Pentru un copil, toate aceste mesaje îi transmit două lucruri:

1.     Că nu-i înțelegem sentimentele sau pur și simplu nu ne pasă;

2.     Că nu trebuie să-și exprime sentimentele.

 

Poți fi mai bun decât părinții tăi

Să fim empatici cu copiii noștri

Ar trebui să-i spunem copilului: te doare nu-i așa? Te înțeleg, și pe mine m-ar durea dacă aș păți asta…Adică să-i arătăm empatie, să încercăm să-l liniștim, să ne simtă lângă el nu să vadă că vrem să ignorăm cee ce simte el.

Acești copii, față de care nu manifestăm empatie, vor înțelege că teama sau tristețea sunt greșite, că ele nu trebuie exprimate, așa că, ulterior și le vor înăbuși.

La rândul lor, ca adulți, vor demonstra lipsă de înțelegere față de sentimentele celorlalți, îi vor abuza pe alții, vor avea dificultăți în a menține o relație, vor dezvolta anxietate cronică sau singurătate.

Un lucru este sigur: sentimentele de singurătate, frică, furie, neîncredere, rușine, sunt învățate foarte devreme de unii copii, datorită lipsei de înțelegere și de atașament din partea părinților și ele se transmit de la o generație la alta.

Părintele a tot știutor

Cum se poate dezvolta armonios un copil dacă părintele spune mereu: eu știu, eu am dreptate, eu am trecut prin viață, de unde să știi tu?!  Copilul se va transforma în victimă, îi va dispărea capacitatea de a lua decizii și creativitatea, nu va reuși să-și construiască încrederea în propria persoană.

Mai târziu, în relații va juca același rol de victimă. Va fi nefericit dar incapabil să înțeleagă de ce, incapabil să-și spună sentimentele și să iasă din acest rol.

Poți fi mai bun decât părinții tăi

Toți părinții întâmpină dificultăți în creșterea copiilor. Toți facem greșeli  și nu în mod intenționat. Toți facem pentru copiii noștri tot cee ce credem că este cel mai bine. Nimeni nu provoacă suferință propriului copil în mod intenționat.

Atunci când îl facem pe copil să sufere este pentru că la fel am fost crescuți și noi. Cei mai mulți dintre noi nu am simțit un atașament securizant în copilărie. Acum ne creștem copiii după tiparul după care am fost crescuți și noi.

Să ne cerem iertare

Partea bună este că aceste limitări pot fi schimbate. Orice greșeală poate fi reparată.

Putem să ne cerem iertare atunci când greșim: iartă-mă pentru că n-am stat mai mult cu tine, pentru că nu te-am ajutat atunci când…,pentru că nu te-am înțeles atunci…, pentru că nu ți-am dat dreptate sau pentru orice acțiune care provoacă suferință copilului nostru.

Nimic nu contează mai mult pentru copil decât părintele care își cere iertare. Este important să reparăm orice greșeală.

Le vom arăta astfel copiilor că le suntem aproape și că la rândul lor, pot îndrepta greșeli.

Dacă ceea ce am scris te-a făcut să te gândești la educația pe care ai primit-o și vrei să-i asiguri copilului tău șansa de a avea o viață diferită, o viață cu mai puțină frică, anxietate, cu relații interumane care să funcționeze, lasă-mi un mesaj și putem găsi împreună o cale pentru schimbare.

Cărți de parenting

Dacă vrei să citești o carte de parenting, îți recomand cartea pe care am amintit-o la începutul articolului: „Cum să crești un copil sigur de sine”, autori Kent Hoffman, Glen Cooper și Bert Powell și Philippa Perry – „Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri”, un bestseller internațional.

Raport UNICEF

În țara noastră este nevoie de educație parentală deoarece, așa cum spuneam la începutul articolului, părinții noștri nu au avut cunoștințele și competențele necesare pentru a ne asigura o dezvoltare plină de siguranță și de încredere în noi înșine. La fel facem și noi, la fel vor face, la rândul lor și copiii noștri. 

