Obține un echilibru între muncă și viața personală

5/5 - (36 votes)

echilibru între muncă și viața personalăEchilibru între muncă și viața personală

Avem în jur persoane care se dedică în totalitate muncii. Vor o carieră într-un anumit domeniu, vor o funcție de conducere sau vor să facă o schimbare majoră undeva. Uneori îi găsim obosiți, nervoși sau stresați. Alteori îi admirăm!

În acest articol îți voi prezenta:

  • cauza principală a dependenței de muncă;
  • riscurile dependenței de muncă;
  • de ce este important să păstrezi un echilibru între muncă și viața personală;
  • sugestii pentru a obține un echilibru între muncă și viața personală;
  • cum să muncești mai inteligent.

Dependența de muncă

Cei care devin dependenți de muncă sunt numiți, mai nou, workaholici. Poți citi pe acest site un articol despre semnele care îți arată că ești workaholic:

  • ești mereu ocupat, dar nu ești mereu productiv;
  • te gândești cum să ai mai mult timp să muncești;
  • stai mereu la muncă peste program;
  • muncești mult ca să-ți demonstrezi că poți;
  • muncind crezi că vei scăpa de sentimentul de vină, de depresie, de anxietate sau deznădejde;
  • ignori sfaturile celor care îți spun că trebuie să muncești mai puțin;
  • nu mai ai timp de familie sau de prieteni;
  • apar simptome fizice ale epuizării și stresului (dureri de inimă, palpitații, indigestie, insomnie, amețeli, constipație, etc.)
  • folosești munca pe post de acoperire pentru nemulțumiri în plan social;
  • nu te poți abține să nu muncești în timpul liber.

Cauza dependenței de muncă

Aceste persoane, dependente de muncă, ascund o suferință, o traumă din copilărie: lipsa de apreciere din partea celor din jur și mai ales din partea părinților.

E vorba de acei părinți, pe care eu i-am întâlnit foarte des la școală și care, atunci când le arăt catalogul, reacționează: „de ce are note așa de mici? Eu i-am creat toate condițiile. Nu-l pun să facă nimic acasă. I-am cumpărat tot ce-a vrut! Și uite cum mă răsplătește!” I-ați întâlnit?

Sau părinții care spun: „sora/fratele a avut numai medii mari, a luat mereu premiu, acum e la facultate! Tu de ce nu înveți la fel?

Acești copii sunt urmăriți de un singur gând: părintele mă va iubi dacă învăț mai bine, dacă iau note mai mari și de aici începe calvarul workaholicului. Trebuie să muncească, mai mult, mai mult, pentru a obține dragostea și aprecierea celor dragi, adică a părinților.

Această dorință de a-i mulțumi pe cei din jur va rămâne ascunsă în subconștient. Workaholicul crede că muncește pentru că asta îl face fericit, dar motivul e altul și e sădit în subconștient de undeva, din copilărie.

Desigur, nu toți elevii mei au rămas marcați de criticile părinților și au devenit workaholici. Cu siguranță, nu! Unii și-au găsit un loc de muncă, și-au întemeiat familii și postează imagini din alte țări unde s-au stabilit, sau imagini cu noii membri ai familiei, sau de la diferite evenimente.

Am avut și elevii care nu au reușit să se stabilească la un loc de muncă și care sunt într-o continuă căutare. Suntem diferiți și este normal să fie așa.

echilibru între muncă și viața personală

De ce este bine să menții un echilibru între muncă și viața personală

O persoană aflată în această situație, de dependență de muncă, va spune că e greșit ce am scris, că singura satisfacție în viață i-o oferă munca.

Am un argument de partea mea: fericirea nu înseamnă nopți pierdute, stres, oboseală, anxietate, depresie, risc de infarct, etc. Aș adăuga singurătate, deoarece muncea excesivă nu mai lasă loc relațiilor interumane, cu excepția celor strict profesionale.

Aș zice, mai curând, că ne îndepărtăm de fericire.

Obține un echilibru între muncă și viața personală

Dr. Kevin Dutton și Andy McNab în lucrarea „ABC-ul psihopatului: idei și sfaturi pentru o viață mai bună”, ne oferă mai multe sfaturi pentru a ajunge la un echilibru între muncă și viața personală:

1. Stăpânește-ți email-ul

Email-ul ne consumă 23% din timpul de lucru. Stimulează atât circuitul de frică cât și cel de recompensă din creier. (Când primim un email nou, nivelul cortizolului din creier crește.) Email-ul dă dependență exact ca și jocurile de noroc. Dependența e dată de faptul că nu știi niciodată când câștigi sau când pierzi și se mențin activate și circuitul de frică și cel de recompensă din creier. Exact ca și în cazul email-ului.

