Arhive empatie - Consilier vocațional și de dezvoltare personală online

Părinți violenți. De unde vine violența împotriva propriilor copii

13 iunie 202229 august 2022cezarinanicodei

5/5 - (42 votes)

„O persoană încearcă să se impună prin teamă atunci când nu se simte demnă de respect” (Isabelle Filliozat-Nu există părinte perfect)

Cu câteva luni în urmă, o mamă a venit în cancelarie, împreună cu fiica ei, eleva noastră. Ne-a povestit, profesorilor prezenți în acel moment, deși nu era pauză și nu a invitat-o nimeni să vorbească, câte este de nemulțumită de fiica ei adolescentă.

Era furioasă, frustrată, se credea neînțeleasă și în tot dialogul a țipat. Nu reușea să-și domolească nici vocea, nici furia. Spre și mai marea disperare a mamei, profesorii au avut doar cuvinte de laudă la adresa elevei. Catalogul a confirmat spusele noastre.

Mama a fost însă de neclintit. Pentru ea, adolescenta era cel mai rău copil din lume.

M-am gândit atunci ce îi face pe părinți să devină atât de violenți față de proprii copii. Doar faptul că adolescența aduce „problemele adolescenței”? Cum să-ți umiliști și să-ți denigrezi copilul în fața unor necunoscuți, adică noi, profesorii din cancelarie, când nu ai proceda niciodată astfel cu un alt copil, să zicem al prietenilor, rudelor sau al unor cunoscuți?

Moștenirea

Noi, ca popor, am moștenit o educație violentă. Așa au fost educați părinții, bunicii, așa am fost educați și noi.

Nu mă refer aici doar la violența fizică sau verbală, adică am fost bătuți, umiliți, pedepsiți, am suportat interdicții, etc.

Vreau să abordăm o alta formă de violență, cea psihologică. Adică nu ni s-a permis să ne exprimăm emoțiile.

Amintiți-vă când vă loveați, în copilărie sau chiar și mai târziu, ce se întâmpla:

venea mama și pupa locul respectiv și spunea: a pupat mama, gata, trece;
băieții nu plâng sau băieții mari nu plâng;
până te măriți îți trece;
ce urât ești când plângi;
te vede lumea și râde de tine, nu-i frumos să plângi, etc.

Ce lipsește de aici? Empatia, înțelegerea durerii cu care ne confruntam. Părinții n-au dovedit că înțelegeau suferința noastră.

Care părinte a venit și a spus: înțeleg că te doare. Hai să stăm aici până îți trece. Știu că suferi pentru că și eu m-am lovit de multe ori și m-am durut. Ce pot să fac ca să te simți mai bine?

Poți citi mai multe despre neglijarea emoțională în articolul meu Mama nu mi-a spus niciodată „te iubesc!”

Alegerea

Mai este o formă a acestui abuz psihologic/emoțional: faptul că în copilărie nu am avut libertatea de a alege. ”Faci ce spun eu! Ce știi tu la vârsta asta!” Puține lucruri le alegeam singuri. De multe ori aveam doar impresia că noi alegem. În realitate eram influențați de ceea ce ne spuseseră părinții.

Dacă părinții repetau că trebuie să faci nu știu ce în viață și spuneau iar și iar lucrul acesta, exact în acea direcție ne duceam. Poate pentru că eram convinși că au dreptate sau pentru că voiam să le facem pe plac. Sau poate ne simțeam constrânși să facem cum spuneau ei.

Părinții ne considerau slabi, incapabili să ne creionăm singuri viitorul. De aici ne-am ales cu lipsa curajului, a stimei de sine, a fricii de eșec. Țin minte cum mă gândeam eu: sunt slabă, oricum n-am să reușesc.

Este ceea ce în psihologie este numit „efectul Pygmalion” sau „profeția autoîmplinită”: ne conformăm așteptărilor pe care le au alții de la noi. Pentru că părinții mă considerau incapabilă de orice realizare, exact în acea direcție mă rostogoleam și eu.

Mai târziu am pornit pe același drum în educarea propriului copil și mi-am dat seama că repetam ce au făcut părinții mei cu mine.

Părinți violenți

Dacă adunăm toate comportamentele părinților noștri descrise mai sus, înțelegem de ce, când ajungem părinți, suntem la rândul nostru violenți cu copiii noștri.

Psihoterapeuta și autoarea franceză Isabelle Filliozat explică în cartea „Nu există părinte perfect” de unde vine violența părinților: „compulsia de a umili, a devaloriza, a judeca, a lovi este o proiectare asupra copilului a unor furii reprimate în propria noastră copilărie. Furia originală este sporită de tensiunea, frustrarea, umilința de a nu o fi putut exprima. Poate deveni mânie și ură atunci când amintește tăcerile forțate din trecutul nostru.”

Orice furie reprimată în familie, la serviciu, în viața zilnică, se va descărca asupra copilului doar pentru că el are un statut inferior. Cu cât părintele devine mai autoritar, cu atât copilul trebuie să se apere mai mult pentru a-și păstra identitatea.

Copilul rebel

Un copil care se împotrivește părinților este considerat un rebel. Dar el nu ajunge rebel de bunăvoie, ci doar pentru a se apăra.

Părinții au de-a face cu adolescenți rebeli și dau vina, în primul rând pe anturaj. Cea mai mare vină o poartă tocmai părinții. De cele mai multe ori ei au intenții bune și-i dau permanent sfaturi adolescentului pentru a-l conștientiza asupra pericolelor din jur. Când aceste sfaturi sunt date cu autoritate și ele devin reguli absolute și rigide, adolescentul nu se simte nici pe departe protejat sau ocrotit de grija părintească. El se simte umilit, neputincios, considerat inferior și incapabil.

Comportamentul rebel are întotdeauna o cauză. Trebuie să descoperi care este. La fel e și cu notele proaste la școală. Dacă nu descoperi care e cauza lor, copilul le va lua în continuare.

Insulta

Părinții violenți folosesc și violența verbală asupra copiilor (țipetele, insultele). Deși este proiectată asupra copilului, ea nu are neapărat legătură cu acesta. Comportamentul copilului este doar declanșatorul.

Insulta este datorată unei răni dureroase din interiorul nostru. Insultăm pentru a face să amuțească această rană.

