Părinți violenți. De unde vine violența împotriva propriilor copii

5/5 - (42 votes)

 

„O persoană încearcă să se impună prin teamă atunci când nu se simte demnă de respect” (Isabelle Filliozat-Nu există părinte perfect)

Cu câteva luni în urmă, o mamă a venit în cancelarie, împreună cu fiica ei, eleva noastră. Ne-a povestit, profesorilor prezenți în acel moment, deși nu era pauză și nu a invitat-o nimeni să vorbească, câte este de nemulțumită de fiica ei adolescentă.

Era furioasă, frustrată, se credea neînțeleasă și în tot dialogul a țipat. Nu reușea să-și domolească nici vocea, nici furia. Spre și mai marea disperare a mamei, profesorii au avut doar cuvinte de laudă la adresa elevei. Catalogul a confirmat spusele noastre.

Mama a fost însă de neclintit. Pentru ea, adolescenta era cel mai rău copil din lume.

M-am gândit atunci ce îi face pe părinți să devină atât de violenți față de proprii copii. Doar faptul că adolescența aduce „problemele adolescenței”? Cum să-ți umiliști și să-ți denigrezi copilul în fața unor necunoscuți, adică noi, profesorii din cancelarie, când nu ai proceda niciodată astfel cu un alt copil, să zicem al prietenilor, rudelor sau al unor cunoscuți?

Moștenirea

Noi, ca popor, am moștenit o educație violentă. Așa au fost educați părinții, bunicii, așa am fost educați și noi.

Nu mă refer aici doar la violența fizică sau verbală, adică am fost bătuți, umiliți, pedepsiți, am suportat interdicții, etc.

Vreau să abordăm o alta formă de violență, cea psihologică.  Adică nu ni s-a permis să ne exprimăm emoțiile.

Amintiți-vă când vă loveați, în copilărie sau chiar și mai târziu, ce se întâmpla:

  • venea mama și pupa locul respectiv și spunea: a pupat mama, gata, trece;
  • băieții nu plâng sau băieții mari nu plâng;
  • până te măriți îți trece;
  • ce urât ești când plângi;
  • te vede lumea și râde de tine, nu-i frumos să plângi, etc.

Ce lipsește de aici? Empatia, înțelegerea durerii cu care ne confruntam. Părinții n-au dovedit că înțelegeau suferința noastră.

Care părinte a venit și a spus: înțeleg că te doare. Hai să stăm aici până îți trece. Știu că suferi pentru că și eu m-am lovit de multe ori și m-am durut. Ce pot să fac ca să te simți mai bine?

Poți citi mai multe despre neglijarea emoțională în articolul meu Mama nu mi-a spus niciodată „te iubesc!”

Alegerea

Mai este o formă a acestui abuz psihologic/emoțional: faptul că în copilărie nu am avut libertatea de a alege. ”Faci ce spun eu! Ce știi tu la vârsta asta!” Puține lucruri le alegeam singuri. De multe ori aveam doar impresia că noi alegem. În realitate eram influențați de ceea ce ne spuseseră părinții.

Dacă părinții repetau că trebuie să faci nu știu ce în viață și spuneau iar și iar lucrul acesta, exact în acea direcție ne duceam. Poate pentru că eram convinși că au dreptate sau pentru că voiam să le facem pe plac. Sau poate ne simțeam constrânși să facem cum spuneau ei.

Părinții ne considerau slabi,  incapabili să ne creionăm singuri viitorul. De aici ne-am ales cu lipsa curajului, a stimei de sine, a fricii de eșec. Țin minte cum mă gândeam eu: sunt slabă, oricum n-am să reușesc.

Este ceea ce în psihologie este numit „efectul Pygmalion” sau „profeția autoîmplinită”: ne conformăm așteptărilor pe care le au alții de la noi. Pentru că părinții mă considerau incapabilă de orice realizare, exact în acea direcție mă rostogoleam și eu.

Mai târziu am pornit pe același drum în educarea propriului copil și mi-am dat seama  că repetam ce au făcut părinții mei cu mine.

Părinți violenți

Părinți violenți

Dacă adunăm toate comportamentele părinților noștri descrise mai sus, înțelegem de ce, când ajungem părinți, suntem la rândul nostru violenți cu copiii noștri.

Psihoterapeuta și autoarea franceză Isabelle Filliozat explică în cartea „Nu există părinte perfect” de unde vine violența părinților: „compulsia de a umili, a devaloriza, a judeca, a lovi este o proiectare asupra copilului a unor furii reprimate în propria noastră copilărie. Furia originală este sporită de tensiunea, frustrarea, umilința de a nu o fi putut exprima. Poate deveni mânie și ură atunci când amintește tăcerile forțate din trecutul nostru.”