Părinții noștri, bunicii noștri, nu aveau informații despre o educație „altfel” decât o primiseră la rândul lor. Dar noi avem informații și suntem răspunzători dacă nu le accesăm și refuzăm să schimbăm ceva în mentalitatea noastră învechită despre parenting.

Într-un raport publicat de UNICEF, se arată câteva din avantajele îmbunătățirii educației parentale: 

Îmbunătățim competențele parentale pentru a stimula:

  • interacțiuni pline de respect și afecțiune între părinți și copii;
  • sprijinul și oportunitățile de învățare pentru părinți și copii;
  • schimbul de experiență între părinți și susținerea reciprocă;
  • protecția împotriva pericolelor fizice;
  • nutriție și îngrijire medicală corespunzătoare.

De asemenea, copiii sunt ajutați:

  • să devină independenți;
  • să își asume responsabilitatea și să facă alegeri inteligente;
  • să se implice în activități care contribuie la dezvoltarea lor și la formarea unei stime de sine sănătoase;
  • să beneficieze de oportunitatea de a observa și socializa cu modele pozitive.

Schimbarea noastră poate schimba viitorul copiilor noștri. Haideți să o facem!!

Poți fi mai bun decât părinții tăi!

Dacă vrei să afli mai multe despre mine, accesează pagina Acasă.

Să ai o zi frumoasă!

Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

 

 

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

cezarinanicodei
5/5 - (32 votes)

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

Nu există o rețetă pentru îmbunătățirea  comunicării cu copilul tău!

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău:

  1. Ascultă-l!
  2. Fii empatic!
  3. Nu-i da sfaturi!
  4. Nu-l critica!
  5. Explică-i urmările faptelor teribiliste;
  6. Lasă-l să-și aleagă singur drumul în viață;
  7. Acordă-i sprijin în acțiunile lui;
  8. Nu-l compara cu nimeni;
  9. Nu-i cere lucruri nerealiste;
  10. Responsabilizează-l pe copil.

Eu am aplicat acești pași atât cu copilul cât și cu elevii mei. Pentru că la mine au funcționat, îți recomand să îi aplici și tu! Nu există o rețetă care să funcționeze în toate cazurile!
Încearcă ceea ce crezi că se potrivește în cazul tău! Fii perseverent și vei vedea rezultatele!
Cel mai important este să treci la acțiune chiar acum. Nu mai amâna! O familie fericită îi face pe toți fericiți. O familie nefericită, nu bucură pe nimeni!
La sfârșit este un formular de contact în care poți să-mi descrii cu ce situație te confrunți. Putem găsi împreună soluția potrivită!

Dacă vrei să afli mai multe despre mine, intră pe pagina Acasă sau pe pagina Servicii. 

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

Ascultă! Comunicare înseamnă să nu dai sfaturi și să nu critici!

  îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

 

  1. Ascultă!

Este primul și cel mai important lucru de care are nevoie adolescentul! Acesta este și primul din cei 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării!

Dacă îi ceri să-ți povestească cum se simte și nu vrea, eventual se răstește la tine, întreabă-te „care e motivul”?!
De aici începe îmbunătățirea comunicării cu copilul tău!  Poate nu l-ai mai întrebat ce face sau cum se simte de când era mic. Sau au fost momente când ai venit obosit și nervos acasă  și i-ai spus că nu poți să-l asculți! Poate i-ai spus că nu te interesează poveștile/nimicurile pe care ți le spune.    

Amintește-ți că atunci când era mic îți punea o sumedenie de întrebări și îi răspundeai. Când a crescut și nu te-a mai sâcâit cu întrebări, ați vorbit tot mai puțin.

Sunt multe cauze care îl pot determina pe adolescent să nu-ți mai vorbească. Stai de vorbă cu adolescentul și cere-ți iertare. Spune-i că îți pare rău pentru că nu l-ai ascultat! Îți va fi greu la început dar poți să faci asta! E copilul tău și vrei să fiți din nou o familie fericită.

Și au am trecut printr-un moment în care toate discuțiile cu fiul meu se terminau în ceartă. Nu mai reușeam să comunicăm.