Cum „se nasc” părinți violenți

Mama

Toate mamele au o perioadă obositoare după ce nasc. Treptat devin tot mai obosite și dacă nu sunt ajutate ajung la depresie. În acest moment încep să țipe, să pedepsească, chiar să lovească, cu un cuvânt, devin violente.

Tata

Când au un copil mic, tații încep să întârzie acasă. Ei evită să treacă prin ce trec mamele. Ei pot alege. Dar pot declanșa violența soției când încep să dea sfaturi. Mama se va simți devalorizată și treptat gradul ei de nemulțumire și de violență va crește.

Sindromul premenstrual

Este un declanșator de violență lunară, manifestată de femeie asupra copilului, pentru că el este cel care este cel mai aproape.

Problemele cotidiene

Dificultăți financiare, pierderea locului de muncă, boală, decesul cuiva apropiat, etc. ne pot duce la pierderea controlului asupra emoțiilor, mai ales atunci când nu le putem exprima. Și nu le putem exprima pentru că așa am fost învățați de către părinții noștri.

Propriile răni

Cât timp rănile din copilăria noastră nu sunt vindecate, creierul nostru folosește un mecanism de apărare: el evită să trezească amintirile pentru ca noi să nu suferim din nou. În final ne dăm seama că repetăm aceleași comportamente pe care părinții noștri le-au avut față de noi.

Martor la acte de violență

Copilul care a fost martor la acte de violență a suferit la fel de mult ca victima. El va avea tendința de a repeta această violență fie ca autor, fie ca victimă.

Competiția

Unii părinți nu permit propriilor copii să-i depășească și devin violenți pentru a-i menține pe aceștia într-o stare de inferioritate.

Tradiția familiei

Există și opusul competiției: copii vor să aibă rezultate slabe la școală pentru a păstra tradiția familiei.

Răzbunarea

Putem deveni părinți violenți față de proprii copii pentru a ne răzbuna pe propria noastră copilărie. Când am fost răniți, jigniți, umiliți în copilărie, am păstrat aceste frustrări și am dezvoltat resentimente pentru că atunci n-am putut protesta, n-am putut spune nimic, am fost nevoiți să tăcem.

Părinți violenți

6 soluții ca să nu mai fim părinți violenți

E simplu să spunem că mediul în care am trăit ne influențează propria viață. E parțial adevărat pentru că putem schimba lucrurile.

Autoobservația

Presupune să ne observăm fără să ne judecăm. Să observăm ce fapte îl pot răni pe copil. Să manifestăm respect și afecțiune.

Când analizăm o faptă să analizăm corect care este vinovăția noastră pentru că, uneori ne învinovățim pentru ceea ce nu a depins de noi.

Ascultă-l pe copil

Unii părinți se duc în camera copilului și îl întreabă de ce e nemulțumit. Îi spun apoi că au făcut totul pentru el, că s-au sacrificat și el nu le aduce nicio mulțumire. Nu e o abordare fericită.

Copilul va vorbi despre nemulțumirile lui dacă suntem în aceeași direcție cu el, adică în mașină sau la o plimbare. La fel putem deschide discuția dacă facem unele activități împreună la bucătărie, în grădină, în curte, etc.

Când reușiți să stabiliți o comunicare cu copilul, evitați să faceți comentarii. Gândiți-vă la sentimentele lui și încercați să fiți empatici. Folosiți cuvinte care să-i demonstreze că sunteți acolo și sunteți alături de el: te înțeleg, probabil ești furios pentru că…, cred că îți este greu, ai dreptate să fii nefericit pentru că…

Folosește cuvinte de iubire

E greu să adresezi astfel de cuvinte atunci când nici tu nu le-ai auzit în copilărie. De aceea s-ar putea să nu sune natural.

Mă iubesc pe mine însumi/însămi

E un pricipiu simplu: când ne iubim pe noi înșine, facem lucruri care ne fac fericiți pe noi înșine. Atunci putem dărui dragoste și celor din jur. Dacă noi suntem nemulțumiți de situația în care ne aflăm, suntem plini de resentimente, ranchiună, nemulțumire, poate oboseală, cum putem dărui dragoste și înțelegere celor din jur?!

Câte mame nu se sacrifică pentru copii și soț și târziu își dau seama că au trăit o viață nefericită, iar cei pentru care s-au sacrificat nu le sunt recunoscători?

Vindecarea copilului interior

O metodă ar fi vizualizarea, dar ea necesită un îndrumător.

O altă metodă mai la îndemână este să-i scrii o scrisoare copilului care ai fost. Să-i spui că îl iubești, că îl vei sprijini mereu, că vei fi alături de el, să-i vorbești despre cei din jur și despre lume.

Cere-ți scuze!

Când îți dai seama că nu te-ai mai controlat și ai țipat la copil, cere-ți scuze. Explică-i faptul că erai supărată dinainte pentru că… Știu că nu e ușor pentru că părinții noștri nu făceau asta. Dar gândește-te că astfel poți avea o relație frumoasă cu copilul tău.

Și nu uita: niciodată nu e prea târziu să-ți îmbunătățești relația cu copilul tău! Începe azi!

Îți este util ce am scris în acest articol? Poți lăsa un comentariu la sfârșit în care să îmi spui părerea ta.

Pentru a afla mai multe despre mine, accesează paginile Acasă sau Servicii.

Cărți de parenting

Îți recomand și câteva cărți de parenting pe care eu le-am citit și am învățat multe lucruri utile despre cum să ne creștem copiii:

Janet Lansburi – Nu există copii răi
Isabelle Filliozat – Nu există părinte perfect
Jasmin Lee Cori – Mamă, tu unde erai atunci?
Philippa Perry – Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri
Olivier Revol – Sunt părinte de adolescent
Adele Faber, Elaine Mazlish – Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat
Dr. Scott P. Sells – Adolescenți scăpați de sub control

Îți doresc o zi plină de soare și zâmbete!

Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

Problemele adolescenților. 20 de sfaturi de la un psihiatru

6 februarie 202212 martie 2022cezarinanicodei

5/5 - (43 votes)

Problemele adolescenților

Salut și bine ai venit pe blogul meu!