Poți apela la următoarele trucuri:

  • stabilește perioade fixe de timp, în fiecare zi, când intri pe internet;
  • limitează numărul de cuvinte când răspunzi la email-uri;
  • sună dacă trebuie să dai o explicație mai lungă;
  • folosește șabloane pentru formule introductive sau de sfârșit;
  • nu corecta în amănunt un email;
  • sortează email-urile așa cum faci cu poșta obișnuită;
  • nu trece peste email-uri, răspunde la toate atunci când le primești.

2. Spune NU

Ne este greu să spunem „Nu” deoarece simțim că ne depărtăm de ceilalți sau că se vor supăra pe noi. Poate, dar acest „Nu” ne oferă o mulțime de avantaje:

  • îți permite ție și nu celorlalți să-ți controlezi programul;
  • îți permite să-ți urmărești obiectivele;
  • ceilalți te vor remarca și vor deveni mai respectuoși cu timpul tău;
  • îți crește încrederea în tine;
  • nu mai ești o marionetă ci o persoană care-și apără limitele;
  • îi separă pe cei care țin la tine de cei care vor să te controleze.

3. Fii mai eficient:

  • evaluează fiecare aspect al unei sarcini înainte de a te apuca de ea;
  • înainte de a începe o sarcină, alcătuiește o listă cu: obiective clare, modalități de evaluare și termene;
  • concentrează-te asupra unui singur lucru o dată;
  • comunică eficient cu colegii de muncă;
  • promite mai puțin și produ mai mult;
  • delegă din sarcini oamenilor potriviți.

4. Nu lua munca acasă

Un studiu apărut în Harvard Business Review arată că aproximativ 20% dintre cei care muncesc duc munca acasă.  Câteva soluții:

  • la sfârșitul programului, fă o listă cu problemele nerezolvate și las-o în mijlocul biroului, pentru dimineață;
  • înainte de a începe munca, stabilește care e ultimul lucru pe care îl vei face în ziua respectivă. Când l-ai făcut, ai plecat acasă!
  • limitează timpul stat pe internet sau la pălăvrăgeală cu colegii;
  • câteva articole susțin că simptomele tulburărilor de stres post-traumatic se diminuează jucând jocul Tetris, imediat după traumă. Poate ar fi bine să joci un astfel de joc doar pentru relaxare, fără a-l transforma în vampir de timp.

5. Renunță la perfecționism

  • când începi o sarcină, hotărăște să fii mediocru;
  • gândește-te că realizezi o sarcină pentru tine și nu pentru alții;
  • setează un cronometru;
  • fă un plan și ține-te de el;
  • folosește următorul tabel pentru a-ți organiza timpul:
Ora Luni Marți Miercuri Joi Vineri Sâmbătă Duminică
6.00
7.00
8.00
9.00
10.00
11.00
12.00
13.00
14.00
15.00
16.00
17.00
18.00
19.00
20.00
21.00
22.00
23.00
34.00

echilibru între muncă și viața personală

Cum să muncești mai inteligent

Dr. Kevin Dutton și Andy McNab în lucrarea amintită mai sus, „ABC-ul psihopatului: idei și sfaturi pentru o viață mai bună”, ne oferă și câteva sugestii pentru a munci mai inteligent și nu mai mult:

1. Stabilește prioritățile

Matricea lui Eisenhower este poate cel mai bun instrument folosit pentru a prioritiza acțiunile:

echilibru între muncă și viața personală

2. Organizează

  • „-Știți de ce lumina dintr-un LASER e mai puternică decât cea a unei LANTERNE? întreabă Andy. Deoarece fotonii care alcătuiesc lumina laser mărșăluiesc cu toții în ritm către un singur punct de întâlnire bine definit, ca o armată bine instruită.

Fotonii lanternei însă sunt ca niște bețivi care ies din bar la ora închiderii în drum spre șaormerie. Se mișcă haotic, se abat încoace și încolo, peste tot. Ei bine, și mintea noastră funcționează tot așa. Dacă-ți aliniezi toate gândurile să mărșăluiască în formație și le dai un punct clar de întâlnire, vei avea puterea laserului care taie suprem problemele.” (Dr. Kevin Dutton și Andy McNab -„Abc-ul psihopatului: idei și sfaturi pentru o viață mai bună”, Editura Globo, București, 2018, pg. 83).

