Etichetă: stimă de sine

Părinți violenți. De unde vine violența împotriva propriilor copii

cezarinanicodei
5/5 - (42 votes)

 

„O persoană încearcă să se impună prin teamă atunci când nu se simte demnă de respect” (Isabelle Filliozat-Nu există părinte perfect)

Cu câteva luni în urmă, o mamă a venit în cancelarie, împreună cu fiica ei, eleva noastră. Ne-a povestit, profesorilor prezenți în acel moment, deși nu era pauză și nu a invitat-o nimeni să vorbească, câte este de nemulțumită de fiica ei adolescentă.

Era furioasă, frustrată, se credea neînțeleasă și în tot dialogul a țipat. Nu reușea să-și domolească nici vocea, nici furia. Spre și mai marea disperare a mamei, profesorii au avut doar cuvinte de laudă la adresa elevei. Catalogul a confirmat spusele noastre.

Mama a fost însă de neclintit. Pentru ea, adolescenta era cel mai rău copil din lume.

M-am gândit atunci ce îi face pe părinți să devină atât de violenți față de proprii copii. Doar faptul că adolescența aduce „problemele adolescenței”? Cum să-ți umiliști și să-ți denigrezi copilul în fața unor necunoscuți, adică noi, profesorii din cancelarie, când nu ai proceda niciodată astfel cu un alt copil, să zicem al prietenilor, rudelor sau al unor cunoscuți?

Moștenirea

Noi, ca popor, am moștenit o educație violentă. Așa au fost educați părinții, bunicii, așa am fost educați și noi.

Nu mă refer aici doar la violența fizică sau verbală, adică am fost bătuți, umiliți, pedepsiți, am suportat interdicții, etc.

Vreau să abordăm o alta formă de violență, cea psihologică.  Adică nu ni s-a permis să ne exprimăm emoțiile.

Amintiți-vă când vă loveați, în copilărie sau chiar și mai târziu, ce se întâmpla:

  • venea mama și pupa locul respectiv și spunea: a pupat mama, gata, trece;
  • băieții nu plâng sau băieții mari nu plâng;
  • până te măriți îți trece;
  • ce urât ești când plângi;
  • te vede lumea și râde de tine, nu-i frumos să plângi, etc.

Ce lipsește de aici? Empatia, înțelegerea durerii cu care ne confruntam. Părinții n-au dovedit că înțelegeau suferința noastră.

Care părinte a venit și a spus: înțeleg că te doare. Hai să stăm aici până îți trece. Știu că suferi pentru că și eu m-am lovit de multe ori și m-am durut. Ce pot să fac ca să te simți mai bine?

Poți citi mai multe despre neglijarea emoțională în articolul meu Mama nu mi-a spus niciodată „te iubesc!”

Alegerea

Mai este o formă a acestui abuz psihologic/emoțional: faptul că în copilărie nu am avut libertatea de a alege. ”Faci ce spun eu! Ce știi tu la vârsta asta!” Puține lucruri le alegeam singuri. De multe ori aveam doar impresia că noi alegem. În realitate eram influențați de ceea ce ne spuseseră părinții.

Dacă părinții repetau că trebuie să faci nu știu ce în viață și spuneau iar și iar lucrul acesta, exact în acea direcție ne duceam. Poate pentru că eram convinși că au dreptate sau pentru că voiam să le facem pe plac. Sau poate ne simțeam constrânși să facem cum spuneau ei.

Părinții ne considerau slabi,  incapabili să ne creionăm singuri viitorul. De aici ne-am ales cu lipsa curajului, a stimei de sine, a fricii de eșec. Țin minte cum mă gândeam eu: sunt slabă, oricum n-am să reușesc.

Este ceea ce în psihologie este numit „efectul Pygmalion” sau „profeția autoîmplinită”: ne conformăm așteptărilor pe care le au alții de la noi. Pentru că părinții mă considerau incapabilă de orice realizare, exact în acea direcție mă rostogoleam și eu.

Mai târziu am pornit pe același drum în educarea propriului copil și mi-am dat seama  că repetam ce au făcut părinții mei cu mine.

Părinți violenți

Părinți violenți

Dacă adunăm toate comportamentele părinților noștri descrise mai sus, înțelegem de ce, când ajungem părinți, suntem la rândul nostru violenți cu copiii noștri.

Psihoterapeuta și autoarea franceză Isabelle Filliozat explică în cartea „Nu există părinte perfect” de unde vine violența părinților: „compulsia de a umili, a devaloriza, a judeca, a lovi este o proiectare asupra copilului a unor furii reprimate în propria noastră copilărie. Furia originală este sporită de tensiunea, frustrarea, umilința de a nu o fi putut exprima. Poate deveni mânie și ură atunci când amintește tăcerile forțate din trecutul nostru.”

Orice furie reprimată în familie, la serviciu, în viața zilnică, se va descărca asupra copilului doar pentru că el are un statut inferior. Cu cât părintele devine mai autoritar, cu atât copilul trebuie să se apere mai mult pentru a-și păstra identitatea.

Copilul rebel

Un copil care se împotrivește părinților este considerat un rebel. Dar el nu ajunge rebel de bunăvoie, ci doar pentru a se apăra.

Părinții au de-a face cu adolescenți rebeli și dau vina, în primul rând pe anturaj. Cea mai mare vină o poartă tocmai părinții. De cele mai multe ori ei au intenții bune și-i dau permanent sfaturi adolescentului pentru a-l conștientiza asupra pericolelor din jur. Când aceste sfaturi sunt date cu autoritate și ele devin reguli absolute și rigide, adolescentul nu se simte nici pe departe protejat sau ocrotit de grija părintească. El se simte umilit, neputincios, considerat inferior și incapabil.

Comportamentul rebel are întotdeauna o cauză. Trebuie să descoperi care este. La fel e și cu notele proaste la școală. Dacă nu descoperi care e cauza lor, copilul le va lua în continuare.

Insulta

Părinții violenți folosesc și violența verbală asupra copiilor (țipetele, insultele). Deși este proiectată asupra copilului, ea nu are neapărat legătură cu acesta. Comportamentul copilului este doar declanșatorul.