Problemele adolescenților sunt scopul acestui articol. Fie că ești părinte, sau doar îi observi în jurul tău, sau ești educator, în continuare vei afla câteva cauze ale comportamentului adolescenților.

Când înțelegi cauzele, înțelegi și de ce adolescenții se comportă într-un anume fel. Putem astfel să-i ajutăm să treacă peste adolescență și putem să ne ajutăm pe noi pentru a fi înțelegători, toleranți și să-i acceptăm așa cum sunt.

Cele 20 de sfaturi, scrise de psihiatrul Olivier Revol, pe care le vei găsi la sfârșitul articolului, pot deveni o plasă de siguranță pentru părinții adolescenților.

Toți am fost adolescenți dar uităm prea repede acest lucru.

Problemele adolescenților de azi încep cu internetul

Avantajele internetului pentru adolescenți

Adolescenții petrec mult timp la calculator și acest lucru duce la conflicte cu părinții, familia în general și școală. Pe internet abundă articole care vorbesc despre cât de dăunătoare este dependența de internet.

În toată cariera mea de profesor am întâlnit un singur caz de dependență de internet, în sensul patologic. Și am peste 35 de ani de carieră. Înseamnă că părinții înțeleg greșit faptul că adolescenții petrec mult timp în fața device-urilor? Că la un moment dat ei renunță de la sine la acest obicei fără a avea urmări asupra vieții lor?

Așa este! Adolescenții au nevoie de internet. Am reușit să înțeleg acest lucru după ce am citit cartea psihiatrului Olivier Revol – Sunt părinte de adolescent.

Sindromul HOMARULUI

Françoise Dolto i-a atribuit adolescentului „sindromul homarului”. Adolescentul, ca și homarul, se metamorfozează: își pierde carapacea și încă nu are o platoșă nouă. Unii sunt mai slabi și acceptă loviturile primite, alții simt nevoia să se apere, să riposteze, apucând cu cleștii. Agresează ca să facă față șocurilor.

Agresiunea este pentru a atrage atenția

Adolescentul vrea să arate tuturor că a crescut. Vrea să arate de ce e în stare și să-și măsoare forțele. Vrea să reușească singur și să-și încerce limitele.

Viteza excesivă cu care conduc motoare sau mașini înseamnă înfruntarea pericolului. Rezistența la alcool e încercată până la coma alcoolică. Sunt experimentate drogurile. Corpul este chinuit cu tatuaje și piercinguri. Unele adolescente devin anorexice.

Toate acestea au ca scop să atragă atenția! Adolescența e un șoc și pentru adolescenți și pentru părinți. Părinții sunt indignați de faptul că adolescentul își petrece nopțile la calculator, că nu participă la treburile casnice, că are rezultate mai slabe la învățătură și de aceea îl critică permanent.

Adolescentul suferă de un sentiment de inutilitate. Vrea să ia decizii, să participe la viața familiei, dar nimeni nu-l ascultă, nimeni nu-l bagă în seamă. Atunci se refugiază la calculator.

De ce stau adolescenții la calculator

Adolescentul nu are probleme pentru că stă la calculator, dimpotrivă, el se simte bine la calculator. Acolo el ia decizii și poate influența personajele preferate. Este o lume minunată în care nu întâlnește constrângerile din viața zilnică.

Jocurile au foarte multe reguli și deci constrângeri sau ierarhii foarte stricte. Adolescentul le acceptă cu plăcere. Față de constrângerile din viața de zi cu zi, constrângerile din lumea virtuală sunt acceptate liber de adolescent. El alege subordonarea dar știe că aceasta este o provocare.

Jocurile sunt făcute pentru ca adolescenții să-și măsoare forțele cu cei mai buni decât ei. Performanța duce la reușită, la recompense și la o imensă sursă de fericire pentru adolescent. Este ceea ce le lipsește unora dintre adolescenți în viața reală.

Pentru a-i atrage și mai mult pe adolescenți au fost create jocurile cu mai mulți jucători. Adolescentul se identifică cu un personaj, are o echipă și participă la lupte, fie ca aliat, fie ca dușman.

El nu se mai dezlipește de ecran deoarece, dacă pleacă, luptele vor continua fără el. Pierde noțiunea timpului. Nu mai doarme noaptea, se trezește obosit, întârzie sau nu mai ajunge la școală, mănâncă în fața calculatorului sau sare peste mese.

Problemele adolescenților

Să nu-i privăm pe adolescenți de internet!

Câteva motive pentru care părinții nu trebuie să-i lase pe adolescenți fără internet:

Internetul și rețelele de socializare sunt căile prin care adolescenții comunică;
Fără acces la ele ei vor fi marginalizați. Dar tocmai în această perioadă au nevoie de apartenență, acceptarea și susținerea unui grup;
Facebook-ul le permite adolescenților să se dea drept cine vor ei să fie, să se simtă liberi și fără controlul părinților;
Calculatorul este cel care le captează atenția copiilor hiperactivi și nu ar trebui să ignorăm acest beneficiu.

Internetul are și multe pericole deoarece adolescenții primesc „sfaturi de viață” dăunătoare de la alte persoane. Se adaugă persoanele cu deviații de comportament (pedofili, psihopați) care sunt o amenințare reală pentru adolescenții care sunt ușor de manipulat.

Somnul adolescenților este diferit

Psihologul clinician și cercetător Thomas Saïas consideră că melatonină, cea care îi „spune” corpului că este momentul să meargă la culcare, acționează la adolescenți seara târziu. Este unul din efectele bulversării hormonale din această perioadă.

De aceea adolescenții stau nopțile pe chat sau fac jocuri la calcultor. Ei au nevoie să se culce târziu și să se scoale târziu. Dar normele sociale nu permit acest lucru.

Ecranele întârzie și ele apariția somnului.

Adolescenții par că nu înțeleg consecințele

M-am lovit iar și iar de refuzul adolescenților de a înțelege consecințele faptelor lor. Pleacă de la școală deși știu că se aleg cu media scăzută la purtare. Nu fac temele deși se aleg cu note mici sau rămân corigenți pentru că refuză să învețe. Pică la bacalaureat pentru că din clasa a IX-a spun „oricum nu-l iau, de ce să mai învăț?!”

Cei mai mulți sunt dezorganizați și dezordonați.