Orice furie reprimată în familie, la serviciu, în viața zilnică, se va descărca asupra copilului doar pentru că el are un statut inferior. Cu cât părintele devine mai autoritar, cu atât copilul trebuie să se apere mai mult pentru a-și păstra identitatea.

Copilul rebel

Un copil care se împotrivește părinților este considerat un rebel. Dar el nu ajunge rebel de bunăvoie, ci doar pentru a se apăra.

Părinții au de-a face cu adolescenți rebeli și dau vina, în primul rând pe anturaj. Cea mai mare vină o poartă tocmai părinții. De cele mai multe ori ei au intenții bune și-i dau permanent sfaturi adolescentului pentru a-l conștientiza asupra pericolelor din jur. Când aceste sfaturi sunt date cu autoritate și ele devin reguli absolute și rigide, adolescentul nu se simte nici pe departe protejat sau ocrotit de grija părintească. El se simte umilit, neputincios, considerat inferior și incapabil.

Comportamentul rebel are întotdeauna o cauză. Trebuie să descoperi care este. La fel e și cu notele proaste la școală. Dacă nu descoperi care e cauza lor, copilul le va lua în continuare.

Insulta

Părinții violenți folosesc și violența verbală asupra copiilor (țipetele, insultele). Deși este proiectată asupra copilului, ea nu are neapărat legătură cu acesta. Comportamentul copilului este doar declanșatorul.

Insulta este datorată unei răni dureroase din interiorul nostru. Insultăm pentru a face să amuțească această rană.

Cum „se nasc” părinți violenți

Mama

Toate mamele au o perioadă obositoare după ce nasc. Treptat devin tot mai obosite și dacă nu sunt ajutate ajung la depresie. În acest moment încep să țipe, să pedepsească, chiar să lovească, cu un cuvânt, devin violente.

Tata

Când au un copil mic, tații încep să întârzie acasă. Ei evită să treacă prin ce trec mamele. Ei pot alege. Dar pot declanșa violența soției când încep să dea sfaturi. Mama se va simți devalorizată și treptat gradul ei de nemulțumire și de violență va crește.

Sindromul premenstrual

Este un declanșator de violență lunară, manifestată de femeie asupra copilului, pentru că el este cel care este cel mai aproape.

Problemele cotidiene

Dificultăți financiare, pierderea locului de muncă, boală, decesul cuiva apropiat, etc. ne pot duce la pierderea controlului asupra emoțiilor, mai ales atunci când nu le putem exprima. Și nu le putem exprima pentru că așa am fost învățați de către părinții noștri.

Propriile răni

Cât timp rănile din copilăria noastră nu sunt vindecate, creierul nostru folosește un mecanism de apărare: el evită să trezească amintirile pentru ca noi să nu suferim din nou. În final ne dăm seama că repetăm aceleași comportamente pe care părinții noștri le-au avut față de noi.

Martor la acte de violență

Copilul care a fost martor la acte de violență a suferit la fel de mult ca victima. El va avea tendința de a repeta această violență fie ca autor, fie ca victimă.

Competiția

Unii părinți nu permit propriilor copii să-i depășească și devin violenți pentru a-i menține pe aceștia într-o stare de inferioritate.

Tradiția familiei

Există și opusul competiției: copii vor să aibă rezultate slabe la școală pentru a păstra tradiția familiei.

Răzbunarea

Putem deveni părinți violenți față de proprii copii pentru a ne răzbuna pe propria noastră copilărie. Când am fost răniți, jigniți, umiliți în copilărie, am păstrat aceste frustrări și am dezvoltat resentimente pentru că atunci n-am putut protesta, n-am putut spune nimic, am fost nevoiți să tăcem.

Părinți violenți

6 soluții ca să nu mai fim părinți violenți

E simplu să spunem că mediul în care am trăit ne influențează propria viață. E parțial adevărat pentru că putem schimba lucrurile.

Autoobservația

Presupune să ne observăm fără să ne judecăm. Să observăm ce fapte îl pot răni pe copil. Să manifestăm respect și afecțiune.

Când analizăm o faptă să analizăm corect care este vinovăția noastră pentru că, uneori ne învinovățim pentru ceea ce nu a depins de noi.