  • înainte de a începe un proiect:
    strânge lucrurile de care ai nevoie;

– pregătește spațiul de lucru;

– întocmește o listă de acțiuni.

Nu te concentra asupra motivației de a face acel proiect ci gândește-te cum să-l faci cât mai ușor posibil.

  • consideră că în fiecare zi ai de parcurs un drum mediu, nu un maraton. Un studiu comandat de Institutul de Cercetare în Științe Sociale și Comportamentale al armatei Statelor Unite a aratat că ciclul optim de activitate muncă-odihnă constă în sesiuni de 90 de minute întrerupte de pauze de odihnă care nu depășesc 15-20 de minute;
  • folosește efectul Coolidge: o scimbare e la fel de bună ca odihna. Cu alte cuvinte, fă din când în când o scimbare. De exemplu, poți schimba uneori locul unde lucrezi pentru a rămâne la fel de productiv;
  • la sfârșitul zilei, pune-ți următoarele două întrebări:

ce vreau să reușesc până mâine pe vremea asta;

la ce trebuie să renunț pentru a-mi realiza obiectivul.

3. Conectează-te cu lumea, fă-ți relații

Viața se învârte în jurul relațiilor personale. De aceea, dacă ești invitat undeva, participă. Woody Allen spunea că 80% din reușită constă doar în a te prezenta.

4. Conversează

  1.  fii familiar apelând la câteva tehnici de NLP:
  • imită discret poziția corpului și tiparele de vorbire (ritmul și intonația) ale interlocutorului;
  • atingerea pe braț chiar deasupra cotului, dar nu mai mult de două ori la o întâlnire scurtă, de 10 minute;
  • folosește prenumele interlocutorului la începutul și sfârșitul conversației;
  • aplecarea ușoară spre celălalt;
  • dezvăluirea. Conform principiului reciprocității, dacă vrei să afli ceva despre cineva, mai întâi trebuie să-i spui câte ceva despre tine.

b. fii atent: e mult mai probabil ca oamenii să te asculte dacă și tu îi asculți pe ei;

c. stimulează încrederea: după ce ai un schimb de priviri și intri în spațiul intim al cuiva, zâmbește, salută, folosește o întrebare de deschidere  și apoi taci și ascultă ce are de zis;

d. fii empatic.

5. Limitează, cât mai mult posibil, variabilele

Sper că ceea ce am scris aici te va ajuta să ai mai mult timp liber pe care să îl folosești doar în activități care îți fac plăcere. M-aș bucura dacă mi-ai lăsa un scurt comentariu în care să-mi spui dacă ți-am fost de folos și dacă sunt și alte subiecte care te interesează.

Dacă vrei să afli mai multe despre mine, poți accesa pagina Acasă sau Servicii.

Dacă vrei să vorbim despre probleme cu care te confrunți, trimite-mi un mesaj completând următorul formular:

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

Să ai o zi așa cum îți dorești!

În acest articol îți voi prezenta nemulțumirile părinților legate de comportamentul copiilor lor, ajunși la adolescență, dar și câteva din nemulțumirile copiilor. Sunt câteva din situațiile pe care le-am întâlnit în activitatea mea de profesor și am observat că sunt 10 cauze care fac dificilă comunicarea între adolescenți și părinți.

La sfârșitul articolului vei descoperi cele 10 cauze care fac dificilă comunicarea între adolescenți și părinți, precum și modul în care ele vor influența viața viitorului adult.

În articolul următor îți voi prezenta 10 pași pentru a îmbunătăți această comunicare și pentru a păstra o relație apropiată cu copilul tău.

Dacă ai observat că adolescentul tău s-a schimbat, nu te mai ascultă, nu mai vrea să vorbească cu tine, petrece mult timp în camera lui, nu-ți spune unde pleacă sau stă până la ore târzii cu prietenii, înseamnă că trece prin această dificilă perioadă a adolescenței.

Pe scurt, ce este adolescența

Conform dexonline: „Perioadă a vieții omului cuprinsă între vârsta pubertății și cea adultă, în care are loc maturizarea treptată a funcțiunilor fizice și psihice ale organismului.”

Wikipedia:Adolescența (Latin adolescentia, de la adolescere) este perioada de tranziție biologică, psihologică și socială de la pubertate la maturitate.” 