Olivier Revol în cartea amintită, „Sunt părinte de adolescent”, vorbește de maturizarea treptată a creierului. Acest proces se încheie până la vârsta de 25 de ani și se desfășoară dinspre partea din spate către partea din față a cortexului. Sunt parcurse 3 etape:

primele se maturizează zonele senzoriale, la nivelul cefei;
în a doua etapă zonele responsabile de vorbit, limbaj și atenție;
ultimele se maturizează zonele lobului frontal responsabile cu planificarea, strategiile și organizarea.

Cum încearcă adolescenții să se calmeze

Adolescenții au două mari suferințe:

nu-și mai înțeleg propriul corp;
nu se mai înțeleg cu părinții.

Sub puterea transformărilor atotcuprinzătoare, adolescenții caută refugii.

Internetul

Părinții trebuie să supravegheze site-urile pe care le frecventează adolescenții. Ei au posibilitatea de a restricționa accesul de la bun început, pentru a nu pune adolescentul în pericol.

Grupul de prieteni

Nu toți adolescenții sunt mulțumiți în grupul lor de prieteni. Unii sunt liniștiți acolo, alții ar vrea să părăsească grupul dar nu o fac de teama bullying-ului.

Părinții ar trebui să cunoască pe prietenii adolescentului deoarece ei pot avea influențe negative: împreună fug de la ore, au comportamente antisociale, consumă alcool sau droguri, etc.

Tutunul

Nu e un secret că adolescenții încep să fumeze din școala generală. Dacă atunci încă sunt controlați de părinți, la liceu controlul scade și numărul fumătorilor crește.

Problemele adolescenților

Mai grav este când tutunul este asociat cu alcoolul sau drogurile ilegale.

Drogurile

Îi oferă adolescentului o senzație de relaxare și un refugiu. Îl ajută în manifestarea opoziției față de părinți și în afirmarea propriei identități. La început le va încerca pentru socializare, apoi va deveni dependent. Drumul e scurt.

Părinții, școala și alte instituții trebuie să facă front comun în a-l determina pe adolescent să nu consume droguri deoarece consecințele asupra sănătății și asupra rezultatelor la învățătură sunt grave.

Urmările consumului de droguri sunt prezentate în filmul Trainspotting pe care îl poți viziona chiar împreună cu adolescentul.

Alcoolul

Cheful e un stil de viață. Se tem că nu vor reuși în viitor și atunci beau ca să uite, ca să fugă de ei înșiși.

Tatuajele și piercingurile

Sunt la modă! Adolescenții ne transmit că e corpul lor și fac ce vor cu el.

Dragostea

Suferințele în dragoste trebuie luate în serios. Adolescenții suferă primele dezamăgiri în dragoste și își pot pierde încrederea în oameni sau în sexul opus.

Anorexia

Multe adolescente țin cură de slăbire deoarece au o percepție greșită asupra propriului corp: li se pare că sunt grase deși cântarul le contrazice. Dacă mama ține regim, fiica poate fi influențată.

Trebuie să li se explice că ele hotărăsc ce fac cu propriul corp și nu adulții, iar societatea crează artificial un cult al imaginii care este dăunător.

Problemele adolescenților au soluții

Comunicarea

Adolescenții au nevoie de părinți cu care să comunice. Chiar dacă nu-l înțelegi totdeauna pe adolescent, rămâi deschis la dialog și întreabă-l de ce a făcut un anumit lucru. Așa va vedea că încerci să-l înțelegi.

Empatia

Fii empatic! Când îți spune că este nemulțumit, supărat sau nervos pentru ceva, începe mereu dialogul cu înțeleg ce simți sau știu că e dureros să….

Nu-i spune niciodată lasă că trece! Această propoziție îi confirmă adolescentului că nu-l înțelegi și atunci dialogul se întrerupe.

Despre problemele adolescenților și mai multe sugestii despre cum îți poți îmbunătăți relația cu copilul tău am scris în articolele 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău, Comunicarea dificilă între adolescenți și părinți. 10 cauze, Să-i înțelegem pe adolescenți și Poți fi mai bun decât părinții tăi.

Binevoitor și ferm

Părintele trebuie să fie binevoitor dar și ferm. Dacă este doar binevoitor, va fi manipulat de către adolescent. Fermitate înseamnă că nu trebuie să tolereze anumite comportamente.

Adolescentul trebuie să respecte câteva reguli:

să participe la treburile casnice;
să-și facă curat în cameră;
să aibă doar mici oscilații la învățătură;
să fie politicos cu părinții.

Avantajele progresului

Problemele adolescenților nu mai sunt azi la fel de apăsătoare ca odinioară. Adolescenții suportă mai ușor transformările prin care trec datorită:

dezvoltării tehnologiei și a rețelelor de socializare;
progreselor din medicină care au soluții la problemele dermatologice, de greutate, de îmbunătățire a stilului de viață;
mobilităților prin programe gen Erasmus.

Sfaturi pentru părinți

Olivier Revol își încheie cartea Sunt părinte de adolescent cu 20 de sfaturi pentru părinți, de fapt soluții la problemele adolescenților, pe care le consider utile și de aceea le voi adăuga și eu în încheiere:

învățarea noilor coduri ale adolescenților;
a fi totodată ferm și binevoitor;
manifestarea interesului pentru lumea adolescentului;
respectarea intimității acestuia;
tolerarea anumitor excese fără a le aproba;
exprimarea cu seninătate a dezacordurilor;
a nu se simți jignit de sfidări;
a nu pedepsi ceea ce nu este grav (lookul, dezordinea din cameră);
a rămâne ferm pe poziții dacă ceva prezintă riscuri pentru sănătate și securitate: alcool, tutun, viteză, sexualitate etc;
evitarea discuțiilor purtate cu gravitate;
purtarea discuțiilor „pe ocolite”: în mașină, în timp ce se meșterește sau se gătește ceva;
acceptarea de a învăța de la adolescent ceea ce știe el cel mai bine: informatică, telefonie;
interes pentru pasiunile lui, valorizarea progreselor pe care le face;
a nu reacționa în funcție de propria adolescență;
acceptarea ajutorului unui medic în caz de dificultăți;
avansarea „grupată”, cu cei doi părinți punându-se de acord;
a nu „face mutre” chiar dacă el/ea dezamăgește;
analizarea „la rece” a conflictelor;
a nu se renunța niciodată la principiile educative de bază;
a nu lăsa baltă niciodată.