Ascultă-l pe copil

Unii părinți se duc în camera copilului și îl întreabă de ce e nemulțumit. Îi spun apoi că au făcut totul pentru el, că s-au sacrificat și el nu le aduce nicio mulțumire. Nu e o abordare fericită.

Copilul va vorbi despre nemulțumirile lui dacă suntem în aceeași direcție cu el, adică în mașină sau la o plimbare. La fel putem deschide discuția dacă facem unele activități împreună la bucătărie, în grădină, în curte, etc.

Când reușiți să stabiliți o comunicare cu copilul, evitați să faceți comentarii. Gândiți-vă la sentimentele lui și încercați să fiți empatici. Folosiți cuvinte care să-i demonstreze că sunteți acolo și sunteți alături de el: te înțeleg, probabil ești furios pentru că…, cred că îți este greu, ai dreptate să fii nefericit pentru că…

Folosește cuvinte de iubire

E greu să adresezi astfel de cuvinte atunci când nici tu nu le-ai auzit în copilărie. De aceea s-ar putea să nu sune natural.

Mă iubesc pe mine însumi/însămi

E un pricipiu simplu: când ne iubim pe noi înșine, facem lucruri care ne fac fericiți pe noi înșine. Atunci putem dărui dragoste și celor din jur. Dacă noi suntem nemulțumiți de situația în care ne aflăm, suntem plini de resentimente, ranchiună, nemulțumire, poate oboseală, cum putem dărui dragoste și înțelegere celor din jur?!

Câte mame nu se sacrifică pentru copii și soț și târziu își dau seama că au trăit o viață nefericită, iar cei pentru care s-au sacrificat nu le sunt recunoscători?

Vindecarea copilului interior

O metodă ar fi vizualizarea, dar ea necesită un îndrumător.

O altă metodă mai la îndemână este să-i scrii o scrisoare copilului care ai fost. Să-i spui că îl iubești, că îl vei sprijini mereu, că vei fi alături de el, să-i vorbești despre cei din jur și despre lume.

Cere-ți scuze!

Când îți dai seama că nu te-ai mai controlat și ai țipat la copil, cere-ți scuze. Explică-i faptul că erai supărată dinainte pentru că… Știu că nu e ușor pentru că părinții noștri nu făceau asta. Dar gândește-te că astfel poți avea o relație frumoasă cu copilul tău.

Și nu uita: niciodată nu e prea târziu să-ți îmbunătățești relația cu copilul tău! Începe azi!

Îți este util ce am scris în acest articol? Poți lăsa un comentariu la sfârșit în care să îmi spui părerea ta.

Pentru a afla mai multe despre mine, accesează paginile Acasă sau Servicii.

Cărți de parenting

Îți recomand și câteva cărți de parenting pe care eu le-am citit și am învățat multe lucruri utile despre cum să ne creștem copiii:

  • Janet Lansburi – Nu există copii răi
  • Isabelle Filliozat – Nu există părinte perfect
  • Jasmin Lee Cori – Mamă, tu unde erai atunci?
  • Philippa Perry – Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri
  • Olivier Revol – Sunt părinte de adolescent
  • Adele Faber, Elaine Mazlish – Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat
  • Dr. Scott P. Sells – Adolescenți scăpați de sub control

Îți doresc o zi plină de soare și zâmbete!

Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

În acest articol îți voi prezenta nemulțumirile părinților legate de comportamentul copiilor lor, ajunși la adolescență, dar și câteva din nemulțumirile copiilor. Sunt câteva din situațiile pe care le-am întâlnit în activitatea mea de profesor și am observat că sunt 10 cauze care fac dificilă comunicarea între adolescenți și părinți.

La sfârșitul articolului vei descoperi cele 10 cauze care fac dificilă comunicarea între adolescenți și părinți, precum și modul în care ele vor influența viața viitorului adult.

În articolul următor îți voi prezenta 10 pași pentru a îmbunătăți această comunicare și pentru a păstra o relație apropiată cu copilul tău.

Dacă ai observat că adolescentul tău s-a schimbat, nu te mai ascultă, nu mai vrea să vorbească cu tine, petrece mult timp în camera lui, nu-ți spune unde pleacă sau stă până la ore târzii cu prietenii, înseamnă că trece prin această dificilă perioadă a adolescenței.

Pe scurt, ce este adolescența

Conform dexonline: „Perioadă a vieții omului cuprinsă între vârsta pubertății și cea adultă, în care are loc maturizarea treptată a funcțiunilor fizice și psihice ale organismului.”