Insulta este datorată unei răni dureroase din interiorul nostru. Insultăm pentru a face să amuțească această rană.

Cum „se nasc” părinți violenți

Mama

Toate mamele au o perioadă obositoare după ce nasc. Treptat devin tot mai obosite și dacă nu sunt ajutate ajung la depresie. În acest moment încep să țipe, să pedepsească, chiar să lovească, cu un cuvânt, devin violente.

Tata

Când au un copil mic, tații încep să întârzie acasă. Ei evită să treacă prin ce trec mamele. Ei pot alege. Dar pot declanșa violența soției când încep să dea sfaturi. Mama se va simți devalorizată și treptat gradul ei de nemulțumire și de violență va crește.

Sindromul premenstrual

Este un declanșator de violență lunară, manifestată de femeie asupra copilului, pentru că el este cel care este cel mai aproape.

Problemele cotidiene

Dificultăți financiare, pierderea locului de muncă, boală, decesul cuiva apropiat, etc. ne pot duce la pierderea controlului asupra emoțiilor, mai ales atunci când nu le putem exprima. Și nu le putem exprima pentru că așa am fost învățați de către părinții noștri.

Propriile răni

Cât timp rănile din copilăria noastră nu sunt vindecate, creierul nostru folosește un mecanism de apărare: el evită să trezească amintirile pentru ca noi să nu suferim din nou. În final ne dăm seama că repetăm aceleași comportamente pe care părinții noștri le-au avut față de noi.

Martor la acte de violență

Copilul care a fost martor la acte de violență a suferit la fel de mult ca victima. El va avea tendința de a repeta această violență fie ca autor, fie ca victimă.

Competiția

Unii părinți nu permit propriilor copii să-i depășească și devin violenți pentru a-i menține pe aceștia într-o stare de inferioritate.

Tradiția familiei

Există și opusul competiției: copii vor să aibă rezultate slabe la școală pentru a păstra tradiția familiei.

Răzbunarea

Putem deveni părinți violenți față de proprii copii pentru a ne răzbuna pe propria noastră copilărie. Când am fost răniți, jigniți, umiliți în copilărie, am păstrat aceste frustrări și am dezvoltat resentimente pentru că atunci n-am putut protesta, n-am putut spune nimic, am fost nevoiți să tăcem.

Părinți violenți

6 soluții ca să nu mai fim părinți violenți

E simplu să spunem că mediul în care am trăit ne influențează propria viață. E parțial adevărat pentru că putem schimba lucrurile.

Autoobservația

Presupune să ne observăm fără să ne judecăm. Să observăm ce fapte îl pot răni pe copil. Să manifestăm respect și afecțiune.

Când analizăm o faptă să analizăm corect care este vinovăția noastră pentru că, uneori ne învinovățim pentru ceea ce nu a depins de noi.

Ascultă-l pe copil

Unii părinți se duc în camera copilului și îl întreabă de ce e nemulțumit. Îi spun apoi că au făcut totul pentru el, că s-au sacrificat și el nu le aduce nicio mulțumire. Nu e o abordare fericită.

Copilul va vorbi despre nemulțumirile lui dacă suntem în aceeași direcție cu el, adică în mașină sau la o plimbare. La fel putem deschide discuția dacă facem unele activități împreună la bucătărie, în grădină, în curte, etc.

Când reușiți să stabiliți o comunicare cu copilul, evitați să faceți comentarii. Gândiți-vă la sentimentele lui și încercați să fiți empatici. Folosiți cuvinte care să-i demonstreze că sunteți acolo și sunteți alături de el: te înțeleg, probabil ești furios pentru că…, cred că îți este greu, ai dreptate să fii nefericit pentru că…

Folosește cuvinte de iubire

E greu să adresezi astfel de cuvinte atunci când nici tu nu le-ai auzit în copilărie. De aceea s-ar putea să nu sune natural.

Mă iubesc pe mine însumi/însămi

E un pricipiu simplu: când ne iubim pe noi înșine, facem lucruri care ne fac fericiți pe noi înșine. Atunci putem dărui dragoste și celor din jur. Dacă noi suntem nemulțumiți de situația în care ne aflăm, suntem plini de resentimente, ranchiună, nemulțumire, poate oboseală, cum putem dărui dragoste și înțelegere celor din jur?!

Câte mame nu se sacrifică pentru copii și soț și târziu își dau seama că au trăit o viață nefericită, iar cei pentru care s-au sacrificat nu le sunt recunoscători?

Vindecarea copilului interior

O metodă ar fi vizualizarea, dar ea necesită un îndrumător.

O altă metodă mai la îndemână este să-i scrii o scrisoare copilului care ai fost. Să-i spui că îl iubești, că îl vei sprijini mereu, că vei fi alături de el, să-i vorbești despre cei din jur și despre lume.

Cere-ți scuze!

Când îți dai seama că nu te-ai mai controlat și ai țipat la copil, cere-ți scuze. Explică-i faptul că erai supărată dinainte pentru că… Știu că nu e ușor pentru că părinții noștri nu făceau asta. Dar gândește-te că astfel poți avea o relație frumoasă cu copilul tău.

Și nu uita: niciodată nu e prea târziu să-ți îmbunătățești relația cu copilul tău! Începe azi!

Îți este util ce am scris în acest articol? Poți lăsa un comentariu la sfârșit în care să îmi spui părerea ta.

Pentru a afla mai multe despre mine, accesează paginile Acasă sau Servicii.

Cărți de parenting

Îți recomand și câteva cărți de parenting pe care eu le-am citit și am învățat multe lucruri utile despre cum să ne creștem copiii:

  • Janet Lansburi – Nu există copii răi
  • Isabelle Filliozat – Nu există părinte perfect
  • Jasmin Lee Cori – Mamă, tu unde erai atunci?
  • Philippa Perry – Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri
  • Olivier Revol – Sunt părinte de adolescent
  • Adele Faber, Elaine Mazlish – Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat
  • Dr. Scott P. Sells – Adolescenți scăpați de sub control

Îți doresc o zi plină de soare și zâmbete!

Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

9 sugestii pentru a-ți crește stima de sine

cezarinanicodei
5/5 - (40 votes)

stima de sine

Stima de sine

Stima de sine crescută înseamnă să avem o imagine pozitivă despre noi înșine. Înseamnă să știm că suntem capabili să depășim obstacolele și să ne atingem obiectivele. Înseamnă să avem încredere în noi înșine.

Când apare stima de sine?

Cine ne distruge stima de sine?

De ce este imporatnt să avem o stimă de sine crescută?

Care este alegerea ta?

Acestea sunt întrebările la care vei afla răspunsuri în rândurile următoare. Iar la final, îți voi propune 9 sugestii pentru a-ți crește stima de sine.

Și pentru că știu că ești nerăbdător să le citești, gata cu introducerea, să trecem la conținut!

Când apare stima de sine?

La naștere, toți copiii sunt egali. Stima de sine este aceeași.

Când sunt mici, copiii nu-și pot satisface singuri nevoile. Mama, sau cine are grijă de ei, trebuie să le satisfacă cât mai bine aceste nevoi.

Dacă nevoile sunt satisfăcute, copilul va dezvolta un atașament securizant. Atașamentul securizant înseamnă, printre altele, formarea unei stime de sine crescută. Mai multe despre importanța atașamentului securizant poți citi în articolul meu Mama nu mi-a spus niciodată „te iubesc!”. Ce este neglijarea emoțională.

Atunci când nevoile copilului nu sunt satisfăcute, el va avea o stimă de sine scăzută.

În concluzie, stima de sine se formează în perioada copilăriei mici. Satisfacerea nevoilor fiziologice și emoționale va determina nivelul stimei de sine.

Cine ne distruge stima de sine?

Mesajele primite de la cei din jur, în perioada copilăriei timpurii, sunt cele care influențează stima de sine.

Nu știu ce cuvinte vă spuneau părinții voștri, dar eu cam de așa ceva îmi amintesc: nu ești bună de nimic, parcă ești moartă, ești o neîndemânatică, n-ai să ajungi nicăieri, să-ți dea Dumnezeu să ai parte de un copil ca tine (desigur, în sensul rău), etc.

De aici m-am ales cu o stimă de sine scăzută, cu multe ezitări, tendințe depresive și mi-am creat singură obstacole în viață. Vestea bună e că roata poate fi întoarsă în favoarea voastră. Și am să vă spun cele 9 acțiuni, prin care puteți întoarce roata, puțin mai târziu.

Perioada copilăriei mici este esențială pentru formarea viitorului adult. Încurajați-vă copilul! Doar urmăriți-l când se joacă și lăsați-l să ia singur decizii. Învățați-l să-și recunoască și să-și numească sentimentele. Nu-i negați aceste sentimente, ci acceptați-le și ajutați-l să și le gestioneze.

Toate acestea vor duce, mai târziu, la o stimă de sine crescută.

De ce este important să avem o stimă de sine crescută?

  1. Când te simți bine în pielea ta, îți poți face viața frumoasă, o viață așa cum ți-o dorești. Și relațiile cu cei din jur vor fi mai frumoase.
  2. Ai curajul să spui NU.  Spunem DA pentru că nu vrem să-i supărăm pe cei din jur, pentru că vrem să fim iubiți, pentru că ne-am obișnuit să nu refuzăm pe nimeni. Dar uneori, ajungem în situații care ne sunt defavorabile și dăunătoare.
  3. Vei accepta, cu seninătate, cine ești. Și știi ce? Nu poți fi pe placul tuturor. Ce cred alții despre tine, zău că nu contează.
  4. Îți vei îndeplini visele, îți vei realiza dorințele. Cei din jur ne dau mereu sfaturi. Mai ales părinții ne spun ce să facem. Dar a trăi visul altora nu te face fericit!
  5. Faci greșeli uneori, e normal, toți suntem supuși greșelilor. Important e să-ți dai seama de ce ai greșit și să nu mai repeți greșeala.
  6. Dacă ești elev și nu ai rezultate excelente la școală, nu te îngrijora. Nu se știe, mai târziu, în ce domeniu vei excela.

Bill Gates, care este unul dintre cei mai bogați oameni din lume, a renunțat la școală. Și-a construit o companie care a dat faliment. După mai multe eșecuri, păstrându-și totuși o speranță puternică a creat Microsoft.

Care este alegerea ta?

Ca în orice situație, ai două variante:

  1. rămâi cu o stimă scăzută și te vei confrunta cu frustrări și nemulțumiri;
  2. alegi să treci la acțiune și să faci o schimbare importantă în viața ta. Așa cum spuneam pe pagina Acasă, doar acțiunea ne poate schimba viața.

9 sugestii pentru a-ți crește stima de sine

Dacă ai ajuns până aici, înseamnă că ești hotărât să acționezi. Te felicit! Iată cele 9 sugestii, pe care le-am preluat, pentru mai multă claritate, din lucrarea „Manual de vorbire în public” scrisă de Valérie Guerlain:

  1. Ai grijă ce cuvinte folosești. Dacă spui „sunt un ratat”, vei ajunge să crezi acest lucru și te vei autosabota. Când spui „sunt un ratat”, corpul intră în panică și secretă cortizol, hormonul stresului. Cortizolul determină în corp, patologii: durere de stomac, diaree, etc. Ca atunci când trebuie să ieși la tablă, ca elev, sau mergi la un interviu. Aceste patologii, în timp, duc la deteriorarea organelor. Acesta este mecanismul prin care stresul duce la îmbolnăviri.
  2. Nu mai amâna! Când ai de făcut ceva, treci la acțiune. La sfârșit, te vei simți mândru de acea realizare. Eu am un caiet în care îmi planific acțiunile pentru fiecare săptămână. La sfârșitul fiecărei săptămâni este rubrica Realizări. În felul acesta, nu există amânări și îmi mențin o stimă de sine ridicată.
  3. Fă voluntariat. Te vei simți extraordinar să oferi fără să primești nimic în schimb.
  4. Învață să spui „EU”. Ai propria părere despre ce se întâmplă în lume. Mai mult, fă ceea ce vrei să faci și nu face ceea ce nu vrei să faci.
  5. Învață să spui „NU”. Așa cum spuneam mai sus, din diferite motive spunem „DA”, dar sfârșim în situații complet nocive pentru noi.
  6. Ocupă-te de tine, acordă-ți timp. Fă lucrurile care-ți fac plăcere și evită lucrurile care nu-ți plac. Scopul vieții este încetarea suferinței.
  7. Controlează-ți emoțiile: furia, teama, anxietatea, teama de a vorbi în public, etc. prin diferite tehnici de respirație sau yoga.
  8. Spune ce gândești. Dacă te adresezi cu calm și bunăvoință, poți spune tot ceea ce gândești. Nu trebuie să ai dreptate, doar îți spui părerea.
  9. Repetă-ți „Am încredere în mine. Dacă am reușit o dată, voi putea reuși iar și iar.” „Am încredere în mine. Am dovedit deja că pot reuși. Pot reuși din nou în orice moment.”

E momentul schimbării

Stima de sine

  • schimbă-ți obiceiurile. Nu poți obține rezultate diferite făcând mereu aceleași acțiuni;
  • acceptă să cunoști oameni noi, locuri noi, nu te mai teme de necunoscut. Astfel ai parte de discuții cu oameni noi, de situații noi. „Dacă ți-e teamă de necunoscut rutina e mortală”, spune Valérie Guerlain în cartea amintită mai sus, Manual de vorbire în public;
  • renunță la resentimente, ură, o rană veche, o despărțire, o suferință, o răzbunare și altele. „A renunța înseamnă să dai drumul, să ai ambele mâini libere” spune Valérie Guerlain. Când renunți, câștigi libertatea, te poți concentra asupra ta, a ceea ce te interesează pe tine;
  • iartă. Iertarea e o altă formă de renunțare.

Lucruri la care merită să renunți:

  • dorința de a avea mereu dreptate. Eu îmi pun următoarea întrebare atunci când sunt într-o confruntare de idei: ce e mai important: să am dreptate sau să am liniște? Cu ce mă aleg dacă am dreptate? Celălalt oricum nu-mi va da dreptate în sinea lui, pentru că are propriile lui convingeri. Mă aleg cu resentimente din partea celuilalt. Mai merită să-mi impun propriile idei? Nu!
  • să te plângi mereu de micile probleme din viața de zi cu zi: e prea cald afară, plouă, ai luat pantofii nepotriviți, e traficul aglomerat și tot așa. Victimizarea este o formă de manipulare prin care manipulatorul caută să atragă atenția asupra lui. În final, cei din jur te vor ocoli, sătui de văicărelile tale;
  • acceptă realitatea, deși nu e ușor, atunci când treci prin încercări grele, gen boală, moartea cuiva apropiat, despărțire, etc. Suferința îndelungată este datorată rezistenței de a nu accepta aceste situații;
  • acceptă eșecul. Vezi unde ai greșit și nu mai repeta acea greșeala. Învață din greșeli;
  • concentreză-te pe partea plină a paharului, fii optimist. O tehnică simplă e să încerci să zâmbești mereu. Nu poți fi încruntat și să zâmbești în același timp. Cu puțin antrenament vei reuși.

În orice situație trebuie să cauți partea pozitivă. Oamenii au tendința de a dramatiza și asta ne transformă viața în coșmar. Psihologul american Rick Hanson spune: creierul acționează precum o bandă adezivă cu arici când vine vorba de experiențe negative și ca teflonul când are parte de trăiri pozitive.

Exemple de reformulări pozitive

Îți explicam mai sus de ce este dăunător pentru tine să folosești afirmații negative, cum ar fi: „sunt un ratat”, „ce prost sunt”, „n-am noroc”, etc. Înlocuiește-le cu „sunt puternic, pot face asta!”

Valérie Guerlain în cartea Manual de vorbire în public prezintă o listă de cuvinte ce pot fi reformulate pozitiv, astfel încât să ne creștem încrederea în noi:

  • nu voi reuși devine voi încerca și apoi voi reuși;
  • sunt bâtă la matematică → am unele dificultăți la matematică;
  • mi-aș fi dorit să fac….→ data viitoare, voi face;
  • viața este o luptă → viața este o aventură;
  • este un dezastru → este o experiență;
  • este prea dificil → este foarte educativ;
  • este stresant → este stimulant;
  • nu-i rău → e bine;
  • sunt stresat → am emoții;
  • este un obstacol → este o provocare;
  • am făcut o greșeală → am învățat o lecție;
  • mi-e teamă să nu-mi ratez șansa → îmi voi da o a doua șansă;
  • mi-ar plăcea asta → vreau asta;
  • sunt prea bătrân → am experiență, am sufletul încă tânăr.

Sigur că nu trebuie să înveți această listă. Vezi doar cuvintele  pe care le folosești mai des și reformulează-le în varianta pozitivă.

Concluzii

Dacă ai o stimă de sine scăzută, sper că te-am convins că o poți schimba. Pentru a reuși să o schimbi, sunt două condiții:

  1. să vrei să faci schimbarea;
  2. să treci la acțiune.

Prima condiție e simplă. Pot să vreau și să stau în fotoliu să mă gândesc: ce bine ar fi dacă aș avea o stimă de sine crescută. Aș face multe. Și atât! Gândesc și iar gândesc, dar e așa de bine în fotoliul meu….

A doua condiție înseamnă să ieși din zona de confort. Zona de confort este fotoliul în care stai comod, te simți liniștit și știi că nimic nu ți se poate întâmpla.

Ieși din zona de confort!

Ține cont și de cele 9 sugestii și schimbă-ți viața!

Scopul nostru în viață este să fim fericiți!