Problemele adolescenților sunt subiectul filmului LOL, o comedie simpatică din 2012, pe care îl poți viziona împreună cu adolescentul. În distribuție: Miley Cyrus, Douglas Booth, Ashley Greene.

Dacă vrei să afli mai multe despre mine poți accesa pagina Acasă sau Servicii, iar dacă vrei să-mi lasi un mesaj, poți folosi formularul din pagina Contact.

Îți recomand și câteva cărți de parenting pe care eu le-am citit și am învățat multe lucruri utile despre cum să ne creștem copiii:

Janet Lansburi – Nu există copii răi
Jasmin Lee Cori – Mamă, tu unde erai atunci?
Philippa Perry – Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri
Olivier Revol – Sunt părinte de adolescent
Adele Faber, Elaine Mazlish – Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat
Dr. Scott P. Sells – Adolescenți scăpați de sub control

Îți doresc o zi plină de soare și zâmbete!

Cezarina Nicodei

Poți fi mai bun decât părinții tăi

13 octombrie 20219 februarie 2022cezarinanicodei

4.9/5 - (30 votes)

Adolescența

„Cum să crești un copil sigur de sine”

Multe dintre dificultățile pe care le întâmpină copiii noștri și multe dintre dificultățile pe care le avem noi, ca adulți, își au originea în copilărie. Nu doar în primii ani de viață, ci în primele luni de viață sau chiar în perioada intrauterină.

Acesta este rezultatul cercetărilor psihiatrului pediatric britanic John Bowlby și ale psihologului canadiană Mary Ainsworth. Ei au fundamentat Teoria atașamentului, devenită o disciplină de sine stătătoare și nu doar o componenntă a psihanalizei.

Această teorie a fost dezvoltată de psihoterapeuții Kent Hoffman, Glen Cooper și Bert Powell, în lucrarea Cum să crești un copil sigur de sine.

Un copil fără atașament securizant

Când unui copil i-a lipsit atașamentul securizant, el se confruntă cu:

Dificultăți la școală;
Prietenii nesincere și de scurtă durată;
Probleme de sănătate;
Gestionează mai greu experiențele emoționale.

Când o persoană nu a avut parte de un atașament securizant, se va confrunta cu:

Lipsa încrederii în sine;
Performanțe slabe la muncă sau muncă în exces;
Probleme de sănătate legate de stress;
Vitalitate fizică scăzută (se plâng adesea că se simt obosiți);
Relații intime nesatisfăcătoare;
Își doresc să fie cei mai buni părinți dar nu știu cum.

Educația transmisă din generație în generație

Așa cum am menționat și în articolul „10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău”, la noi în țară educația este preluată din generație în generație.

Lucrurile s-au schimbat, avem informații, copiii noștri sunt informați, putem crește copii care să fie fericiți nu nehotărâți, timizi, fără încredere în ei, sau care devin fie depresivi, fie agresivi și violenți. Poți fi mai bun decât părinții tăi!

Să nu ne criticăm părinții pentru modul în care ne-au crescut deoarece au făcut tot ce au putut cu cunoștințele pe care le aveau atunci. Dar este responsabilitatea noastră să citim, să învățăm, să descoperim modele actuale de educație, care sunt mult mai eficiente.

Poți fi mai bun decât părinții tăi

Dacă ne dorim tot ce e mai bun pentru copiii noștri, haideți să oprim acest bulgăre de zăpadă al educației transmise din generație în generațies!

Copiii noștri pot dezvolta relații sociale normale, sănătoase, de durată, își pot alege o carieră într-un domeniu care să le placă, pot avea o familie fericită. Dar bazele acestui viitor le punem în primele luni de viață ale bebelușului.

Dacă mama nu este lângă bebeluș atunci când acesta plânge pentru că este ud sau flămând, hormonul stresului invadează creierul lui. Stresul declanșat de faptul că nu vine nimeni care să-i satisfacă nevoia de atașament, îl va marca negativ pe noul născut pentru tot restul vieții, nu doar în copilărie: el va fi mereu preocupat de cum să facă față pericolelor.

Această nesiguranță din copilărie va fi cauza dezamăgirilor de la vârsta adultă. Dar tu poți fi mai bun decât părinții tăi! Pentru că știi cauzele suferințelor de mai târziu.

Crescut într-o casă de copii

În orfelinate sau în medii în care nu există atașamentul dintre bebeluș și un adult, acesta devine trist, deprimat, stresat, apatic și nu se mai dezvoltă deloc.

Am avut elevi proveniți de la casele de copii. Au au un chip imobil, o fizionomie specifică. Chiar și atunci când râd, rămâne ceva imobil pe fața lor parcă nu ar reuși să antreneze toți mușchii feței.

Sunt mereu în alertă, parcă lupta lor pentru supraviețuire nu încetează nicio clipă. Înțeleg și învață mai greu și se concentrează foarte greu.

Ei sunt dovada vie că fără atașament și securitate în prima copilărie, nu pot ține pasul cu copiii de aceeași vârstă care au avut părinții alături când au fost mici.

Părinții super protectori

La polul opus sunt părinții super protectori, dar și acești copii vor întâmpina mai târziu probleme de adaptare pentru că le va fi dificil să se descurce în situații din viața zilnică și să ia decizii.

Și încă ceva: a-i spune mereu unui copil că este cel mai bun, nu-i va crește încrederea în sine, ci-l va îndrepta spre narcisism.

Trebuie să fim obiectivi cu copiii noștri și să-i lăudăm pentru calități, dar să le explicăm că au imperfecțiuni, să le discutăm cu ei și să le acceptăm, nu să ne prefacem că nu există.

Cum se manifestă copiii care au avut parte de atașament securizant

1. Au o stima de sine crescută;

2. Știu că majoritatea problemelor au o soluție;

3. Sunt optimiști;

4. Sunt mai fericiți alături de părinți;

5. Se înțeleg mai bine cu prietenii;

6. Au prietenii mai solide;

7. Știu să ceară ajutorul prietenilor;

8. Au relații mai bune cu frații sau surorile;

9. Au încredere în oamenii pe care îi iubesc;

10. Dezvoltă și mențin relații sociale care ajută la susținerea sănătății individului.

Pe scurt, atașamentul securizant înseamnă că cel mic se simte în siguranță și poate explora lumea din jur sau se poate retrage pentru a se liniști.