Wikipedia:Adolescența (Latin adolescentia, de la adolescere) este perioada de tranziție biologică, psihologică și socială de la pubertate la maturitate.” 

Organizația Mondială a Sănătății definește adolescența ca fiind perioada dintre 16 și 19 ani, dar în numeroase țări occidentale se consideră că adolescența începe între 11 și 13 ani la fete, 14-16 ani la băieți, și se termină în jurul vârstei de 18-20 de ani la ambele sexe.

Comunicarea dificilă între adolescenți și părinți.

Când copilul devine adolescent

Pentru părinți, când copilul merge la școală, programul lui se restrânge la: școală, după școală, weekend și vacanțe. Zilele devin oarecum la fel pentru mult, mult timp.

Cei mai mulți părinți își exercită autoritatea legată de controlul temelor, al notelor, al colegilor și prietenilor, uneori participă la ședințele cu părinții, dau sfaturi legate de comportament și de alegerea unei meserii.

Treptat, pe măsură ce copilul se obișnuiește să facă singur tot mai multe activități, părinții capătă tot mai multă încredere în el, dar nu renunță la a-i da sfaturi!

Copilul se duce la școală.

Până acum, singurul „trib” din care a făcut parte a fost familia. Acum copiii se găsesc incluși și într-un alt „trib”: al școlii.

Doamna învățătoare capătă tot mai multă autoritate în fața micului școlar. „Doamna a spus” devine literă de lege!

Regulile școlii se adaugă la cele din familie. Când ele se contrazic, copilul va simți dezorientare și anxietate. Învățătorii și profesorii devin noile modele. Ca și familia, ele sunt investite cu mare autoritate și copilul va alege, uneori, să le urmeze.

Pe neobservate, copilul devine adolescent. E deja elev la liceu. Primii care refuză să înțeleagă schimbarea sunt părinții.

Cum se manifestă adolescența

Am să vă povestesc despre reacția unor părinți care vin la școală, pentru că au fost chemați. Când copiii sunt la liceu, părinții vin mai rar din proprie inițiativă.

  • „Are absențe?! Unde umblă că eu îl trimit la școală!”
  • „Are note mici? Până în clasa a VIII-a a luat premiu!”
  • „E corigent? Am avut încredere în el/ea și uite cum m-a răsplătit!”
  • „Îl aud când vorbește cu colegii, vai ce urât vorbește! Pe mine, dacă mă auzea mama vorbind așa, îmi trăgea o bătaie zdravănă!”
  • „Toată ziua e cu nasul în telefon! Nici mâncare nu-i trebuie!”
  • Mai am un copil și învață foarte bine!”
  • „M-am sacrificat pentru el și uite cum îmi mulțumește!”
  • „Când intru în camera lui/ei e mereu cu cartea în mână sau scrie!”
  • „Dacă îl întreb ce teme are spune că nu are sau că și le-a făcut!”
  • „Nu mă mai ascultă!”
  • „Mama: mie îmi vorbește urât. Cu taică-su nu face așa!”
  • „L-am acoperit mereu față de taică-su, de data asta am să-i spun tot soțului!”
  • „Când eram eu elev, nu ridicam ochii spre profesor!”
  • „Fata mea s-a dus la un băiat și nu mai vrea să vină acasă. Am să-i trimit haine și bani, cine știe cât de greu îi este!”
  • „Spuneți-mi ce să fac, pentru eu nu mai știu”!
  • „Sunt plecată la muncă în străinătate și nu are cine să-l supravegheze!”

Din cele câteva situații enumerate aici, desprindem ușor două concluzii:

  1. Adolescentul se îndepărtează de părinți
  2. Este tot mai dificilă comunicarea între adolescenți și părinți.

Ce spun adolescenții

  • „Îmi spune mereu ce să fac! Din cauza asta nici nu fac!”
  • „Nu mă lasă să mă întâlnesc cu prietenul/prietena mea!”
  • „Nu mă lasă la club/discotecă!”
  • „Sunt plecați din țară. Mi-e dor de ei. Poate ne vedem în vacanță!”
  • „Nu mă lasă să mă îmbrac cu ce vreau! Ei nu înțeleg cum este moda acum!”
  • „Mereu mă compară cu fratele/sora mea!”
  • Nu mă ascultă când vreau să spun ceva!”
  • Mă bate sau mă pedepsește dacă…(iau o notă mică!)”
  • „Vor să fac aceeași facultate ca și….(cineva din familie)!”
  • „Nu mă lasă seara cu prietenii!”