„Îndrăznește să devii cine ești. Există posibilități minunate în fiecare ființă. Convinge-te de propria-ți forță și tinerețe. Nu uita să-ți spui constant Depinde de mine.” (André Gide)

Lectură

Pentru mai multe sugestii despre cum îți poți schimba viața, îți recomand să citești 3 cărți:

  • Kevin Dutton – Înțelepciunea psihopaților;
  • Dr. Kevin Dutton și Andy Mcnab – ABC-ul psihopatului de succes;
  • Dr. Kevin Dutton și Andy Mcnab – ABC-ul psihopatului 2.

Dacă esți, sau nu, de acord cu ceea ce am scris aici, poți lăsa un comentariu.

Pentru a afla mai multe despre mine, accesează paginile Acasă sau Servicii.

Dacă te pot ajuta în recuperarea stimei de sine, accesează pagina Contact pentru a-mi lăsa un mesaj.

Să ai parte de o zi plină de zâmbete!

 

Mama nu mi-a spus niciodată „te iubesc!”. Ce este neglijarea emoțională

cezarinanicodei
5/5 - (38 votes)

 

neglijarea emoțională

Neglijarea emoțională înseamnă că nu am primit de la mamele noastre unele lucruri importante, de care am fi avut nevoie, pentru a dezvolta un atașament securizant. Atașamentul securizant ne ajută să reușim în viață. Ne ajută să ne creăm viața pe care ne-o dorim și o merităm cu toții.

Perioada copilăriei mici

Este perioada în care copilul acceptă foarte greu separarea. El are nevoi și de aceea cineva trebuie să i le satisfacă. Când mama satisface nevoile bebelușului, îl înțelege și îl tratează cu căldură, se formează atașamentul securizant.

Atașamentul securizant are două componente:

  • satisfacerea nevoilor fiziologice;
  • satisfacerea nevoilor emoționale.

Ceea ce se întâmplă în perioada copilăriei mici va influența:

  • modul în care ne percepem pe noi și pe cei din jur;
  • așteptările pe care le avem de la relații.

Atașamentul sigur (securizant)

Psihoterapeuta Jasmin Lee Cori, în cartea „Mamă, tu unde erai atunci?” arată beneficiile atașamentului securizant:

  • o stimă de sine crescută;
  • dezvoltăm siguranță pentru a ne aventura în lume și a o explora. Adică suntem curajoși!
  • nu suntem fixați pe nevoia de a obține atenția și sprijinul celor din jur;
  • ne concentrăm pe satisfacerea nevoilor personale;
  • am devenit adulți bine adaptați;
  • avem capacitatea de a forma atașamente sigure;
  • reușim să ne reglăm propriile emoții;
  • avem o atitudine pozitivă asupra lumii. Cum e să te gândești în fiecare dimineață: lumea e un teatru de război!  Sau să îți spui: lumea e o plajă însorită! E o mare diferență în a ne proiecta propria viață.

Dacă te regăsești aici, înseamnă că mama ți-a satisfăcut pe deplin nevoile emoționale. Dacă nu ți se potrivesc cele enumerate mai sus, cel mai probabil ai dezvoltat un atașament nesecurizant.

Atașamentul nesigur (nesecurizant)

Jasmin Lee Cori, în cartea Mamă, tu unde erai atunci? vorbește despre 4 tipuri de atașament nesecurizant:

  1. Stilul autosuficient (cel mai răspândit). Când mama respinge constant copilul sau nu îi răspunde acestuia, nefiind disponibilă emoțional, copilul renunță. El înțelege că este zadarnic sau periculos să ai nevoi într-o relație. El își reprimă nevoile și emoțiile legate de atașament.

Dacă ai avut o mamă care nu te-a îmbrățișat, sărutat, ținut de mână, ai dezvoltat acest tip de atașament. Și eu am conștientizat că l-am moștenit. Mama nu mi-a spus niciodată Te iubesc. Sunt cuvintele pe care nici eu nu reușesc să le spun, nici măcar fiului meu.

Aș spune că am avut o mamă „rece” pentru că nu mă îmbrățișa și nu mă pupa. În realitate, era o mamă absentă emoțional. Tu cât de ușor spui te iubesc  și cât de ușor oferi o îmbrățișare ?

2. Stilul preocupat, caracterizat printr-un comportament timorat, cum ar fi agățarea de celălalt, nevoia permanentă de încurajare și dorința permanentă de apropiere. Cauza acestor manifestări este frica de abandon.

Și stilul autosuficient simte frică de abandon, dar se protejează evitând să recunoască importanța relației cu mama.

Cpiii și apoi adulții cu stil de atașament preocupat sunt atât de preocupați de disponibilitatea celorlalți încât această frică le domină viața.

Acest stil de atașament este datorat faptului că mama nu a oferit în mod constant dovezi de dragoste. Uneori ea a fost disponibilă, alteori nu, iar copilul nu mai știe la ce să se aștepte.

3. Stilul îngrijitorului compulsiv în care nevoile proprii nu sunt luate în seamă și toată atenția este îndreptată spre îndeplinirea nevoilor celuilalt. Este datorat mamelor care nu au fost capabile să se dedice copiilor lor, dar s-au bucurat să primească ajutorul acestora.

4. Stilul dezorganizat sau dezorientat, întâlnit la majoritatea copiilor abuzați. Acești copii alternează între momente de confuzie și frică.

Părinții abuzivi

nu sunt tot timpul astfel, uneori ei satisfac nevoile copilului. De aceea ei sunt o sursă de frică dar și de alinare. Tocmai acesta este motivul care îl face pe copil să fie dezorientat.

Părinții neglijenți sau abuzivi au, de cele mai multe ori, o traumă netratată. De aceea ei se refugiază în consum de droguri,de alcool sau suferă de depresie cronică. Copiii  ajung să își asume rolul de îngrijitor în relația cu părinții. Probabil copiii realizează că adulții nu sunt de încredere și nu-i pot îngriji.