Criza adolescenței

Întâlnesc mereu adolescenți care nu-și mai ascultă părinții, sunt agresivi fizic și verbal cu cei din jur, în cazuri extreme, pleacă de acasă.

Ne-am obișnuit să spunem că este „criza adolescenței”. E greșit, pentru că ea nu se manifestă în mod generalizat. Cu ea se confruntă adolescenții care, în copilărie, nu au simțit acest atașament securizant și de aceea nu au avut curaj să exploreze lumea, nu au avut inițiativă, dorințele lor nu au fost luate în seamă de adulții care au avut grijă de ei.

Criza adolescenței înseamnă frustrări adunate și reprimate de-a lungul copilăriei.

„Până te măriți îți trece!”

Am să readuc în discuție și un alt obicei specific culturii noastre, acel „până te măriți îți trece!”.

Când copilul se lovește, îl doare ceva, a pățit ceva și este speriat, nemulțumit, traumatizat, noi spunem: ești urâtă când plângi, băieții nu plâng, nu te mai smiorcăi, lasă că îți trece, uite că plânge și jucăria, nu mai plânge pentru că râd copiii de tine, hai să ne jucăm cu păpușa/mașinuța, vrei să mâncăm o înghețată? etc.

Pentru un copil, toate aceste mesaje îi transmit două lucruri:

1. Că nu-i înțelegem sentimentele sau pur și simplu nu ne pasă;

2. Că nu trebuie să-și exprime sentimentele.

Poți fi mai bun decât părinții tăi

Să fim empatici cu copiii noștri

Ar trebui să-i spunem copilului: te doare nu-i așa? Te înțeleg, și pe mine m-ar durea dacă aș păți asta…Adică să-i arătăm empatie, să încercăm să-l liniștim, să ne simtă lângă el nu să vadă că vrem să ignorăm cee ce simte el.

Acești copii, față de care nu manifestăm empatie, vor înțelege că teama sau tristețea sunt greșite, că ele nu trebuie exprimate, așa că, ulterior și le vor înăbuși.

La rândul lor, ca adulți, vor demonstra lipsă de înțelegere față de sentimentele celorlalți, îi vor abuza pe alții, vor avea dificultăți în a menține o relație, vor dezvolta anxietate cronică sau singurătate.

Un lucru este sigur: sentimentele de singurătate, frică, furie, neîncredere, rușine, sunt învățate foarte devreme de unii copii, datorită lipsei de înțelegere și de atașament din partea părinților și ele se transmit de la o generație la alta.

Părintele a tot știutor

Cum se poate dezvolta armonios un copil dacă părintele spune mereu: eu știu, eu am dreptate, eu am trecut prin viață, de unde să știi tu?! Copilul se va transforma în victimă, îi va dispărea capacitatea de a lua decizii și creativitatea, nu va reuși să-și construiască încrederea în propria persoană.

Mai târziu, în relații va juca același rol de victimă. Va fi nefericit dar incapabil să înțeleagă de ce, incapabil să-și spună sentimentele și să iasă din acest rol.

Poți fi mai bun decât părinții tăi

Toți părinții întâmpină dificultăți în creșterea copiilor. Toți facem greșeli și nu în mod intenționat. Toți facem pentru copiii noștri tot cee ce credem că este cel mai bine. Nimeni nu provoacă suferință propriului copil în mod intenționat.

Atunci când îl facem pe copil să sufere este pentru că la fel am fost crescuți și noi. Cei mai mulți dintre noi nu am simțit un atașament securizant în copilărie. Acum ne creștem copiii după tiparul după care am fost crescuți și noi.

Să ne cerem iertare

Partea bună este că aceste limitări pot fi schimbate. Orice greșeală poate fi reparată.

Putem să ne cerem iertare atunci când greșim: iartă-mă pentru că n-am stat mai mult cu tine, pentru că nu te-am ajutat atunci când…,pentru că nu te-am înțeles atunci…, pentru că nu ți-am dat dreptate sau pentru orice acțiune care provoacă suferință copilului nostru.

Nimic nu contează mai mult pentru copil decât părintele care își cere iertare. Este important să reparăm orice greșeală.

Le vom arăta astfel copiilor că le suntem aproape și că la rândul lor, pot îndrepta greșeli.

Dacă ceea ce am scris te-a făcut să te gândești la educația pe care ai primit-o și vrei să-i asiguri copilului tău șansa de a avea o viață diferită, o viață cu mai puțină frică, anxietate, cu relații interumane care să funcționeze, lasă-mi un mesaj și putem găsi împreună o cale pentru schimbare.

Cărți de parenting

Dacă vrei să citești o carte de parenting, îți recomand cartea pe care am amintit-o la începutul articolului: „Cum să crești un copil sigur de sine”, autori Kent Hoffman, Glen Cooper și Bert Powell și Philippa Perry – „Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri”, un bestseller internațional.

Raport UNICEF

În țara noastră este nevoie de educație parentală deoarece, așa cum spuneam la începutul articolului, părinții noștri nu au avut cunoștințele și competențele necesare pentru a ne asigura o dezvoltare plină de siguranță și de încredere în noi înșine. La fel facem și noi, la fel vor face, la rândul lor și copiii noștri.

Părinții noștri, bunicii noștri, nu aveau informații despre o educație „altfel” decât o primiseră la rândul lor. Dar noi avem informații și suntem răspunzători dacă nu le accesăm și refuzăm să schimbăm ceva în mentalitatea noastră învechită despre parenting.

Într-un raport publicat de UNICEF, se arată câteva din avantajele îmbunătățirii educației parentale:

Îmbunătățim competențele parentale pentru a stimula:

interacțiuni pline de respect și afecțiune între părinți și copii;
sprijinul și oportunitățile de învățare pentru părinți și copii;
schimbul de experiență între părinți și susținerea reciprocă;
protecția împotriva pericolelor fizice;
nutriție și îngrijire medicală corespunzătoare.