Concluzia: părinții sunt cei care fac regulile! Autoritatea lor nu poate fi discutată. Comunicarea dificilă între adolescenți și părinți este generată, de fapt, de părinți.

10 cauze

10 cauze care fac dificilă comunicarea între adolescenți și părinți. Urmările lor

  1. Critica este principală cauză a nemulțumirii adolescenților și principalul motiv de ceartă în familie. Criticat constant, copilul vă ajunge să creadă că face multe lucruri greșit și de aici stima de sine și încrederea în sine vor fi în continuă scădere.
  2. Părinții sunt la serviciu. Uneori familia se întrunește doar seara. Astfel, treptat, copilul învață să aibă singur grijă de el, încearcă, experimentează și reușește să se descurce singur. Sfaturile părinților devin supărărtoare pentru adolescent. El are încredere în el, a crescut, și-a dezvoltat personalitatea, e un viitor adult, deci vrea să fie pe cont propriu.

Pentru ați îmbunătăți comunicarea cu copilul tău, găsești 10 sfaturi posibile în articolul meu „10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău”, pe care îl poți accesa aici.

3. În general sfaturile îl deranjează pe adolescent! Pentru simplu motiv că îl pun într-o situație de inferioritate. Prima consecință este scăderea stimei de sine și neîncrederea în propriul potențial.

4. Părinții nu mai au timp să comunice cu copilul! Și atunci, acesta se va îndrepta spre prieteni, colegi sau un alt adult dispus să îl asculte. Sau se va închide în el, se va izola și va avea mai târziu probleme de integrare și socializare.

Părinții manifestă lipsă de empatie față de adolescent

5. Părinții se descarcă pe copil când au probleme. „Mă deranjezi, vreau să fac….ceva”, „pleacă de aici cu întrebările tale”, „nu mă interesează nimic la ora asta”, etc. Adolescentul se va retrage și va înceta să comunice cu părinții.

6. Uneori se pune o presiune prea mare pe elev. Părinții vor note foarte mari dar nu înțeleg posibilitățile reale și nevoile copilului lor. Acesta va fi frustrat, obosit, neîmplinit și îi va considera pe părinți drept cauza anxietății lui.

7. Părinții impun un liceu sau o facultate anume și copilul se străduiește să trăiască visul părinților. Dacă nu reușește, vă fi dezorientat și cu stima de sine la pământ! Dacă reușește, se va întreba ce caută acolo! Dacă își găsește resursele, se va îndrepta spre o altă meserie, care îi place. Dacă nu, va face mult timp, poate toată viața, un serviciu care nu-i aduce nicio mulțumire.

8. Părinții își compară propriul copil cu alți copii. Mesajul pe care copilul îl primește este: nu ești bun de nimic! Acest mesaj îl va pune pe copil într-o situație defensivă, îi va scădea puternic stima de sine, și va refuza comunicarea.

9. Interdicțiile. Nu interdicțiile sunt o cauză de conflict între adolescenți și părinți, ci modul în care ele sunt impuse copiilor. Ele îl fac pe copil să se simtă inferior și în conluzie, va protesta zgomotos!

10.  Părintele care se victimizează îl va face pe adolescent să se simtă vinovat de ceea ce primește de la familie. Când va ajunge adult, va avea aceeași atitudine de victimă, cu stimă de sine scăzută și neîncredere în ceea ce poate face singur.

Acțiunile părinților contribuie la lipsa de comunicare cu adolescentul

Pe termen lung, ele au și alte consecințe pentru adolescent: lipsă de încredere, stimă de sine scăzută, introvertire, ezitant, poziție de victimă, îi va fi greu să ia hotărâri, va face cu greu schimbări, etc.

Dacă te confrunți cu oricare din situațiile prezentate mai sus, poți citi articolul meu „10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău”.

Dacă niciuna dintre soluții nu ți se potrivește, trimite-mi un scurt mesaj, completând formularul de mai jos.

Împreună putem găsi soluția cea mai potrivită pentru tine!

Dacă vrei să afli mai multe, îți recomand să citești următoarele cărți de parenting:

  1. Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell – „Cum să crești un copil sigur de sine”;
  2. Philippa Perry – „Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri”, un bestseller internațional.

Dacă vrei să afli mai multe despre mine, intră pe pagina Acasă.

Și nu uita: niciodată nu e prea târziu să-ți îmbunătățești relația cu copilul tău! Începe azi!

Îți este util ce am scris în acest articol? Poți lăsa un comentariu la sfârșit în care să îmi spui părerea ta.

Să ai o zi așa cum îți dorești!

              Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