Organizația Mondială a Sănătății definește adolescența ca fiind perioada dintre 16 și 19 ani, dar în numeroase țări occidentale se consideră că adolescența începe între 11 și 13 ani la fete, 14-16 ani la băieți, și se termină în jurul vârstei de 18-20 de ani la ambele sexe.

Comunicarea dificilă între adolescenți și părinți.

Când copilul devine adolescent

Pentru părinți, când copilul merge la școală, programul lui se restrânge la: școală, după școală, weekend și vacanțe. Zilele devin oarecum la fel pentru mult, mult timp.

Cei mai mulți părinți își exercită autoritatea legată de controlul temelor, al notelor, al colegilor și prietenilor, uneori participă la ședințele cu părinții, dau sfaturi legate de comportament și de alegerea unei meserii.

Treptat, pe măsură ce copilul se obișnuiește să facă singur tot mai multe activități, părinții capătă tot mai multă încredere în el, dar nu renunță la a-i da sfaturi!

Copilul se duce la școală.

Până acum, singurul „trib” din care a făcut parte a fost familia. Acum copiii se găsesc incluși și într-un alt „trib”: al școlii.

Doamna învățătoare capătă tot mai multă autoritate în fața micului școlar. „Doamna a spus” devine literă de lege!

Regulile școlii se adaugă la cele din familie. Când ele se contrazic, copilul va simți dezorientare și anxietate. Învățătorii și profesorii devin noile modele. Ca și familia, ele sunt investite cu mare autoritate și copilul va alege, uneori, să le urmeze.

Pe neobservate, copilul devine adolescent. E deja elev la liceu. Primii care refuză să înțeleagă schimbarea sunt părinții.

Cum se manifestă adolescența

Am să vă povestesc despre reacția unor părinți care vin la școală, pentru că au fost chemați. Când copiii sunt la liceu, părinții vin mai rar din proprie inițiativă.

  • „Are absențe?! Unde umblă că eu îl trimit la școală!”
  • „Are note mici? Până în clasa a VIII-a a luat premiu!”
  • „E corigent? Am avut încredere în el/ea și uite cum m-a răsplătit!”
  • „Îl aud când vorbește cu colegii, vai ce urât vorbește! Pe mine, dacă mă auzea mama vorbind așa, îmi trăgea o bătaie zdravănă!”
  • „Toată ziua e cu nasul în telefon! Nici mâncare nu-i trebuie!”
  • Mai am un copil și învață foarte bine!”
  • „M-am sacrificat pentru el și uite cum îmi mulțumește!”
  • „Când intru în camera lui/ei e mereu cu cartea în mână sau scrie!”
  • „Dacă îl întreb ce teme are spune că nu are sau că și le-a făcut!”
  • „Nu mă mai ascultă!”
  • „Mama: mie îmi vorbește urât. Cu taică-su nu face așa!”
  • „L-am acoperit mereu față de taică-su, de data asta am să-i spun tot soțului!”
  • „Când eram eu elev, nu ridicam ochii spre profesor!”
  • „Fata mea s-a dus la un băiat și nu mai vrea să vină acasă. Am să-i trimit haine și bani, cine știe cât de greu îi este!”
  • „Spuneți-mi ce să fac, pentru eu nu mai știu”!
  • „Sunt plecată la muncă în străinătate și nu are cine să-l supravegheze!”

Din cele câteva situații enumerate aici, desprindem ușor două concluzii:

  1. Adolescentul se îndepărtează de părinți
  2. Este tot mai dificilă comunicarea între adolescenți și părinți.

Ce spun adolescenții

  • „Îmi spune mereu ce să fac! Din cauza asta nici nu fac!”
  • „Nu mă lasă să mă întâlnesc cu prietenul/prietena mea!”
  • „Nu mă lasă la club/discotecă!”
  • „Sunt plecați din țară. Mi-e dor de ei. Poate ne vedem în vacanță!”
  • „Nu mă lasă să mă îmbrac cu ce vreau! Ei nu înțeleg cum este moda acum!”
  • „Mereu mă compară cu fratele/sora mea!”
  • Nu mă ascultă când vreau să spun ceva!”
  • Mă bate sau mă pedepsește dacă…(iau o notă mică!)”
  • „Vor să fac aceeași facultate ca și….(cineva din familie)!”
  • „Nu mă lasă seara cu prietenii!”

Concluzia: părinții sunt cei care fac regulile! Autoritatea lor nu poate fi discutată. Comunicarea dificilă între adolescenți și părinți este generată, de fapt, de părinți.

10 cauze

10 cauze care fac dificilă comunicarea între adolescenți și părinți. Urmările lor

  1. Critica este principală cauză a nemulțumirii adolescenților și principalul motiv de ceartă în familie. Criticat constant, copilul vă ajunge să creadă că face multe lucruri greșit și de aici stima de sine și încrederea în sine vor fi în continuă scădere.
  2. Părinții sunt la serviciu. Uneori familia se întrunește doar seara. Astfel, treptat, copilul învață să aibă singur grijă de el, încearcă, experimentează și reușește să se descurce singur. Sfaturile părinților devin supărărtoare pentru adolescent. El are încredere în el, a crescut, și-a dezvoltat personalitatea, e un viitor adult, deci vrea să fie pe cont propriu.

Pentru ați îmbunătăți comunicarea cu copilul tău, găsești 10 sfaturi posibile în articolul meu „10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău”, pe care îl poți accesa aici.

3. În general sfaturile îl deranjează pe adolescent! Pentru simplu motiv că îl pun într-o situație de inferioritate. Prima consecință este scăderea stimei de sine și neîncrederea în propriul potențial.

4. Părinții nu mai au timp să comunice cu copilul! Și atunci, acesta se va îndrepta spre prieteni, colegi sau un alt adult dispus să îl asculte. Sau se va închide în el, se va izola și va avea mai târziu probleme de integrare și socializare.

Părinții manifestă lipsă de empatie față de adolescent

5. Părinții se descarcă pe copil când au probleme. „Mă deranjezi, vreau să fac….ceva”, „pleacă de aici cu întrebările tale”, „nu mă interesează nimic la ora asta”, etc. Adolescentul se va retrage și va înceta să comunice cu părinții.

6. Uneori se pune o presiune prea mare pe elev. Părinții vor note foarte mari dar nu înțeleg posibilitățile reale și nevoile copilului lor. Acesta va fi frustrat, obosit, neîmplinit și îi va considera pe părinți drept cauza anxietății lui.

7. Părinții impun un liceu sau o facultate anume și copilul se străduiește să trăiască visul părinților. Dacă nu reușește, vă fi dezorientat și cu stima de sine la pământ! Dacă reușește, se va întreba ce caută acolo! Dacă își găsește resursele, se va îndrepta spre o altă meserie, care îi place. Dacă nu, va face mult timp, poate toată viața, un serviciu care nu-i aduce nicio mulțumire.

8. Părinții își compară propriul copil cu alți copii. Mesajul pe care copilul îl primește este: nu ești bun de nimic! Acest mesaj îl va pune pe copil într-o situație defensivă, îi va scădea puternic stima de sine, și va refuza comunicarea.

9. Interdicțiile. Nu interdicțiile sunt o cauză de conflict între adolescenți și părinți, ci modul în care ele sunt impuse copiilor. Ele îl fac pe copil să se simtă inferior și în conluzie, va protesta zgomotos!

10.  Părintele care se victimizează îl va face pe adolescent să se simtă vinovat de ceea ce primește de la familie. Când va ajunge adult, va avea aceeași atitudine de victimă, cu stimă de sine scăzută și neîncredere în ceea ce poate face singur.

Acțiunile părinților contribuie la lipsa de comunicare cu adolescentul

Pe termen lung, ele au și alte consecințe pentru adolescent: lipsă de încredere, stimă de sine scăzută, introvertire, ezitant, poziție de victimă, îi va fi greu să ia hotărâri, va face cu greu schimbări, etc.

Dacă te confrunți cu oricare din situațiile prezentate mai sus, poți citi articolul meu „10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău”.

Dacă niciuna dintre soluții nu ți se potrivește, trimite-mi un scurt mesaj, completând formularul de mai jos.

Împreună putem găsi soluția cea mai potrivită pentru tine!

Dacă vrei să afli mai multe, îți recomand să citești următoarele cărți de parenting:

  1. Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell – „Cum să crești un copil sigur de sine”;
  2. Philippa Perry – „Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri”, un bestseller internațional.

Dacă vrei să afli mai multe despre mine, intră pe pagina Acasă.

Și nu uita: niciodată nu e prea târziu să-ți îmbunătățești relația cu copilul tău! Începe azi!

Îți este util ce am scris în acest articol? Poți lăsa un comentariu la sfârșit în care să îmi spui părerea ta.

Să ai o zi așa cum îți dorești!

              Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