De asemenea, copiii sunt ajutați:

să devină independenți;
să își asume responsabilitatea și să facă alegeri inteligente;
să se implice în activități care contribuie la dezvoltarea lor și la formarea unei stime de sine sănătoase;
să beneficieze de oportunitatea de a observa și socializa cu modele pozitive.

Schimbarea noastră poate schimba viitorul copiilor noștri. Haideți să o facem!!

Poți fi mai bun decât părinții tăi!

Dacă vrei să afli mai multe despre mine, accesează pagina Acasă.

Să ai o zi frumoasă!

Cezarina Nicodei

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

10 iulie 20213 mai 2022cezarinanicodei

5/5 - (32 votes)

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

Nu există o rețetă pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău!

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău:

Ascultă-l!
Fii empatic!
Nu-i da sfaturi!
Nu-l critica!
Explică-i urmările faptelor teribiliste;
Lasă-l să-și aleagă singur drumul în viață;
Acordă-i sprijin în acțiunile lui;
Nu-l compara cu nimeni;
Nu-i cere lucruri nerealiste;
Responsabilizează-l pe copil.

Eu am aplicat acești pași atât cu copilul cât și cu elevii mei. Pentru că la mine au funcționat, îți recomand să îi aplici și tu! Nu există o rețetă care să funcționeze în toate cazurile!
Încearcă ceea ce crezi că se potrivește în cazul tău! Fii perseverent și vei vedea rezultatele!
Cel mai important este să treci la acțiune chiar acum. Nu mai amâna! O familie fericită îi face pe toți fericiți. O familie nefericită, nu bucură pe nimeni!
La sfârșit este un formular de contact în care poți să-mi descrii cu ce situație te confrunți. Putem găsi împreună soluția potrivită!

Dacă vrei să afli mai multe despre mine, intră pe pagina Acasă sau pe pagina Servicii.

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

Ascultă! Comunicare înseamnă să nu dai sfaturi și să nu critici!

Ascultă!

Este primul și cel mai important lucru de care are nevoie adolescentul! Acesta este și primul din cei 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării!

Dacă îi ceri să-ți povestească cum se simte și nu vrea, eventual se răstește la tine, întreabă-te „care e motivul”?!
De aici începe îmbunătățirea comunicării cu copilul tău! Poate nu l-ai mai întrebat ce face sau cum se simte de când era mic. Sau au fost momente când ai venit obosit și nervos acasă și i-ai spus că nu poți să-l asculți! Poate i-ai spus că nu te interesează poveștile/nimicurile pe care ți le spune.

Amintește-ți că atunci când era mic îți punea o sumedenie de întrebări și îi răspundeai. Când a crescut și nu te-a mai sâcâit cu întrebări, ați vorbit tot mai puțin.

Sunt multe cauze care îl pot determina pe adolescent să nu-ți mai vorbească. Stai de vorbă cu adolescentul și cere-ți iertare. Spune-i că îți pare rău pentru că nu l-ai ascultat! Îți va fi greu la început dar poți să faci asta! E copilul tău și vrei să fiți din nou o familie fericită.

Și au am trecut printr-un moment în care toate discuțiile cu fiul meu se terminau în ceartă. Nu mai reușeam să comunicăm.

După mai mult timp, mi-am cerut iertare pentru că nu l-am ascultat și nu l-am înțeles! Din acel moment, am început din nou, încet, încet, să ne ascultăm unul pe altul. Funcționează!

Copiii apreciază cel mai mult când părinții își cer iertare!!

Nimănui nu-i place să fie considerat inferior!

2. Fii empatic!

Încearcă să fii în locul adolescentului și să înțelegi prin ce stări trece. Acesta este al doilea, ca importanță, din cei 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării!

Și mie mi-a luat ceva timp ca să înțeleg empatia. Mă gândeam: dacă eu mă simt bine azi, cum să devin dintr-o dată tristă, așa cum era el? Am să-ți spun ce am făcut: mi-am amintit de situațiile prin care treceam la vârsta lui.

Copiii noștri trec prin aceleași situații prin care am trecut noi la vârsta lor și mă refer doar în cadrul unei familii. Pentru că părinții își educă copiii așa cum au fost ei înșiși educați la vârsta respectivă.

Așa am reușit să retrăiesc emoțiile de tristețe, frică, abandon sau inutilitate pe care mi le povestea fiul meu și am reușit să-l înțeleg.

3. Nu da sfaturi!

Este unul dintre cele mai grele lucruri pe făcut. Noi toți dăm sfaturi. Pentru că la rândul nostru am primit tone de sfaturi.

Și totuși adolescenții vă spun mereu: „nu-mi mai spune ce să fac!” Sau „știu ce am de făcut!” Cred că este al treilea din cei 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării!

Gândiți-vă voi, părinții, câte sfaturi de la părinții voștri ați urmat? Este un adevăr: atunci când primim sfaturi, imediat apare reacția de a nu le urma. Pentru că sfaturile ne pun într-o situație de inferioritate!

Nu dați sfaturi, întrebați: ce opțiuni ai? Lăsați-i pe copiii voștri să descopere singuri ce posibilități au.

Adolescenții nu comunică cu părinții deoarece tot ce aud de la aceștia sunt SFATURI! Comunicarea înseamnă tocmai să nu dai sfaturi, ci să-l lași pe adolescent să-ți împărtășească ideile lui! Și acesta e un pas spre îmbunătățirea comunicării cu copilul tău.

4. Nu critica!

Cum te simțeai atunci când proprii părinți te criticau? Inferior, trist, speriat, neliniștit! La fel se simte și copilul tău! Spune-i ce a greșit și de ce ești supărat. Apoi ascultă explicația lui. Vei afla că a avut multe motive ca să facă ceea ce a făcut.

În general, critica nu le place adolescenților. Este foarte important, dacă vrei să comunici cu copilul tău, să renunți la critică! Deși l-am pus pe locul 4, este un pas la fel de important ca primii 3, în topul celor 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării!

Toate faptele au urmări: pozitive sau negative

Spuneam la punctul 3 că trebuie să evităm să dăm sfaturi.

Părinții vor protesta: „de unde să știe copilul ce are de făcut”, „eu am trecut prin asta, nu vreau să mai treacă și el”, „la vârsta lui, ce să știe, e cu capul în nori”, „mereu când greșește vine la mine să-l ajut”, „tinerii de azi nu știu nimic, stau toată ziua cu ochii în telefon”, etc.