După mai mult timp, mi-am cerut iertare pentru că nu l-am ascultat și nu l-am înțeles! Din acel moment, am început din nou, încet, încet, să ne ascultăm unul pe altul. Funcționează!

Copiii apreciază cel mai mult când părinții își cer iertare!!

Nimănui nu-i place să fie considerat inferior!

2. Fii empatic!

Încearcă să fii în locul adolescentului și să înțelegi prin ce stări trece. Acesta este al doilea, ca importanță, din cei 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării!

Și mie mi-a luat ceva timp ca să înțeleg empatia. Mă gândeam: dacă eu mă simt bine azi, cum să devin dintr-o dată tristă, așa cum era el? Am să-ți spun ce am făcut: mi-am amintit de situațiile prin care treceam la vârsta lui.

Copiii noștri trec prin aceleași situații prin care am trecut noi la vârsta lor și mă refer doar în cadrul unei familii. Pentru că părinții își educă copiii așa cum au fost ei înșiși educați la vârsta respectivă.

Așa am reușit să retrăiesc emoțiile de tristețe, frică, abandon sau inutilitate pe care mi le povestea fiul meu și am reușit să-l înțeleg.

3. Nu da sfaturi!

Este unul dintre cele mai grele lucruri pe făcut. Noi toți dăm sfaturi. Pentru că la rândul nostru am primit tone de sfaturi.

Și totuși adolescenții vă spun mereu: „nu-mi mai spune ce să fac!” Sau „știu ce am de făcut!” Cred că este al treilea din cei 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării! 

Gândiți-vă voi, părinții, câte sfaturi de la părinții voștri ați urmat? Este un adevăr: atunci când primim sfaturi, imediat apare reacția de a nu le urma. Pentru că sfaturile ne pun într-o situație de inferioritate!

Nu dați sfaturi, întrebați: ce opțiuni ai? Lăsați-i pe copiii voștri să descopere singuri ce posibilități au.

Adolescenții nu comunică  cu părinții deoarece tot ce aud de la aceștia sunt SFATURI! Comunicarea înseamnă tocmai să nu dai sfaturi, ci să-l lași pe adolescent să-ți împărtășească ideile lui! Și acesta e un pas spre îmbunătățirea comunicării cu copilul tău.

4. Nu critica!

Cum te simțeai atunci când proprii părinți te criticau? Inferior, trist, speriat, neliniștit! La fel se simte și copilul tău! Spune-i ce a greșit și de ce ești supărat. Apoi ascultă explicația lui. Vei afla că a avut multe motive ca să facă ceea ce a făcut.

În general, critica nu le place adolescenților. Este foarte important, dacă vrei să comunici cu copilul tău, să renunți la critică! Deși l-am pus pe locul 4, este un pas la fel de important ca primii 3, în topul celor 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării!

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

Toate faptele au urmări: pozitive sau negative

Spuneam la punctul 3 că trebuie să evităm să dăm sfaturi.

Părinții vor protesta: „de unde să știe copilul ce are de făcut”, „eu am trecut prin asta, nu vreau să mai treacă și el”, „la vârsta lui, ce să știe, e cu capul în nori”, „mereu când greșește vine la mine să-l ajut”, „tinerii de azi nu știu nimic, stau toată ziua cu ochii în telefon”, etc.

Așa au făcut părinții noștri, așa procedăm și noi în continuare: dăm sfaturi! Dar generațiile s-au schimbat, lumea s-a schimbat, educația de acum 50 de ani nu mai funcționează azi. Amintiți-vă doar de „calul bălan” din poveștile lui Ion Creangă!

5.Ce faci în acest caz? Explică-le copiilor care sunt urmările faptelor lor teribiliste: violență, alcool, droguri, comportamentele antisociale în general. Chiar dacă sunt promovate pe rețelele social media sau în grupul de prieteni, ele au, în final, consecințe negative asupra sănătății și asupra viitorului lor.

Folosește exemple cât mai actuale din presă, televiziune, familie, poate cunoștințe, vecini. Explică-le chiar că lumea virtuală e diferită de realitatea în care trăiesc. Ajută-i să-și aleagă corect modelele de viață.

Adolescentul trebuie să devină ceea ce vrea el, nu ce vor părinții

6. Lasă-l pe adolescent să-și aleagă drumul în viață.

Dacă este nehotărât, apelează la un Consilier vocațional pentru a descoperi aptitudinile pe care le are și ce meserii i s-ar potrivi. A urma tradiția familiei în ceea ce privește studiile sau meseriile, nu mai funcționează azi. Adolescentul are multe informații și poate dezvolta o pasiune pentru orice meserie.

Este foarte important să-l asculți pe adolescent și să afli ceea ce își dorește el.

7. Acordă-i sprijin în acțiunile lui!

Validarea din partea unui adult îi va crește încrederea și stima de sine. Mulți părinți își văd realizate visurile lor prin intermediul copiilor. Dacă ei fac o meserie care nu le place deși și-au dorit altceva, îl vor influența pe copil să facă ce nu au reușit ei. Sau, dacă părinții sunt mândri de ceea ce fac, vor insista ca viitorul adult să le calce pe urme.

În unele cazuri, părinții au ajuns să practice o meserie care nu le place tocmai pentru că au fost influențați de alții.

Adolescentul trebuie încurajat în multe acțiuni. Dacă are un hobby, practică un sport, îi place să scrie, să cânte, să fie voluntar, etc. el trebuie susținut. Toate acestea îl vor ajuta să-și dezvolte o personalitate complexă și ce e mai important, să aibă o mentalitate de învingător și nu de victimă.

Fără comparații și fără așteptări exagerate

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

8. Fără comparații!

Părinții cred, de cele mai multe ori că, dând drept exemple frați, rude sau alți copii, vor stimula ambiția propriului copil. În realitate, lucrurile stau exact invers.

Când este comparat, copilul se simte inferior, stima de sine scade iar dorința lui de a fi ca exemplele auzite, nu se va activa.

9. Așteptările exagerate ale părinților pot avea efecte negative asupra comunicării în familie, dar și asupra sănătății copilului. Copilul nu poate ajunge la performanțele cerute de părinți pentru că, uneori, nu poate. Sau nu vrea! Sau nu-l interesează ceea ce îi interesează pe părinți!

Părinții pur și simplu nu cunosc posibilitățile propriului copil sau nu acceptă realitatea.

Pentru a-și mulțumi părinții și a fi iubit în continuare de aceștia, copilul va munci foarte mult. Timpul nu-i va permite să facă și alte activități specifice vârstei. Se va izola, va avea un permanent sentiment de inferioritate, va deveni anxios, nesigur și temător.

Uneori adolescentul nici nu vrea să ajungă la standardele impuse de părinți pentru că are alte pasiuni și vrea să facă altceva în viață.

Tocmai prin îmbunătățirea comunicării cu copilul tău poți afla ce își dorește el, ce vrea să devină în viață, ce pasiuni sau ce hobby-uri are.

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

Responsabilizarea adolescenților

10. Când văd notele „modeste” din catalog, părinții îmi spun: „nu-l pun să facă nimic!”. Sau „nu mă ajută la nicio treabă acasă!” „Nu înțeleg de ce are notele astea așa de mici!”

Copiii trebuie responsabilizați de mici: să ajute la treburile casnice, să-și facă ordine în cameră, să-și așeze hainele la locul lor, să aibă spațiul de lucru îngrijit, etc. Sunt deprinderi necesare și utile pentru toată viața.

Negociați cu copilul aceste lucruri. De exemplu, ziua și ora când își va face ordine în cameră, sau până la ce ora își poate așeza hainele astfel încât, atunci când veniți de la job, să nu fie toate aruncate prin camera lui. Stabiliți ziua/zilele când vreți să vă ajute la treburile casnice astfel încât să-și planifice și el timpul: pentu studiu sau o ieșire cu prieteni, în general, timpul lui liber.

Puteți stabili, prin rotație, cine spală vasele, duce gunoiul sau face cumpărături. Spuneți-i când vreți să fie acasă pentru a vă ajuta la diferite treburi. Este foarte important să ascultați și să țineți cont de părerea copilului! Îi veți arăta că îl tratați ca pe un adult, că țineți cont de ceea ce vă spune el și că aveți încredere în el. Notați tot ceea ce hotărâți împreună și păstrați hârtia într-un loc vizibil.

La fel de important este să stabiliți, de la bun început „pedepsele” dar și recompensele. Dacă adolescentul își încalcă promisiunile, ascultați mai întâi motivele. Dacă sunt doar „scuze”, fiți ferm și aplicați pedeapsa convenită împreună. La fel, țineți-vă de promisiune și în ceea ce privește recompensele.

Dacă adolescentul vede că vă țineți de cuvânt, își va respecta îndatoririle, pentru că astfel știe că își va primi și recompensa.

Îmbunătățirea comunicării cu copilul tău nu e un lucru atât de greu, cum cred mulți părinți. Gândește-te la cei 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării pe care ți i-am prezentat. Urmează-i, poate nu pe toți, dar ceva trebuie să faci!

E copilul tău și are nevoie de tine, chiar dacă nu mai știe cum să-ți spună asta!

Dacă vrei să afli mai multe, îți recomand să citești următoarele cărți de parenting:

  1. Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell – „Cum să crești un copil sigur de sine”;
  2. Philippa Perry – „Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri”, un bestseller internațional.

Îți este util ceea ce am scris în acest articol?  Poți lăsa un comentariu la sfârșit în care să îmi spui părerea ta.

Să ai o zi plină de soare și căldură!

              Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

Comunicarea dificilă între adolescenți și părinți. 10 cauze

cezarinanicodei
5/5 - (27 votes)

În acest articol îți voi prezenta nemulțumirile părinților legate de comportamentul copiilor lor, ajunși la adolescență, dar și câteva din nemulțumirile copiilor. Sunt câteva din situațiile pe care le-am întâlnit în activitatea mea de profesor și am observat că sunt 10 cauze care fac dificilă comunicarea între adolescenți și părinți.

La sfârșitul articolului vei descoperi cele 10 cauze care fac dificilă comunicarea între adolescenți și părinți, precum și modul în care ele vor influența viața viitorului adult.

În articolul următor îți voi prezenta 10 pași pentru a îmbunătăți această comunicare și pentru a păstra o relație apropiată cu copilul tău.

Dacă ai observat că adolescentul tău s-a schimbat, nu te mai ascultă, nu mai vrea să vorbească cu tine, petrece mult timp în camera lui, nu-ți spune unde pleacă sau stă până la ore târzii cu prietenii, înseamnă că trece prin această dificilă perioadă a adolescenței.

Pe scurt, ce este adolescența

Conform dexonline: „Perioadă a vieții omului cuprinsă între vârsta pubertății și cea adultă, în care are loc maturizarea treptată a funcțiunilor fizice și psihice ale organismului.”

Wikipedia: „Adolescența (Latin adolescentia, de la adolescere) este perioada de tranziție biologică, psihologică și socială de la pubertate la maturitate.” 

Organizația Mondială a Sănătății definește adolescența ca fiind perioada dintre 16 și 19 ani, dar în numeroase țări occidentale se consideră că adolescența începe între 11 și 13 ani la fete, 14-16 ani la băieți, și se termină în jurul vârstei de 18-20 de ani la ambele sexe.

Comunicarea dificilă între adolescenți și părinți.

Când copilul devine adolescent

Pentru părinți, când copilul merge la școală, programul lui se restrânge la: școală, după școală, weekend și vacanțe. Zilele devin oarecum la fel pentru mult, mult timp.

Cei mai mulți părinți își exercită autoritatea legată de controlul temelor, al notelor, al colegilor și prietenilor, uneori participă la ședințele cu părinții, dau sfaturi legate de comportament și de alegerea unei meserii.

Treptat, pe măsură ce copilul se obișnuiește să facă singur tot mai multe activități, părinții capătă tot mai multă încredere în el, dar nu renunță la a-i da sfaturi!

Copilul se duce la școală.

Până acum, singurul „trib” din care a făcut parte a fost familia. Acum copiii se găsesc incluși și într-un alt „trib”: al școlii.

Doamna învățătoare capătă tot mai multă autoritate în fața micului școlar. „Doamna a spus” devine literă de lege!

Regulile școlii se adaugă la cele din familie. Când ele se contrazic, copilul va simți dezorientare și anxietate. Învățătorii și profesorii devin noile modele. Ca și familia, ele sunt investite cu mare autoritate și copilul va alege, uneori, să le urmeze.

Pe neobservate, copilul devine adolescent. E deja elev la liceu. Primii care refuză să înțeleagă schimbarea sunt părinții.

Cum se manifestă adolescența

Am să vă povestesc despre reacția unor părinți care vin la școală, pentru că au fost chemați. Când copiii sunt la liceu, părinții vin mai rar din proprie inițiativă.

  • „Are absențe?! Unde umblă că eu îl trimit la școală!”
  • „Are note mici? Până în clasa a VIII-a a luat premiu!”
  • „E corigent? Am avut încredere în el/ea și uite cum m-a răsplătit!”
  • „Îl aud când vorbește cu colegii, vai ce urât vorbește! Pe mine, dacă mă auzea mama vorbind așa, îmi trăgea o bătaie zdravănă!”
  • „Toată ziua e cu nasul în telefon! Nici mâncare nu-i trebuie!”
  • „Mai am un copil și învață foarte bine!”
  • „M-am sacrificat pentru el și uite cum îmi mulțumește!”
  • „Când intru în camera lui/ei e mereu cu cartea în mână sau scrie!”
  • „Dacă îl întreb ce teme are spune că nu are sau că și le-a făcut!”
  • „Nu mă mai ascultă!”
  • „Mama: mie îmi vorbește urât. Cu taică-su nu face așa!”
  • „L-am acoperit mereu față de taică-su, de data asta am să-i spun tot soțului!”
  • „Când eram eu elev, nu ridicam ochii spre profesor!”
  • „Fata mea s-a dus la un băiat și nu mai vrea să vină acasă. Am să-i trimit haine și bani, cine știe cât de greu îi este!”
  • „Spuneți-mi ce să fac, pentru eu nu mai știu”!
  • „Sunt plecată la muncă în străinătate și nu are cine să-l supravegheze!”

Din cele câteva situații enumerate aici, desprindem ușor două concluzii:

  1. Adolescentul se îndepărtează de părinți
  2. Este tot mai dificilă comunicarea între adolescenți și părinți.

Ce spun adolescenții

  • „Îmi spune mereu ce să fac! Din cauza asta nici nu fac!”
  • „Nu mă lasă să mă întâlnesc cu prietenul/prietena mea!”
  • „Nu mă lasă la club/discotecă!”
  • „Sunt plecați din țară. Mi-e dor de ei. Poate ne vedem în vacanță!”
  • „Nu mă lasă să mă îmbrac cu ce vreau! Ei nu înțeleg cum este moda acum!”
  • „Mereu mă compară cu fratele/sora mea!”
  • „Nu mă ascultă când vreau să spun ceva!”
  • „Mă bate sau mă pedepsește dacă…(iau o notă mică!)”
  • „Vor să fac aceeași facultate ca și….(cineva din familie)!”
  • „Nu mă lasă seara cu prietenii!”

Concluzia: părinții sunt cei care fac regulile! Autoritatea lor nu poate fi discutată. Comunicarea dificilă între adolescenți și părinți este generată, de fapt, de părinți.

10 cauze

10 cauze care fac dificilă comunicarea între adolescenți și părinți. Urmările lor

  1. Critica este principală cauză a nemulțumirii adolescenților și principalul motiv de ceartă în familie. Criticat constant, copilul vă ajunge să creadă că face multe lucruri greșit și de aici stima de sine și încrederea în sine vor fi în continuă scădere.
  2. Părinții sunt la serviciu. Uneori familia se întrunește doar seara. Astfel, treptat, copilul învață să aibă singur grijă de el, încearcă, experimentează și reușește să se descurce singur. Sfaturile părinților devin supărărtoare pentru adolescent. El are încredere în el, a crescut, și-a dezvoltat personalitatea, e un viitor adult, deci vrea să fie pe cont propriu.

Pentru ați îmbunătăți comunicarea cu copilul tău, găsești 10 sfaturi posibile în articolul meu „10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău”, pe care îl poți accesa aici.

3. În general sfaturile îl deranjează pe adolescent! Pentru simplu motiv că îl pun într-o situație de inferioritate. Prima consecință este scăderea stimei de sine și neîncrederea în propriul potențial.

4. Părinții nu mai au timp să comunice cu copilul! Și atunci, acesta se va îndrepta spre prieteni, colegi sau un alt adult dispus să îl asculte. Sau se va închide în el, se va izola și va avea mai târziu probleme de integrare și socializare.

Părinții manifestă lipsă de empatie față de adolescent

5. Părinții se descarcă pe copil când au probleme. „Mă deranjezi, vreau să fac….ceva”, „pleacă de aici cu întrebările tale”, „nu mă interesează nimic la ora asta”, etc. Adolescentul se va retrage și va înceta să comunice cu părinții.

6. Uneori se pune o presiune prea mare pe elev. Părinții vor note foarte mari dar nu înțeleg posibilitățile reale și nevoile copilului lor. Acesta va fi frustrat, obosit, neîmplinit și îi va considera pe părinți drept cauza anxietății lui.

7. Părinții impun un liceu sau o facultate anume și copilul se străduiește să trăiască visul părinților. Dacă nu reușește, vă fi dezorientat și cu stima de sine la pământ! Dacă reușește, se va întreba ce caută acolo! Dacă își găsește resursele, se va îndrepta spre o altă meserie, care îi place. Dacă nu, va face mult timp, poate toată viața, un serviciu care nu-i aduce nicio mulțumire.

8. Părinții își compară propriul copil cu alți copii. Mesajul pe care copilul îl primește este: nu ești bun de nimic! Acest mesaj îl va pune pe copil într-o situație defensivă, îi va scădea puternic stima de sine, și va refuza comunicarea.

9. Interdicțiile. Nu interdicțiile sunt o cauză de conflict între adolescenți și părinți, ci modul în care ele sunt impuse copiilor. Ele îl fac pe copil să se simtă inferior și în conluzie, va protesta zgomotos!

10.  Părintele care se victimizează îl va face pe adolescent să se simtă vinovat de ceea ce primește de la familie. Când va ajunge adult, va avea aceeași atitudine de victimă, cu stimă de sine scăzută și neîncredere în ceea ce poate face singur.

Acțiunile părinților contribuie la lipsa de comunicare cu adolescentul

Pe termen lung, ele au și alte consecințe pentru adolescent: lipsă de încredere, stimă de sine scăzută, introvertire, ezitant, poziție de victimă, îi va fi greu să ia hotărâri, va face cu greu schimbări, etc.

Dacă te confrunți cu oricare din situațiile prezentate mai sus, poți citi articolul meu „10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău”.

Dacă niciuna dintre soluții nu ți se potrivește, trimite-mi un scurt mesaj, completând formularul de mai jos.

Împreună putem găsi soluția cea mai potrivită pentru tine!

Dacă vrei să afli mai multe, îți recomand să citești următoarele cărți de parenting:

  1. Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell – „Cum să crești un copil sigur de sine”;
  2. Philippa Perry – „Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri”, un bestseller internațional.

Dacă vrei să afli mai multe despre mine, intră pe pagina Acasă.

Și nu uita: niciodată nu e prea târziu să-ți îmbunătățești relația cu copilul tău! Începe azi!

Îți este util ce am scris în acest articol? Poți lăsa un comentariu la sfârșit în care să îmi spui părerea ta.

Să ai o zi așa cum îți dorești!

              Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