În concluzie:

  • dacă am beneficiat de un atașament sigur, ne este ușor să ne exprimăm dorințele de apropiere, de alinare, nevoile în general;
  • dacă mama ne-a respins cererile de afecțiune, sprijin și protecție, am dezvoltat un atașament autosuficient. Adică am învățat să nu ne exprimăm aceste nevoi și să le îndepărtăm din experiența noastră conștientă;
  • dacă mama a fost inconsecventă, uneori a răspuns nevoilor noastre, alteori nu, am dezvoltat un atașament preocupat. Adică, am învățat că pentru a ne satisface nevoile trebuie să ne concentrăm permanent asupra lor. În plus, trebuie să menținem o permanentă apropiere fața de persoanele din viața noastră.

neglijarea emoțională

De ce mama s-a purtat așa?

Dacă mama mamei noastre (bunica) nu s-a deschis și nu a îndeplinit nevoile fiicei ei (mama noastră) deoarece a fost prea ocupată sau prea rece, atunci acest mod de a fi s-a întipărit și la mama noastră. Și ea îl repetă în mod inconștient. La rândul nostru, am preluat aceste tipare și le repetăm în continuare, în creșterea copiilor noștri.

Nu e de vină nimeni și nu trebuie să condamnăm pe nimeni pentru modul în care ne-au crescut mamele noastre. Gândiți-vă la bunicile voastre: au avut mulți copii, au provenit din familii numeroase și au avut grijă de alți frați. Au prins războiul, poate au rămas văduve, au trecut prin perioada colectivizării, mutarea la oraș în urma industrializării și multe alte momente dificile.

De cele mai multe ori nu au avut timp să se ocupe de copiii mici, deoarece trebuiau să asigure traiul zilnic. Erau mai importante mâncarea și acoperișul decât alintările și îmbrățișarile.

Vremurile grele le-au făcut pe bunicile noastre să treacă mai repede prin copilărie. Ele au fost nevoite să-și dezvolte autonomia și nu trăsăturile de dependență față de mamă, specifice copilăriei.

Ulterior ele au avut așteptări nerealiste de la fiicele lor, adică mamele noastre, pe care le-au văzut foarte devreme ca pe niște mici adulți. Și adulților nu le oferi aceleași dovezi de dragoste ca unui copil.

În concluzie:

mamele care au fost neglijate emoțional, își vor neglija, la rândul lor, proprii copii.

Abuzul emoțional versus neglijarea emoțională

Psihologa Jonice Webb ne spune în ce constă această distincție:

  1. abuzul emoțional este ceva ce părintele FACE unui copil, este o acțiune. De exemplu:
  • ridiculizare, ceartă, învinuire, umilire prin cuvinte grele sau critici;
  • abuzul nonverbal: refuzul de a vorbi cu copilul;
  • amenințarea copilului cu abandonul;
  • acțiuni prin care provoacă rușine copilului.

Copiii abuzați psihic suferă de anxietate, depresie, stimă de sine scăzută, stres posttraumatic, idei suicidare, mai mult decât copiii neglijați emoțional.

2. neglijarea emoțională este opusul abuzului emoțional, adică e LIPSA unor acțiuni.

Neglijarea emoțională-urmări

Copiii neglijați emoțional:

  • nu se simt valorizați;

  • au o stimă de sine scăzută;

  • au sentimentul că nu sunt sprijiniți;

  • au dificultăți în a-și asuma și a lupta pentru propriile nevoi;
  • dificultate de a accepta iubirea și de a menține relații intime;
  • suferă de singurătate și sentimentul de neapartenență;
  • nu știu să-și proceseze emoțiile;
  • sentimentul că niciodată nu primesc deajuns (bani, iubire, bucurie);
  • suferă de depresie;
  • suferă de anxietate, manifestată prin: atacuri de panică, tipare obsesiv-compulsive, iritabilitate, fobii, îngrijorare și precauții în exces, neliniște;
  • au comportamente adictive care oferă alinare sau amorțire (dependența de mâncare);
  • sentiment de neputință;
  • lipsa de siguranță;
  • perfecționism și critică de sine (dacă voi fi suficient de bun, voi obține iubirea mamei);
  • dificultate de a-și urma pasiunile;
  • evitarea ca reacție profund înrădăcinată;
  • degradarea sănătății datorită stresului;
  • dificultate de a se încrede în alții;
  • plafonarea interioară (nu am voie să simt anumite emoții, să iau anumite decizii, să am succes);
  • suferă de amnezie, adică uită evenimentele prea dureroase ;
  • nu mai știu sigur ce e real și ce nu.

neglijarea emoțională

Vindecarea rănilor produse de neglijarea emoțională:

  1. descoperirea rănii. Cel mai probabil te vei încadra într-unul din cele 4 tipuri de atașament nesecurizant pe care le-am descris la începutul articolului și pe care te rog să le recitești (autosuficient, preocupat, îngrijitorul compulsiv, dezorganizat);
  2. conectarea la experiențele din copilărie și identificarea, numirea emoțiilor;
  3. ținerea unui jurnal. Exprimarea emoțiilor pe hârtie este folositoare. Tot în jurnal ne putem exprima durerea;
  4. trebuie să simțim furie pentru ceea ce a mers rău în viața noastră. Furia o putem exprima tot în jurnal. Scrie fraza: Sunt furioasă pentru că….. și completează cu tot ce ai pe suflet;
  5. ține „doliu” pentru suferințele din copilărie, pentru ce ți-a lipsit, pentru cât de dificilă a devenit viața ta. Și poți face acest lucru printr-un șuvoi nesfârșit de lacrimi;
  6. renunță la fantasme și la speranțe vane de tipul și dacă totuși…
  7. participă la cursuri și citește cărți care te vor învăța să ceri ceea ce îți dorești;
  8. conștientizează tiparul în care ești blocat și alege un tipar nou. Ca adulți, repetăm tiparele nesănătoase din timpul relațiilor cu părinții. De exemplu, alegem un partener indisponibil emoțional ca și părintele indisponibil emoțional. Suntem atrași de aceste persoane în încercarea de a ne vindeca rana. Acest lucru nu se poate întâmpla și ne continuăm suferința;
  9. rupe lanțul luând decizia conștientă de a-ți oferi susținere.

    Repetă-ți cât de des posibil:

  • Am încredere în tine;
  • Știu că poți face asta;
  • Sunt aici, cu tine, orice s-ar întâmpla.

10. exersează grija de sine, care presupune:

  • să răspundem nevoilor noastre;
  • găsirea activităților care ne oferă plăcere și să facem pauză de la cele stresante;
  • să nu ne forțăm să funcționăm la capacitate optimă atunci când suntem stresați, tulburați sau obosiți;
  • să ne oferim compasiune ca și unui prieten;
  • să fim blânzi cu noi înșine;
  • găsirea acelor lucruri care ne oferă alinare.

11.notează în jurnal experiențele pozitive și citește-le când ești afectat fizic/emoțional. Rick Hanson spune: creierul acționează precum o bandă adezivă cu arici când vine vorba de experiențe negative și ca teflonul când are parte de trăiri pozitive.

M-aș bucura să știu că ceea ce am scris aici te ajută să te cunoști, să te regăsești și să conștientizezi ce însemnă neglijarea emoțională.

Îți recomand și câteva cărți de parenting pe care eu le-am citit și am învățat multe lucruri utile despre cum să ne creștem copiii:

  • Janet Lansburi – Nu există copii răi
  • Jasmin Lee Cori – Mamă, tu unde erai atunci?
  • Philippa Perry – Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri
  • Olivier Revol – Sunt părinte de adolescent
  • Adele Faber, Elaine Mazlish – Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat
  • Dr. Scott P. Sells – Adolescenți scăpați de sub control

Dacă vrei să știi mai multe despre mine, intră pe pagina Acasă sau  Servicii.       

Dacă vrei să-mi lași un mesaj sau să vorbim despre ce te frământă, accesează pagina Contact sau completează următorul formular:

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

Să ai o zi plină de zâmbete!

 

 

 

Comunicarea dificilă între adolescenți și părinți. 10 cauze

cezarinanicodei
5/5 - (27 votes)

În acest articol îți voi prezenta nemulțumirile părinților legate de comportamentul copiilor lor, ajunși la adolescență, dar și câteva din nemulțumirile copiilor. Sunt câteva din situațiile pe care le-am întâlnit în activitatea mea de profesor și am observat că sunt 10 cauze care fac dificilă comunicarea între adolescenți și părinți.

La sfârșitul articolului vei descoperi cele 10 cauze care fac dificilă comunicarea între adolescenți și părinți, precum și modul în care ele vor influența viața viitorului adult.

În articolul următor îți voi prezenta 10 pași pentru a îmbunătăți această comunicare și pentru a păstra o relație apropiată cu copilul tău.

Dacă ai observat că adolescentul tău s-a schimbat, nu te mai ascultă, nu mai vrea să vorbească cu tine, petrece mult timp în camera lui, nu-ți spune unde pleacă sau stă până la ore târzii cu prietenii, înseamnă că trece prin această dificilă perioadă a adolescenței.

Pe scurt, ce este adolescența

Conform dexonline: „Perioadă a vieții omului cuprinsă între vârsta pubertății și cea adultă, în care are loc maturizarea treptată a funcțiunilor fizice și psihice ale organismului.”

Wikipedia: „Adolescența (Latin adolescentia, de la adolescere) este perioada de tranziție biologică, psihologică și socială de la pubertate la maturitate.” 

Organizația Mondială a Sănătății definește adolescența ca fiind perioada dintre 16 și 19 ani, dar în numeroase țări occidentale se consideră că adolescența începe între 11 și 13 ani la fete, 14-16 ani la băieți, și se termină în jurul vârstei de 18-20 de ani la ambele sexe.

Comunicarea dificilă între adolescenți și părinți.

Când copilul devine adolescent

Pentru părinți, când copilul merge la școală, programul lui se restrânge la: școală, după școală, weekend și vacanțe. Zilele devin oarecum la fel pentru mult, mult timp.

Cei mai mulți părinți își exercită autoritatea legată de controlul temelor, al notelor, al colegilor și prietenilor, uneori participă la ședințele cu părinții, dau sfaturi legate de comportament și de alegerea unei meserii.

Treptat, pe măsură ce copilul se obișnuiește să facă singur tot mai multe activități, părinții capătă tot mai multă încredere în el, dar nu renunță la a-i da sfaturi!

Copilul se duce la școală.

Până acum, singurul „trib” din care a făcut parte a fost familia. Acum copiii se găsesc incluși și într-un alt „trib”: al școlii.

Doamna învățătoare capătă tot mai multă autoritate în fața micului școlar. „Doamna a spus” devine literă de lege!

Regulile școlii se adaugă la cele din familie. Când ele se contrazic, copilul va simți dezorientare și anxietate. Învățătorii și profesorii devin noile modele. Ca și familia, ele sunt investite cu mare autoritate și copilul va alege, uneori, să le urmeze.

Pe neobservate, copilul devine adolescent. E deja elev la liceu. Primii care refuză să înțeleagă schimbarea sunt părinții.

Cum se manifestă adolescența

Am să vă povestesc despre reacția unor părinți care vin la școală, pentru că au fost chemați. Când copiii sunt la liceu, părinții vin mai rar din proprie inițiativă.

  • „Are absențe?! Unde umblă că eu îl trimit la școală!”
  • „Are note mici? Până în clasa a VIII-a a luat premiu!”
  • „E corigent? Am avut încredere în el/ea și uite cum m-a răsplătit!”
  • „Îl aud când vorbește cu colegii, vai ce urât vorbește! Pe mine, dacă mă auzea mama vorbind așa, îmi trăgea o bătaie zdravănă!”
  • „Toată ziua e cu nasul în telefon! Nici mâncare nu-i trebuie!”
  • „Mai am un copil și învață foarte bine!”
  • „M-am sacrificat pentru el și uite cum îmi mulțumește!”
  • „Când intru în camera lui/ei e mereu cu cartea în mână sau scrie!”
  • „Dacă îl întreb ce teme are spune că nu are sau că și le-a făcut!”
  • „Nu mă mai ascultă!”
  • „Mama: mie îmi vorbește urât. Cu taică-su nu face așa!”
  • „L-am acoperit mereu față de taică-su, de data asta am să-i spun tot soțului!”
  • „Când eram eu elev, nu ridicam ochii spre profesor!”
  • „Fata mea s-a dus la un băiat și nu mai vrea să vină acasă. Am să-i trimit haine și bani, cine știe cât de greu îi este!”
  • „Spuneți-mi ce să fac, pentru eu nu mai știu”!
  • „Sunt plecată la muncă în străinătate și nu are cine să-l supravegheze!”

Din cele câteva situații enumerate aici, desprindem ușor două concluzii:

  1. Adolescentul se îndepărtează de părinți
  2. Este tot mai dificilă comunicarea între adolescenți și părinți.

Ce spun adolescenții

  • „Îmi spune mereu ce să fac! Din cauza asta nici nu fac!”
  • „Nu mă lasă să mă întâlnesc cu prietenul/prietena mea!”
  • „Nu mă lasă la club/discotecă!”
  • „Sunt plecați din țară. Mi-e dor de ei. Poate ne vedem în vacanță!”
  • „Nu mă lasă să mă îmbrac cu ce vreau! Ei nu înțeleg cum este moda acum!”
  • „Mereu mă compară cu fratele/sora mea!”
  • „Nu mă ascultă când vreau să spun ceva!”
  • „Mă bate sau mă pedepsește dacă…(iau o notă mică!)”
  • „Vor să fac aceeași facultate ca și….(cineva din familie)!”
  • „Nu mă lasă seara cu prietenii!”

Concluzia: părinții sunt cei care fac regulile! Autoritatea lor nu poate fi discutată. Comunicarea dificilă între adolescenți și părinți este generată, de fapt, de părinți.

10 cauze

10 cauze care fac dificilă comunicarea între adolescenți și părinți. Urmările lor

  1. Critica este principală cauză a nemulțumirii adolescenților și principalul motiv de ceartă în familie. Criticat constant, copilul vă ajunge să creadă că face multe lucruri greșit și de aici stima de sine și încrederea în sine vor fi în continuă scădere.
  2. Părinții sunt la serviciu. Uneori familia se întrunește doar seara. Astfel, treptat, copilul învață să aibă singur grijă de el, încearcă, experimentează și reușește să se descurce singur. Sfaturile părinților devin supărărtoare pentru adolescent. El are încredere în el, a crescut, și-a dezvoltat personalitatea, e un viitor adult, deci vrea să fie pe cont propriu.

Pentru ați îmbunătăți comunicarea cu copilul tău, găsești 10 sfaturi posibile în articolul meu „10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău”, pe care îl poți accesa aici.

3. În general sfaturile îl deranjează pe adolescent! Pentru simplu motiv că îl pun într-o situație de inferioritate. Prima consecință este scăderea stimei de sine și neîncrederea în propriul potențial.

4. Părinții nu mai au timp să comunice cu copilul! Și atunci, acesta se va îndrepta spre prieteni, colegi sau un alt adult dispus să îl asculte. Sau se va închide în el, se va izola și va avea mai târziu probleme de integrare și socializare.

Părinții manifestă lipsă de empatie față de adolescent

5. Părinții se descarcă pe copil când au probleme. „Mă deranjezi, vreau să fac….ceva”, „pleacă de aici cu întrebările tale”, „nu mă interesează nimic la ora asta”, etc. Adolescentul se va retrage și va înceta să comunice cu părinții.

6. Uneori se pune o presiune prea mare pe elev. Părinții vor note foarte mari dar nu înțeleg posibilitățile reale și nevoile copilului lor. Acesta va fi frustrat, obosit, neîmplinit și îi va considera pe părinți drept cauza anxietății lui.

7. Părinții impun un liceu sau o facultate anume și copilul se străduiește să trăiască visul părinților. Dacă nu reușește, vă fi dezorientat și cu stima de sine la pământ! Dacă reușește, se va întreba ce caută acolo! Dacă își găsește resursele, se va îndrepta spre o altă meserie, care îi place. Dacă nu, va face mult timp, poate toată viața, un serviciu care nu-i aduce nicio mulțumire.

8. Părinții își compară propriul copil cu alți copii. Mesajul pe care copilul îl primește este: nu ești bun de nimic! Acest mesaj îl va pune pe copil într-o situație defensivă, îi va scădea puternic stima de sine, și va refuza comunicarea.

9. Interdicțiile. Nu interdicțiile sunt o cauză de conflict între adolescenți și părinți, ci modul în care ele sunt impuse copiilor. Ele îl fac pe copil să se simtă inferior și în conluzie, va protesta zgomotos!

10.  Părintele care se victimizează îl va face pe adolescent să se simtă vinovat de ceea ce primește de la familie. Când va ajunge adult, va avea aceeași atitudine de victimă, cu stimă de sine scăzută și neîncredere în ceea ce poate face singur.

Acțiunile părinților contribuie la lipsa de comunicare cu adolescentul

Pe termen lung, ele au și alte consecințe pentru adolescent: lipsă de încredere, stimă de sine scăzută, introvertire, ezitant, poziție de victimă, îi va fi greu să ia hotărâri, va face cu greu schimbări, etc.

Dacă te confrunți cu oricare din situațiile prezentate mai sus, poți citi articolul meu „10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău”.

Dacă niciuna dintre soluții nu ți se potrivește, trimite-mi un scurt mesaj, completând formularul de mai jos.

Împreună putem găsi soluția cea mai potrivită pentru tine!

Dacă vrei să afli mai multe, îți recomand să citești următoarele cărți de parenting:

  1. Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell – „Cum să crești un copil sigur de sine”;
  2. Philippa Perry – „Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri”, un bestseller internațional.

Dacă vrei să afli mai multe despre mine, intră pe pagina Acasă.

Și nu uita: niciodată nu e prea târziu să-ți îmbunătățești relația cu copilul tău! Începe azi!

Îți este util ce am scris în acest articol? Poți lăsa un comentariu la sfârșit în care să îmi spui părerea ta.

Să ai o zi așa cum îți dorești!

              Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