Așa au făcut părinții noștri, așa procedăm și noi în continuare: dăm sfaturi! Dar generațiile s-au schimbat, lumea s-a schimbat, educația de acum 50 de ani nu mai funcționează azi. Amintiți-vă doar de „calul bălan” din poveștile lui Ion Creangă!

5.Ce faci în acest caz? Explică-le copiilor care sunt urmările faptelor lor teribiliste: violență, alcool, droguri, comportamentele antisociale în general. Chiar dacă sunt promovate pe rețelele social media sau în grupul de prieteni, ele au, în final, consecințe negative asupra sănătății și asupra viitorului lor.

Folosește exemple cât mai actuale din presă, televiziune, familie, poate cunoștințe, vecini. Explică-le chiar că lumea virtuală e diferită de realitatea în care trăiesc. Ajută-i să-și aleagă corect modelele de viață.

Adolescentul trebuie să devină ceea ce vrea el, nu ce vor părinții

6. Lasă-l pe adolescent să-și aleagă drumul în viață.

Dacă este nehotărât, apelează la un Consilier vocațional pentru a descoperi aptitudinile pe care le are și ce meserii i s-ar potrivi. A urma tradiția familiei în ceea ce privește studiile sau meseriile, nu mai funcționează azi. Adolescentul are multe informații și poate dezvolta o pasiune pentru orice meserie.

Este foarte important să-l asculți pe adolescent și să afli ceea ce își dorește el.

7. Acordă-i sprijin în acțiunile lui!

Validarea din partea unui adult îi va crește încrederea și stima de sine. Mulți părinți își văd realizate visurile lor prin intermediul copiilor. Dacă ei fac o meserie care nu le place deși și-au dorit altceva, îl vor influența pe copil să facă ce nu au reușit ei. Sau, dacă părinții sunt mândri de ceea ce fac, vor insista ca viitorul adult să le calce pe urme.

În unele cazuri, părinții au ajuns să practice o meserie care nu le place tocmai pentru că au fost influențați de alții.

Adolescentul trebuie încurajat în multe acțiuni. Dacă are un hobby, practică un sport, îi place să scrie, să cânte, să fie voluntar, etc. el trebuie susținut. Toate acestea îl vor ajuta să-și dezvolte o personalitate complexă și ce e mai important, să aibă o mentalitate de învingător și nu de victimă.

Fără comparații și fără așteptări exagerate

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

8. Fără comparații!

Părinții cred, de cele mai multe ori că, dând drept exemple frați, rude sau alți copii, vor stimula ambiția propriului copil. În realitate, lucrurile stau exact invers.

Când este comparat, copilul se simte inferior, stima de sine scade iar dorința lui de a fi ca exemplele auzite, nu se va activa.

9. Așteptările exagerate ale părinților pot avea efecte negative asupra comunicării în familie, dar și asupra sănătății copilului. Copilul nu poate ajunge la performanțele cerute de părinți pentru că, uneori, nu poate. Sau nu vrea! Sau nu-l interesează ceea ce îi interesează pe părinți!

Părinții pur și simplu nu cunosc posibilitățile propriului copil sau nu acceptă realitatea.

Pentru a-și mulțumi părinții și a fi iubit în continuare de aceștia, copilul va munci foarte mult. Timpul nu-i va permite să facă și alte activități specifice vârstei. Se va izola, va avea un permanent sentiment de inferioritate, va deveni anxios, nesigur și temător.

Uneori adolescentul nici nu vrea să ajungă la standardele impuse de părinți pentru că are alte pasiuni și vrea să facă altceva în viață.

Tocmai prin îmbunătățirea comunicării cu copilul tău poți afla ce își dorește el, ce vrea să devină în viață, ce pasiuni sau ce hobby-uri are.

10 pași pentru îmbunătățirea comunicării cu copilul tău

Responsabilizarea adolescenților

10. Când văd notele „modeste” din catalog, părinții îmi spun: „nu-l pun să facă nimic!”. Sau „nu mă ajută la nicio treabă acasă!” „Nu înțeleg de ce are notele astea așa de mici!”

Copiii trebuie responsabilizați de mici: să ajute la treburile casnice, să-și facă ordine în cameră, să-și așeze hainele la locul lor, să aibă spațiul de lucru îngrijit, etc. Sunt deprinderi necesare și utile pentru toată viața.

Negociați cu copilul aceste lucruri. De exemplu, ziua și ora când își va face ordine în cameră, sau până la ce ora își poate așeza hainele astfel încât, atunci când veniți de la job, să nu fie toate aruncate prin camera lui. Stabiliți ziua/zilele când vreți să vă ajute la treburile casnice astfel încât să-și planifice și el timpul: pentu studiu sau o ieșire cu prieteni, în general, timpul lui liber.

Puteți stabili, prin rotație, cine spală vasele, duce gunoiul sau face cumpărături. Spuneți-i când vreți să fie acasă pentru a vă ajuta la diferite treburi. Este foarte important să ascultați și să țineți cont de părerea copilului! Îi veți arăta că îl tratați ca pe un adult, că țineți cont de ceea ce vă spune el și că aveți încredere în el. Notați tot ceea ce hotărâți împreună și păstrați hârtia într-un loc vizibil.

La fel de important este să stabiliți, de la bun început „pedepsele” dar și recompensele. Dacă adolescentul își încalcă promisiunile, ascultați mai întâi motivele. Dacă sunt doar „scuze”, fiți ferm și aplicați pedeapsa convenită împreună. La fel, țineți-vă de promisiune și în ceea ce privește recompensele.

Dacă adolescentul vede că vă țineți de cuvânt, își va respecta îndatoririle, pentru că astfel știe că își va primi și recompensa.

Îmbunătățirea comunicării cu copilul tău nu e un lucru atât de greu, cum cred mulți părinți. Gândește-te la cei 10 pași pentru îmbunătățirea comunicării pe care ți i-am prezentat. Urmează-i, poate nu pe toți, dar ceva trebuie să faci!

E copilul tău și are nevoie de tine, chiar dacă nu mai știe cum să-ți spună asta!

Dacă vrei să afli mai multe, îți recomand să citești următoarele cărți de parenting: